de Diana Joicaliuc
„E adevărat că literatura nu poate să împiedice războiul, poezia nu poate să oprească o sângerare, dar cultura are puterea de a respinge întunericul. Literatura și, mai ales, poezia, ne ajută să găsim o limbă comună. Noi vorbim limba cărților pe care le-am citit. Cultura unește țări foarte îndepărtate. Iar pentru mine, cultura e precum oxigenul”, mi-a povestit poeta Iia Kiva, prezentă luna trecută, la cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Odesa, găzduită la București. Scriitori din Ucraina, România, Republica Moldova, Austria, Germania și Elveția au transmis un puternic mesaj pentru pace. „Poezia luptă ca să apere umanitatea, pentru că doar arta și iubirea ne fac oameni”, crede Iia Kiva.
Poetă, traducătoare și graficiană, Iia Kiva s-a născut și a trăit în Donețk până în 2014. Când a început războiul ruso-ucrainean, în regiunea Donbas, s-a mutat la Kiev și, tot de atunci, a renunțat să-și mai scrie versurile în limba rusă.
„Pentru majoritatea ucrainenilor războiul a izbucnit la 24 februarie 2022, pentru mine a început în 2014. Victoria Euromaidanului și începutul războiului, sunt unul și același eveniment pentru că de îndată ce a devenit clar că președintele Viktor Ianukovici a fost înlăturat de la putere, trupele ruse au început să acționeze, bineînțeles, sub acoperire, nu cu tancurile la vedere. Dar își făceau simțită prezența tot felul de provocatori. A fost o perioadă stranie și foarte haotică.
Însă cel mai tare m-a șocat să aflu că persoane cu care am studiat la Universitate, oameni educați, cu diplome, își doresc restaurarea imperiului rus și condamnă Euromaidanul, fără a înțelege că libertatea este o valoare fundamentală. Deci, cum poți să mai ai încredere în vecinii tăi, când ei le explică ocupanților cum ar trebui omorâți protestatarii ucraineni? Atunci, mi-am dat seama că trebuie să plec. Cel mai mult m-a motivat dorința de a rămâne un om bun, care nu face compromisuri. Mi-am dorit să rămân un om liber”.
Cu această dorință în minte și în suflet, Iia Kiva a părăsit Donețk-ul la sfarsitul lunii iunie, în 2014. Avea 30 de ani și un bagaj în care și-a înghesuit câteva haine, laptopul și aparatul de fotografiat. „Într-un fel, m-am gândit că e posibil ca această situație să dureze câțiva ani, dar, nicidecum, nu mi-am imaginat ce va urma”. Până în 2022, Kiva a locuit în Kiev. Când a început invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, se afla într-o rezidență artistică, undeva într-un mic sat din apropierea capitalei.
„În acea primă zi de război, mi-a fost, pur și simplu, imposibil să plec din sat. Nu am reușit să găsesc o mașină, pentru că în acele momente, benzina devenise mai valoroasă decât banii. Apoi, după un timp, am reușit să plec, dar nu m-am întors la Kiev, ci am mers la Lviv. Aici, am început să fac voluntariat, am sortat ajutoare umanitare și împletesc în continuare plase de camuflaj”.
„Atunci când țara le este atacată cu brutalitate, scriitorii trebuie să se transforme în apărătorii ei”, e de părere și Vasîl Mahno – poet, eseist și traducător multipremiat. S-a născut în 1964, la Ciortkiv, în Regiunea Ternopil din vestul Ucrainei, iar de peste 20 de ani trăiește în Statele Unite ale Americii.
„Deși locuiesc departe, nu am rupt niciodată legăturile cu Ucraina. Limba ucraineană este casa mea. Am simțit că este de datoria mea să vorbesc lumii despre acest război nedrept. Mi-am asumat un rol civic. Poezia este un gen destul de mobil și reacționează rapid la evenimente, pe când proza necesită mai mult timp. În New York s-a făcut un spectacol, după volumul meu cu poeme despre război, intitulat „Psalmi”. Acest spectacol care s-a jucat la Soho Play House în fața unui public, deopotrivă, ucrainean și american, a fost tot un fel de mărturie a războiului, chiar dacă una poetică, metaforică. Însă, realitatea războiului a intrat în viața fiecărui ucrainean. Și, trebuie să trăim cu asta”.
Iar literatura, crede Vasîl Mahno, devine o portavoce a acestor timpuri, pentru că trebuie să se facă auzită. Poeziile și romanele sale au fost traduse în mai multe limbi, precum engleză, poloneză, germană, spaniolă. Mahno investighează în cărțile sale conceptele de patrie și memorie, reflectând trecutul polifonic al locului său de origine. Astfel, poezia și proza lui se agață ferm de punctele de pe hărți. La elementele fixe, precum Ternopil, Ciortkiv și New York, se adaugă de fiecare dată altele noi – orașe din Georgia și Israel, Turcia sau Germania. „Trecutul, memoria sunt la baza scrisului. Sunt depuse acolo ca niște minereuri care vor fi exploatate într-o zi. Ni se pare că trăim în prezent, dar, de fapt, viața reală este deja în trecut, în imposibilitatea de a schimba evenimentele petrecute”.
Războiul nu mai e o temă recurentă în versurile lui Vasîl Mahno. În schimb, scrie articole și eseuri în care explică ce se întâmplă în ţara lui, pentru că „rolul scriitorului este să transmită informația corectă pentru a contracara minciunile propagandei de la Kremlin”.
„Propaganda rusă este puternică și lucrează pe diferite paliere. Există această ipoteză a unui singur popor, despre care Putin vorbește mereu, și anume că limba rusă ar trebui să fie peste tot, acolo unde un soldat rus a pus piciorul. Pentru că acolo este patria lui și trebuie s-o apere. Asta e filozofia lor. Dar, din fericire, mass-media ripostează. Există, mai ales, în Occident foarte multe analize interesante care desființează astfel de teorii. Deci, ucrainenii contraatacă pentru a contracara propaganda Kremlinului.
Circulă pe internet și în mass media, foarte multe știri false și e tot mai greu să ne dăm seama care sunt informațiile adevărate. Cred, însă, că cele mai periculoase sunt jumătățile de adevăr. Prezența noastră la festivaluri de literatură, pe platforme internaționale, în mass-media occidentală, ne dă ocazia de a spune lumii cum s-au petrecut lucrurile în istoria noastră, de a ține piept propagandei. Și, vreau să cred că adevărul va triumfa, că răul nu poate învinge. Pentru noi e foarte important să transmitem acest adevăr, chiar dacă uneori e amar”.
În opera ei, tradusă în peste 15 limbi, Iia Kiva explorează teme precum limbajul, identitatea și memoria, experiențele colective și personale de război, traumele și dezrădăcinarea. În 2021 a publicat o carte de interviuri cu scriitori bieloruși contemporani, intitulată „Ne vom trezi altfel” și apărută în colecția „Biblioteca PEN Ucraina”. Interviurile au fost realizate în contextul protestelor în masă și al represiunilor din Belarus, din anii 2020- 2021.
„Atunci când scriu, nu mă gândesc la procesul în sine. De fapt, nu mă gândesc la nimic, ci, vreau doar să înregistrez ceva, să exprim o idee. Odată cu războiul, poezia mea a devenit mai profundă. Războiul este ca adrenalina. Pe moment, o injecție cu adrenalină îți crează o senzație de eliberare, nu-ți mai pasă ce e bine sau rău, ce vor gândi alții, cum vei reacționa. Vrei doar să țipi ca un animal rănit, vrei ca toată lumea să se gândească la război, să-l trăiască, să fie mișcată. Ei bine, ți-ai dori ca lumea să facă ceva cu adevărat, nu doar să privească în tăcere la suferința ta. De fapt, anul 2022 ne-a arătat că alegerile pe care le facem zilnic, micile gesturi pot să schimbe lumea. Și, am văzut astfel de gesturi la oameni din întreaga lume. Dacă nu am fi avut parte de tot acest ajutor, și, nu mă refer doar la arme și bani pentru a susține economia, nu am fi supraviețuit”.
Într-un articol din 2022, Vasîl Mahno scria că e încrezător că ucrainenii vor ieși învingători din acest război. L-am întrebat dacă își păstrează optimismul.
„Am scris acel eseu într-un moment în care armata ucraineană încerca să-și recâștige teritoriile. Cu toții am sperat că acest lucru se va întâmpla destul de repede. Astăzi, situația este cu totul alta, iar pe frontul ucrainean lucrurile stagnează, ajutorul occidental întârzie. Războiul se prelungește, iar perspectivele nu sunt încă pe deplin clare. Credem în continuare în victorie, dar știm că nu se va întâmpla atât de repede pe cât ne-am dori. Lumea s-a săturat de război, atenția și resursele pentru Ucraina devin pe zi ce trece tot mai puțin disponibile. Dar, și noi, ucrainenii am obosit. Și, asta, desigur, ridică niște întrebări. Cum ar trebui să ne descurcăm cu toate acestea? Cum să reacționăm? Ei bine, cred că trebuie să avem răbdare. Nu există altă cale.
Vedem deja că prețul acestei victorii este foarte mare. Sunt foarte multe victime, numărul militarilor ucraineni uciși în războiul cu Rusia, continuă să crească. Apoi, sunt satele și orașele distruse și numărul mare de ucraineni care au părăsit țara. Deci, ne confruntăm și cu o problemă demografică. Cred că fiecare ucrainean este conștient de prețul pe care îl plătește deja pentru independență. După război, Ucraina va fi slăbită, dar societatea ucraineană trebuie să fie pregătită pentru reconstrucția țării. Aceasta se va datora, nu doar ajutorului occidental, ci, în primul rând, propriei energii și a înțelegerii necesității de a construi această casă a independenței”.
Interviurile cu poeții ucraineni Iia Kiva și Vasîl Mahno au fost realizate în timpul celei de-a IX-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Odesa, găzduită la București, în perioada 22 – 25 februarie 2024.
