Interviu realizat de Camelia Matei

Odată cu pandemia a crescut considerabil și consumul de știri, unele dintre ele ne-au impactat, ne-au provocat insomnii, pe altele ne-a venit greu să le credem. Ca ele să ajungă la noi, la timp, prezentate într-o notă echilibrată, fără dramatism (că nu mai era nevoie), dar cu informație validată, originală, a fost nevoie ca cei care le lucrează, să se adapteze contextului. Am vorbit cu Mădălina Chițu, reporter departamentul social al postului Digi24, despre felul în care s-a adaptat tendințelor din jurnalismul de pandemie. Și nu numai despre asta.

Mădălina Chițu

Ca jurnalist, ai fost in miezul acțiunii. Ce stări, ce moment de impact ți-au rămas în minte, în acest an?

Mădălina Chițu: Anul 2020 a fost un an greu pentru noi toți. Dând timpul înapoi aș putea chiar să spun că mi-am început anul cu această pandemie. Am lucrat în tura de Revelion și pe agențiile de presă străină erau deja semnale că acest virus ne va da viața peste cap. Revenind, însă la ce m-a marcat, cel mai probabil te vei aștepta să îți povestesc despre frica și neputința din spitale, însă eu aș vrea sa vorbim despre rafturile goale. Acest fenomen l-am trăit în calitate de persoană fizică, să spun așa. Când trăiești un eveniment în calitate de jurnalist parcă ai avea un fel de pelerină protectoare și cumva nu te afectează la fel de puternic ca atunci când ești în afara orelor de program. Pe cine încerc să păcălesc – niciodată nu ești în afara orelor de program în această meserie. Ce vreau să spun e că m-am dus într-o seară la cumpărături. Sunt genul de persoană cumpătată, îmi cumpăr doar strictul necesar. Prefer să merg la cumpărături de fiecare dată când am nevoie. Revenind, într-o seară, după muncă, m-am dus la un hipermarket să îmi cumpăr o sticlă de suc, unt și pâine. Cu produsele în brațe, m-am îndreptat spre casă să le achit. Am văzut o coadă imensă de oameni cu niște cărucioare pline ochi. La coadă mi s-a oferit să trec în față că aveam trei produse și mergea repede. Am refuzat și am și renunțat la produse. A doua zi m-am dus la un magazin de cartier să îmi iau cele necesare și în drum spre casă, pe aleea care ducea spre blocul unde locuiesc, am văzut o mașină care era efectiv burdușită cu diferite alimente. Atunci mi-am dat seama cât de egoiști suntem. Într-o situație de criză, noi ne gândim la propria persoană. Luăm mult mai mult decât ne e necesar, fără să ne gândim la cel de lângă noi. Acest exces s-a resimțit săptămâni bune. Drojdia, pastele, făina și mălaiul au fost de negăsit. Știu asta pentru că vânam la propriu niște drojdie prin magazine – visam la niște gogoși. Primul plic de drojdie l-am primit de la o colegă. Mi-a dat două, să am. Apoi, peste o săptămână o altă colegă a găsit drojdie într- piață. Mi-am luat un pachet. L-am împărțit. Evident că mi-am făcut gogoși. Au fost atât de bune!     

Cred că mulți dintre noi am tânjit după plicul de drojdie. Pentru toți a fost un an atipic, și cumva, într-o măsură mai mare sau mai mică, ne-a resetat. Cum a fost pentru tine? A fost cu resetare, reconfigurare, resemnare? Cu renunțare, poate.

Mădălina Chițu: Totul a trebuit reconfigurat. Noi jurnalistiștii, știi bine, că avem această capacitate incredibilă de a fi flexibili și de a ne reorienta și reacomoda. Avem această superputere de a fi niște cameleoni, însă anul acesta a fost, într-adevăr, despre resetare. Am renunțat, ca cei mai mulți dintre noi, la vacanțe, la vizitele la părinți, bunici, prieteni. Video-call-urile au luat locul întâlnirilor. Ziua prietenului meu a fost în plină stare de urgență, am făcut party online.   

Povesteste-mi și despre jurnalismul pe vreme de pandemie: cu ce a fost diferit, ce a trebuit să înveți? Te-am văzut la un moment dat într-o transmisiune, erai la tine acasă și ulterior am văzut pe pagina ta de pe o rețea socială și making-off-ul, cu pisicile care îți dădeau târcoale. Cât de grele sunt aceste transmisiuni?

Mădălina Chițu: De fiecare dată aveam un plan B și chiar plan C pregătit, însă în 2020 niciunul dintre acestea nu au funcționat. Trebuie să recunosc că sunt un control freaks și toate mecanismele pe care mi le-am creat nu au avut niciun efect. Am 13 ani de presă. Primii de presă scrisă și ultimii cinci de televiziune. Dacă în presa scrisă puteam face materiale și de la distanță, să zic așa, în televiziune acest lucru era spre imposibil. Până în 2020, anul marii schimbări. Filmam și noi, reporterii, dar filmulețele noastre erau niște excepții. În 2020, excepțiile au devenit reguli și regulile au devenit excepții. Televiziunea înseamnă imagini, ori în perioada în care eram în lockdown, totul a trebuit regândit și reconstruit din temelie. La realizarea unei știri video lucrează cel puțin trei oameni – reporter, operator și editor de imagine – adică omul care montează. În starea de urgență nu ne-am întâlnit sau ne-am întâlnit extrem de puțin. A trebuit să ne coordonăm de la distanță. Redacția s-a împărțit în două echipe, o echipă era la sediu Digi24 și a doua era acasă.

Funcționează lucrurile și în condițiile acestea, se poate face jurnalism de acasă?

Mădălina Chițu: Extrem de greu! Dar ne-am adaptat, decizia a fost luată pentru a limita contactul unul cu altul. Casa a devenit și loc de muncă. Asta pentru că atunci când eram acasă nu însemna că eram liberi, acasă însemna să ajutăm colegii din redacție cu ce putem, având în vedere recursele extrem de limitate de acasă. Și așa sufrageria a devenit studio de filmare. Aveam trepied pe care îmi puneam telefonul mobil ca să mă pot înregistra, mi-am instalat diverse programe care mă ajutau să înregistrez interviurile luate pe skype și zoom și mai aveam și două mâțe care deveneau active exact în momentul în care trebuia să intru în live sau aveam de luat un interviu. Și așa a apărut și making-off-ul cu pisicile care îmi dădeau târcoale. Meseria de jurnalist, ca multe altele, nu poți să le faci de acasă. 

Și nu a fost singura provocare căreia ați fost nevoiți să îi faceți față. A fost o perioadă solicitantă, cu necunoscute, cu anxietăți, cu o avalanșă de informații și informări. Care a fost temerea ta cea mai mare?

Mădălina Chițu: A fost un an în care cu toții am muncit mai mult. Însă nu oboseala fizică a fost provocarea acestui an. Suntem obișnuiți să dormim câteva ore. Marile provocări sunt în continuare să ne menținem sănătoși și să nu îi îmbolnăvim pe alții. Se face un an de când a apărut această boală și încă nu se știe totul despre ea. În momentul de față ne putem proteja spălându-ne des pe mâni, păstrând distanța fizică și purtând mască. Dar știu persoane care au respectat aceste reguli și cu toate astea s-au îmbolnăvit. Eu încă nu am apărut în statistica oficială, cel puțin până la momentul discuției noastre, dar în sufletul meu există acel sâmbure de îndoială – dacă am și nu am niciun simptom? Și dacă am și nu știu și dau la alții? Cred că astea sunt temerile mele cele mai mari – să îmbolnăvesc pe altcineva al cărui organism nu este pregătit să lupte cu această boală sau să îmi îmbonăvesc părinții, bunicii, care din cauza vârstei, inevitabil, sunt pe lista celor care au comorbidități.  

De acord cu tine, facem individual ce depinde de noi, dar pentru o reușită e nevoie de un efort colectiv. Tu ai avut tangență cu multe persoane și poți să faci o statistică legată de percepția oamenilor. Care este percepția celor din jurul tău legată de pandemie? Te-ai lovit de oameni care nu cred în noul coronavirus?

Mădălina Chițu: 98% dintre persoanele de lângă mine cred în această boală. Am și cunoscuți care susțin diverse teorii ale conspirației deși ei înșiși au fost pacienți, ce-i drept nu au avut o formă gravă, s-au tratat acasă. În ceea ce mă privește am făcut tot ce ține de mine ca să le spun cât de reală și de grea este această boală, dar sunt dăți în care trebuie efectiv să accept și faptul că orice aș face, orice aș spune, există și astfel de persoane. 

 Mai sunt câteva zile până la Crăciun. Știu că e sărbătoarea ta preferată și că dacă te-aș întreba pe 23 februarie câte zile mai sunt până la Crăciun mi-ai răspunde. Cum îți petreci sărbătorile?

Mădălina Chițu: Crăciunul mi-l voi petrece lucrând. Îl voi aștepta pe Moș Crăciun efectiv la muncă. De Anul Nou o să fiu liberă. Încă nu am ceva concret. Dacă în anii trecuți știam la această dată ce voi face, unde voi fi – anul acesta am un singur plan, care, din păcate nu ține de mine. Îmi doresc să îi știu pe toți ai mei bine. Și îmi doresc să îmi petrec Anul Nou în liniște. 

 Ce așteptări ai de la anul viitor?

Mădălina Chițu: Nu ar strica un pic de liniște. Nu prea multă. Îmi doresc să revăd New York-ul și să fim cu toții bine.

Te supun unui mic scenariu: mâine se anunță prima zi de după încheierea pandemiei. Ce ai face?

Mădălina Chițu: Anul 2020 m-a învățat sau cel puțin a încercat să mă învețe să nu îmi mai fac planuri, pentru că observăm că Universul nu prea ține cont de ele. Anul acesta pandemic ne-a arătat slăbiciunile și mai ales neputințele. Îmi place să cred, dincolo de toate minusurile, că anul acesta ne-a învățat să fim mai buni unii cu ceilalți și sper să ne păstrăm acest obicei și de acum încolo.