La început de 2017, tragem concluziile anului ce a trecut şi vă propunem să recitiţi unele dintre cele mai apreciate articole. În ordine aleatorie, am obţinul lista de mai jos:
1.Bogdan Sărătean: „Haideți să nu ne sufocăm în hârtii și în prejudecăți”
I se potrivește cel mai bine expresia „respiră teatru”. E un artist cu umor, iar această calitate se regăsește în toate proiectele pe care le realizează. Pe scena Teatrului Radu Stanca, în cafenele, în centrul orașului, la facultate, e peste tot. Și, de fiecare dată înconjurat de tineri, ori de studenți la actorie, ori de colegii lui din grupul Bis Teatru, cu care joacă în stagiune permanentă la Atrium, în Piața Mică și nu numai. Fac teatru independent și încearcă să atragă cât mai mulți spectatori către această zonă. Anul trecut au demarat unul dintre cele mai importante proiecte din zona artelor spectacolului, dedicate comunității „Teatrul de cartier”, însă, cel mai cunoscut proiect demarat de Bogdan Sărătean este maratonul „25 de ore de teatru non-stop”. Am vorbit despre acest proiect, despre motivații, despre spectatori, despre oraș și despre nevoile unui artist.
2. Printre fiorduri norvegiene: un adevărat labirint înzăpezit
Coasta Norvegiei. Fiorduri norvegiene. Pământuri înconjurate de ape, străpunse de canale interminabile prinse într-un labirint inimaginabil. Fiorduri pretutindeni. O dantelărie minuţioasă pe care mintea mea nici nu poate să o conceapă. Nu poate fi recreată. Doar admirată. Peste o mie de fiorduri. Fiecare este unicat. Nici unul nu seamănă cu cel din apropiere. Alt fiord calm şi liniştit, altă insuliţă cu câteva case, alt drum întortocheat care se strecoară cu răbdare prin locuri izolate.
3. Farmacia Muzicală. Băiatul de la colțul străzii
Aș pune pariu că dacă ai ajuns măcar o dată în centrul Sibiul înspre seară, au ajuns spre tine niște acorduri de chitară. Băiatul din fața farmaciei (știută de sibieni drept Farmacia 24) este aproape în fiecare seară acolo. Cu o chitară în mâini, acompaniat sau singur cu gândurile sale și doar cu cățelușa Lupa, pare desprins din peisajul urban, parte a vieții orașului. Unii s-au obișnuit într-atât, încât nu-l mai observă și trec pe lângă el fără să-l privească. Alții îl privesc cu indignare, alții cu bucurie… Cine-i băiatul din fața farmaciei și de ce cântă în stradă? -se întreabă mulți cu siguranță. L-am întrebat și eu, încercând să aflu mai multe despre el.
4. Cartierul meu nu avea duminică
Trăiesc încă sub auspiciile culturii cartierului meu. Nu a culturii de cartier, în sensul peiorativ al tuturor mutațiilor de sens pe care-l înglobează nu doar expresia, ci și conținutul zisei. Nu. Sunt, cum s-ar spune, băiat de cartier muncitoresc, la marginea civilizației urbane, născut și crescut între vecini ce veneau de la lucru amirosind a strung și într-o fluctuație de știre imediată explozivă.
5. De ce îmi place Alexandr Soljenițîn
E loc comun să spui despre Soljenițîn că se înscrie în marea tradiție a literaturii ruse clasice și că nu face altceva decât să preia de la Gogol, Dostoievski sau Cehov o știintă a scriiturii pe care această cultură a rafinat-o. Dar o mare cultură este un ansamblu de voci cu ambitusuri diferite, în care tonalităţile acute sau baritonale se susţin reciproc. În acest concert fiecare este distinct, unic şi esenţial.
6. Adrian Notz: „Cabaret Voltaire este în sine o operă de artă”
Acum 100 de ani, în Zurich, la Cabaret Voltaire se rostea manifestul dadaist: „Ne-am pierdut încrederea în cultura actuală. Tot ceea ce este, la momentul actual, trebuie distrus, demolat. Trebuie să reîncepem actul creaței pornind de la o tabula rasa. La Cabaret Voltaire, noi vrem să zguduim ideile, opinia publică, educația, instituțiile, muzeele, bunul simț așa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce ține de vechea ordine.” A fost publicat într-un prim și singur număr al revistei Cabaret Voltaire. În anul centenarului Dada, Adrian Notz spune că astăzi avem nevoie de Dada mai mult ca oricând. Adrian Notz este din 2012 directorul Cabaret Voltaire. L-am întâlnit la Sibiu, unde a fost invitat de Lia Perjovschi să participe la evenimentul „Dada 100”.
7. Bicicleta urbană. Un moft?
Ultimii ani au cunoscut o ascensiune impresionantă a bicicletei în atenţia publică din România. Începând cu anii 2000, pasionații de biciclete descopereau inovaţiile, nu de mult consacrate în Occident, oferite de mountain bike-uri sau BMX-uri. N-a mai fost nevoie de mult timp ca şi ciclismul de şosea, şi în ultimă instanţă, ciclismul urban, să fie redescoperite.
8. Elbphilharmonie. O filarmonică de zece
Pe 31 octombrie, după aproape un deceniu de la începerea construcțiilor, a fost recepționată noua clădire a Elbphilharmonie Hamburg, pe scurt, „Elphi” – Filarmonica Elba din Hamburg. Emblematica, exorbitanta, controversata sală de concerte va fi inaugurată oficial pe 11 ianuarie 2017 cu un concert al NDR Elbphilharmonie Orchester, noua rezidentă a impresionantei construcții. Programul de concert adună sub motto-ul „Zum Raum wird hier die Zeit/Aici, timpul devine spațiu“ compoziții de Beethoven, Cavalieri, Liebermann, Messiaen, Praetorius, Rihm, Wagner și Zimmermann.
9. Arta stradală: balaurul artei inspirat de peisajul urban
Le place să fie afară, alături de oameni. Le place să se exprime fără bariere, fără să simtă presiunea spațiului. Le place să spună ce vor. Își doresc să dialogheze cu oamenii simpli, fără să treacă prin filtrul criticilor de artă. Artiștii stradali se folosesc de tag-uri pentru a trimite mesaje precise, de graffiti-uri colorate, sticker art, street installation, sculpturi, stencil-uri sau proiecții video, iar arta stradală este menită să reconstruiască și să reinventeze anumite spații, reușind să fie înțeleasă, fără ocolișuri, de către oricine. Este distractiv, este liber, este ușor. Câteva culori și un perete.
10. Ce urmează după faliment?
Am fost și eu la Cluj, la Temps D’Image, un festival de arte performative, pornit la inițiativa televiziunii ARTE și a ONG-ului Colectiv A, care atrage tineri artiști din toate colțurile lumii. Fiecare reprezentație de aici, semnifică o experiență aparte pe care publicul o trăiește împreună cu artiștii. Atunci când mergi la o expoziție la Temps D’Image, nu vei sfârși numai prin a vizuliza câteva opere de artă, într-o ramă agățată pe perete, ci vei avea prilejul să răsfoiești o carte, să-ți auzi propria voce într-o instalație amenajată special pentru tine, să-ți amintești, văzând câteva desene, de autobuzul cu care circuli zi de zi (și câți dintre noi nu avem atâtea povești de spus din cele pe care le spionăm în autobuz), sau să constați într-un muzeu clasic, că sculpturile au prins viață și au început să vorbească.
11. Migrația spre artă și cultură
Arta, dacă este bine făcută, reflectă ceea ce este greu de văzut. Actuala criză a refugiaților reprezintă o provocare imensă pentru societate, și din acest motiv, o temă de neocolit pentru creația artistică. Cu ajutorul culturii și a diferitelor forme de expresie culturală, migranții au șansa să își întâlnească gazdele și viceversa. “Germania trebuie să devină o operă de artă pentru refugiați” declara cu aproape doi ani în urmă într-un articol pentru ziarul german Zeit online, Manfred Schmidt, coordonatorul Oficiului German pentru Migranți și Refugiați.
12. Dada, Gaga și nevoia de sens
Câteva ferestre mici de chat, link-uri care zboară dintr-o parte în alta și cele mai multe dintre ele duc un ”dada” prin mijloc. Căci așa se întâmplă de obicei – un premiu, o dispariție subită sau o cifră rotundă, ne întind o capcană a exceselor: de omagii, de discuții, de expoziții… Și ce fel de consumator de artă ești dacă nu mergi să vezi cel puțin o expoziție dedicată dadaismului? Centenarul mișcării dada ca un spectacol jucat simultan pe sute de scene, se întâmplă în lumea întreagă cu sute de evenimente, expoziții, noi apariții editoriale.
13. Științescu. De la idei și proiecte, la oameni (I)
Cinci istorioare despre motivație, dedicare și imperativul „hai să facem ceva” în educație. Cinci povești, ancorate în cinci proiecte susținute de Fundația Comunitară Sibiu, prin Fondul Științescu. Șapte oameni, educatori pasionați care pot aduce inovarea în educație. Despre Științescu și ce iese când așezi alături de știință pasiunea, scriam în toamna anului trecut (aici). Programul de finanțare, după prima ediție, trăgea atunci niște linii care se ramificau spornic în 15 proiecte educaționale implementate. Științescu număra aproape 2000 de copii și tineri, care s-au jucat, au experimentat și au fost învățați să se întoarcă către știință pentru a înțelege lumea din jurul lor. Științescu. De la idei și proiecte, la oameni (II) găsiţi aici.
14. Copiii noștri în lumea digitală. Let’s trust them!
Îi vedem cuplați la gadget-uri aproape tot timpul, dacă nu li se impun interdicții. Tastează, se filmează sau fotografiază, trimit cadre instant în grupuri, comentează, se joacă. Sunt interconectați nonstop. Dispozitivul mobil, fie că e smartphone, palmtop sau tabletă, a ajuns extensia ființei lor sociale și socializabile. Imaginea lor de sine pare să fi devenit un construct dependent de aprecierile cantitative ale celorlalți. Își “calculează” popularitatea în like-uri și urmăritori. Învață, rapid, unii de la alții să descopere și să descarce aplicații, încă de la cele mai mici vârste. Deși folosesc cu dexteritate canale alternative de comunicare, nu prea mai stau pe Facebook. Pentru puștii de gimnaziu și primele clase de liceu, feisbucul a cam îmbătrânit. Și-au lăsat aici bunicii, părinții și alte rude de vârstă adultă. Vorbesc între ei pe Whatsapp, comunică iconic pe Instagram și se amuză, folosind animații haioase, pe Snapchat. Cu Swarm, își jalonează zilnic traseul, indicând toate spațiile în care se află și între care se deplasează. Iată doar câteva dintre tușele unui tablou cotidian în care protagoniști sunt copiii noștri.
15. Sibiu Jazz Festival – a blink into the past
Călătorim în timp. Notele bătute ritmic din picior devin amintiri. Amintiri și povești. Un hol cu niște instrumente muzicale aranjate în pripă. Oameni care au pornit în viață cu jazz și au îmbătrânit cu jazz ne aprind lămpi către un răsfăț cultural – Festivalul de Jazz de la Sibiu. Călătorii care au ajuns la Sibiu pentru a participa la Festivalul de Jazz sunt așteptați la Casa de Cultură a Sindicatelor” era mesajul care îi întâmpina pe pasagerii trenurilor cu destinația Sibiu. Locurile în trenurile de Iași, Cluj, Brașov, București, Timișoara, Ploiești, toate spre Sibiu sau în legătură cu Sibiul erau de fiecare dată ocupate în preajma Festivalului de Jazz.
16. Cum să fii prezent în viaţa copilului tău – de vorbă cu psihoterapeutul Gáspár György
Gáspár György: Cred că e esenţial să ţinem pasul cu evoluţia şi să fim la zi cu ceea ce întâlneşte copilul nostru la grădiniţă, la şcoală sau în alte contexte. Din punctul meu de vedere, un copil bine integrat din punct de vedere social, e un copil conştient de ce înseamnă un comportament de utilizare al tehnologiei. Nu cred în acele reţete în care părinţii spun să nu îi lăsăm deloc pe copii să stea în faţa televizorului sau la noi în familie nu există telefoane mobile. Aceste strategii pot funcţiona atâta vreme cât copilul este micuţ. Însă când acesta intră în perioada adolescenţei, cu cât a fost mai mult privat de ceva, cu atât va fi mai mare curiozitatea de a se implica exact în acel comportament.
17. Povești din bibliotecă #2
În numărul 2 al revistei tipărite, am pornit în căutarea poveștilor nespuse. Acele povești care se află pitite printre rafturi și cărți, ce așteaptă în liniște să prindă glas. Așa au început Poveștile din bibliotecă. Am scris despre patru experiențe ale unor iubitori de carte, de vârste și preocupări diferite. Acum, ne-am gândit să povestim cu cei care își petrec o mare parte din timpul lor, printre cărți. Am plecat la drum cu gândul să aflăm povești despre librari și bibliotecile lor. Primele povești le găsiți AICI.
18. Dirijorul Cristian Mandeal: atracția publicului depinde de calitatea muzicii
Când afli că unul dintre cei mai buni dirijori români, Cristian Mandeal, este la Sibiu după zece ani, te gândești că n-ai putea rata ocazia de a-l cunoaște. Știi că în cele patru decenii de carieră și muncă neîntreruptă, bagheta maestrului Cristian Mandeal a dirijat orchestre cunoscute din țară și din lumea întreagă. Are atâtea premii și distincții și, probabil, îți zici, tot atâtea experiențe și povești de împărtășit. Până la concertul simfonic de joi, care îl va aduce pe maestru la pupitrul orchestrei sibiene, alături de pianista Oxana Corjos, ai în față o șansă unică de a comunica. Este vorba despre o conferință de presă, care nici nu-ți dai seama când devine o lecție frumoasă despre muzică.
18. Ofelia Popii: „Dorința aceasta de a regiza există de mult în mine”
Un spectacol simplu, făcut din detalii, lucrat la amănunt, strict pe actorie. Este ceea ce actrița Ofelia Popii ne oferă, odată cu primul spectacol regizat de ea: „O zi de vară” scris de dramaturgul polonez Slawomir Mrozek. Trecerea de la rolul de actriță la cel de regizoare s-a făcut firesc, în 2014, într-o perioadă în care Ofelia nu mai juca în spectacole, fiindcă mai era puțin până să vină pe lume fetița ei, Sofia. Îmi spune că dorința de a regiza o avea de multă vreme, însă proiectele în care era mereu implicată, nu i-au dat timp pentru altceva. Iat-o acum, într-o ipostază nouă, stă în fața celor doi actori, cu un caiet în mână și notează. Acum ea este regizorul, ea propune o viziune asupra textului și e atentă la orice detaliu care apare în scenă.
19. Alexandru Dabija: „Regizorul nu e o născocire divină”
Nu-i place să dea definiții sau să filosofeze. Spune că emoția e mai mult decât un scop, e o nevoie a omului. Iar pentru spectacolele pe care le face, nu există o anumită rețetă pe care să o urmeze. Alexandru Dabija e cunoscut și recunoscut pentru atenția pe care o acordă actorului și pentru importanța pe care o dă textului. S-a mutat la Sibiu, pentru că aici a găsit trecerea perfectă dintre sat și oraș. La Teatrul Naţional „Radu Stanca” a montat, de curând, spectacolul „Moroi” și, până la publicarea acestui interviu, a câștigat premiul Gopo pentru „Cel mai bun actor în rol secundar”, interpretat în filmul „Aferim!”. Acesta se adaugă la multe alte premii din domeniul teatrului cu care a fost recompensat. Am discutat mai bine de-o oră, despre Sibiu, despre educație, despre actori și despre ce e dincolo de spectacolul pe care noi îl vedem în formă finită. Mi-a spus să nu scriu un articol prea lung, că oamenii se plictisesc repede. Teatrul se vede, se trăiește, nu se citește.
20. Tamara Buciuceanu: „Teatrul înseamnă, mai presus de toate, să gândești”
Interviul cu Tamara Buciuceanu Botez nu a fost unul obişnuit. A fost o poveste. Una plină de energie pozitivă, căldură sufletească, umor şi lecţie de viaţă. Și, cu siguranță, de data aceasta niciunul din prietenii noștri tineri și foarte tineri, n-o să ne mai întrebe „Dar ea cine este?”. Pe Tamara o iubesc toți, de la mic la mare. Unii au văzut-o în filme, alții la teatru, unii doar în „Liceenii” sau în cupletele de revelion. O iubim pe Tamara Buciuceanu și când ne spune că nu vrea să dea interviuri. De data aceasta, ne-a și lămurit de ce, iar noi am lămurit-o ca totuși am vrea să ne povestească despre ea.
ilustraţie cover: Teddy Mika
