de Minodora Sălcudean

2020. Anul pandemiei, al angoaselor colective și al fricilor individuale. Primăvara izolării noastre impuse, a distanțării fizice și a spaimelor mai contagioase decât virusul însuși. A radicalismelor de pe rețele și a isteriei media.

Ne-am revăzut la liziera pădurii, după mai bine de un an. Era cu fetița ei. M-am bucurat teribil să le revăd pe amândouă. Am întins brațele către cea mică și ea către mine, într-un gest firesc de bucurie. Țipătul scurt al mamei și chipul îngrozit de posibila atingere dintre noi, m-au oprit brusc. Mă reîntâlnesc cu prieteni, după luni bune, ne apropiem tactic, ne măsurăm proximitățile, zâmbim stânjeniți și ne spunem în loc de salut: „fără îmbrățișări, da?!” O apropiere la mai puțin de doi metri de cineva sau o mască alunecată sub nas, în spații închise, pot declanșa în unii oameni reacții de-a dreptul deplasate.

Medicul psihiatru Ciprian Băcilă, pe care l-am consultat cu prilejul documentării acestui material, atrage atenția asupra afecțiunilor psihice din timpul pandemiei, care apar frecvent la persoane sănătoase: „În lunile astea, a crescut foarte mult numărul celor care au trecut pragul cabinetului meu, prezentând tulburări de anxietate generalizată, atacuri de panică, tulburări de adaptare, episoade depresive. Vorbim de persoane fără afecțiuni psihice preexistente, cărora supraexpunerea mediatică și haosul informațional le cauzează un stres continuu, sentimente de teamă și nesiguranță. Așa apar efecte precum insomnia, interpretativitatea, hipertimia negativă, impresia că au luat sau vor lua virusul, comportamente obsesiv-compulsive, precum dezinfectatul excesiv, izolarea totală în propria locuință, respingerea oricărei interacțiuni fizice, purtatul măștii chiar și în natură sau atacuri de panică la un prim semn de răceală. Ca să nu mai vorbim de faptul că, acolo unde existau afecțiuni psihice diagnosticate, în perioada de pandemie multe dintre ele s-au reacutizat.”

«La grande peur des bien-portants» (Bernard Levi). Alarmismul din media și contaminarea cu virusul fricii

La noi, cea mai mare parte a presei mainstream, în special cea audio-vizuală, a ales varianta fluxului continuu de știri și a abordărilor alarmiste. „Frica e bună și e necesară”; „frica ține oamenii în case”, așa mi-au spus câțiva cunoscuți din presa centrală, ei înșiși afectați vizibil de evoluția pandemiei, așa cum se reflecta ea în datele oficiale și în materialele din presa internațională. Sigur, frica e unul dintre resorturile supraviețuirii noastre ca specie, asta știm cu toții; avem nevoie de ea pentru a ne activa senzorii precauției și pentru a intui pericole și riscuri. Însă, când frica devine o stare continuă, viețile ne sunt date peste cap. Apar dezechilibre, calitatea vieții ne e afectată, iar energia ni se risipește. Toate acestea pot afecta imunitatea, exact ce nu vrem să se întâmple într-un context epidemiologic.

Săptămâni întregi captivi în propriile locuințe, ne-am expus cu toții, continuu, unui tir informațional, orientat preponderent către cifrele negative (numărul de noi îmbolnăviri sau al deceselor, curbe ascendente ale răspândirii bolii, calcule ale gradului de contagiozitate) și cu accent pe opinabilul mai degrabă subiectiv-speculativ decât expert, pe storytelling-ul coșmaresc al cazurilor tragice, pe breaking news-uri și burtiere cu titluri apocaliptice, pe declarații amenințătoare, pe incontinenta tiranie a statisticilor sumbre și, mai ales, a frecventelor interpretări ale acestora în registrul iminenței. Dacă punem la socoteală și unele discursuri oficiale incoerente, declarații iresponsabile ale unor așa-ziși specialiști, gafe de comunicare ale autorităților, putem înțelege ce impact a avut asupra psihicului nostru acestă cascadă informațională.

Televiziunea rămâne principalul mijloc de informare pe timpul crizei sanitare, după cum indică un sondaj IRES, referitor la starea de spirit și climatul social din vara aceasta.

Cât de mult ne afectează psihic consumul de știri negative nu mai reprezintă niciun secret pentru nimeni. Studii științifice pe această temă sunt destule; unul de referință poate fi consultat aici.

La toate acestea, să adăugăm inerentul val de dezinformare (intenționată sau involuntară) de pe rețelele sociale, acuzele reciproce ale celor mai vocale și radicale tabere: cea a prearelaxaților și a revoltaților care neagă existența virusului, pe de o parte, și cea a megaprăpăstioșilor atoatecunoscători, pe de altă parte; între ele zona de echilibru, de implicare rațională și proactivă aproape că nu s-a simțit. Inerenta ispită conspiraționistă și circulația știrilor false în mediul online au generat, așa cum se întâmplă de obicei, amplificarea emoțiilor, a bias-ului de confirmare și a tendinței de a reacționa radical: fie prin negare, fie prin panică, ambele cu riscuri și consecințe nefaste în perioadele de criză.

După jumătate de an pandemic, la o foarte simplă căutare pe google academics cu tag-urile „covid 19 mental health”, în doar 0,09 secunde se afișează 218000 de rezultate cu cercetări multidisciplinare pe tema suferinței și afecțiunilor psiho-emoționale din timpul pandemiei. Într-un editorial al unei reviste științifice de psihiatrie se arată că numărul persoanelor a căror sănătate mintală e afectată îl depășește cu mult pe al celor infectați și că teama crește nivelul de anxietate și stres la persoanele sănătoase și intensifică simptomele celor cu tulburări psihiatrice preexistente. O altă cercetare recentă care vizează creșterea nivelului de anxietate în primele luni ale crizei globale, realizată pe 775 de adulți cu anxietate față de coronavirus, cărora li s-a cerut ca timp de două săptămâni să se expună o oră pe zi la știri despre pandemie, prezintă efecte ale afectării psihice, precum: deznădejde extremă, idei suicidare, deezechilibre emoționale, refugiul în droguri sau alcool.

Cum putem ține frica sub control și cum putem ajuta? „Foarte mulți oameni afectați tind să nu vorbească despre perioadele grele, chiar infernale, prin care trec.” (Ciprian Băcilă, medic primar psihiatru)

E limpede că, printre toate aceste extreme atitudinale, persoanele mai reziliente au reușit să facă față presiunii socio-mediatice, să controleze consumul și expunerea media, să-și activeze resorturi interioare de adaptare și să continue să trăiască prudent și responsabil, fără a se lăsa dominați de frică.

Totuși, atunci când temerile sau neliniștile absolut firești într-o perioadă de criză se transformă în frică irațională, putem contracara acest lucru, la noi sau la cei din preajma noastră, prin consum echilibrat de informații, din surse media de calitate, care fac apel la știință, la contextualizare corectă a datelor, la abordări și interpretări raționale; prin efort conștient de adaptare la schimbare, prin comunicare constantă cu apropiații, prin solicitarea de ajutor, atunci când simțim că lucrurile scapă de sub control.

În condițiile unui climat social și așa marcat de îngrijorare (vezi sondajul IRES citat mai sus), cum rămâne însă cu oamenii vulnerabili, cei mai afectați psihic, de la debutul pandemiei încoace: vârstnicii, persoanele aflate în categoria de risc sau cele care au pierdut pe cineva drag, familiile monoparentale, persoanele cu afecțiuni psihice preexistente sau cele psihosomatic fragile, femeile captive în relații abuzive, cei rămași fără serviciu și mulți mulți alții?

Medicul psihiatru Ciprian Băcilă insistă asupra empatiei, grijii și consolidării legăturilor dintre oameni, a sprijinului acordat celor aflați în suferință:

„Pentru că stigma asupra persoanelor care apelează la serviciile unui profesionist în sănătate mintală (psihiatru / psiholog), inexistența unei culturi a dialogului profesionist și a preocupărilor concrete în sfera de sănătate publică pentru suferințele și fragilitatea psihică ale semenilor noștri, foarte mulți oameni afectați tind să nu vorbească despre perioadele grele, chiar infernale, prin care trec. Uneori simt rușine, se tem că vor fi marginalizați sau neînțeleși. Ar trebui să ne preocupe mult mai mult suferințele de ordin psihic, să le observăm la cei din jurul nostru, să nu le minimalizăm. Oamenii cu un grad mai mare de reziliență ar trebui să devină mai atenți la schimbările comportamentale prin care trec cei de lângă ei, să le fie aproape și să-i ajute să obțină suport de specialitate, acolo unde se impune. În perioadele de criză, a fi atent la cel de lângă tine înseamnă, până la urmă, a fi uman, empatic și solidar. Putem ajuta mai mult decât credem și putem preîntâmpina situații grave.”

(Am scris acest text cu gândul la apropiații și cunoscuții mei, dar și la toți cei pe care pandemia i-a afectat și continuă să îi afecteze încă din punct de vedere psiho-emoțional. Și nu atât pandemia, cât modul în care se raportează la ea, percepția indusă de media, cu întregul ei corolar de stări asociate fricii: stres, furie, frustrare, labilitate emoțională, nesiguranță.

Am vorbit cu tineri și adulți de vârstă activă care au ajuns la Urgențe cu atacuri de panică, vârstnici înspăimântați care n-au mai ieșit din casă de jumătate de an, persoane care trec prin faze de anxietate crescândă sau depresie. Într-o țară cu un sistem de sănătate atât de precar, practic, acest tip de suferință e considerat nonprioritar, dacă nu chiar inexistent.)

ilustrație realizată de Eduard Gross

*articolul face parte din ediția tipărită Capital Cultural nr. 24.