Îl vedeam nu doar pe scena baletului, unde dansa amestecându-se într-un mod precis, perfect și intens cu toate personajele interpretate. Îl vedeam la teatru, la concerte de muzică simfonică, cu o carte care se zărea de undeva din geanta de antrenament sau, pur și simplu, pe străzile sibiene. Și de fiecare dată, era un soi de întâlnire marcată de curiozitate. Invariabil și ferm, regăseam întotdeauna artistul, exact acel artist care se joacă, observă și riscă să exploreze. Russell Hewey, balerin și coregraf la Teatrul de Balet Sibiu, este exact acea fire artistică, care știe să-și construiască independent și cu multă pasiune universul.


Un american îndrăgostit de tot ce oferă cu dărnicie Sibiul, Russell Hewey s-a născut în Maine. A absolvit Școala de Balet Portland și a activat ca balerin în numeroase companii de balet: ”Portland Ballet”, ”Balet New England”, ”Konservatoriet Dance Ensemble”, ”Ajkun Ballet Theatre” și ”Jose Mateo Ballet Theatre”. Din 2010, devine balerin în compania de balet sibiană, interpretând roluri în spectacole clasice, precum ”Spărgătorul de nuci”, ”Romeo și Julieta”, ”Corsarul”, ”Frumoasa din pădurea adormită”, dar și în producții neoclasice precum ”Trilogie Ionesco” sau ”Mandarinul Miraculos”. De câțiva ani, Russell îmbină ipostaza de dansator cu cea de coregraf. Anul trecut, a realizat pentru spectacolul ”Geneza” coregrafia unui balet clasic -”Concert en bleu” și alături de Aleisha Gardner, a lucrat la coregrafia pentru dansul contemporan ”Nota, vă rog!”. Anul acesta, în cadrul unei noi ediții a Genezei, va prezenta publicului sibian alte două coregrafii noi – ”Escapadă urbană” și ”Nichita”.

rus7

Alături de Aleisha Gardner – întalnire cu elevii Colegiului Național Samuel Brukenthal Sibiu foto: Ovidiu Matiu

Reporter: De fiecare dată când întâlnesc pe cineva de la balet, mă grăbesc să-i aflu povestea întâlnirii cu dansul. Care este povestea ta? Cum ai intrat în contact cu lumea baletului?

Russell Hewey: M-am îndrăgostit de balet în timpul școlii, când am mers să vedem ”Lacul Lebedelor” la Teatrul de Balet din Boston, cu Sarah Lamb în rolurile lui Odette și lui Odile. Încă mai am cotorul acelui bilet și programul. La puțin timp după acel spectacol, am luat câteva lecții de balet la Studioul de Dans Konservatoriet. Însă pregătirea în regim profesionist am început-o la vârsta de 17 ani, când am fost acceptat în programul C.O.R.P.S. al Școlii de Balet din Portland.

Reporter: Ce te-a făcut să continui?

Russell Hewey: Pur și simplu, dorința de a dansa. De îndată ce-am stabilit acea relație ”abuzivă” cu baletul, am știut că aceasta vreau să fac și am ales să sacrific foarte multe pentru balet. Deși am început târziu, am reușit contrar tuturor așteptărilor, aceasta datorită determinării mele și a muncii asidue. Adeseori, exersam de două-trei ori pe zi pe lângă repetițiile obișnuite și priveam, ascultam cu strictețe ceea ce instructorii îmi cereau. Poți învăța multe, observând. Evident că întotdeauna vor fi voci care vor spune că nu ești suficient de bun sau că nu vei reuși și, atunci, te confrunți cu două posibilități – fie renunți, fie demonstrezi contrariul. Eu am ales ultima variantă, urmându-mi pasiunea. Sunt foarte norocos că am avut mentori care m-au încurajat și au crezut în mine.

Reporter: Pentru tine, o carieră de balerin a însemnat o călătorie în altă parte a lumii, la Sibiu. De ce ai ales Sibiul?

Russell Hewey: Nu cred că eu am ales Sibiul. Cred că, mai degrabă, Sibiul m-a ales pe mine. Am avut șansa să lucrez cu renumitul Cosmin Mărculețiu pe când eram membru al Teatrului de Balet ”Jose Mateo”, din Cambridge. Cosmin m-a luat efectiv sub aripa lui și a lucrat cu mine timp de doi ani până când m-a anunțat despre aceasă oportunitate de a veni la Sibiu. Mulți români mă întreabă adesea de ce eu, ca american, am ales să vin în România, când atât de mulți români încearcă să ajungă în America. Cred că raspunsul stă în faptul că ni se pare tot timpul că în altă parte e mai bine („the grass is always greener on the other side”, n.a. râde). Nu este nimic utopic și probabil, poți găsi aspecte negative oriunde ai fi. Însă eu iubesc Sibiul, fiindcă iubesc arta, îmi place să creez artă și să particip la evenimente culturale accesibile publicului larg. De multe ori, în alte țări (fie în Europa, fie Statele Unite) doar cei înstăriți își pot permite, cu regularitate, bilete la operă, la teatru, la filarmonică, la balet sau alte reprezentații artistice, ceea ce ce explică și de ce aceste forme ale artei sunt percepute ca fiind elitiste. În Sibiu, prețurile biletelor sunt mici, iar la spectacolele în aer liber intrarea este liberă. Mă bucur să am ocazia, în fiecare joi, să iau parte la concertele excepționalei orchestre simfonice a Filarmonicii și să pot merge, cu regularitate, fără efort financiar prea mare, la reprezentațiile Teatrului Național ”Radu Stanca”. Teatrul îmi place în mod special, pentru că mi-a oferit o modalitate minunată de a învăța limba română (la acest capitol încă lucrez). Sibiul promovează toate formele artei și, datorită acestui fapt, este considerat la nivel internațional capitală a culturii. Sper că și alte orașe să preia acest model și să militeze pentru accesibilitatea artei pentru publicul larg.

rino1

”Trilogie Ionesco” foto: Ovidiu Matiu

Reporter: În care stil de dans te regăsești mai mult? Baletul clasic predomină?

Russell Hewey: Cu siguranță am o slăbiciune pentru clasicism și e ceea ce-mi place să dansez cel mai mult. Baletul clasic, pe care îl asociem cu Rusia și Petipa, se distinge de alte manifestări ale artei prin faptul că, abia spre sfârșitul secolului XIX este recunoscut ca o formă de artă clasică, în vreme ce literatura și muzica clasică au o vechime de sute de ani. Una dintre cele mai sensibile probleme ale baletului, ale dansului în general, este fragilitatea cauzată de trecerea timpului. Orice melodie poate fi scrisă și păstrată cu acuratețe pe hârtie. La fel putem spune și despre literatură. Atâta vreme cât putem descifra semnificația simbolurilor de pe hârtie, aceste manifestări ale artei sunt veșnice. În ceea ce privește dansul, deși s-a încercat de-a lungul timpului, dansul nu poate fi redat în scris, într-o manieră coerentă și accesibilă. Înainte de apariția înregistrărilor videografice, singura metodă de a pune în scenă o coregrafie era de a o transmite, fie pe cale verbală, fie prin exemplu și demonstrație, de la o generație la alta. Anume această lacună în dezvoltarea artei face dansul atât de special. Desigur că există o anumită linie în fiecare balet, care se repetă – la nivel de stil, la nivel estetic, linie care poate fi urmărită însă doar până la un anumit punct în crearea și evoluția acelei bucăți coregrafice, fapt care în alte arte nu este tocmai așa.

Reporter: Auzim adesea povești despre răutăți, invidie și alte consecințe negative ale competiției dintre artiști. Vorbește-ne despre latura luminoasă a relațiilor dintre artiști. Ce înseamnă prietenia în balet?

Russell Hewey: Răspunsul la această întrebare depinde de locul unde dansezi. Am dansat în locuri dominate de o atmosferă negativă, unde fiecare mișcare este, la nivel psiholgic, echivalentă cu cea dintr-un joc de șah. Însă mă bucur că în cadrul Teatrului de Balet Sibiu nu am regăsit această atmosferă. Fiindcă trupa de dans este în mare parte internațională, suntem cu toții în aceeași barcă: departe de familii, departe de culturile în care am crescut. Această similaritate a situațiilor individuale ne apropie și ne transformă într-o familie, fapt rareori regăsit în alte companii de dans. Chiar dacă există momente, în studio, când uneori ne certăm, știm că mâine, la fel ca între frați și surori, această ”dușmănie” nu va persista. Am continuat să dansez în acestă trupă, fiindcă repertoriul este atât de divers și, în consecință, oportunitățile sunt egal și în mod inteligent repartizate între dansatori. Șansele să te dezvolți ca artist și să-ți explorezi abilități diferite sunt mai dese în această companie decât în altă parte. Uneori sunt în spatele corpului de balet, ținând o floare în mână, alteori, sunt adus în frunte, în centrul scenei. Mă bucur învățând din ambele ipostaze. Fiecare dansator are niște aspecte pe care s-a specializat, ceva care-i reușește mai simplu. Mă bucur că Teatrul de Balet Sibiu poate vedea frumusețea și posibilitățile fiecărui dansator din trupă.

russell4

”Nota, vă rog!” foto: Ovidiu Matiu

Reporter:”Concert en bleu” a fost prima ta coregrafie, nu-i așa?

Russell Hewey: ”Concert en bleu” a fost, într-adevăr, prima mea coregrafie pentru o companie profesionistă și s-a dansat anul trecut pe scena Pieței Mari, în cadrul primei ediții a Genezei.

Reporter: Cum a fost trecerea de la rolul de dansator la cel de coregraf?

Russell Hewey: O premieră presupune întotdeauna un nou proces de învățare pentru dansatori și cu atât mai mult pentru mine, care am îmbrățișat un nou rol, cel de coregraf. Deși am mai repetat cu dansatori de atâtea ori, în diferite teatre de balet, a fost cu totul nou să lucrez cu dileme legate de linii și pași, mai ales că, în acest caz, tu ești cel care a creat problemele ce trebuie soluționate. Când punem în scenă un spectacol care a fost deja montat, cu siguranță există o persoană care a luat parte în acel spectacol și, de obicei, există și o filmare pe care o putem revedea și care să răspundă la eventualele întrebări în ceea ce privește execuția. Acest lucru nu este posibil în contextul unui proiect nou, unde tu ești cel care trebuie să răspundă la întrebări. Rămân la convingerea că procesul coregrafic, deși pare simplu, implică abilități inginerești de rezolvare a problemelor, dar și o serie de compromisuri constante.

Reporter: La ce să ne așteptăm de la ”Escapada urbană” de miercuri?

Russell Hewey: ”Escapadă urbană” este un spectacol de balet amuzant și captivant care reflectă teme specifice vieții de noapte a unui oraș. Linia melodică este reprezentată de concertul pentru două piane și orchestră ”A turn of the century”, al lui Francis Poulenc, un compozitor extraordinar, dar prea puțin cunoscut. Regăsim în lucrările lui elemente stilistice specifice lui Maurice Ravel sau Igor Stravinsky. Orchestrarea este unică, prin faptul că nu predomină doar tempo-ul și compoziția clasică, ci se menține un dialog constant între cele doua piane, un dialog ce variază în expresie și dinamică și care permite baletului să redea pulsul unui oraș, aflat în permanentă agitație.

Reporter: Cum a devenit Nichita un dans? S-a metamorfozat poezia în dans?

Russell Hewey: Coregrafia ”Nichita” este inspirată din patru lucrări ale cunoscutului poet Nichita Stănescu. De când am venit în România, am citit cu multă plăcere poeziile lui Mihai Eminescu (unele în română, altele în franceză), dar studiind și alți poeți, am considerat că opera lui Nichită Stănescu abundă în posibilități coregrafice. Fiecărei poezii îi corespunde o melodie anume, care să oglindească și să-i reprezinte esența individuală, emoția transmisă și răspunsul din partea cititorului. Intenția mea, utilizând poezia lui Stănescu, nu este de a le prezenta textual, la un nivel superficial, ci de a exprima deopotrivă natura sufletului poeziilor, dar și multitudinea de interpretări care poate fi desprinsă din scrierile abstracte ale lui Stănescu.

russell1

”Impetus” foto: Ovidiu Matiu

Reporter: Spune-mi ceva despre tine care nu are nicio legătură cu dansul.

Russell Hewey: Am studiat istoria artelor și îmi place să pictez. Înainte să mă apuc de balet, am studiat tehnici clasice de pictură în ulei. Deși nu reușesc să pictez foarte mult în timpul stagiunii, verile mi le petrec, de regulă, jucându-mă cu pensula și culorile. Am reușit să realizez câteva copii ale unor lucrări de la galeria Muzeului Brukenthal.

Reporter: Care este pasul următor în cariera ta?

Russell Hewey: Sunt într-o continuă explorare a propriilor posibiltăți. Cum spunea Michelangelo, ”încă învăț”.

credit photo – Cornel Moșneag (foto fundal) și Ovidiu Matiu