de Răzvan Ursuleanu
Dragă Bunică,
Aseară, când îmi citeai din cartea de istorie, ai spus că bătălia de la Bannockburn* este foarte importantă pentru noi, scoțienii, și ai mai spus că bătălia a început în anul o mie trei sute paisprezece, pe douăzeci și trei iunie. După ce ai adormit, am încercat cu mare greutate să calculez cât timp a trecut de când a început bătălia, doar știi că de abia am învățat scăderea, dar după ce am verificat de câteva ori ca să fiu sigur că nu am greșit, mi-am dat seama că au trecut deja mai mult de șapte sute de ani! Bunico, am întârziat la bătălie! Așa că eu rog să nu te superi pe mine că am mințit azi dimineață când ți-am spus că plec din Cambusbarron* ca să îl vizitez pe unchiul Tormod în Cambuskenneth* . Ei bine, să știi că nu am plecat din sat ca să-l vizitez pe unchiul Tormod, ci am plecat în mare grabă ca să merg la Bannockburn pentru a participa și eu la bătălie.
Înainte să plec, am căutat prin cămară, prin pod și prin grădină și mi-am dat seama că tu nu ai nici sabie, nici secure, nici suliță, nici arc. Și nici scut și nici cal. Așa că plec la Bannockburn fără arme la mine, dar o să iau mâncare să am când o să mă opresc pe drum de două ori sau poate chiar de trei ori ca să mănânc.
Când am să ajung acolo, o să le strig de la distanță soldaților scoțieni că nu sunt dușman și că am venit să ajut, iar ei o să se bucure că le sosesc întăriri pentru că, așa cum mi-ai spus tu, fiecare om contează. Teamă de luptă nu îmi este, doar că sunt un pic îngrijorat la gândul că o să mi se spună „acum, că tot ai venit, ia o armă și intră în rând cu ceilalți”.
Bunico, dacă o să-mi spună așa, atunci o să mă grăbesc să intru în rând, doar că nu prea știu în care rând să mă duc. Să mă duc în primul rând? Dar acolo sunt cei mai viteji și cei mai pricepuți, nu se cade să mă bag în rând cu ei. Să mă duc în ultimul rând? Dacă mă duc acolo nu cred că o să văd ce se întâmplă și s-ar putea să se încheie bătălia înainte să ajungă și la mine. Cred că o să mă duc în rândul al patrulea…
Și pe urmă, nu prea știu de unde o să iau o armă… La începutul unei bătălii e un loc de unde se iau arme? E o tarabă acolo și le poți cumpăra de la cineva? Eu o să iau de acasă doar multă mâncare, bani nu am, pentru că dacă îți ceream, m-ai fi întrebat ce fac cu ei și ar fi trebuit să-ți spun…
Sau poate că acolo sunt oameni care au adus cu ei mai multe arme și tot ce le prisosește le pun într-o grămadă? Și cei care nu au arme sau și le-au uitat acasă se duc la grămadă și iau de acolo o armă cu împrumut? Și eu ce armă ar fi bine să aleg de acolo, că nu știu să mă lupt cu niciuna… Cred că o să mă duc și mai în spate, în rândul al șaselea, și până ajunge la mine bătălia, poate mă învață repede cineva să mă lupt.
Eu zic că cel mai bine ar fi să aleg o sabie… Dar dacă iau sabie, atunci trebuie să iau și scut. Ce crezi bunico, în grămadă or fi tot atâtea săbii câte scuturi? Poate mă trezesc că iau sabia, dar rămân fără scut… Cred că e mai bine să mă grăbesc, să fiu primul la grămadă și să iau mai întâi un scut, și dacă nu mai sunt săbii, atunci iau o secure, scutul merge și cu secure.
Și pe urmă ce fac, dacă mă răzgândesc și vreau, de fapt, un arc cu săgeți? Cred că am să pun la loc scutul și am să iau arcul cu săgeți. Dar dacă iau arcul, atunci cum o să văd unde trag cu el, că dacă stau în rândul al șaselea trebuie să trag în sus, ca să nu-i lovesc pe cei din rândul al cincilea, și dacă trag în sus mi-e să nu ne cadă tot nouă în cap săgețile.
Cred că cel mai bine ar fi să o să iau o suliță… Aștept să ajungă bătălia la rândul al șaselea și când ajunge, încep să împung și eu cu sulița încoace și încolo. Deci suliță iau.
Bunico, să știi că mă grăbesc să ajung cât pot eu de repede la Bannockburn, și sper că soldații scoțieni nu o să se supere foarte tare pe mine pentru că am întârziat un pic.
Mă întorc imediat ce vom câștiga bătălia.
Cu drag, nepotul tău Scott
Răzvan Ursuleanu – short bio
Răzvan este realizator de emisiuni la Radio România. A publicat proză scurtă și poezie în Germania, India și Statele Unite, iar cartea sa „Scrisori și fotografii din Marele Război” a fost sursa de inspirație pentru un serial de teatru radiofonic. Este, de asemenea, coregizor al piesei de teatru radiofonic „Heruvim”, medaliată cu argint la UK Radio Drama Festival 2019 și regizor al piesei de teatru “Come back to me, Marge Piercy”, care s-a jucat în premieră la Stage@Leeds Theatre din Anglia.
*Bătălia de la Bannockburn, din anul 1314, s-a desfășurat între armata scoțiană condusă de Robert the Bruce și armata engleză condusă de regele Edward al II-lea. Cu toate că englezii aveau de trei ori mai mulți soldați decât scoțienii, aceștia din urmă au reușit să învingă și să obțină independența Scoției.
*Cambusbarron este un sat aflat în sudul Scoției.
*Cambuskenneth este un sat aflat în sudul Scoției, situat la doar câțiva kilometri de Cambusbarron.
Materialul a apărut în numărul 36 al revistei tipărite.
Imagine principală: John-Mark Smith / Pexels