Unesco a adăugat oficial, săptămâna trecută, caligrafia arabă pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității transmițând, într-o declarație oficială, că aceasta este o „practică artistică de a scrie de mână într-o manieră fluidă pentru a transmite armonie, grație și frumusețe”.

„Caligrafia arabă: cunoștințe, abilități și practică” a fost redactată și susținută de 15 țări arabe, conduse de Arabia Saudită și sub supravegherea Organizației pentru Educație, Cultură și Știință a Ligii Arabe.

Potrivit acesteia, „caligrafia arabă este una dintre cele mai importante forme de moștenire culturală imaterială care a fost transmisă de generații în lumea arabă și islamică”, fiind considerată „un motor major pentru transmiterea culturii arabe și islamice prin timp și spațiu”. De asemenea, spun reprezentanții celor 15 țări islamice, „a îndeplinit multe funcții sociale, științifice și religioase”, fiind considerată „una dintre artele distinctive cu care națiunea arabă și islamică se mândrește.

Adăugarea pe lista patrimoniului cultural a caligrafiei arabe încheie Anul Caligrafiei Arabe, eveniment ce a avut loc în Arabia Saudită în 2020 și 2021.

Inițiativele lansate în timpul Anului Caligrafiei Arabe au inclus o expoziție revoluționară la Muzeul Național din Riad, pe tema originii limbii arabe, a dezvoltării caligrafiei și a relației dintre caligrafie, designul contemporan și inteligența artificială.

*Foto reprezentativă: Un artist pakistanez lucrează la un proiect de caligrafie coranică realizat cu litere placate cu aur la Arts Council of Pakistan, în portul orașului Karachi, pe 6 septembrie 2021. Rizwan TABASSUM AFP/File