„Arta nu începe războiaie și nu le vindecă. Arta nu acoperă găurile de obuz dar poate crea coduri, neînțelegeri, discuții”, spune artistul vizual Dan Perjovschi. Am vorbit despre impactul desenului în presă, despre libertatea de expresie dar și despre cum ne asumăm sloganul “Je suis Charlie”.

6rBQg

Reporter: Democrație, radicalism, Europa, imigranți, asimilare, toleranță libertate de exprimare,  discursuri despre moderație, responsabilitate, demonstrații la nivel înalt fără precedent. Toate acestea sunt  efecte ale dramei petrecute în redacția ziarului satiric, francez Charlie Hebdo. Cum  comentați  toate acestea?
Dan Perjovschi: Acum, toată lumea e sub presiunea  părții dramatice, a lucrului care nu se putea întâmpla și care  s-a întâmplat.  A fost o tragedie care cumva a developat faptul că societătile democratice  sunt  fragile, sunt vulnerabile. Până  nu au fost împușcați niște graficieni, nu s-a dicutat despre impactul desenului în presă. Era și până acum impactul ăsta și există în continuare. Imaginea are deja un mai mare impact, textul devine din ce în ce mai puțin. Acum,  astea erau caricaturi  nu  fotografii, cumva în mental nu reprezentau realitatea ci o interpretarea  a realității. Eu susțin în continuare că genul acesta  de desene, caricaturile, trebuie întelese ca un spațiu mai liber decât fotografia, textul, manualul, emisiunea  tv. Aici, teoretic ai mai mult spațiu de manevră. Și într-un fel e uluitor că astea au putut  naște reacții de genul ăsta. Însă, după cum  știm că asasinii  țipau  “ L-am lichidat pe Charlie Hebdo”, ca și cum ar fi fost un personaj.  Dar nu cu Charlie Hebdo aveau ei treabă. Aici a fost un fel de discurs al urii.

“Libertatea de expresie e un concept foarte complicat”

E o tragedie care nu a fost totuși despre libertatea de expresie. Dacă tot vorbim însă despre aceasta, trebuie să conștientizăm faptul că libertatea de expresie e un concept foarte complicat si deseori e greu de trasat linia de delimitare între free speech și hate speech.

xm5Ka

Revenind la Franta, toate țările au un grad de rasism. Cumva e un reflex natural. Tot ceea ce nu cunoști percepi ca un pericol și uneori chiar e un pericol. Și da, există o problemă grea a imigrației, migrația economică. Oamenii mor în Irak și Libia și se refugiază unde pot, în Europa mai ales. Refugiindu-se pe alt continent, vin totuși cu tot bagajul iar acești oameni nu se pot schimba. Nu pot să danseze călușarii de a doua zi. Se crează deci tensiuni iar procesul de asimilare durează. Când vorbim de imigrație sunt două chestiuni importante. De obicei, imigrația e văzută ca ceva negativ, însă atunci cand medicii români au ajuns în Anglia a fost ceva negativ? E o imigrație mișto asta. Dacă esti hoț de buzunare stai acasă!  Ne pare rău, dar unii fură din buzunare alții însănătoșesc. Toate statele occidentale îmbătrânesc, toate au nevoie de forță de muncă dar  toate pun restricții antiimigraționiste.

„Diferențele culturale adâncesc  confuziile  referitoare la libertatea de exprimare”

Această problemă a imigranților, a diferențelor culturale adâncesc confuziile referitoare la libertatea de expresie. Nu poți crea un cod. Eu sunt pentru un mijloc comun, un fel de bun simț. Eu insist, Charlie Hebdo nu era  revistă de actualitate, era bazată pe caricatură, o interpretate, din capul locului ceva subiectiv. Ar trebui să nu creeze atâta scandal, ceea ce nu a făcut, de fapt, totul fiind un pretext. Așa s-a întamplat acum câțiva ani cu niște caricaturi dintr-un ziar danez care au provocat mari demonstrații în lumea arabă, incendii la ambasade. Iar acei oameni care protestau nu interacționaseră cu acele caricaturi, nu le vazuseră niciodată, însă au fost condiționați să se revolte. Deci, aici liderii extremiști sunt cei care câștigă.
Rep.: Iată consecința periculoasă: avântul partidelor extremiste. Va putea Europa să reziste acestori provocări?
Dacă nu există un consens că tot ceea ce ține de extreme provoacă probleme, partea populistă extremistă va câștiga. Europa e unul din modelele politice cele mai inteligente. Din păcate, de multe ori, ni se prezintă Europa ca fiind ceva foarte limitat: ți se pune cip la oaie sau nu ai voie să faci mici. Europa e cu totul altceva însa, e un set de valori. Acestea sunt doar condiționări rezultate din lipsa granițelor pentru că trebuie să știu ce-mi pui pe masă. În setul acesta de valori e permisă libertatea de expresie. Faptul că unii din actorii de pe scena publică înțeleg să abuzeze de această libertate este o altă discuție. Și astfel va câștiga Marine le Pen pentru că nu-i e frică să spună ca ucigașii sunt musulmani.

osDTi

Rep.: Cât de mult s-a îndepărtat Franța de acel „Liberté, égalité, fraternité”? Zilele astea auzim mai mult strigandu-se Liberté. Cum rămâne cu celelalte concepte?
D.P.: Noi percepem Franța ca o chestie foarte înfumurată, impenetrabilă la străini. Pe de altă parte,  cultura franceză e o cultură umanistă ei au dat iluminismul, nu noi. Ar trebui să avem o mai mare grație când vorbim despre chestiunea asta. Eu am predat în școli franceze la Toulouse, de exemplu, și judecând după ce studenți am avut, e o țară multiculturală. Franța a dat tonul unei societăți care, cel puțin legislativ este tolerantă. Dar fiecare lucru bun poate fi abuzat. Discuția despre libertatea de expresie e foarte importantă ca și cea despre a avea grijă la celălalt. Privind spre România, din păcate, ceea ce am observat pe siteurile de socializare, după ce am citit mai multe comentarii pe baza acestui subiect, este că majoritatea compatrioților de care eram aproape mândru pe 16 noiembrie sunt rasiști și superficiali. Și asta este consecinta unei prese slabe în România, a unei comunicări intrasociale în societate proaste în școli, la radio, în spațiul public, televiziune. Noi nu discutam, nu comunicăm. Ciupim de ici de colo.

Rep.: A propos de siteurile de socializare, cum ne asumăm acest semn al solidarității “Je suis Charlie”?
D.P.: Eu pot să înțeleg ambele genuri de abordare, atât Je suis cât și Je ne suis pas.  Nici măcar  eu nu pot să acopăr conștient tot limbajul lui Charlie Hebdo, nu mi-l asum. Dar ce înțeleg eu de aici, nu este acoperirea caricaturilor ci de solidarizare cu drama, cu Franța, o solidaritate, deci, mai largă. De asemenea, sunt oameni  care spun că nu pot fi Charlie pentru că nu au fost la fel de curajoși ca ei, de ce să-ți asumi meritele lor? „Uite, ăla a murit pt ce a crezut. A zis: Bă, mai bine mor decât să-mi schimb eu felul de a desena”. Alții nu-și pot asuma conținutul. De aia Je suis Charlie et Ahmet, așa îți asumi ambele situații, un compromis. Unii folosesc în mod abuziv solidaritatea asta, iar alții nu o înțeleg.  Pe de altă parte unii se întreabă de ce nu ne solidarizăm pentru că au murit două sute de copii în Africa. De ce nu vă solidarizați cu ei? De ce ONU nu face nimic? 12 oameni sau 200? Solidaritatea este pentru ideea de societate, nu pentru numărul de oameni. Oricum, tipul asta de coaliție
“Je suis Charlie” dacă devine fundamentalist crează ură și frică în partea musulmană, frică ce adună noi recruți printre extremiști.

DOhyE

Rep.: Explicați-ne ideea din spatele desenului  „Je suis Charlie et Ahmed”.
D.P.: „Je suis Charlie et Ahmed” nu e un compromis ci o posibilitate de a înțelege drama din toate unghiurile ei. Dacă conștientizăm că una dintre victime era musulman și nu făcea caricaturi, abordăm situația în complexitatea ei. Altfel, vom rezuma totul la doi nebuni musulmani care au omorat niște europeni liberi. De ce nu ne solidarizăm de fiecare dată când există o drama în lume, oriunde în lume? Noi lucrăm cu simboluri, nu vrem s-o recunoaștem dar suntem foarte barbari cu toții, suntem păgâni. În mentalul colectiv a intrat cumva imaginea ziaristului decapitat de către ăla cu cagulă dar asta era undeva departe, nu era aici. Iar acum că e la noi, e aproape simțim amenințarea directă. Francezii constată acum că astfel de tineri sunt formați în închisori. Deci este un cerc vicios. Lupți secole pentru a avea o societate deschisă, liberă iar apoi ajungi să-ți dai seama cât de vulnerabilă e aceasta. Open. Deschis. Nu ai graniță, nu ai control. Și eu susțin libertatea, circulația fără granițe, fără cartele, dar ai nevoie și să fii protejat, nu?

Rep.: O astfel de libertate ar putea exista fără amenințări într-o lume totalmente sănătoasă, ceea ce nu există în realitate, din păcate.
D.P.:  Nu, din punctul nostru de vedere nu trăim într-o lume sănătoasă. Iar oamenii sunt de un cinism frapant. Avem vasele pline de refugiați, imigranți care fug din mizeria în care trăiesc, vase în care oamenii la fel de cinici ca cei care au ucis în redacția Charlie Hebdo trag , lăsând de izbeliște aceste vieți omenești. Cum poate totuși Italia să susțină toate valurile acestea de imigranți? Ne afectează asta pe noi? Ne implicăm dacă nu ne afectează? Dacă nu există o unitate în Europa mereu vom avea situația asta.

p7b3T