De câte ori nu vi s-a întâmplat să auziți povești despre copiii care se scăldau în Hârtibaciu, în timp ce, la câțiva metri, trecea agale mocănița cu fluieratu-i celebru? De câte ori nu ați ascultat fascinați povestea localnicilor de pe Valea Hârtibaciului, care nu aveau ceas la ei atunci când mergeau la câmp  și se orientau după mocănița cu aburu-i gri și des? La auzul fiecărei povești care urmărește șinele înguste de-a lungul Hârtibaciului, de la Sibiu, prin Cornățel, Alțâna, Nocrich și până în Agnita, parcă auzi din depărtare urletul locomotivei și parcă poți simți deja mirosul de cărbune care alimenta odinioară „motorul economic” al regiunii.

Din 2001 nu a mai urcat nimeni din gara Cornățel în mijlocul de transport care a legat cândva Sibiu de Sighișoara pe o lungime de 123 de kilometri și care alcătuiește astfel cel mai lung traseu de acest gen din România. Încă din anul 2008, un grup de tineri voluntari entuziaști se reunesc pentru a-și îndeplini un vis, acela de a urca în Mocăniță și de a se lăsa duși de ea, pe lungimea întregii văi a râului Hârtibaciu. Nici unul dintre aceștia nu a circulat până acum cu Mocănița, dar cu toții de abia pot să aștepte ziua în care nu vor mai lucra la traverse, nu vor mai curăța șinele, nu vor mai organiza evenimente caritabile, ci se vor bucura numai de munca depusă atâta timp, cu atâta spor și voie bună.

mocanita3În 2007 începe totul. Imediat după propunerea lui Mihai Blotor, acum președinte al Asociației „Prietenii Mocăniței”, de a revitaliza traseul mocăniță pe lungimea a câțiva kilometri în apropierea depoului din Sibiu, reprezentanții statului român trimit o hartie către Consiliul Județean Sibiu prin care se anunța desființarea șinelor pe ruta Sibiu – Agnita. Tinerii nici nu vor să audă această veste și își unesc  astfel toate forțele pentru a salva ceea ce a mai rămas de salvat din vechea Mocăniță, care reprezenta odinioară un element important în dezvoltarea industrială a județului Sibiu. Fără susținerea autorităților, a CFR sau a cetățenilor regiunii Hârtibaciului, un pic reticenți față de visurile mărețe și tinerești ale grupului, aceștia din urmă pornesc în căutare de voluntari. Astfel, apelează la Fundația Prințului Charles, care se arată a fi, cel puțin, la fel de convinsă ca și aceștia. Aproape simultan reușesc și performanța, de a înscrie mocănița pe lista monumentelor istorice protejate din România. Și astfel se apucă de treabă, cu ajutorul voluntarilor, cu ajutorul voinței și cu ajutorul proprii sudori.

Prietenii Mocăniței

Din 2009 se naște din acest vis, „Asociației Prietenii Mocăniței”, tocmai din dorința tinerilor de a își petrece timpul împreună lucrând la calea ferată. La sfârșit de săptămână, oameni de profesii și vârste diferite se întâlnesc și restaurează ceea ce a mai rămas din vechile șine, din fostele vagoane sau din vechile gări de pe traseu.  Tinerii creativi, recondiționează șine din patrimoniul CFR, le taie în jumătate și le transformă în șine de Mocăniță.

mocanita 2

Astăzi au reușit nu numai să restaureze 3.5 kilometri din ceea ce reprezintă întreg traseul de la Sibiu până la Agnita, dar și să organizeze  Zilele Mocăniței, eveniment care a stârnit entuziasm în rândul sibienilor, care nu s-au ferit nici de vânt și nici de ploaie pentru a veni și a se bucura de cele 30 de minute de plimbare cu mocănița. Și iată ce înseamnă entuziasmul. În după amiaza zilei de sâmbătă, 26 Septembrie 2015, a reapărut soarele pe cerul tomnatic, strălucea cu toată forța și aducea voioșie peisajului, care de mult nu a mai fost atât de animat într-o după amiază obișnuită de toamnă. Sunt prezenți călători, nașe de tren cu chipie jucăușe, bătrâni care nu au crezut că va veni din nou ziua în care să urce în mocăniță și să plece la drum cu ea. Mocănița este mândră tare! Se fâlește cu aburu-i des și anunță parcă dorința-i arzătoare de a rămâne veșnic pe a noastră vale.

Locomotivă cu aburi construită acum un secol

Printre râsete și voie bună, se strecoară printre musafirii evenimentului și zvonuri, cum că nu se va opri aici, cum că „Prietenii Mocăniței” își doresc să continue, să adune mai multă forță de lucru, mai mulți voluntari, mai mult entuziasm și să refacă întreg traseul – de la Cornățel și până la Agnita. Și că acesta ar fi numai începutul. De acum, an de an vom celebra împreună Zilele Mocăniței; zile în care la prima ediție ne-am plimbat pe cea mai scurtă rută. În viitor, mocănița va aluneca pe șinele unui traseu din ce în ce mai lung.

Pentru acest eveniment s-a închiriat o locomotivă cu aburi construită acum un secol la uzinele MAV din Budapesta, vagonul de călători folosit a fost recondiționat de voluntari pe parcursul anilor trecuți. „Visul este să reușim să avem locomotiva noastră, și să ne plimbăm cât de des cu mocănița”. Aceasta este lupta lui Mihai și a prietenilor mocăniței.

Povestea Mocăniței este și povestea noastră, a tuturor. Este o poveste care are din ce în ce mai mulți kilometri și aduce din ce în ce mai multă bucurie. De acum înainte, nu vom mai asculta povești nostalgice, tânjind după amintiri. De acum înainte, privim cu încredere spre viitor și ne spunem: „Și noi, prietenii mocăniței, vom merge cândva cu mocănița, de la Cornățel și până la Agnita, cu bidoanele umplute cu apă de la izvorul din Cornățel și înarmați cu multă voie bună!”

 sursă foto: www.facebook.com/AsociatiaPrieteniiMocanitei