Cum interacționăm cu un oraș nou? Mai întâi, poate din mașină, de pe un drum național. Sau din tren, coborând într-o gară parțial renovată. Sau în aeroportul relativ recent construit, modern și corect ca întindere… Apoi străzile și străduțele care duc spre hotel, pensiune, hostel. Piatra cubică pe care pășești spre un restaurant. Casele, căsuțele, culorile, muzeele de artă, pictură, antropologie, istorie… bisericile, 5 pe-o străduță a câte 4 confesiuni diferite… Toate îți șoptesc povești despre oraș, despre universalitatea lui, despre caracterul tolerant, despre viața acestuia. Dar tabloul nu e complet fără un element comun, de altfel, dar și esențial: omul. Și el este cel care vorbește despre locul din care a pornit, oriunde ar fi, pe stradă, în gări, aeroporturi, hostele sau hoteluri, retaurante sau supermarketuri, muzee sau mall-uri.
Asociația de Înfrumusețare a Orașului Sibiu a găsit o modalitate de evidențiere a acestor aporturi pe care omul le aduce locului în care s-a născut, a copilărit, prin acordarea anuală a titlului onorific de Ambasador al Sibiului. Aflat la a doua ediție, evenimentul de anul acesta marchează importanța pe care o au în promovarea orașului, două personalități ale culturii, mai exact – Lia și Dan Perjovschi.
Să-i întâlnești împreună e ca și cum ai avea parte de acel artificiu de marketing 2 în 1 cu mențiunea că la bază nu avem nicio strategie anume, nimic subversiv, ci doi oameni ce se completează în acord, dar și dezacord. Propozițiile sunt începute de unul, continuate de celălalt… Ce dans!
Mai întâi, titlul de cetățean de onoare, iar acum Ambasadori ai Sibiului…
Dan: Noi suntem puțin reticenți cu premiile astea…
Lia: Pe de altă parte am simțit că am fost cumva urmăriți ceea ce apreciem pentru că noi asta facem. Îi urmărim pe alții și când am realizat că și noi suntem urmăriți am vizualizat așa un lanț de oameni care se uită în stânga și-n dreapta.
Dan: Noi luăm premii internaționale și sibiene. Astea sibiene ne plac. Putem spune că suntem glocal: global&local. E viața noastră. Stăm aici, în Sibiu, și plecăm acolo. Cele două planete se pun la un loc.
Ideea asta de ambasador atrage atenția asupra faptului că un om, o familie, poate influența destul de puternic imaginea orașului din care provine. O completează. O întregește.
Lia: În CV-ul nostru apare Sibiu-București de când ne știm. Din 1990 când am început să călătorim. Îți reprezinți locul și, la rândul lui, locul te reprezintă.
Dan: Pe etichetă mereu apărea că suntem născuți la Sibiu și în ultima vreme apare că trăim și lucrăm la Sibiu.
Lia: Noi avem o amprentă clară și dacă oamenii ăștia au crezut că noi îi reprezentăm, nu putem decât să ne bucurăm. Nu reprezentăm tot Sibiul, ci o mică părticică a lui. Ce înseamnă contemporan, deschis.
Dan: Suntem oameni care facem evenimente internaționale în permanență și oamenii de afară vin aici destul de des, noi fiind unul din canalele prin care vin niște oameni. Vin și datorită nouă. Ne vizitează atelierul apoi și orașul. Deci asta facem oricum.
Segmentul social-politic în cultură, nu este foarte bine acoperit în Sibiu. Mai ales vizual.
Lia: Vizual, nu. Sibiul pe acest segment de artă contemporană stă destul de prost.
Dan: Stă pe zid.
Lia: Nu întâmplător Dan are o descărcare pe un zid. Oamenii au deschidere dar nu există o galerie, asta e problema.
Dan: Dacă puneai pe hârtie spuneai că așa ceva nu se poate face, dar iată că se poate.
Așadar, justificarea conform căreia publicul este cel responsabil pentru ce există pe piață, nu prea stă în picioare?
Lia: Publicul acceptă dacă îi dai ceva interesant sau logic. Dar nu avem spații în care să arătăm ceva sau în care să invităm pe cineva pentru a expune. Ceea ce facem noi este o artă orientată social-politic, de cercetare și zonele astea nu au interdicții, nu se atârnă pe pereți. Nu ai interdicții referitoare la modul de expunere. Adică poți pune un afiș pe jos fără să-ți fie teamă că se strică podeaua. E un spațiu pregătit anume. Neconvențional. În ceea ce privește clasicul, avem Muzeul Brukenthal.
Dan: În arta contemporană, în Sibiu, nu se investește la același nivel cu treatrul, muzica, poezia. Noi cumva nu avem galeria orașului la nivelul oricărui oraș cât de cît mai răsărit din Europa. Iar oamenii da, sunt deschiși. Nu au dat cu ouă în zidul pe care îl desenez.
Lia: De fiecare dată când Dan a avut ghidaj la zid, au venit foarte mulți. Oamenii înțeleg, dar nu le dai. E prima cenzură a celor care propun. Ei nu au cultură. Ei o cenzurează. Din indiferență… Și fiecare își are rostul lui în societate. Cultural spunem ceva, cu șuruburile altceva. La fel cu brânza. Totul e de spus și e interesant. Și eu am reușit să spun acționând pe cont propriu. Spațiul meu este acasă. Din moment ce n-am o galerie, mi-am deschis casa. Asta este istoria noastră dintotdeauna, din 90: nu există spațiu de expunere. E mult de împins până să se vadă că se mișcă ceva în domeniul ăsta.
Cum vă explicați raportarea asta la arta contemporană a societății, a instituțiilor de fapt?
Dan: Arta contemporană nu este o artă care stă lângă cravată.
Lia: Sau bibelouri de sticlă. Cum este la Galeria Uniunii Artiștilor Plastici care e la nivelul amatoresc. Însă, nimeni nu stă bine la nivelul ăsta. În loc să avem mai multe și mai bune, am pierdut și ce-am avut. Cam asta se întâmplă peste tot, și la București, și la Cluj, și la Iasi.
Dan: Noi reprezentăm o artă care nu este prea vizibilă. România este o țară de poeți, de oameni de teatru, de film. Domenii mai vizibile. Arta contemporană este mai puțin vizibilă. De fapt, nu este finanțată. Când spunem artă de cercetare și experimentală nu ne putem referi la artă încadrată în ramă… Cu alte cuvinte, această poveste cu ambasadorii poate fi și partea aia glitter, sclipicioasă dar și cealaltă, profundă, când ghidează Lia 60 de studenți germani de la artă și îi duce în Sibiu, povestindu-le despre oraș în felul ei. Astfel, ei nu se mai uită în jur ca la un bibelou, se uită la lucruri mai complexe. Sibiul nu e doar un bibelou. Noi suntem într-o zonă care nu ocolește nici critica, nici contradicțiile, nici dezvoltarea. Un model de succes.
Titlurile nu se acordă, de obicei, în familie. Dar de data aceasta era normal să fie așa, nu?
Lia: Femeile sunt mai puțin vizibile în societatea românească în general. Sunt și excepții, e adevărat. Din când în când mi-am asumat această poziție vizibilă. Când Dan a fost abordat de cei de la AIOS le-a reamintit că proiectele pentru care ei dau acest titlu le împarte cu mine.
Proiecte de viitor?
Lia: Vrem să construim un Muzeu al Cunoașterii la Sibiu. E un proiect pe care îl propunem peste tot și care presupune un loc de cunoaștere de bază. Pentru supraviețuire intelectuală, dar nu numai. Adică tot ce e nevoie să știi, fără a nivela, și care face posibilă cunoașterea tuturor. Cunoașterea e instabilă, se schimbă mereu. Cei care învață acum, sunt altfel pregătiți decât cei care au învățat acum câțiva ani. Și într-un fel ai nevoie să te upgradezi constant.
Dan: Ar fi o instituție multidisciplinară pentru părinți și copii lor. Cu departamente numite corp, univers cu elemente care sunt trecute din macro în micro.
Lia: avem un corp care trăiește pe o planetă care își are povestea și trăirile și probleme într-un univers, totul e în mișcare și pentru asta trebuie să fim flexibili. Ca o enciclopedie dar pe care poți să calci.
Dan: Un fel de muzeu 3D.
Lia: Un muzeu de știință, al tehnologiei, al corpului, al artei.
Dan: Pleacăm de la un proiect artistic care se poate dezvolta într-o instituție PER SE. Dar el poate rămâne într-o carte sau într-o expunere verticală la noi acasă.
Lia: În spațiul pe care l-am construit pentru a-l lăsa orașului. Și pe care îl puteți vizita deja, dar de preferat în grupuri.
Dan: Noi lucrăm non-formal pentru a ne păstra libertatea. Nu avem o activitate cu program. Suntem plecați la expoziții și nu putem avea o instituție clasică în clipa de față. Tot ceea ce facem este hrănit în continuare de activitatea artistică. Trebuie să o menținem. Nu ne plătește nimeni apa.
Lia: La noi acasă oamenii pot vizita un muzeu al cunoașterii. Un rezumat a ceea ce vrem să fie, și cu el călătoresc de 10 ani în lumea întreagă. Mai mult în Europa și America, dar și în Asia, Africa. Merg cu un fel de kit, un rezumat al materialelor pe care le am. Un fel de show&tell, o practică cunoscută în lumea vestică mai mult. Arată-mi un obiect și spune-mi povestea. Selecția mea a fost de obiecte cumpărate prin muzee și care mi-au atras atenția în urma lecturilor pe care le-am avut, interdisciplinare sau chiar studiu. Anumite obiecte spun câte ceva despre cultura, despre timpul în care trăim…Și cine vrea ne găsește. E un proiect mai mult motivațional. Căutăm soluții pentru ca fiecare să găsească în concept ceea ce i se potrivește. Ne-a vizitat într-o zi o familie cu copii, cu venituri modeste, dar cu performanțe fabuloase în educație, în școală. Ei au vrut să vadă diferite personalități și, călătorind în toată țara au ajuns și la noi.
Dan: Și iată, așa intră și Sibiul în peisaj. Oamenii vin să vadă lucrările Liei și, inevitabil, vizitează și orașul. Eu am ghidat o grămadă de oameni, atât prin partea cu Turnul Sfatului, cât și în partea cu second-hand, partea veche a Sibiului, unde e un oraș foarte interesant.
