Nu sunt puţini cei ninşi de ani care, odată cu trecerea timpului, îşi mai aduc aminte cum arăta odinioară Sibiul. De-a lungul vremii, oraşul a suferit multe schimbări: străzi întregi au fost demolate, s-au construit altele, uneori cartiere întregi, clădiri au fost dărâmate şi pe temelia lor a apărut altceva, dar nu au fost uitate niciodată acele locuri încărcate de semnificaţii. Vechi, colţuroase şi colorate parcă în nuanţe antagonice ce exprimă viaţa, tramvaiele, vedetele oraşului de acum 110 ani, au rămas doar o amintire.
,,Tramvaiul rămâne o nostalgie”
Personajul datorită căruia străzile au prins culoare, tramvaiul cu remorcă ,,ce nu se grăbea niciodată”, a circulat prima oară în oraşul de pe malul Cibinului, în 1906, fiind a doua localitate europeanã în care s-a introdus acest mijloc de transport pe curent electric. Dimineaţa, la ora 5, a pornit din remiză, cu clinchet mândru, primul tramvai. Deja în prima staţie îl aşteptau grupuri mari de oameni, care s-au trezit cu noaptea în cap numai ca să aibă parte de splendoarea necunoscută a Sibiului până atunci.
Cei mai vârstnici au un sentiment plăcut atunci când vorbesc despre tramvaiul care anima oraşul şi îşi amintesc cu ardoare atmosfera ce dăinuia pe parcursul traseului. Duminica, oraşul prindea şi mai multă viaţă, oamenii ieşeau cu duiumul la promenadă. Tramvaiele erau supraaglomerate şi abia îşi făceau loc printre mulţimea de oameni. ,,Când tramvaiele au fost introduse în Sibiu, era o noutate chiar și pe plan european. Erau nişte tramvaie vechi, colţuroase, nu făcute frumos şi cu forme aerodinamice ca cele de acum. Liniile de tramvai care s-au introdus în Sibiu cuprindeau atât centrul cât şi marginea oraşului. Uneori săreau de pe linie, iar acest lucru provoca întârzieri, dar pe vremea aceea lumea nu se grăbea. Tramvaiul aştepta până se suia ultimul călător, dar duminica, când era supraaglomerat cu oameni ciorchine pe remorcă şi la intrare, nu mai oprea în fiecare staţie, urca cine apuca. Pe dinăuntru, tramvaiele nu aveau scaunele ca acum, unul după altul, ci oamenii stăteau faţă în faţă pe două băncuţe. Dacă nu aveau loc, stăteau în picioare între rânduri. Atmosfera era liniştită, călătorii se respectau, erau politicoşi”, ne-a povestit Valeriu Deleanu, mare amator al mersului cu tramvaiul.
,,Cine se grăbea, mai bine mergea pe jos”
Staţiile erau foarte dese, cine se grăbea, mai bine mergea pe jos, pentru că întregul traseu era pe o singură linie, tramvaiele circulau simultan, în ambele direcţii. Primul sosit trebuia să aştepte venirea celui din partea opusă, ceea ce uneori dura foarte mult timp, mai ales dacă avea vreo defecţiune sau băieţii neastâmpăraţi ungeau şinele cu săpun sau slănină. Uneori vatmanul oprea şi la cerere în staţii, iar pentru a fi înştiinţat exista un sistem rafinat din curele de piele care, prin tragere, acţionau un semnal sonor.
,,Între Palatul Justiţiei şi strada Jiului se afla o staţie, Kwanka, numită după un restaurant cu acelaşi nume, şi oamenii spuneau adesea mă duc până la Kwanka, mă sui la Kwanka. Chiar şi cei de la teatru aveau un fel de spectacol de satiră şi umor cu referire la aceasta, prin care criticau tramvaiul pentru mersul încet. Era un obicei, ca să mai râdă lumea, de aici şi formula care a rămas comică în amintirea nostalgicilor acelor vremuri: Tranca-tranca, cu tramvaiul pan la Kwanka”, ne-a mărturisit cu zâmbetul pe buze acelaşi nostalgic al tramvaiului.
Nicolae Iorga, călător al tramvaiul sibian
Multă răbdare, dar şi 50 de bani, trebuiau să aibă călătorii pentru un drum cu tramvaiul. Un capăt de linie era, pe vremea aceea, în afara oraşului, în gara Turnişor iar celălalt la Steaua (parcul Subarini) unde se termina oraşul, dar mai târziu s-a prelungit până în Dumbravă.
Pentru prima dată, impresionat de tramvaiul electric a fost istoricul Nicolae Iorga, care, mânat de curiozitate, a mers până în Dumbravă, unde era să şi rămână, pentru că a pierdut ultimul tramvai. ,,Unul dintre cei care pentru prima dată a fost uimit de tramvai, deoarece la Bucureşti erau mai mult tramvaie cu cai, a fost Nicolae Iorga. În timp ce vizita sudul Transilvaniei, a trecut prin Sibiu, şi fiind surprins de tramvaiul electric, s-a dus până la Dumbravă. Dar cum tramvaiul nu circula până la ore târzii, l-a pierdut pe ultimul şi a rămas puţin cam speriat acolo, dar a luat o trăsură şi a ajuns în oraş”, îşi aminteşte Valeriu Deleanu.
Nu demult, în Sibiu, a existat primul tramvai turistic din România. Acesta era pus la dispoziţia vizitatorilor, care se puteau deplasa pe traseul Sibiu – Pădurea Dumbrava – Grădina Zoologică – Muzeul Satului – Răşinari. Tramvaiul, alcătuit dintr-un vagon motor şi un vagon-restaurant, s-a bucurat de un succes foarte mare în rândul turiştilor, în aceea perioadă. Pasagerii puteau servi masa în timp ce ascultau poveştile locului şi se bucurau de peisajul frumos.
Tradiţia Răşinarului va reînvia
În luna august, tramvaiul de la Răşinari la Sibiu va fi pus în funcţiune pentru călători. După ce, în luna iunie a anului trecut, a fost amânată repornirea tramvaiului, anul acesta, visul răşinărenilor va deveni realitate. ,,Staţia de redresare şi transformare a fost mutată, mai sunt de făcut câteva reparaţii la fiecare stâlp şi după ce lucrurile sunt în regulă, se va repune tramvaiul în funcţiune”, spune Bogdan Bucur, primarul comunei Răşinari.
Tramvaiul rămâne o parte a comunităţii sibiene, păstrat într-un colţ al sufletului, ca unul dintre cele mai semnificante lucruri ale vremii.
Autori: Elena Andrei, Alexandra Drăguț, Mădălina Micu
Reportaj premiat în cadrul concursului ”Sibiu Underground Stories”
