de Diana Joicaliuc
Zeruya Shalev, una dintre cele mai traduse și apreciate scriitoare israeliene, s-a aflat vara aceasta la București pentru lansarea celui mai recent roman al ei, ”Destin” (traducere de Ioana Petridean, editura Humanitas Fiction), o carte a nefericirii și a relațiilor complicate dintre soț și soție, dar mai ales dintre părinți și copii. Este și un roman despre doliu, despre traume, dar spune și o poveste despre întemeierea statului Israel și lupta sa pentru supraviețuire.
E impresionantă Zeruya Shalev în cărți și în interviuri. La fel de caldă și plină de sensibilitate.
Diana Joicaliuc: Relațiile de cuplu, conflictul dintre părinți și copii, crizele identitare sunt teme predilecte în cărțile dvs., teme pe care le regăsim și în ”Destin”. De unde acest interes pentru explorarea relaţiilor de familie?
Zeruya Shalev: Dintotdeauna m-am simțit foarte atrasă de lumea interioară a unei persoane, de emoțiile ei. Mă interesează sufletul omenesc și am vrut să fiu cât mai conectată cu personajele mele, cu legăturile lor cele mai intime. E vorba aici, despre relațiile dintre părinți și copii, dintre parteneri, astfel că am ajuns să însoțesc aceste familii nefericite de-a lungul drumului, nu neapărat în speranța ca ele să devină fericite, ci mai conștiente de anumite lucruri, să dobândească o altă perspectivă asupra propriilor vieți.
Așadar, familia este nucleul tematic și în ”Destin”. Spuneți povestea Atarei, o arhitectă de aproape 50 de ani, care după moartea tatălui încearcă să-l înțeleagă pe acesta, iar cea care o poate ajuta să-și cunoască și să-și ierte părintele este Rahel, prima lui soție, luptătoare, înainte de fondarea statului Israel, în mișcările subterane ce i-au avut drept țintă pe britanici. Ați știut de la bun început totul despre personajele dvs.? Cum ați construit povestea?
Zeruya Shalev: Pare greu de crezut, dar știu atât de puține lucruri despre personaje atunci când încep să scriu un roman! Multe dintre cărțile mele au pornit de la un scurt paragraf și nici ”Destin”, nu a fost planificat. Inițial, am vrut să scriu un articol pentru o publicație germană, dar pe măsură ce înaintam cu textul, mi-am dat seama că ceea ce scrisesem este, de fapt, primul capitol din viitorul meu roman. A fost uimitor!
De altfel, primul personaj care a intrat în carte, surprinzându-mă foarte tare, a fost Rahel. Mărturisesc că la început am fost puțin iritată, nici măcar nu voiam ca Rahel să fie în roman. Deseori eu am conversații cu personajele mele și chiar am întrebat-o pe Rahel ce caută aici și ce vrea de la mine, deoarece mie nu-mi plac oamenii ca ea, atât de fanatici și de marcați de ideologie. Dar ea a insistat să rămână. (râde)
Atara a apărut mai târziu și pe ea am simțit-o mult mai familiară, astfel încât mi-a fost mai ușor să scriu despre ea. Dar știam atât de puține lucruri la început! E un proces foarte lung. Mi-a luat aproape 6 ani să scriu acest roman ”Destin” și în tot acest timp, am ajuns să-mi cunosc personajele aproape la fel de bine cum mă cunosc pe mine.
Au fost părți din acest roman care s-au lăsat scrise mai greu?
Zeruya Shalev: În general, eu sunt o scriitoare destul de lentă, dar cred că acesta e romanul care s-a lăsat cel mai greu scris. A fost experiența cea mai solicitantă de până acum. Au fost zile în care am simțit că nu am puterea să merg mai departe, am avut o mulțime de suișuri și coborâșuri, mai ales în primii ani când am dus o adevărată luptă, ca să pot înțelege mai bine personajele.
Am făcut multe cercetări, am studiat această perioadă istorică, anii 1947-1948, și mi-a fost foarte teamă că nu voi reuși să ajung la o relație destul de bună cu Rahel. Pentru a putea scrie despre un personaj, trebuie să-l înțeleg foarte bine și să mă identific cu el, iar cu Rahel mi-a fost foarte greu să fac asta, deoarece e un personaj atât de diferit, cu un caracter foarte puternic și, pur și simplu, nu reușeam să empatizez cu ea.
Evident că am întâlnit astfel de oameni atunci când eram tânără, nu era ceva cu totul străin, dar mi-a fost greu să mă identific cu Rahel pentru că diferențele dintre noi erau atât de mari. M-am temut și că nu voi reuși să o fac să fie convingătoare în viața ei din roman, să fie un personaj viu, iar asta a durat cam trei ani. Am început să mă simt mai confortabil, după ce am înțeles că Rahel poate să se schimbe și să devină mai puțin aspră. Cred că literatura este despre aceste schimbări interioare și, cam așa, s-a întâmplat și cu mine.
Cărțile dvs. au fost aproape întotdeauna apolitice, dar în ”Destin” deschideți mai multe ferestre către realitățile israeliene. Vorbiți despre conflictele interne și externe, despre clivajul dintre palestinieni și israelieni, dintre religioși și seculari, despre trauma armatei. Cum a fost să abordați politicul, să-l inserați în viața de zi cu zi a familiei?
Zeruya Shalev: Privind în urmă, îmi dau seama, că pe măsură ce trec anii, devin tot mai politică, iar această carte este, cu siguranță, cea mai politică dintre toate. Dar am avut foarte multă grijă, pentru că trăind într-o țară precum Israelul, există întotdeauna pericolul ca aceste elemente politice să înghită cartea sau chiar să o distrugă.
Tocmai de aceea, am încercat să exprim lucrurile cu atenție și într-un mod cât mai autentic prin personalitatea protagoniștilor mei, așa cum este cazul lui Rahel, o persoană extrem de interesată de politică, de ideologie și care nu mi-a lăsat altă soluție decât să scriu despre aceste aspecte politice, istorice, despre luptele care au dus la crearea statului Israel.
Astfel, treptat, toate acestea au devenit dominante în roman pentru că ele fac parte din viața personajelor. Eu nu am vrut să impun sau să forțez anumite lucruri. Totul i se datorează lui Rahel, ea a adus o perspectivă politică atât de puternică în roman.
”Rabinul nostru vede uitarea ca pe un avantaj, spune fiul lui Rahel, căci cel care își amintește prea multe devine confuz și nu mai poate face lucrarea Domnului”. Credeți că sunt situații în care e mai bine să nu scormonim în trecut?
Zeruya Shalev: Cred că oamenii pot să aleagă o viață mai ușoară decât cea pe care a dus-o Rahel. Însă, ea făcând parte dintr-o generație mai veche, puternic marcată de ideologii, trebuie să trăiască pentru un rost și nu poate să ducă o viață simplă. Nu se poate despărți sau deconecta de acest trecut în care atâția prieteni și colegi de-ai ei au murit, astfel că, Rahel se simte mereu vinovată că a supraviețuit și încearcă să trăiască mai departe pentru acești oameni pe care i-a pierdut, pentru a le cinsti memoria. Există, așadar, o misiune în această puternică legătură cu trecutul și asta nu-i dă de ales.
Cred că ar trebui să încercăm să ducem o viață mai ușoară, mai sănătoasă și să trăim în prezent, așa cum ne învață și budismul. Personal mi-e imposibil să fac asta!
Spuneți că v-ați documentat foarte mult, ați cercetat perioada de dinaintea fondării statului Israel. Ce ați descoperit despre acest capitol din istoria țării, despre mișcarea de eliberare de sub protectorat englez?
Zeruya Shalev: Anii 1947-1948 au fost dramatici în Israel și a fost foarte interesant să descopăr că au existat atât de multe puncte de vedere legate de apariția statului. Din această mișcare subterană au făcut parte niște personalități unice, intelectuali, oameni creativi, devotați și foarte curajoși, dar care erau văzuți drept niște teroriști de grupările mai moderate.
Dar, pentru că într-o țară așa ca a noastră, femeile ies cu greu la iveală, pentru mine, cel mai important a fost să evidențiez contribuția lor în război. Scriind despre Rahel, această luptătoare Lehi și prețul foarte mare pe care a trebuit să-l plătească făcând parte din mișcările clandestine, pe de o parte, am vrut să le fac pe aceste femei mai vizibile pentru cititorii mei, iar pe de altă parte, să le înțeleg și eu mai bine.
Dar am vrut să înțeleg și ce anume i-a determinat pe tineri să meargă către extremă, într-o atât de mare măsură și să-și riște viețile pentru acest război împotriva britanicilor despre care nimeni la vremea aceea, nu a crezut că a fost necesar.
De asemenea, m-a interesat și viziunea unică și foarte frumoasă pe care acești oameni au avut-o atunci, cu privire la posibilitatea unei conviețuiri cu arabii, dar, care din păcate, nu s-a concretizat nici până azi.
Credeți că relația dintre evrei și arabi s-ar putea îmbunătăți la un moment dat?
Zeruya Shalev: Îmi doresc ca lucrurile să se îmbunătățească, iar de când m-am mutat de la Ierusalim la Haifa, acum aproape 6 ani, sunt mult mai optimistă. Haifa este un oraș foarte special în care evreii și arabii conviețuiesc frumos. Văd asta și în familia mea. Fiul meu are un prieten arab, la școală predau profesori arabi și mi se pare minunat. Iată că în anumite împrejurări, aceste două grupuri pot să coexiste. Sigur că, situația din restul țării este dificilă.
De multă vreme, guvernul israelian nici măcar nu mai are negocieri pentru un acord de pace cu palestinienii. Și asta are foarte mult de-a face cu politica guvernului israelian, dar și cu conducerea palestiniană. Îmi pun speranțe mai mari în generația următoare de tineri lideri palestinieni și israelieni care să fie mai pragmatici și poate ei vor reuși să schimbe ceva. Mă rog pentru asta!
Israelul este plin de conflicte și viața în această țară este complexă, turbulentă și dificilă. Pe de o parte, cum am spus, din cauza conflictului cu palestinienii care durează de mai bine de o sută de ani, iar pe de altă parte, din cauza unor mari amenințări reprezentate de acțiunile vecinilor noștri și mai ales ale Iranului, în legătură cu pregătirile pentru bomba nucleară. E un climat plin de tensiuni.
Mai mult decât atât, există tensiuni chiar în sânul societății israeliene, între cei de dreapta și cei de stânga, între laici și religioși, lucruri care sunt exprimate într-o anumită măsură și în „Destin”. Dar realitatea depășește cu mult romanul. Iar atmosfera a devenit și mai tensionată în ultimele luni. După instaurarea noului cabinet, amenințările asupra democrației sunt și mai pregnante, iar problemele acestea sunt cât se poate de intense.
În carte, ceea ce simte Rahel față de Israel e un amestec de dezamăgire, furie, milă, dar și grijă. Dvs. ce simțiți?
Zeruya Shalev: Durere… dragoste și durere, furie și speranță.
Traducerea interviului a fost asigurată de Cătălin Rață.
(interviul a fost difuzat la Radio România Cultural în emisiunea Revista Literară Radio)
