Teatrul de Balet  Sibiu (TBS) prezintă astăzi premiera baletului comic “La fille mal gardée”. Adaptarea coregrafică a spectacolului este realizată de Aleisha Gardner (Noua Zeelandă) şi Alexandru Fotescu (România) și aduce  multe elemente surpriză pentru public.

“Fiind o preluare, am avut șansa să ne inspirăm din coregrafia originală. Eu și Aleisha l-am  gândit ca un spectacol atât pentru adulți, cât și pentru copii. Sunt foarte multe elemente care s-au folosit deja în alte montări, pe care o să le vedeți în această seară, însă am pregătit și câteva surprize gândite de noi pentru publicul sibian. S-a muncit foarte mult pentru a aduce spectacolul la un nivel, astfel încât să pară cât mai real. Avem ploaie adevărată pe scenă, un ponei, scenele de câmp sunt cu fân autentic, iar la acestea se aduagă momentele de virtuozitate ale dansatorilor, dar și renumitul dans al saboților. Este un spectacol comic, vesel și sperăm ca publicul să se bucure de fiecare moment în parte”, a spus coregraful Alexandru Fotescu.

premiera_balet

Directorul Teatrului de Balet Sibiu, Ovidiu Dragoman spune ca acest titlu lipsea din repertoriul clasic al Teatrului de Balet Sibiu, iar montarea se potrivește perfect ansamblului de dansatori de acum.

“Este un spectacol care vine să completeze repertoriul nostru. Am optat să ne inspirăm din câteva versiuni originale însă am montat o coregrafie proprie. Este adaptat posibilităților noastre care sunt, de altfel. înalte și cred că se  potrivește foarte bine ansamblului de dansatori pe care îl avem acum, adică un ansamblu matur și omogen.  Totodată, este o bucurie pentru noi să aducem în spectacol și copii de la școlile de balet din Sibiu, pe care îi veți vedea  pe scenă dansând alături de profesioniști”.

“La fille mal gardée” îi va avea în distribuţie, în seara premierei, în rolurile principale, pe Ada Gonzalez (Spania) – în rolul Lise, Ovidiu Matei Iancu (România) în rolul lui Colas, Alexandru Fotescu (România) – în rolul Madame Simone şi Kenichi Murata (Japonia) – în rolul lui Alain. Spectacolul va avea loc pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, cu începere de la ora 19 şi are o durată aproximativă de două ore.