I se potrivește cel mai bine expresia „respiră teatru”. E un artist cu umor, iar această calitate se regăsește în toate proiectele pe care le realizează. Pe scena Teatrului Radu Stanca, în cafenele, în centrul orașului, la facultate, e peste tot. Și, de fiecare dată înconjurat de tineri, ori de studenți la actorie, ori de colegii lui din grupul Bis Teatru, cu care joacă în stagiune permanentă la Atrium, în Piața Mică și nu numai. Fac teatru independent și încearcă să atragă cât mai mulți spectatori către această zonă. Anul trecut au demarat unul dintre cele mai importante proiecte din zona artelor spectacolului, dedicate comunității „Teatrul de cartier”, însă, cel mai cunoscut proiect demarat de Bogdan Sărătean este maratonul „25 de ore de teatru non-stop”. Am vorbit despre acest proiect, despre motivații, despre  spectatori, despre oraș și despre nevoile unui artist.

Maratonul 25 de ore de teatru non-stop a ajuns deja la cea de-a 6-a ediție. Ce greutăți ați avut în edițiile preedente, pe care în acest an, vreți sau le-ați transformat deja în plusuri?

Bogdan Sărătean: E infernal de greu de pus la punct mecanismul acesta al maratonului propriu-zis. Gândiți-vă că orice întârziere sau decalaj poate da peste cap tot programul. Orice neregulă tehnică. La asta lucrăm, la eliminarea sincopelor, la lipirea viziunii pe care o avem asupra festivalului cu întruparea lui propriu-zisă.

Vânzarea de bilete on-line e un mare plus. Nu doar pragmatic, cât și din punct de vedere al imaginii. Vrem ca vestea să ajungă peste tot, iar oamenii din toată țara să își facă un obicei din a veni la Sibiu în weekendul festivalului. Lucru care începe să se întâmple de vreo două ediții.

 Ce vă motivează să continuați maratonul teatral la Sibiu?

Bogdan Sărătean: În fiecare an ne întrebăm asta. E o stare aparte, o dependență care ne-a cuprins pe toți. O învălmășeală de sentimente contradictorii. Satisfacție, orgoliu, complexe de provincie, bucuria succesului, ego-uri supra-dimensionate. Ne place! Nu poți renunța la ceva ce îți place, chiar dacă te încărunțește și îți macină nervii. E sinistră natura umană. A crescut jucăria noastră de festival, și uneori, ne amețește succesul acesta. În același timp, sunt de acord cu Emil Cioran care spunea că toți ne ratăm existențele, viețile, că diferă doar modul în care o facem. Poate ăsta e felul nostru sublim de a ne rata viața. Cu festivalul ăsta de gât. Deocamdată suntem pe val. Poate timpul și energia investite în acest festival ar fi fost mai utile altundeva, în alte moduri, din punct de vedere uman. Nu vom ști niciodată. Și asta e tragic (râde).

Mă motivează de asemenea așa zisele efecte secundare. Iată că festivalul a sudat o echipă de oameni, care are activitate și în restul anului. Sub numele Bis Teatru jucăm în stagiune permanentă la Atrium, în Piața Mică și nu numai. Anul trecut aceeași echipă a demarat proiectul Teatrul din cartier, un proiect atât de drag nouă. Copiii ăștia care fac spectacolele astea, proiectele astea, sunt niște eroi din punctul meu de vedere. De multe ori nici nu își dau seama de valoarea actelor artistice și umane pe care le săvârșesc. Poate e timpul să îi numesc, deși asta nu are valoare foarte mare pentru ei. E vorba de Claudiu Fălămaș, Andrada Grosu, Aneea Opriș, Dan Matli Țilea, Laurențiu și Amandine Bănescu. Și nu numai ei. În fața acestor oameni mă înclin. În fața lor și a artei lor, de multe ori săracă, imperfectă, naivă, brută. Dar cu sens și substanță.

 „25 de ore de teatru non-stop” e deja un brand. V-ați gândit să îl „exportați” și în alte orașe din țară?

Bogdan Sărătean: Da, ne-am gândit. Cum să nu? Orice s-ar întâmpla casa festivalului va rămâne Sibiul, orașul nostru. Dar gânduri sunt. Problema e aceeași de mai sus, cum treci de la ceva ce îți imaginezi, la un fapt fizic, organizat, care implică oameni, bugete, responsabilități. Sunt convins că ideea, conceptul – și-ar găsi locul și în alte orașe din țară. Și nu mă gândesc neapărat la orașele mari.

La primele ediții lipeam afișele cu mîna mea, scriam și trimiteam comunicatele de presă, era un infern.

Cât din festival înseamnă Bogdan Sărătean?

Bogdan Sărătean: Întrebarea asta pune degetul pe rană. Încerc să mă desprind cât mai mult, să respir și să las să se întâmple. Am nevoie de distanță, pentru a nu sacrifica prea mult din profesia mea, din munca mea de om de teatru. Doare atunci când în CV-ul meu, în activitatea mea artistică, apare gaura asta anuală care se identifică cu perioada în care energia mea e răpită de festival. Anul ăsta sunt împăcat, am deja semnătura pe trei spectacole de la începutul anului (Moroi, Orb de mină și We ART free), deci respir. Nu însemn doar festivalul.

La primele ediții lipeam afișele cu mîna mea, scriam și trimiteam comunicatele de presă, era un infern. Plăcut pe alocuri ce-i drept, dar era evident că nu o pot duce prea mult în felul ăsta. Acum festivalul înseamnă o echipă, oameni tineri care învață să ia decizii, să ducă o sarcină de la început la sfârșit. E un soi de satisfacție asta, care îți pune la încercare sentimentul ăla sinistru de posesie, de avariție. “Dragoste, menalc, nu posesie, dragoste”, scria Gide. Îmi amintesc, era o vreme când mai citeam câte ceva, înainte de apariția festivalului ăstuia în viața mea.

Cum vezi maratonul teatral peste cinci ani?

Bogdan Sărătean: Cu oameni, mulți oameni care se bucură împreună. Cu un spațiu al nostru, o casă a noastră, o sală de spectacole în care artiștii să poată experimenta fără să fie nevoiți să facă șușe întru hâhâiala falșilor mecena pentru a supraviețui. Cu oameni din medii diferite care se întâlnesc în modul cum numai teatrul poate să o facă. Ne-mijlocit. Teatrul e cea mai vie artă, e târfa de lux care se hrănește din toate artele, care poate oferi satisfacții nebănuite și revelații din cele mai personale. Văd o echipă de oameni care au mesajul lor, personalitatea lor artistică, publicul lor. Care reușesc să trăiască din asta și să mai facă și un festival. Așa ar avea totul un sens. Eu văd și cred, dar realitatea obiectivă nu dă semne în acest sens. Sau? Ajutați-mă!

Care sunt spectacolele la care ar fi bine să ajungem negreșit în această ediție?

Bogdan Sărătean: Ar fi bine să nu ratați nimic (râde). Ok, deci haideți la Cyrano la Habitus (Teatru FIX din Iași), haideți la Auăleu, haideți duminică la ACT LIKE SCHOOL și la Doi și un tulnik. Și haideți să vedeți premierele noastre, producțiile BIS Teatru, Clandestino și Artă!. Să nu ratăm Dan Byron și Teatrul de Artă București duminică seară. Conferința Dan Vasiliu de la Humanitas. Sunt bucurii, hrană pentru suflet.

Mi se pare un lucru sănătos să fuzionăm, să nu stăm fiecare închistați pe feliile noastre.

 Ce v-a determinat să includeți în programul festivalului, un eveniment dedicat persoanelor care prezintă dificultăți de integrare socială?

Bogdan Sărătean: Sunt diverse funcții pe care arta teatrului le poate avea, pe care e necesar să le aibă. Din punctul meu de vedere ultima și cea mai puțin importantă e cea de entertainment, de relaxare, de petrecere a timpului liber într-un mod cât mai lipsit de necesitatea de a folosi neuroni. Iar proiectul Doar Sunt împlinește minunat una dintre aceste funcții ale teatrului. E un proiect de suflet. E atât de necesar și de curat, ceea ce se face Bianca Babeș cu acest proiect. Mă simt vinovat că nu am reușit să promovăm și să recompensăm îndeajuns acest proiect în toți acești ani.

 Aveți pentru prima dată, o expoziție de artă contemporană în festival. Cum ați ajuns la acest fusion dintre arta contemporană și teatru?

Bogdan Sărătean: Teatrul, așa cum îl vedem și îl facem noi este artă contemporană. Deci e ceva firesc. Mi se pare un lucru sănătos să fuzionăm, să nu stăm fiecare închistați pe feliile noastre. Nu poți exista ca artist în secolul XXI, dacă nu îți întinzi ramurile cu poftă peste toate artele, peste realitățile sociale înconjurătoare. Propunerea a venit din partea unui mebru Grupul Nostru. Am acceptat pe neclipite, în ideea unui început. Sper să mergem mai departe.

 Fiindcă maratonul este cunoscut deja, v-a fost mai usor să atrageți finanțări, sponsorizari?

Bogdan Sărătean: Nu. Cred că nu ne pricepem destul de bine la asta. E mic bugetul față de dimensiunea și potențialul festivalului. În afară de asta, chiar dacă sălile sunt arhipline și interesul crește de la o ediție la alta, suntem conștienți de faptul că nu vom umple niciodată stadioane. E un fapt asumat – playbackul și vedetele de carton, nu vor fi parte din peisajul “25 de ore de teatru non-stop” sau BIS Teatru. Pentru că nici nu îi interesează. Nici pe ei, nici pe noi. Dar sunt foarte mulțumit de colaborarea tradițională cu Marquardt. Și sunt încântat de această primă colaborare cu UNIMAT. E importantă continuitatea, și faptul că acolo sunt oameni care înțeleg și apreciază la modul real ceea ce facem.

Ce ai schimba în peisajul cultural sibian?

Bogdan Sărătean: Aș separa micii, berea și vata de zahăr de actul de cultură. Categoric. Aș sprijini acțiunile independente, ale ONG-urilor. E nevoie de spații: spații de spectacol, spații de concerte, spații de expoziție. E trist că la acest aspect stăm mai rău decât în 2007 când am fost Capitală Culturală Europeană. Aș monitoriza calitatea artistică reală, de substanță, a evenimentelor. Să luăm situația unei trupe de tineri de 17 ani, care cîntă muzică. Rock, live. Unde să se exprime? Să nu avem impresia că lor le convine să se ascundă în tot soiul de hrube. Haideți să încercăm să le oferim ceva. E nevoie de un spațiu multifuncțional în care oameni tineri să expună, să facă teatru, muzică, poezie. Să funcționeze aici școli alternative de artă, cursuri. Se poate susține acest spațiu, cu un minim sprijin de la autorități. Să nu existe monopol sau cenzură în acest spațiu.

Orașul acesta trebuie să respire prin cultură. Să comunicăm la modul real, nu cu spaima de a vorbi și de a gândi, nu punând rețetele deasupra oamenilor și a nevoilor reale.

Nu sunt idealisme. Se poate face. Autoritățile din Sibiu investesc în cultură. Suntem norocoși. Sunt acolo oameni care au înțeles că cel mai puternic atu al orașului nostru este cel cultural. E evident că avem cea mai bună, transparentă și flexibilă agendă culturală din țară. Din moment ce noi, de la a doua ediție am fost prinși pe această agendă însemnă că cineva a înțeles potențialul și necesitatea festivalului nostru. Această viziune trebuie dusă mai departe și trebuie investit în proiecte de durată. Haideți să continuăm viziunea, să nu ne sufocăm în hârtii și în prejudecăți. Orașul acesta trebuie să respire prin cultură. Să comunicăm la modul real, nu cu spaima de a vorbi și de a gândi, nu punând rețetele deasupra oamenilor și a nevoilor reale.

Cât de mult colaboreaza artiștii din Sibiu între ei? Cât de vizibilă e activitatea artiștilor independenți din Sibiu?

Bogdan Sărătean: Nu prea colaborează. E greșit ce se întâmplă. În segmentul ăsta al independenților se pot strecura foarte ușor impostori, care se mint pe ei și uneori reușesc să mintă și să stâlcească și publicul. Ce înseamnă vizibil? E periculoasă și fățarnică așa zisa vizibilitate în spațiul virtual. E mediul perfect pentru forma fără fond. Cam asta se întâmplă acum. Nu e control, nu e comunicare sau disponibilitate. Ne sufocă orgoliile și mentalitatea asta a necesității de a demonstra ceva. Nu trebuie să demonstrăm nimic. Trebuie doar să fim. Împreună. În univers. Acum. Gata, clipa s-a dus. Gata!

E afectat actul cultural de dorința oamenilor de a participa gratuit la evenimente?

Bogdan Sărătean: E afectat din punct de vedere al calității. E dureros să dai 15 lei pe o bere sau 25 de lei pe un cocktail, dar în același timp să strâmbi din nas când ți se spune că biletul costă 20 sau 25 de lei. Artistul nu ia banii aceia doar pentru intervalul în care îl văd eu pe scenă, ci pentru munca pe care a depus-o până a ajuns la produsul respectiv, sau la performanța respectivă. În același timp, el îmi oferă ceva unic, ceva ce nu mai găsesc nicăieri altundeva. Fiecare act artistic e unic, imposibil de contorizat, de evaluat. Iar dacă adaugi costurile de producție în ecuație, ai semnat condamnarea la moarte a artistului. Ăsta e momentul când el începe să facă șușe, ca să se râdă lumea. Că altfel nu vinde. Și aici moare actul artistic, care ar trebui să însemne căutare, neliniște, abordarea temelor incomode și tabu. E un cerc vicios. Deci, vă rog, haideți să nu mai promovăm evenimentele moca și playback-ul. E mai ușor să te cobori la nivelul publicului de masă, dar hai să încercăm să elevăm publicul către noi, către substanță, către teme fundamentale, către mit, către esență.

De ce ai nevoie ca artist în Sibiu?

Bogdan Sărătean: De un tată miliardar. De un mecena. De spațiu în care să te exprimi. De parteneri. De oameni care plătesc bilet. De un acoperiș pe care să nu îl ia vântul (cum s-a întâmplat la noi la sediu, la propriu, săptămâna trecută). De oameni. De niscaiva ajutor pentru promovare. E întrebarea cu numărul 13. Sunt superstițios. Dacă dragoste nu e, nimic nu e. Pe bune.

credit foto: TNRS, Adi Bulboacă