De obicei se întâmplă invers. Cunoşti un artist prin operele lui, te obişnuieşti cu faţa lui la televizor sau îi auzi cântecele în transportul public. De data aceasta, în miez de noapte, într-un autocar rece, am cunoscut din întâmplare un om. Nu ştiam nimic despre el. Doar l-am auzit povestind. Povestea secvenţe din viaţa sa de dansator. Era întuneric şi nu puteam să-i zăresc faţa, dar citeam în vocea sa multă pasiune. Dansul părea substanţa de bază cu care-şi umple zilele de sens. Simţeam că mă fură somnul, dar îmi ziceam, plină de mulţumire, că nimic nu poate fi mai frumos decât un om care îşi urmează vocaţia.
Ulterior, curiozitatea mi-a dat ghes să îl caut și am trecut repede peste situația incomodă de a-i explica de unde îl cunosc, reușind să-i iau un interviu. Am aflat că este un dansator cu renume, care a câştigat multiple concursuri. Născut în Chişinău, a intrat în lumea dansului prin intermediul renumitului Club sportiv „Codreanca” (din 1993 până în 2010). A absolvit Facultatea de Arte Frumoase din cadrul Universității de Stat din Moldova. Este antrenor și arbitru de categorie națională și internațională în federația de dans sportiv World Dance Council.
În 2014 a particiat alături de prezentatoarea TV, Diana Munteanu, în cadrul proiectului ”Dansează printre stele” (Dancing with the Stars, Romania). În prezent, se află în Chicago, invitat ca antrenor de bază al uneia dintre cele mai mari companii de dans din SUA – Fred Astaire.
Când ai început să dansezi? Ce a însemnat „Codreanca” pentru tine?
Am început să dansez la vârsta de 7 ani. Decizia o luaseră părinţii, urmând sfatul unchiului meu (fratele mamei). El era unul din cei mai buni la dans popular în acea perioadă. Văzând că sunt foarte energic şi talentat în felul meu, le-a sugerat părinţilor să încerce să îmi ocupe toată energia cu vreun sport, dând ca exemplu dansul. Uite aşa am ajuns la porţile clubului, care în timp a devenit a doua mea casă! Codreanca în sine nu reprezenta doar dans. Cred că farmecul pe care îl aducea clubul era în colectivul mereu în creştere şi uimitor de unit, în oamenii noi şi interesanţi, în spiritul de competiţie, care era foarte prezent, ca în orice sport şi nu în ultimul rând, în disciplină.
Când ţi-ai dat seama că dansul sportiv este ceea ce vrei să faci în viaţă?
Este dificil de spus când am luat cu adevărat decizia matură. Dansul, la 7 ani îţi place, la 12 îl iubeşti, la 15-16 ani crezi că este tot ce vrei mai departe. Cu toate acestea, până la 18-21 ani părinţii hotărăsc majoritatea deciziilor pentru tine. Nu poţi decide prea mult când depinzi de starea lor financiară sau de faptul că, de multe ori, alegerea unei universităţi peste hotare îţi poate pune capăt carierei de dansator profesionist. Cred că cele mai corecte întrebări despre viitorul tău se pun abia pe la 18-21 ani: eşti destul de bun ca să-ţi poţi asigura existenţa prin dans? Ce interese mai ai în viaţă? Vrei să rămâi în ţară? Ce imperative ai tu faţă de tine? Etc.
Îţi mai aminteşti de modelele care te-au inspirat: dansatori celebri, profesori de dans?
Cred că o să încep prin a-i aminti pe antrenorii mei – Svetlana Gozun şi Nikolai Oreşkin, iar dintre dansatorii de peste hotare chiar au fost mulţi. Printre ei: Slavik Kryklivyi, Karina Smirnof, Bryan Watson, William Pino, Mirko Gozzoli şi mulţi alţii.
Care dintre premiile obţinute are o valoare aparte pentru tine?
Cu siguranţă cele care m-au recunoscut ca dansator de top (de la campionatele internaţionale, europene, dar şi cele naţionale). Dacă aş avea însă de ales doar un premiu, ar fi cel de la campionatul european la 10 dansuri, care a avut loc în Chişinău. Deşi, nu am reuşit să luam medalia de aur în acea zi, publicul şi energia care ne-a transmis-o… a fost fenomenal! Aş vrea să o menţionez şi să-i mulţumesc partenerei mele de atunci – Marinei Bazarova, pentru acei ani care i-a petrecut departe de casă, ea fiind din Odesa, Ucraina.
De cele mai multe ori, tot ce ştim despre un dansator este magia de câteva minute pe care o răspândeşte pe scenă în timpul dansului, însă munca din culisele apariţiei scenice stă undeva în umbră. Ne poţi descrie, pe scurt, cum arată o zi obişnuită din viaţa unui dansator?
În majoritatea cazurilor, prima parte a zilei ţi-o dedici ţie. Pleci la sală să te antrenezi sau te mai informezi din înregistrări cu dansuri de pe Internet, după care mergi la antrenament sau pur şi simplu, te odihneşti. Ultima se întâmplă foarte rar. A doua parte a zilei este cea cu spor. În cazul meu, de la 14-00 încep să lucrez cu copiii – ore private, ore în grup. Când toate se încheie, după o scurtă pauză (pe care poţi să nu o ai), începi să te antrenezi. Ziua se încheie pe la 21-22. O zi pe scurt, ar fi cam aşa: mâncare, muncă, mâncare, muncă, o gustare, muncă, încă o gustare şi somn (râde).
Cu ce te ocupi în prezent? Ţi-ai dori să începi într-o zi o afacere sau orice altceva care nu este relaţionat cu dansul?
În prezent, predau ore de dans. Aş minţi dacă aş spune că nu vreau o afacere. Este o întrebare pe care mi-o pun în fiecare zi. Totuşi, să deschizi o afacere în domeniul dansului este foarte complicat. În alte domenii, încă nu sunt sigur că aş dori să fac altceva.
Câte partenere de dans ai avut? Probabil, alegerea partenerei nu este deloc un proces aleator. Cum îţi alegeai partenerele?
Am avut 7 (schițează un zâmbet larg)! Majoritatea partenerelor au fost alese de către antrenori după caracteristici standard: înălţime, supleţe, nivel de competenţă la dans, motivaţie, situaţie financiară, etc. Când creşti mai mare poţi deja să-ţi găseşti şi singur parteneră, desigur cu sfatul antrenorului după aceiaşi parametri. Pentru mine, cel mai important era nivelul iniţial şi dorinţa de muncă, nu frumuseţea sau picioarele lungi. Restul, le rezolvam pe parcurs.
Se spune că dansatorii devin geniali datorită pasiunii, nu neapărat datorită unor abilităţi motrice. Tu ce crezi că este un dansator bun? De ce are el nevoie?
Cred că am spus acest lucru de mii de ori. Majoritatea consideră că dacă copilul e talentat, atunci va deveni un dansator bun. Nu! Nu este adevărat. Prezenţa talentului te ajută nemijlocit să înveţi mai repede, poate să realizezi mişcări mai bine decât alţii şi din prima, dar cu timpul talentul devine tot mai neînsemnat. Munca de zi cu zi capătă o valoare cu mult mai mare decât talentul. Munca devine 95% din dansul tău, 5% – talentul. Într-adevăr, diferenţa dintre un dansator genial şi cel bun este pasiunea, focul din ochi. Dansul fiind mai mult un sport decât artă, diferenţa dintre muncă şi talent creşte văzând cu ochii.
În timp ce dansezi, simţi publicul? Te animă? Sau devii conştient de acesta doar după aplauze?
Da, sigur că îl simţi. Însă întrebarea cea mai importantă este: te simte oare publicul pe tine? Dacă nu ştii să transmiţi, nu o să primeşti nimic.
Consideri că dansul e o experienţă personală? Sau este neapărat nevoie de mai mulţi indivizi pentru ca dansul să dobândească farmec şi armonie, adică e o experienţă de grup?
Dansul sportiv este un dans de cuplu. Doi oameni ca un întreg. Aceasta nu înseamnă neapărat că personalitatea, individualitatea trebuie ascunsă, dimpotrivă, manifestarea caracterului pe teren este binevenită. Acest tip de dans te învaţă să simţi pe cineva, să dai şi să primeşti, să elimini tot ce nu e important şi să te concentrezi doar la energia celeilalte jumătăţi. Aceasta cred că îi dă farmec dansului!
Când ieşi pe scenă, e ca şi cum ai o poveste de spus publicului? Ai în minte un mesaj de transmis prin intermediul dansului?
Dansul începe de după culise. În dependenţă de dansul pe care îl alegi, mesajele sunt diferite: de la dragoste, la pasiune, ură… Trebuie şă ştii exact ce vrei să transmiţi şi ca să o poţi face trebuie să trăieşti veritabil acel sentiment. Şi apoi, la anumite vârste poţi reda mesaje anume. Nu poţi arăta dragoste la 13 ani… Ură, răutate, asta da! Faci o faţă zbârcită şi gata (zâmbeşte amuzat).
Cum a fost experiența în cadrul proiectului TV ”Dansează printre stele”?
Am urmărit acest proiect pe internet de când a apărut, fiind cel mai mare show de dans din lume. Speram să apară și la noi un astfel de proiect. Și, iată că așa a fost să fie ca în luna august al anului 2014 ” Dancing with the Stars” să fie lansat și pe piața românească, iar eu să fiu invitat să particip la prima ediție a acestui mega proiect. Îți dai seama că nu puteam refuza un vis care se transforma în realitate! Totul a început foarte repede: repetițiile, filmările, traumele, lacrimile au fost la ordinea zilei. Partenera mea, prezentatoarea Diana Munteanu, a avut necazul să își fractureze o coastă chiar în a 4-a zi de antrenament. Cred că majoritatea oamenilor ar fi renunțat la proiect, însă nu Diana, care e o adevărată luptătoare, o femeie cu o personalitate foarte puternică (poate din această cauză ne certam atât de des, fiindcă și eu am o pesonalitate – râde). Cu toate acestea am ajuns până în semifinală, unde deja, din cauza fracturii Dianei, ne era greu să mai concurăm cu perechile care rămăseseră. Cu toate acestea, a fost o expeiență de neuitat, plină de emoții pozitive și plină de oameni buni, care au muncit mult la acest proiect. Sunt mândru că am fost acolo, căci ” Dancing with the Stars” este considerat apogeul carierei unui dansator. Eu însă îmi continui calea pe care am luat-o – cea de antrenor și arbitru.
Ce sfaturi ai da unui dansator la început de cale? Ce ar trebui să ştie înainte să aleagă această carieră?
I-aş dori spor la muncă. Dacă cineva vrea să-şi aleagă această cale, trebuie să-i placă să transpire. Cum ziceau romanii din antichitate: prin sânge şi sudoare!
fotografii: arhiva personală a dansatorului
