Ediția cu numărul 5 a Festivalului 25 de ore de Teatru a fost un moment de emoție și nu scriu asta instinctiv, ca pe-o formulă goală, ci este senzația pe care mi-o lasă rememorarea orelor de teatru și conferințe. Emoția a luat, de la început, forma tremurului, conturul fiindu-i dat de zig-zagul fragil, făcut în aer, intermitent, de foaia pe care au fost notate ideile principale ale unui discurs de deschidere.
Cum s-a văzut gala? Printre zâmbete largi, ni s-a răspuns: „M-a impresionat atmosfera”, „a trecut timpul mai repede ca oricând”, „tinerii sunt atât de veseli și inventivi încât e păcat să nu-i susții”, „Gyuri Pascu a fost foarte bine venit, a adus o oază de lumină, de speranță”, „sprijinirea unui astfel de festival înseamnă un plus pentru Sibiu”, sau „atuul acestui festival este tinerețea”.
Construit ca maraton teatral în care plămânii sunt antrenați într-un exercițiu de respirație ca asimilare intensă a acestei arte, festivalul a avut o structură internă în care organele vitale au fost oamenii. Când pe scenă, când la bilete, mereu gata să te îndrume, să interacționeze cu spectatorul, acesta este actorul teatrului independent! Dovadă de dragoste care face să-i fie prezența adiere ușoară. Actorul teatrului independent este cel care arde pe scenă, întâlnirea dintre el și spectator nefiind mijlocită de semnătura pe vreun contract, ci doar de pasiune și asumare sinceră a rolului.
Foarte important într-un festival este diversitatea, orașul care-l găzduiește fiind cel care primește experiențe din alte orașe, alte țări. Este ceea ce aș numi factorul de elasticizare a orizontului care a devenit încăpător pentru prezența aici a unor proiecte din Cluj (Asociația Reciprocă și Reactor de Creație și Experiment Cluj), București (Lightwave Theatre Company București, Teatrul de Artă București, Teatrul În Culise București), Timișoara (Auăleu Teatru Timișoara) și Mainz, Germania (Waldgraf Spontankultur). Spațiile de desfășurare au fost nebănuite, sălilor de teatru sibiene și cafenelelor alăturându-li-se case monument UNESCO (în spectacolul “Rămăşiţe” al Teatrului Labirint din Sibiu și “Casa din Copac” al trupei timișorene Auăleu).
Dimineața de duminică a început în Piața Mică în pijamale colorate, deloc somnoroase și soare deșteptător lungit în raze spre pământ. A fost înviorarea și am alergat, am dat binețe trecătorilor, am învățat cu ajutorul actorului Florin Coșuleț saltul spre cer. Și am aflat că exercițiile fizice merg bine cu metaforele: întinderile și săriturile au fost închise cu-n efort comun de-a păstra în înalt fulgul imaginar, ușor și căzător, aruncat la 1, 2, 3 și… de actorul iluzionist. „Pentru asta trăiesc eu în artă” mi-a spus Florin Coșuleț. „Pentru întâlniri. Iar cele „de aproape” au farmecul lor aparte. E ca într-un vis în care, într-o mare turcoaz, înot cu o gașcă de delfini care oricând se pot transforma în rechini.”
Conferințele-performance au fost dense ca informație și încordate ca tensiune alături de Dan Vasiliu, Constantin Chiriac, Părintele Necula și Coca Bloos. Implicațiile socio-politice ale teatrului de-a lungul istoriei, înnobilarea cuvântului..și sfaturi pentru tinerii actori: “Succesul te poate face să te crezi Dumnezeu. Esențial este să păstrezi mirarea vie, acea mirare a copilului ce privește cu ochii mari și ascultă. E important să nu știi nimic de fiecare dată…” Această formulă de viață a Cocăi Bloos are câteva cunoscute (alegere-ascultare-asumare) ce se succed întocmai, sudate între ele, cu ajutorul cărora dezvelește, fără grabă, lin toate celelalte necunoscute.
Wee pa*, pa, ediție cu numărul 5!
Foto: Cristian Bîscă
* Wee pa pa – melodia oficială a Festivalului 25 de Ore de Teatru, compusă de actorul Claudiu Fălămaș.
