Gáspár György este psiholog clinician şi psihoterapeut relaţional, licențiat în psihologie la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. Membru al Colegiului Psihologilor din România, profesează în domeniul sănătăţii relaţionale de peste zece ani. Este membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie. Coordonează programul de formare în psihoterapia familiei şi e  responsabil pentru dezvoltarea strategiei de colaborare europeano-americană în domeniul psihologiei şi al psihoterapiei relaţionale.

În 26 noiembrie, a susţinut la Sibiu, primul eveniment de parenting şi dezvoltare personală. Conferința Copilul invizibil s-a bazat pe cele mai recente descoperiri ştiințifice din domeniu psihologiei copilului şi a familiei.  Gáspár vorbeşte despre copii, folosind termenul copilaş, iar de adulţi se apropie călduros şi îi implică activ în discuţii. Despre sine spune că, în familia lui nu este un bun psihoterapeut, precum este la lucru. Nu am ratat prezenţa lui la Sibiu şi am povestit despre relaţia părinte – copil.

Gáspár György la conferinta-Copilul Invizibil

Gáspár György la conferinta Copilul Invizibil

Copilul din noi a crescut într-o etapă în care tehnologia era mai puţin dezvoltată. Cum putem să ne adaptăm şi să folosim tot ce  e nou spre binele copilului?

Gáspár György: Cred că e esenţial să ţinem pasul cu evoluţia şi să fim la zi cu ceea ce întâlneşte copilul nostru la grădiniţă, la şcoală sau în alte contexte. Din punctul meu de vedere, un copil bine integrat din punct de vedere social, e un copil conştient de ce înseamnă un comportament de utilizare al tehnologiei. Nu cred în acele reţete în care părinţii spun să nu îi lăsăm deloc pe copii să stea în faţa televizorului sau la noi în familie nu există telefoane mobile. Aceste strategii pot funcţiona atâta vreme cât copilul este micuţ. Însă când acesta intră în perioada adolescenţei, cu cât a fost mai mult privat de ceva, cu atât va fi mai mare curiozitatea de a se implica exact în acel comportament.

Copiii se implică în comportamente agresive în utilizarea gadgeturilor, pentru că nu se pot conecta la adulţii semnificativi din jurul lor.

Eu îi încurajez foarte mult pe părinţi să vorbească cu copiii lor despre ce înseamnă internet, telefoane inteligente, tablete ș.a. Să își permită să introducă în discuţiile de familie aceste subiecte, chiar dacă sunt neplăcute. Experienţa mea de terapeut îmi arată că niciun copil, care e conectat armonios la părinte, nu va avea astfel de excese comportamentale. Copiii se implică în comportamente agresive în utilizarea gadgeturilor, pentru că nu se pot conecta la adulţii semnificativi din jurul lor.

Puteţi să explicaţi conceptul de parenting?

Gáspár György: Din punctul meu de vedere, parenting înseamnă parentaj. Se referă la acea legătură specială dintre adult și copilașul din viaţa adultului. Studiile de specialitate ne arată că pentru a construi o legătură sănătoasă în interacţiunea dintre adult și copil, primul pas este ca adultul să aibă o legătură sănătoasă cu propria persoană. Copiii noștri vor avea un atașament sănătos, dacă noi, ca adulţi, ne-am pus în ordine experienţele de viaţă. În momentul acela îi oferim copilului posibilitatea de a se trăi pe sine. Parentingul, în funcţie de orientare, în funcţie de teoriile pe care se bazează, ne oferă o serie de perspective pe care le putem aplica. Important este să îndrăznim să citim și să selectăm ce ni se potrivește cel mai bine. În trecut, copiii se creșteau după ureche. În ultimii 50 de ani există o adevărată revoluţie la nivel internaţional, pe baza căreia parentingul este o combinaţie de știinţă și artă. De asemenea, parentingul reprezintă posibilitatea ca noi, adulţii, să ne vindecăm rănile din copilărie. E ca o a doua șansă pe care o primim de la viaţă, pentru a pune în ordine acele lucruri care în copilăria noastră nu au stat chiar OK.

Fiind un concept relativ nou pentru români, există șansa ca el să nu fie înţeles bine și să riscăm să creștem copii răsfăţaţi? Există copii răsfăţaţi sau este un mit?

Gáspár György: Cred că noi, românii, trăim cu această îngrijorare legată de faptul că vom avea copiii răsfăţaţi dacă ţinem cont de nevoile lor. Însă, studiile și realitatea ne arată că un copil nu o să fie răsfăţat, nu va da dovadă de egoism, de narcisism, dacă părintele se conectează într-o manieră conștientă la copil, dacă părintele cunoaște nevoile de dezvoltare ale copilului. Știe de ce are nevoie copilașul când ajunge la grădi, de ce are nevoie când ajunge în perioada adolescenţei. De obicei, răsfăţul e o manifestare, un simbol al unor nevoi nesatisfăcute, pe care noi încercăm, sub diferite forme, să le satisfacem, dar nu găsim comportamentele potrivite. Cel mai sănătos este să punem în cuvinte emoţiile pe care le avem.

Emoţiile pe care nu le verbalizăm, ajung să se manifeste sub forma unor comportamente.

Este foarte important ca părinţii să nu se oprească la a eticheta comportamentul copilului: „e răsfăţat, de acum încolo nu mai are voie la televizor, nu mai există jucării”. Dacă părintele aplică aceste strategii, nu ajunge cu adevărat la nevoia emoţională şi psihologică a copilului şi lezează şi mai mult relaţia dintre el şi copil. A îndrăzni să vedem ce se află dincolo de comportamentele de răsfăţ, dincolo de comportamentele supărătoare, este maniera prin care ajutăm copilul cu adevărat. Acolo vom vedea, probabil frică, tristeţe, o serie de emoţii pe care copilul nu le poate pune în cuvinte. Emoţiile pe care nu le verbalizăm, ajung să se manifeste sub forma unor comportamente. Un copil este agresiv, nu pentru că este rău, ci pentru că nu ştie să îşi gestioneze furia. În momentul în care îl învăţăm pe copil să îşi adapteze comportamentele în funcţie de valorile familiei noastre, atunci îl ajutăm să îşi dezvolte inteligenţa relaţională. Este mult mai OK să spun simt frică” sau „nu mă simt în siguranţă în acest moment”, decât să mă ridic şi să îi dau o palmă copilaşului de lângă mine. Însă e mult mai uşor să nu vorbim cu copiii noştri despre emoţii.

sursă foto: UtileCopii.ro

sursă foto: utilecopii.ro

Deci, toate acestea sunt doar semnale, la fel cum se spune vezi, ai grijă, te manipulează…”

Gáspár György: Da. Sunt toate interpretări ale minţii noastre, care nu au legătură cu realitatea. Copiii nu se nasc cu un program interior în care să manipuleze, să sfideze adultul. Nici vorbă. Toate comportamentele lor sunt manifestări ale unor nevoi. Există şi acea vorbă în popor: „dacă îl ţin în braţe atunci când este micuţ, înseamnă că îi vei crea o dependenţă de tine ş.a.” Studiile de specialitate ne arată că în primii doi ani de viaţă, cu cât îl ţinem mai mult în braţe pe copil, cu atât e mai benefic pentru dezvoltarea lui psihologică şi fiziologică.

În ce mod credeţi că sunt afectaţi copiii care cresc alături de bunici, pentru că părinţii sunt plecaţi la muncă în alte ţări?

Gáspár György: Depinde de calitatea relaţiei dintre bunici şi nepot. Sunt studii care ne arată că persoanele de ataşament nu sunt în mod obligatoriu părinţii noştri biologici. Ar putea îndeplini rolul de surogat o altă persoană din mediul nostru, însă e nevoie să existe conectare emoţională şi disponibilitate psihologică şi afectivă. Dacă aceşti copii au o legătură bună cu bunicii lor, iar din când în când vorbesc cu părinţii şi, în aceste momente de interacţiune, vorbesc despre cât le este de dor, de dificil, atunci, din punctul meu de vedere, nu vor exista leziuni dramatice, iar copilul se va dezvolta într-o manieră armonioasă. E mult mai nesănătoasă strategia în care părintele nu îndrăzneşte să îi spună copilului că îi este dor, pentru că îi este teamă să nu plângă copilul.

Se discută tot mai des de a permite sau nu cuplurilor cu parteneri de acelaşi sex să adopte un copil? La ce este expus un copil cu părinţi de acelaşi sex?

Gáspár György: Sunt foarte multe studii care se fac la nivel internaţional care vor să analizeze impactul negativ pe care l-ar putea avea asupra dezvoltării armonioase a unui copil, o relaţie în care partenerii au acelaşi sex. Din fericire, niciun studiu de specialitate nu a arătat că ar putea exista un impact negativ, doar pentru că sunt părinţii de acelaşi sex. Impactul negativ este mult mai mare dacă la nivelul relaţiei nu există respect şi încredere. Dacă copilaşul nostru vede că cele două mămici ale lui sau cei doi tătici se înţeleg, dau dovadă de disponibilitate emoţională, vorbesc frumos, dau dovadă de diplomaţie la nivel de relaţie, atunci impactul este doar unul pozitiv. De asemenea, asta nu înseamnă că un băiat crescut de doi bărbaţi, va deveni un bărbat cu orientare homosexuală. Nici vorbă. Aici educaţia nu are un impact atât de puternic asupra orientării noastre sexuale. Orientarea sexuală este ceva ce ţine de biologia noastră, nu se educă. Majoritatea adulţilor descoperă, nu aleg să aibă o altă orientare sexuală. E ceva ce ţine de descoperire.

Din parenting s-au născut forme educaţionale noi: Şcoala Finlandeză, Montessori, care pun accent pe creativitatea copilului, pe libertatea de exprimare. Ţinând cont de ele, cum aţi reinterpreta sistemul educaţional românesc?

Ceea ce lipseşte din sistemul educaţional românesc este umanitatea.

Gáspár György: Din punctul meu de vedere, ceea ce lipseşte din sistemul educaţional românesc este umanitatea. Am învăţat să ne comportăm, în calitate de cadre didactice, ca nişte surse de informaţie, iar informaţia respectivă încercăm să o turnăm în copilaşii noştri, ca şi cum ar fi nişte găleţi care nu au nimic altceva de făcut decât să se încarce cu informaţia care vine de la noi. Noi ştim că inteligenţa cognitivă este foarte importantă şi copiii din România sunt foarte inteligenţi din punct de vedere cognitiv. Dar sunt deficitari din punct de vedere al inteligenţei emoţionale. Veriga slabă, atunci când vine vorba de sistemul educaţional românesc, este această inteligenţă emoţională şi relaţională care lipseşte. Îi învăţăm pe copii cum se numesc fluviile din toate statele lumii, dar nu îi învăţăm cum să se comporte la nivel de conexiune interpersonală. Nu îi învăţăm cum să pună în cuvinte anumite emoţii, cum să aibă grijă de relaţii, o serie de abilități necesare pentru o viaţă echilibrată.

În primii patru ani de şcoală, temele de casă nu au niciun impact pozitiv asupra rezultatelor academice ale copilului

Un alt lucru pe care l-am auzit săptămâna trecută şi mă bucur foarte tare că Ministrul Educaţiei este deschis la această idee, este reducerea timpul în care copilul se ocupă de temele de casă. Studiile de specialitate ne arată foarte clar că, în primii patru ani de şcoală, temele de casă nu au niciun impact pozitiv asupra rezultatelor academice ale copilului. Este, de fapt, un comportament pe care noi l-am perpetuat foarte mult în trecut şi în continuare avem impresia că cu cât îl punem mai mult la teme, cu atât va fi mai inteligent. Nici vorbă. Nu există dovadă ştiinţifică, este doar un mit, un model pe care l-am preluat de la generaţiile trecute.

Trebuie să se adapteze deci. Cum tehnologia ne schimbă modul de gândire, copiii sunt mai activi, am înţeles că ADHD (Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie) nici nu există, este o invenţie.

Gáspár György: Aşa este. De asemenea, ar fi bine dacă sistemul educaţional s-ar schimba şi în funcţie de gen. De cele mai multe ori, cu cele mai bune intenţii, învăţătoarele aleg să nu le dea pauză copiilor, fără să conştientizeze cât de importante sunt acele pauze pentru că, în special băieţii, să se mişte. Un băiat va sendimenta mult mai bine informaţia nouă dacă el are posibilitatea de a-şi folosi corpul, de a se pune în mişcare. De aceea, pauzele sunt extrem de importante. Majoritatea cadrelor didactice se tem că dacă merg în pauză nu îi mai pot monitoriza.  Dacă ei rămân în clasă, de cele mai multe ori, îşi activează şi mai tare emoţiile negative.

Care este rolul lecturii în viaţa copilului?

Un copil care citeşte, este un copil care învaţă să asculte.

Gáspár György: Lectura influenţează foarte mult performanţele educaţionale ale copilului. Vorbeam despre faptul că temele de casă nu sunt corelate cu reuşita educaţională, lectura da. Dar lectura din plăcere. Dacă reuşim să îl apropiem pe copil încă din primii ani de viaţă de această bogăţie pe care ne-o oferă cartea, copilul va reuşi să îşi dezvolte mai bine atât intelectul, cât şi abilităţiile socio-emoţionale. Un copil care citeşte, este un copil care învaţă să asculte. În momentul în care citesc, învăţ să ascult mesajul pe care, într-o manieră scrisă, l-a transmis autorul. Mai mult, am acces la o serie de strategii prin care pot rezolva diferite probleme. În mod normal, lectura se bazează pe o învăţătură, pe ceva ce eroul a reuşit să gestioneze într-o manieră înţeleaptă. Atunci copiii se îmbogăţesc.

Experienţa îmi arată că nu e OK să îi forţăm pe copii să citească. De exemplu, eu am crescut într-o familie în care majoritatea adulţilor m-au forţat să citesc. Eu am avut o respingere majoră faţă de cărţi. Mi-am dat seama că înainte să îl forţăm pe copil să citească este esenţial să îi satisfacem nevoile de bază. Eu, în momentul în care îi vedeam pe părinţii mei că citesc, mă simţeam frustrat, pentru că vedeam că acea carte e mult mai importantă pentru ei, decât timpul pe care îl puteau petrece cu mine. Este bine ca lectura să fie cultivată ca o relaţie de prietenie. Prietenii şi colegii mei de la Curtea Veche au început un proiect prin care vizitează mai multe sate din România şi oferă cărţi gratuit copiilor. De asemenea, sunt o serie de invitaţi care le vorbesc copiilor despre importanţa lecturii.

copilul-invizibil

Copilul invizibil este prima carte scrisă de dumneavoastră. Care sunt punctele forte ale acesteia?

Scrisul este un instrument prin care noi ne putem vindeca.

Gáspár György: Copilul invizibil este o carte de parenting, de autocunoaştere şi dezvoltare personală, o carte care îmbină o poveste de viaţă imperfectă cu o serie de studii de specialitate. Recunosc că intenţia mea iniţială a fost accea de a ajuta părinţii din România să funţioneze mult mai bine în relaţia cu copilaşul lor. Pe măsură ce am scris cartea, mi-am dat seama că am scris-o pentru mine. Pentru a mă vindeca, pentru a-mi pune în cuvinte povestea de viaţă, pentru a face loc experienţelor mele negative, pentru a mă reîntâlni cu o serie de emoţii mai puţin pozitive. Scrisul este un instrument prin care noi ne putem vindeca. Este o carte pe care o recomand tuturor care vor să îşi schimbe atât raportarea cu sine, cât şi modul în care interacţionează la nivelul relaţiilor de familie, de prietenie. O parte din exerciţiile de acolo ne pot ajuta foarte mult pentru a ne dezvolta nivelul de inteligenţă relaţională.

Care este cel mai bun lucru pe care îl poate face un părinte pentru copilul său?

Gáspár György: Să se iubească pe el însuşi. Un părinte care ruşeşte să dea dovadă de autocompasiune e un părinte care va puta să dea dovadă de compasiune şi faţă de copilaşul din viaţa lui. Nu cred în acei părinţi care îşi iubesc copiii mai mult decât se iubesc pe sine. Din punctul meu de vedere, acolo există o serie de mecanisme psihologice în care noi îl forţăm pe copil să facă o serie de lucruri pentru noi, care nu sunt responsabilitatea lui. În momentul în care părintele învaţă să se iubească într-o manieră autentică pe sine, să îşi accepte minusurile, greşelile, atunci îi oferă copilului un model pozitiv de ceea ce înseamnă să fii cu adevărat un adult. E mult mai sănătos pentru copiii noştri să le oferim modele pozitive, decât să îi forţăm să facă ceva ce noi nu facem.


Conferința „Copilul invizibil” a fost organizată de programul „Mȃnă în Mȃnă cu Fericirea”. Căutările continue ale Andreei Marian au adus-o  față în față cu viziunea Parenting by Connection, a organizației Hand in Hand Parenting, înființata de Patricia Wipfler în SUA și extinsa în toată lumea. Redescoperindu-și fascinația pentru psihologia umană și plăcerea de a lucre cu și pentru oameni, Andreea a pus bazele conceptului Mână în Mână cu Fericirea.  Prin aceste programe, Andreea facilitează accesul cât mai multor părinti, bunici, cadre didactice, la informații bazate pe studii stiințifice de ultimă oră, pentru a putea avea parte de relații familiale și interpersonale de calitate.

sursă foto: Gina Ștef