E iarăși decembrie…„luna cadourilor“, veți spune…Și a sărbătorilor…și cum altfel decât…a poveștilor. În decembrie, timpul îngheață odată cu obrajii și nasurile copiilor, abia ivindu-se de sub fularul gros ce le acoperă fața. E vremea când noi, cei mari, ne-am dori să redevenim mici, atât de mici încât să o însoțim pe Alice în vizuina Iepurelui de Marte, să luăm masa cu cei șapte pitici, să dormim într-o coajă de nucă, precum Degețica… atât de mici încât să credem din nou în povești.
Într-o după-amiază de început de decembrie trec pragul Teatrului Gong cu sufletul de copil și mintea de adult, pentru a descoperi teatrul, așa cum îl văd cei mici, pentru a privi prin gaura cheii laborarul în care se încheagă poveștile. Într-o încăpere de la subsol se fabrică decorurile, costumele și păpușile. Mă conduce într-acolo Aurelia Călinescu, artist plastic și scenograf, un fel de Pygmalion, îndrăgostit de propria creație, cea care a confecționat din fel de fel de materiale un iepuraș, pe Rilă, cea care îi împrumută un suflet, mânuindu-l cu îndemînare și care i-a devenit și cel mai bun prieten, sub numele de Aurilă. „Teatrul a fost pentru mine o întâmplare fericită pentru că mi-am descoperit o latură neexploatată. Câteodată mă gândesac că poate nu m-am jucat destul când am fost copil, pentru că mă simt foarte bine cu copiii, mai mult decât cu adulții. Mă simt în elementul meu“, îmi mărturisește d-na Aurelia.
Rilă și Aurilă sunt nedespărțiți. I-ați zărit poate împrietenindu-se cu cei mici și cu cei mari în oraș, la bibliotecă, în piața de legume, la fermă. Indiferent de numele purtat (DargobetRilă, CrăciunăRilă, Rilă –FunCurier), au același spirit șugubăț, entuziast și jucăuș. Nu în ultimul rând, ei sunt amfitrionii Atelierului lui MeșteRilă, unde copiii vin să creeze măști, păpuși și marionete, unde imaginația lor poate să zburde în voie spre Țara poveștilor.
„Eu încerc să fac din aceste ateliere un spectacol în care copiii să se simtă participanți, să-i antrenez într-un joc de comunicare imaginară cu păpușile. Scopul este de a-i familiariza cu lumea nevăzută din spatele scenei. Alți colegi de-ai mei țin ateliere în care copiii învață să creeze povești sau fac exerciții de improvizație. Se spun poezii la scenă, le fac turul teatrului, le arăt cabinele tehnice, fac lucrurile pe mi-ar fi plăcut să le facă cu mine cineva când eram copil. “
Dar ne-am luat cu vorba și agitația din holul teatrului îmi reamintește că a venit vremea ca în sala de la parterul Teatrului Gong să înceapă spectacolul interactiv Darul lui Moș Nicolae.
Magicianul Marian Râlea și echipa sa îi întâmplină pe copiii încă de la intrare, cu promisiunea că pentru două ore vor deveni cu toții personaje de poveste. Și într-adevăr, pe neașteptate, câteva fetițe sunt invitate să înterpreteze fiicele țăranului nevoiaș, salvate de la pieire de Sfântul Nicolae, cel despre care se spune că și-a păstrat până astăzi bunul obicei de a lăsa daruri în ghetuțele copiilor cuminți. Am spus „ghetuțe“? Se știe că în lumea poveștilor, un cuvânt sau o imagine poate atrage ca un magnet alte povești…și vai! Ce să vezi? Pe scenă se ivesc personaje îndrăgite, în căutarea propriilor încălțări. Cenușăreasa așteptă prințul care–i poate aduce pantofiorul pierdut pe a douăsprezecea treaptă a palatului, iar Motanul Descălțat își exprimă în limba pisicească tristețea de a fi rămas desculț: „Miau cisme rupte!“
O singură formulă magică inventată de copii („hocus pocus repatatus“) este de ajuns pentru a face vizibil Orașul de poveste. Cu ce seamănă căsuțele?„ Cu un romtogon“, răspunde un pitic.Vă întrebați ce este un romtogon? E simplu. Răspunsul îl aflăm tot de la el: „Este un vagon“. Oricum ar fi, căsuțele adăpostesc personajele mult îndrăgite, care, pătrunse de spiritul sărbătorilor, spun împreună o poveste despre iubire și toleranță. Astfel, Iepurașul se îmbrățișează cu Lupul, Ursul rămas fără coadă, o iartă pe Vulpița buclucașă, iar mama Albei-ca-Zăpada, devine o mașteră tare simpatică, ce împarte copiilor mere. Ea, ne spune Magicianul, nu este personajul negativ al basmului. Toată vina o poartă oglinda. Da, da, oglinda, care mereu deformează realitatea și ne arată altfel decât suntem. În final, pe scenă nu rămân decât personaje pozitive și copii fericiți. Și cum ar putea fi altfel, după ce au primit dulciuri, baghete magice, mere și legume adevărate din vizuina Iepurașului, după ce au dansat la nunta Cenușăresei cu Prințul, după ce au călătorit în lumea mirifică a basmelor?
Sunt curioasă să aflu ce trăiri le-a trezit acestă experiență. Mayei i-a plăcut cel mai mult iepurașul și mai ales urechile lui, Evelynei― vulpița, pentru că „ca era frumoasă și a dansat cu ei“, Andrei―Cenușăreasa. Ea e sigură că în lumea poveștilor Cenușăreasa și Albă ca Zăpada sunt bune prietene. Alex a fost impresionat de pălăria Magicianului, iar Claris îi transmite acestuia „să fie sănătos și să facă mai multe spectacole“. Dar nu e singura urare, primită de Magician. În timp ce discutăm în foaier, o fetiță îi strigă „Sărbători fericite!“
„E o încântare să faci teatru pentru cei mici, ca și pentru adulți. Important e să fii aplaudat. Pe cei mici nu ai cum să-i păcălești, nu ai sub ce mască să te ascunzi, decât doar un titlu, o poveste și un cuvânt și dacă ai noroc să te creadă, te adoptă.“, îmi spune magicianul.
„Este o modalitate de a prelungi copilaria?“, îl întreb. „A te juca este profesia de bază a copilului iar a juca este profesia de bază a actorului. E o legătură între cele două jocuri. Orice actor se face actor pentru că îi place teatrul. Și mie îmi plăcea să mă joc de-a teatrul, să fiu pe scenă, să imi fac o cortină din orice pânză, îmi plăcea să-mi închipui că masa este o scenă, pe care spui o poveste. În fiecare din noi este un copil, care din când în când, la fiecare sărbătoare, la fiecare Crăciun iese cu sufletul în afară. Cei care au uitat că au fost copii, înseamnă că și-au pierdut speranța. “
Pășesc în afara teatrului. Inspir adânc. Aer rece de iarnă… E iarăși decembrie… Mintea mea e un carusel: păpuși, zâne, iepurași jucăuși, râsete de copii, magicieni. Orașul, gătit de sărbătoare. Mă îndrept spre Piața Mare. În fața mea se deschide Târgul de Crăciun. Mă simt mică, mică de tot… Lumea poveștilor e a ea. N-o mai las să-mi scape…
foto: arhiva Teatrul Gong
