Mark Sullivan a fost voluntar în cadrul Trupelor de Menținere a Păcii din Nigeria, dar a lucrat și ca jurnalist de investigație pentru diferite publicații, înainte de a deveni scriitor cu normă întreagă și co-autor al seriei de succes ”Private” pe care a scris-o împreună cu James Patterson. Cel mai recent volum pe care îl semnează ”Sub un cer sângeriu” s-a vândut în peste un milion de exemplare și urmează să fie ecranizat.
Romanul spune povestea lui Pino Lella, un adolescent italian care în timpul ocupației naziste i-a ajutat pe evrei să se refugieze traversând Alpii din Italia către Elveția și care mai apoi începe să spioneze pentru Aliați din interiorul Înaltului Comandament German.
Scriitorul Mark Sullivan mi-a povestit despre timpul petrecut cu Pino în Italia, despre cei 11 ani de documentare, despre lucrurile care l-au surprins, dar mai ales despre cele care l-au emoționat.
”Sub un cer sângeriu” este o poveste despre curaj și rezistență, dar și despre o iubire care îl va bântui pe Pino Lella toată viața. Mark Sullivan ați spus că această poveste v-a schimbat viața. Cum a fost întâlnirea cu Pino Lela?
Mark Sullivan: Mă aflam în cea mai proastă perioadă a vieții mele. În vara anului precedent, fratele meu mai mic, care fusese și cel mai bun prieten al meu, murise din cauza alcoolismului. Eu scrisesem un roman care nu plăcuse nimănui, afacerile mergeau foarte prost și mă aflam în pragul falimentului personal. Singur pe o șosea din Montana, mi-am dat seama că pentru familia mea valorez mult mai mult mort decât viu. Mă gândeam să intru cu mașina într-un parapet, astfel încât soția și copiii să poată beneficia de pe urma polițelor de asigurare. Dar n-am făcut-o! Am ieșit de pe șosea, am oprit într-o parcare și m-am rugat ca Dumnezeu și universul să mă ajute. M-am rugat pentru o poveste, un proiect în care să mă pot cufunda. Trei ore mai târziu, la o petrecere la care am ajuns obligat de soție, am auzit primele frânturi dintr-o poveste incredibilă despre un adolescent italian care i-a ajutat pe evrei în timpul ocupației naziste. Ba mai mult, am aflat că Pino Lella trăiește, și astfel am decis să plec în Italia să-l întâlnesc. În câteva săptămâni, felul în care mă raportam la propria mea viață se schimbase radical pentru că mi-am dat seama că problemele mele erau minore în comparație cu ororile trăite de Pino Lella care la cei 79 de ani pe care îi avea, era un om fericit. Am învățat de la el că dincolo de tragedii, viața poate să capete un sens.
Potrivit istoricilor, Italia este ”frontul uitat” al celui de-al Doilea Război Mondial, iar italienii vorbesc foarte puțin despre război. În ce fel experiența lui Pino Lella v-a schimbat percepția pe care o aveați asupra celui de-al Doilea Război Mondial, asupra Holocaustului?
Mark Sullivan: Într-adevăr, italienii nu prea vorbesc despre război. Este un fel de amnezie colectivă. Dar mulți italieni, asemeni lui Pino Lella au fost martorii cruzimii din ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial. Nordul Italiei era cuprins de anarhie, oamenii erau executați, astfel că mulți dintre cei care fuseseră partizani au decis că e mai bine să nu vorbească despre ceea ce au văzut la granițele cu Austria. Un bătrân care făcuse parte din Mișcarea de Rezistență mi-a explicat că nu-și doreau decât să uite lucrurile teribile pe care le-au trăit. ”Nimeni nu vorbește despre război în Italia, deci nimeni nu-și aduce aminte”, mi-a spus.
Astfel, mi-am dat seama că relatând experiențele lui Pino, spun de fapt povestea italienilor din timpul celei de-a doua conflagrații mondiale.
În Italia, ați petrecut mai multe săptămâni cu Pino Lella, ați vizitat locurile despre care v-a povestit, ați refăcut chiar și traseul din munți, pe unde Pino îi ajuta pe evrei să treacă în Elveția. Apoi au urmat alți 9 ani de documentare. Ce alte surse ați folosit? Ce v-a surprins cel mai tare și ce v-a emoționat?
Mark Sullivan: Cel mai emoționant a fost chiar timpul petrecut cu Pino pentru că în cele trei săptămâni ne-am apropiat foarte mult, am devenit prieteni, iar Pino Lella și-a deschis pentru prima oară cu adevărat sufletul și mi-a spus această poveste pe care a ținut-o ascunsă. După 60 de ani și-a găsit curajul și forța de a povesti experiențele prin care a trecut din iunie 1943 și până în mai 1945. Unul dintre cele mai dramatice momente trăite de Pino a fost atunci când prietenul lui din copilărie a fost împușcat de naziști pentru că făcea parte din Mișcarea de Rezistență. Să nu uităm că acestea sunt experiențele unui adolescent de 17 ani. După ce a împlinit 18 ani, obligat de părinți să se înroleze în organizaţia germană Todt, Pino este recrutat în scurt timp ca șofer personal al generalului Hans Leyers, omul de încredere al lui Adolf Hitler în Italia, și a avut astfel posibilitatea de a spiona pentru Aliați din interiorul Înaltului Comandament German. A fost emoționant și șocant pentru mine să aflu aceste lucruri și o provocare să verific cele povestite de Pino.
Mi-a luat foarte mult timp să cercetez toate detaliile poveștii, să aflu cât mai multe despre contextul istoric în care se găsea Italia în acea perioadă. Am petrecut câteva săptămâni în arhivele germane din Berlin și Friedrichsburg, am studiat documente din arhivele Statelor Unite, în Maryland. De două ori am revenit în Italia și în Germania și tot acest proces a fost îngreunat de faptul că naziștii au reușit să distrugă foarte multe documente referitoare la ultimele zile ale războiului. Multe dovezi au fost arse și astfel mi-am dat seama că sunt episoade pe care nu le voi putea înțelege pe deplin.
Domnule Mark Sullivan ați fost voluntar în cadrul Trupelor de Menținere a Păcii din Nigeria, dar ați lucrat și ca jurnalist de investigație pentru diferite publicații. Au fost momente în care v-ați dorit să relatați povestea lui Pino din perspectiva jurnalistului sau ați știut de la început că va fi vorba de un roman?
Mark Sullivan: La început îmi propusesem să fie o anchetă jurnalistică, dar după 5 ani am realizat că mulți dintre cei pe care ar fi trebuit să-i intervievez, muriseră, iar naziștii, cum am spus, au distrus o parte însemnată a documentelor. N-am avut cum să verific toate aspectele relatate de Pino, și atunci pornind de la câteva informații a trebuit să-mi imaginez tot contextul, astfel că nu mai putea fi vorba de o relatare pur jurnalistică. Agenta mea mi-a spus că dacă aș fi descoperit această poveste acum 20 de ani, sigur ar fi devenit o investigație jurnalistică, dar întâmplările i-au fost dezvăluite romancierului, și atunci a trebuit să le spun ca atare. Mi-am dorit în primul rând să transmit cititorilor emoție. Și forța literaturii constă în capacitatea de a reda cele mai profunde trăiri, o forță pe care textul jurnalistic nu o are întotdeauna.
Am ajuns să cred că la finalul unei vieți extraordinare, sentimentele sunt cele care vor dăinui. Este și motivul pentru care unele iubiri nu mor niciodată.
Ați publicat 18 romane, printre care celebra serie Private – bestseller New York Times, scrisă împreună cu James Patterson, dar pentru romanul ”Sub un cer sângeriu”, devenit și acesta bestseller, ați spus că a fost nevoie de un proces diferit de scriere. Înțeleg acum că a fost în primul rând o carte pe care ați scris-o cu sufletul.
Mark Sullivan: Toate cărțile pe care le-am publicat până acum și de care sunt foarte mândru, sunt romane mystery, însă această poveste trebuia scrisă din inimă, pentru că Pino Lella și-a deschis sufletul și a fost de datoria mea să încerc să recreez pentru cititori această călătorie extraordinară care mie mi-a schimbat viața. De fiecare dată când ajungeam la o scenă mai dificilă, mai întunecată, mă gândeam la Pino, la trăirile lui și la felul în care se raportează la toate acele situații. Felul lui de a privi tragediile, mi-a oferit o nouă perspectivă, și am vrut să transmit mai departe aceste emoții. Omul acesta și-a găsit curajul să spună o poveste care putea pur și simplu să rămână îngropată. A fost relatarea unei imense tragedii, dar și al unui extraordinar triumf și cred că acesta este motivul pentru care publicul rezonează atât de bine cu povestea lui Pino Lella.
Primul bombardament asupra orașului Milano, îl surprinde pe Giuseppe ”Pino” Lella urmărindu-i pe Fred Astaire și Ginger Rogers la cinematograf, era vara anului 1943. Muzica avea să joace un rol important în viața adolescentului și a familiei sale. De altfel, în roman există o puternică legătură între muzică și război. Cum ați reușit să puneți împreună două lucruri care, de cele mai multe ori sunt incompatibile, muzica și oroarea?
Mark Sullivan: În familia Lella se asculta mereu muzică, toată lumea cânta la un intrument sau era pur și simplu pasionată de arii, de note. Michele, tatăl lui Pino cânta la vioară, și chiar dacă nu era un mare muzician, visul său era să cânte cu Orchestra de la Scala. Pino și-a dat seama că muzica este tot un fel de a spune o poveste, de a-ți deschide inima. Faptul că prin muzică ei au reușit să găsească frumusețea în cele mai crunte situații, spune foarte multe despre filozofia lor de viață, despre puterea interioară. Oricât de grele au fost situațiile prin care a trecut, Pino a crezut întotdeauna într-un viitor mai bun, chiar și atunci când la orizont nu se întrezărea nicio speranță.
Cum a fost viața lui Pino Lella după război?
Mark Sullivan: Fiind șoferul personal al generalului Hans Leyers, cu toate că a spionat pentru Aliați din interiorul Înaltului Comandament German, Pino mi-a povestit că zvastica de pe uniforma sa l-a făcut să se simtă mai degrabă un laș decât un erou. După război a fost nevoit să se ascundă, astfel s-a întors în munți unde a continuat să schieze, iar în 1950 a devenit antrenorul Echipei Naționale de Schi a Italiei în primul turneu mondial de după război. Astfel ajunge în Aspen, Colorado. Într-o seară, în timp ce se afla într-un bar intră în vorbă cu un tip din Montana pasionat și el de schi. Află mai apoi că cei cu care a stat de vorbă erau Garry Cooper și Ernest Hemingway.
Garry Cooper îi devine în scurt timp prieten apropiat. Cooper îl sfătuiește chiar să-și încerce norocul în actorie, dar Pino nu suportă ideea de se afla în fața camerelor. Parțial îi urmează însă sfatul pentru că se duce în Los Angeles unde se angajează ca vânzător la cea mai importantă companie importatoare de mașini de lux. Iar o vreme, Pino Lella vinde Ferrari-uri vedetelor din L.A. După 30 de ani petrecuți în California, Pino s-a întors în Italia, iar acum locuiește în orașul Lesa de pe malul Lacului Maggiore, la nord de Milano.
Drepturile de ecranizare a romanului Sub un cer sângeriu au fost achiziționate de Pascal Pictures, Tom Holland cunoscutul interpret al lui Spider-Man urmând să joace rolul principal. În ce stadiu se află producția și când va apărea filmul?
Mark Sullivan: De fapt, va fi o miniserie TV în 10 părți, cu Tom Holland în rol principal. Prima oară m-am gândit că va fi vorba de un film, dar fiul meu care este și scenarist m-a convins că dacă aș concentra povestea în doar două ore, s-ar pierde, impactul nu ar mai fi același, și atunci am hotărât că miniseria este o variantă mult mai bună. Sunt unul dintre producătorii executivi ai miniseriei, citesc scenariile, dau indicații, practic, totul se întâmplă sub atenta mea supraveghere.
Veți continua această poveste despre război? Știu că recent ați fost într-o vizită de documentare în România pentru următorul roman. Despre ce va fi vorba?
Mark Sullivan: Următorul roman intitulat ”The last three valleys” se bazează tot pe o povestea reală din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul cercetărilor pe care le-am făcut am constat că se vorbește despre armată, despre conflicte, despre nemți, despre Aliați, dar poveștile oamenilor obișnuiți care într-un fel sau altul au încercat să schimbe cursul istoriei, rămân nespuse, și atunci am devenit interesat tot mai mult de acest aspect, de milioanele de oameni care au fost afectați de cel de-al Doilea Război Mondial, milioanele de oameni nevoiți să-și abandoneze căminele.
Iar aceasta este povestea unei tinere familii, cu doi copii, care în martie 1944 reușește să fugă din calea armatei sovietice. Împreună cu alți refugiați ajung pe teritoriul Ucrainei de astăzi, trec și prin România și Ungaria, înainte să ajungă la destinația finală, Polonia. Am stat în România 10 zile încercând să refac traseul familiei. A fost o experiență incredibilă. Familia aceasta a mers pe jos sute de kilometri pentru a ajunge la o destinație aproape fatală. Tatăl este prins și trimis în gulag, de unde reușește să scape. Este până la urmă tot povestea unor oameni obișnuiți care dau dovadă de un curaj incredibil.
Romanul ”Sub un cer sângeriu” de Mark Sullivan a apărut la Editura Trei, în traducerea Laurei Karsch.
cover foto: Mark și Pino la Isola Bella, © Elizabeth-Sullivan
de Diana Joicaliuc