Tu unde mergi anul acesta?

Cât de cunoscut sună întrebarea, așa-i? Omul e zburdalnic. Are un impuls de a se mișca, de a descoperi, de a trece granițe… De a ieși din peșteră, nu? Dar de unde-i vine impulsul? Mișcarea e flux, e indefinit, e devenire, descoperire și cunoaștere. Totuși, mișcarea este ceva banal. Dar și intuiția a ceva ce lipsește, ceva ce ar mai fi de văzut, de făcut, de înțeles, de descoperit.

Curiosity killed the cat but not the man

Oare cum e dincolo de linia orizontului meu? Cine trăiește acolo? Cum se văd apusurile de acolo? Multe întrebări, neliniști, vise dar și instinctul de supraviețuire al nomadului vânător. Empirismul întâlnește simțul practic și ajung apoi la chestiuni mai spirituale, pentru că, prin călătorii, cu tot exteriorul pe care-l presupun, omul începe să privească în interior și pornește hai-hui în regăsirea sinelui. Se filozofează mult în jurul acestui subiect, se călătorește și mai mult prin India sau alte triburi izolate din America Latină. Și tot mai mulți călătoresc. Și tot mai departe. Și călătoriile devin turism, devin o afacere. Una dintre cele mai cunoscute povești legate de amploarea pe care a luat-o, în timp, turismul este cea a lui Thomas Cook și care începe într-o vară. 5 iulie 1841. O zi de luni. O gară. Leicester, un tren și 500 de pasageri. Where to? Loughborough. 12 mile și-napoi cu un șiling. Thomas Cook este cel care a redefinit călătoria și a transformat-o într-o afacere foarte profitabilă. În acea zi din 1841 am putea spune că a realizat primul city-break. Rapid, ieftin… Deci accesibil. Și de acolo, bulgărele s-a rostogolit și s-a întins, și lărgit și lățit de-a ajuns la 1,24 de miliarde de călătorii în 2016, iar în 2017 la aproximativ 1,32 miliarde de călătorii.

Dar dacă am întreba tu de ce călătorești anul acesta?

Cel mai frecvent răspuns ar fi: să mă deconectez. Gata cu reconectările la sine. Vrem doar să ne deconectăm de la rutina zilnică. Nu mai căutăm, nici nu mai vizităm cei mai mulți dintre noi. De la activ la pasiv. Plajă și totul inclus. Cât mai multe stele, cât mai ieftin. Și dacă nu e plajă și totul inclus, este Paris, Bangkok sau Veneția. Adică sunt câteva destinații preferate și musai de văzut. Iar musaiul ne-a adus overtourismul, adică prea mulți vizitatori în anumite destinații, iar acest prea mulți este un calcul. Nu este doar o senzație de sufocare, ci turismul în exces poate fi dovedit matematic prin raportarea rezidenților locali, a numărului de gazde și de afaceri locale la numărul turiștilor.

A călători e facil acum. Avem granițe mai ușor de trecut, linii aeriene low-cost. A crescut capacitatea de cazare în majoritatea destinațiilor prin platforme precum AirBNB, s-a triplat populația globului din 1950 până acum. O influență majoră o are și creșterea unei anumite clase sociale, și anume clasa de mijloc, principala beneficiară a industrializării călătoriilor. Iar predicțiile arată o tendință de creștere întrucât vom avea o clasă de mijloc ce va număra 4,2 miliarde persoane în 2022 și 5,2 miliarde deja în 2028, conform studiilor realizate de Brookings Institution.

Printre factorii care au încurajat creșterea accelerată a turismului se află și dezvoltarea tehnologiei și inovarea, atât din rațiuni practice dar și sub presiunea psihologică a rețelelor de socializare. Când spun rațiuni practice, vorbesc, de fapt, despre ușurința de a ne orienta în spațiu cu ajutorul sistemului global de navigație prin satelit și unde radio (pe scurt, GPS) care, funcționând în orice condiții meteo, transmite semnale ce conțin date geografice exacte, dar și date despre viteza și ora din orice regiune de pe planetă. Destul de bine, nu? Tot aici avem oferta din ce în ce mai amplă a companiilor aeriene prin pachete accesibile precum multi-stop trip booking prin care poți achiziționa un bilet cu mai multe opriri în diferite orașe pentru scurte city-breakuri.

„Go home!”

Pe un zid din Barcelona, un turist fotografiază în parcul Güell un graffiti simplu: „Tourist: your luxury trip, my misery.” Dacă numărul turiștilor este în continuă creștere, locurile, însă, rămân la fel. Ele nu cresc. Au același spațiu, aceeași întindere. Aceeași piatră, același lemn. Cresc prețurile dar veniturile localnicilor rămân, relativ constante. Turismofobia pornește de la dezechilibrele pe care excesul vizitării anumitor destinații le poate provoca localnicilor. Mișcarea a fost preluată de mai multe orașe europene, tocmai cele mai atractive, precum Veneția, Roma, Florența, Lisabona. Ca să înțelegem mai bine fobia aceasta a localnicilor, iată câteva cifre:

Dacă în anul 2 000, turiștii străini reprezentau, în Barcelona, mai puțin de 2%, în mai puțin de cinci ani procentul a crescut la 15%, iar în 2018 la 18%, cu o mențiune făcută de Lola Lopez, responsabilul local cu integrarea și imigrarea, și anume aceea că procentul real ar fi de 30%.

Presiunile pentru schimbare vin din partea local­nicilor și a organizațiilor pentru protecția mediului. Câteva măsuri au fost deja luate de autoritățile locale ale unor astfel de orașe. Am să folosesc iarăși exemplul Barcelonei, unde au început să reglementeze numărul de zile de cazare sau cel al vaselor care pot staționa în port. S-a încercat chiar și punerea unor restricții în zonele recunoscute pentru potențialul pe care îl au în desfășurarea activităților sportive, precum Cinque Terre din Italia, și anume restricții asupra numărului anual de alpiniști pentru conservarea stâncilor a căror rezistență pare a fi afectată de petrecerile dese și de mulțimea vaselor de croazieră. Amsterdamul, locul în care se adună aproximativ 14 milioane de vizitatori anual, s-a orientat spre o soluție mai puțin prohibitivă, căutând tehnici de redistribuire a turiștilor prin analiza comportamentului acestora și sugerarea unor rute și obiective mai puțin cunoscute. Isteți olandezii… Au înțeles care e cauza reală, și anume excesul, centrarea pe anumite zone, pe anumite obiective, nu acțiunea în sine de a călători.

Go to the unknown!

Cu toată senzația de superficialitate și rupere de context, așa-numiții digital nomads sunt totuși cei care promovează turismul responsabil pentru că sunt mereu în căutarea locurilor exotice, neumblate. Nefotografiate, mai bine zis. Și tocmai din acest motiv, majoritatea influencerilor de acolo sunt în partea bună a poveștii. Și tot ei au și cele mai bune sfaturi. De exemplu, Răzvan Bartoș după ce și-a făcut promisiunea de a fi fericit, a plecat cu un bilet doar dus spre America Latină. Acum este în Mexic și îmi spune că totul se rezumă la sentimentul de libertate:

Călătoritul provoacă dependență. De ce? Pentru că te face să simți că trăiești. Până la urmă, în final rămâi doar cu amintirile. Oricât de rău ți-ar fi în viitor, măcar ai la ce să te gândești. Vrei să profiți la maximum? Nu te caza la all inclusive. Mergi și mănâncă unde o fac localnicii și interacționează cu ei (vei primi cele mai bune recomandări, sfaturi și ponturi). Când călătorești stai departe de rețelele sociale pentru că îți mănâncă timpul și, în plus, de cele mai multe ori nu reflectă realitatea.

Cât despre ricoșeul pe care amploarea rețelelor de socializare l-a făcut, influențând cifrele anuale din domeniul turismului, aici avem nu doar un foarte bun comunicator și un instrument de marketing excelent, dar și un act involuntar căci, deseori, utilizatorii, independent de vreo companie cu profil turistic, prin postările pe care le fac zilnic, promovează anumite destinații. Această trăire în virtual a vacanțelor vine însă și cu o presiune care, psihologic, se traduce printr-o dorință de a încărca online, cu o frecvență dusă la extrem, noi și noi fotografii din noi și noi destinații. Pierdem, chiar sensul călătoriei, conectarea la locul nou vizitat, la specificul său, nimic nu mai reușește să se așeze în noi pentru că totul devine o competiție a cadrelor surprinse. Cât mai multe și mai spectaculoase. Vizităm privind oameni, clădiri, situri istorice prin ecranul telefonului, al tabletei sau prin îngustul obiectiv al aparatului foto. Vacanțele în locuri exotice nu ne mai aduc liniște și introspecție ci dependență de mai mult. Și senzația aceea că ești unic, sau mai bine zis că ești mai cu moț. Dar apar și alții tot cu moț. Un moț mai plin de curcubee, un moț în aurore boreale, un moț cu Mona-Lisa lângă, un moț cu panglici mătăsoase direct de la sursă, un moț parfumat direct de parfumier… Și tot așa până la moțul-moțului căci plătim călătorii pe lună. Ei bine, nu chiar cu aterizare pe lună, dar în apropierea ei. Am discutat despre subiectul acesta și cu Oana Vasiu, psiholog și iată ce mi-a zis:

Una dintre modalitățile de construire a identității este prin feedbackul primit de la cei din jur, ca urmare a manifestărilor noastre. Astfel, învățăm despre noi înșine, începând încă din copilărie și din adolescență, identificându-ne cu parte dintre caracteristicile unui grup anume, ale unei categorii de persoane. În prima fază, părinții sunt cei care ne oferă aceste feedbackuri, apoi, pe măsură ce creștem, ne raportăm la grupurile din care facem parte pentru a ne construi, confirma și dezvolta o identitate, dar și din nevoia de apartenență la un grup. Din aceste nevoi de bază, pe lângă rolul simplu de a împărtăși experiențele cu prietenii și familia, apelăm la social media pentru a primi confirmările necesare caracteristicilor cu care dorim să fim identificați de către societate, afișând acele părți din noi care au nevoie de a fi văzute, observate, într-o perioadă anume, apoi pentru a ne conecta cu ”ai noștri” sau cu cei ”ca noi”, fapt care ne aduce o stare de bine, de echilibru psiho-emoțional. În acest context, putem alege anumite destinații de călătorie ca urmare a alegerii acestora de către cei pe care îi apreciem și îi admirăm, pentru a ne confirma apartentența la un anumit stil de viață, la un anumit nivel de trai, la o anumită clasă socială etc. Aceste nevoi pot fi percepute ca fiind cu mult mai importante decât experiența în sine, astfel putând să cădem în capcana faptului de a călători cu scopul de a ne satisface, de a construi, de a echilibra, de a ne reconfirma o anumită imagine și ajungând să căutăm locuri și contexte percepute ca fiind potrivite cu ceea ce vrem să transmitem pe rețelele sociale despre experiența noastră. Conectați fiind la ceea ce dorim să transmitem despre noi, este posibil să ratăm trăirea experienței, trăirea experimentării locului în care ne aflăm în prezent, să ratăm îmbogățirea ca urmare a călătoriei și creșterea personală în mod autentic, rămânând de fapt agățați în nevoia imatură de a ne identifica prin imaginea construită în plan social.

Risk society via turism?

Cu o dinamică exacerbată, turismul devine problematic tocmai prin consumul pe care îl presupune acum. Această contradicție între plăcerea călătoritului cu toată expansiunea spiritului pe care o aduce omului, pe de o parte, și consecințele pe care le are asupra mediudlui la nivel global, face ca luarea unor măsuri pentru diminuarea riscurilor să fie dificilă. La aceasta se adaugă atât influența pe care unele companii mari din domeniul turistic o au dar și transformarea unor orașe sau chiar zone întregi în spații exclusiv turistice, astfel încât acestea depind în totalitate aproape de activitățile cu profil turistic. Suprapopularea cu turiști este un pericol real pentru patrimoniu și mediu. De cele mai multe ori, cele mai importante, deci, căutate puncte de atracție sunt fie înguste, fie sunt foarte vechi ceea ce le face fragile. În contextul acesta, un număr mare de turiști fragilizează și mai mult zona. Paradoxal este faptul că, având un număr exagerat de mare de vizitatori într-un spațiu îngust, toată experiența turistului devine una de calitate inferioară, cu așteptări la cozi, cu obiective greu vizibile din cauza mulțimii de oameni dar și greu de surprins în fotografii, tocmai din același motiv.

Soluția este, de fapt, în a înțelege de ce ai nevoie de vacanțe. De ce ai nevoie să călătorești. Pentru a puncta un obiectiv? Radu Ghelmez, poetul de facebook pe care poate-l știi deja, mi-a scris câteva rânduri despre cum se vede călătoritul de la el:

Pentru mine, la început, era despre locuri, eram disperat să văd locuri, geografie, râul ăsta, muntele ăla, pădurea, jungla, plantația de cafea, statuia, piața, casa ăluia, palatul, biserica, unde a murit X, unde s-a născut Y, unde a început, s-a terminat sau a rămas neschimbat ceva. Apoi am obosit de locuri, apoi am început să fiu interesat de oameni. Decât să văd unde a murit cineva acum o sută de ani, mai bine beau o bere cu un om viu fix acum fix într-o cârciumă în care ar bea el bere și fără mine. Râdem, povestim, facem schimb, banalul meu pentru banalul tău, mi se pare imens de mult mai fun decât caldera unui vulcan de unde vezi un lac, marea, niște pădure etc. De multe ori m-am lăsat dus de oamenii locului unde aveau ei chef să ma ducă nu din curiozitate pentru ce vom găsi, ci pentru experiența de a merge împreună undeva. Am ajuns așa în niște locuri supermișto, dar tot excursia și conversația au rămas în mintea mea peste minunile locale. Acum, după nouă ani de pribegie, nu mă mai mișcă nici oamenii. Aceiași oameni peste tot, aceleași povești, aceleași drame universale declinate local și personal, oamenii se nasc, cresc pe lângă părinții lor, iubesc, fac copii, suferă pentru ei, se îmbolnăvesc, mor. E interesant să îi asculți, o fac cu mare plăcere când sunt pe drumuri, dar n-aș mai pleca de acasă pentru asta. Acum, pentru mine, călătoria înseamna să plec de acasă, nu să merg undeva. Îmi e dor de nevastă imediat cum am închis ușa liftului, îmi e dor de patul meu, de canapeaua mea, de buda mea, de scaunul meu, de vecinii mei, de prietenii mei, dar întâi și înainte de toate, îmi e dor de nevastă. Si asta cred ca e maturitatea pe care mi-a adus-o viața de nomad: lumea e un loc minunat în care suntem atât de singuri. Și când găsim pe cineva lângă care putem respira în intimitate, ăla, omul ăla, ăla e cel mai de preț loc de pe pământ și, când nu ești lângă el, esti pe cont propriu și atunci mergi la muzee și cârciumi și baruri ca să îți treci timpul până te întorci acasă.

 Un alt prieten tocmai mi-a zis că el călătorește probabil din aceleași motive pentru care citește. Mi-a plăcut mult răspunsul lui. Călătoriile sunt despre noi. Despre locuri și povești, sau chiar despre puncte de atins, obiective de văzut, activități de bifat. Călătoriile sunt despre cine ești tu în momentul în care le faci. Și cu toate discuțiile și controversele iscate în ultimii ani în jurul turismului, e important să reținem că în acel too much of a good thing, este și a good thing.

credit foto: @gobartos

*articol publicat în Capital Cultural nr. 16