„Du-te în față!” „Mai taaare!” „Hai, încă o dată!” „Un, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt… Așa, bine, bravo!” – Sunt sunete care se se aud din boxa amplasată în curtea Teatrului Național Radu Stanca. Curte în care nu contează dacă ești actor, regizor, scenarist, omul de la sunet, voluntar ș.a. Aici toată lumea vorbește cu toată lumea, despre orice. Portarul salută pe fiecare în parte. Și la intrare, și la plecare are același zâmbet. În curtea TNRS ne aflăm și noi. Suntem aici pentru a aduna povești de la cei care, an de an, poartă cu mândrie tricoul de voluntar. Întâmplările lor sunt experienţe de viață, iar entuziasmul pe care îl au când vorbesc despre Festival, te face să mergi pe site și să completezi și tu formularul de înscriere. Fiecare întâlnire a devenit o filă din poveste, la care, în fiecare an se adaugă noi și noi pagini.
„Dacă aș lipsi, m-aș simți incomplet”
Bogdan Mînzat este pasionat de cultura japoneză. A fost voluntar în Japonia și, la rândul său, anul acesta este gazdă pentru un voluntar japonez : „Fac voluntariat din anul 2009. Am început la Crucea Roșie, apoi am fost la Forumul German. Festivalului de Teatru m-am alăturat din 2014. E ceva care face parte din mine. Dacă aș lipsi, m-aș simți incomplet. Nu știu dacă aș putea să rezum perioada din Japonia. În acele două săptămâni am trăit experiențe pe care, în mod normal, cred că le-aș trăi într-un an de zile.
Bogdan Mînzat
De la gastronomie la cultură, obiceiuri, locații, modul în care oamenii își desfășurau activitățile. M-au ajutat să văd cum e viața în familia japoneză. Ne trezeam la 7.00. Tatăl familiei gătea și ne chema la masă când era gata. Ceaiul era tot timpul: dimineața, la prânz și seara, chiar și între mese (râde). Ce am observat similar e că lumea se descalță, înainte să intre în casă. După ce luam micul dejun, când toți stăteam la masă și povesteam, fiecare pleca unde avea treabă. Japonezii sunt foarte curați. Dacă te uiți la drum, zici că e dat cu aspiratorul. Poate și datorită faptului că reciclează intensiv. Practic, ar fi o rușine să îți arunci gunoiul pe stradă”.
„Când vezi oamenii că sunt fericiți pentru ceea ce faci tu, te simți satisfăcut”
Andreea Toader și-a dorit să fie voluntar de când avea 10 ani. I-a plăcut atât de tare, încât, la sfârșitul fiecărei zilei, făcea un vlog unde descria experiența de voluntar: „Am văzut o cunoștință care era voluntar și am zis: vreau și eu. În sfârșit am împlinit 15 ani, anul trecut, și am reușit să devin voluntar. Nu știu să descriu cât de fericită am fost. Eram fermecată. Mă așteptam să fie super, dar nici chiar așa.
Dacă aș descrie în cuvinte, aș minimaliza tot. Când vezi oamenii că sunt fericiți pentru ceea ce faci tu, te simți satisfăcut. Lucram de dimineața până seara, dar nu pentru că așa era programul, ci pentru că așa îmi doream eu. Nu am simțit deloc oboseala. Mi-am făcut mulți prieteni. Programul chiar insistă pe partea acesta de comunicare. E așa fain la cursuri. Am învățat și cum să respirăm. Mi-am dat seama că eu nu știam să respir.
Andreea Toader
O experiență faină am avut când am fost actor meduză. Eu sunt mai timidă, iar când am auzit că trebuie să defilăm pe bulevardul Bălcescu, m-am speriat. Când lăsam meduza în jos și copiii voiau să o atingă, erau așa fericiți încât mi-a trecut toată rușinea și frica. Am avut și un spectacol pe scenă, în Piața Mare. În plan nu era să fim și noi pe scenă. Am fost anunțați cu jumătate de oră înainte. Toată piața era plină de lume. Atunci am fost foarte mândră de mine. Alt moment a fost când compania de care mă ocupam eu a avut concert și am stat cu ei toată ziua la repetiții. Am fost peste tot, i-am cunoscut personal. Când au făcut spectacolul, lumea nu se mai oprea din aplaudat. Am fost foarte mândră, ca o mamă care își vede copilul bine.”
„Eu sunt pensionar. Am zis că dacă oricum stau toată ziua prin oraș, să fac ceva util pentru societate”
Domnul Vasile Gaidaji, la cei 66 de ani ani, este cel mai tânăr spirit al Festivalului: „Eu sunt pensionar. Am zis că dacă oricum stau toată ziua prin oraș, să fac ceva util pentru societate. Am avut și înțelegere din partea organizatorilor. Le-am zis că îmi place să stau la conferințe, lansări de carte. În fiecare dimineață eram la conferința de presă. Și cum mă duceam dimineața, mi-au zis că mă pot ocupa de spațiul de la Habitus. Activitatea acolo se desfășoară până pe la 16.00 – 17.00. Dacă am mai avut timp și am vrut să văd câte un spectacol, am făcut și activitate de supraveghere. Eu am fost inginer. Teatrul mi-a plăcut întodeauna. Părinții mei m-au dus la teatru, iar eu la rândul meu mi-am dus copiii la teatru.
O zi din viața mea ca voluntar e una plină. Începe dimineața cu o conferință, după care e o lansare de carte, o expoziție, un spectacol de film. După aceea mă duc să văd un spectacol. Acolo îmi e puțin greu să îi cert pe oameni. Să le spun să nu mai filmeze, să nu facă poze, să nu înregistreze. La începutul spectacolului sunt rugați să își închidă telefoanele. Ar trebui să li se spună direct: Vă rugăm să nu furați! Așa stăm cu ochii pe sală, vedem și spectacolul. Avem și o lanternă dacă se întrece măsura. Trebuie să vii în sală, să te lași pătruns de atmosferă. Așa, stai în fața calculatorului și te uiți la ce?”
„Am fost altă persoană după FITS. Privesc lumea din altă perspectivă”
Daniela Gorduban este studentă la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, departamentul Limbă și literatură Germană-Limbă și literatură Coreeană. A găzduit un voluntar din Coreea de Sud: „Am început să fiu voluntar la îndemnul colegilor mei. Tot de la ei am aflat că există și posibilitatea să găzduiesc un voluntar internațional. Eu sunt foarte pasionată de limbile străine și m-am apucat să învăț din plăcere limba coreeană. Știam că vin voluntari din Coreea de Sud, iar pentru îmbunătățirea abilităților mele de vorbire, am hotărât să găzduiesc pe cineva. A fost o experiență unică. Reușești să vezi ce presupune o altă cultură cu totul diferită. E o deschidere spre nou.
Daniela Gorduban
Atmosfera de festival transformă cu totul orașul. E un fel de schimbare prin cultură. Dacă privești Sibiul înainte, în timpul și după Festival, e o schimbare la 180 de grade. Poate că noi nu realizăm ce lucruri minunate se întâmplă lângă noi. În primul rând te descoperi pe tine. Eu am fost altă persoană după FITS. Privesc lumea din altă perspectivă.”
„Formația rock cred că se îmbină foarte bine cu teatrul. Amândouă sunt mijloace de transmitere a sentimentelor”
Horia Țuvic și Ioana Bumbuc fac parte dintr-o trupă de rock. I-au pus numele „Confusion” și cred că muzica și voluntariatul se îmbină foarte bine: „Festivalul mi-a plăcut tot timpul. Am decis să fiu voluntar pentru a vedea ce se întâmplă și în culiesele spectacolelor. Sunt curioasă să cunosc, să vorbesc cu artiști și acrobați, atât români, cât și străini. Mă atrag mai mult spectacolele outdour. Toți prietenii mei s-au înscris în programul de voluntari. E ceva foarte frumos pentru cei de vârsta noastră”, povestește Ioana.
Ioana Bumbuc
„Am început să fiu voluntar anul trecut. A fost o experiență foarte plăcută. Mi-am dat seama că am unele abilități de care nu am știut. O provocare pentru mine a fost când a trebuit să facem orarul pentru toți candidații de la departamentul Lanț Uman. Ne-am întâlnit patru voluntari și am rezolvat orarul pentru peste 100 de oameni, în maximum o oră. Cel mai mult îmi place că am avut ocazia să întâlnesc oameni noi, să îmi fac prieteni. Formația rock cred că se îmbină foarte bine cu teatrul. Amândouă sunt mijloace de transmitere a sentimentelor. De multe ori am probleme cu exprimarea, când vine vorba de cuvinte. Așa, aleg să mă exteriorizez prin intermediul muzicii”, adaugă Horia.
Horia Țuvic
„Pot spune că acest Festival m-a dăruit lumii”
Cristiana Fîntînă este pasionată de teatru, a văzut aproape toate spectacolele TNRS. Anul acesta o să fie responsabilă pentru sala de joc Faust. Crede că nu poate trăi fără teatru: „Pot spune că acest Festival m-a dăruit lumii. Am învățat ce înseamnă responsabilitatea, ce înseamnă să comunici cu o persoană, să știi să te stăpânești pe tine. Teatrul este unica mea sursă de relaxare. Vin săptămânal și pur și simplu mă încarc din sala de spectacol.
Am interacționat cu multe personalități pe care doar la televizor sau în cărți le vezi. Te simți onorat chiar și numai prin faptul că le poți da un simplu „Bună ziua!”. Sunt mândră că am stat la masă cu Ioan Holander, cu George Banu, pe al cărui prieten bun, domnul Stiefel, l-am însoțit la fiecare acțiune a lui din festival. De asemenea, am avut marea onoare sa îi cunosc personal pe actorii Teatrului Mic din București.”
Cristiana Fîntînă
„Iubesc oamenii din Sibiu. Sunt fermecători și îți sar tot timpul în ajutor”
Masayo Higashihata este din Japonia. În prezent trăiește în Filipine, iar 2018 este al patrulea an ca voluntar internațional: „De Sibiu am aflat în 2014, căutând un spectacol în care juca actorul meu japonez preferat. Am citit articolul despre spectacolul lui din Sibiu și așa am ajuns la informații despre programul internațional de voluntariat. Îmi place să simt energia în timpul Festivalului. Îmi place aerul curat și proaspăt din Sibiu. Pot respira adânc și să primesc energie. Asta se întâmplă în fiecare an. În plus, iubesc oamenii din Sibiu. Sunt fermecători și îți sar tot timpul în ajutor. Nu trebuie să îmi fac probleme în legătură cu vârsta mea (47 ani). Anul acesta o să fie unul memorabil. În viitor îmi doresc să împrumut din modul de lucru al Festivalului și să fac un festival în orașul meu natal, urmărind aceelași principii.”
Masayo Higashihata
Cu Masayo încheiem seria poveștilor de anul acesta și cu bucuria că la Sibiu a fost creată cea mai mare platformă de promovare a educaţiei non-formale prin intermediul artelor spectacolului. Programul de Voluntariat FITS a luat naștere în cadrul Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007. Timp de 10 zile, oricine are peste 16 ani, poate pătrunde în lumea misterioasă a artelor spectacolului și în culisele acestora. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu schimbă orașul, iar voluntarii dau și mai multă însemnătate și energie Festivalului.
