Fără Patimă, despre Pasiune

O discuție între prieteni, lucru mare azi, la vreme de neprietenie. Recunosc nu greutatea de a întreba ci de a asculta. De obicei. Acum nu. Constantin Chiriac, Președinte de Festival Internațional de Teatru, impresionează și provoacă fără insistență. L-am urmărit în episoade diferite de Viață, în momente bulversante și liniștite. Nu, nu este egal cu sine, ci este Om și asta place. Ne-am întâlnit într-o vreme de Prânz. Între două plecări. Și unul și altul. Conștienți că nu ne-am văzut de mult și că avem a ne vedea iarăși puțin în vremea de timp ce vine. Bucuroși. În fond, încă o discuție între Prieteni…

Pr. Constantin Necula: Prima mea întrebare este dacă Festivalul mai răspunde la nevoia lui Constantin Chiriac de teatru.

Constantin Chiriac: Festivalul nu răspunde la nevoia mea, ci la nevoia vieții. Tot ce am făcut de-a lungul timpului și în cei 25 de ani de existență a Festivalului, a fost mereu raportat la viață. Viața, ca pe un dar pe care l-am primit, un dar dumnezeiesc ca și concept. Am primit un dar, majoritatea dintre noi neștiind de unde, pe care nu știu dacă-l merităm, dar trebuie să fim conștienți, zi de zi, de faptul că-l avem. Ce e cel mai important pentru noi, e ca măcar o dată în viață să realizăm că am primit acest dar, pentru care nu am făcut nimic, și că menirea noastră este de a dărui, la rându-ne, cu puținul nostru, cu înțelegerea și forțele pe care le avem, în contrapondere. Eu nu sunt o instanță. Dacă cineva mă consideră o instanță o face, poate, greșit, considerând aceasta ca urmare a unor împliniri și rezultate.

E adevărat că, privind pe cealaltă fațetă, găsim partea lumească – a construcției Festivalului, a faptului că aniversăm un Centenar de existență a unui stat coerent, că aniversăm 25 de ani de festival, dar și personalități precum George Banu, care are 75 de ani de viață. Cred că cel mai important lucru e că festivalul răspunde, în primul rând, provocărilor vieții, fiind mereu în acord cu ea. Venind din zona miracolului, din zona darului, în ceea ce înseamnă capacitatea noastră vremelnică de a măsura, de a cântări, de a încerca să aducem modele și de a privi spre viitor din ceea ce ne-a lăsat trecutul prin înaintași, prin ordinea pe care Dumnezeu a lăsat-o și mai ales prin încercările pe care El ni le-a pus în brațe, pentru că întotdeauna, ceea ce facem noi – să nu avem senzația că ceva este întâmplător pe pământ – este bine gândit și suntem, cred, în situația de a împlini o multitudine de provocări pe care le avem în tolba pe care o primim la începuturi, din care luăm foarte puțin, iar în rest rămâne un noian de potențialitate pe care nu îl împlinim. Am încercat, de fiecare dată, să nu ne plângem. În clipa în care începem să ne smiorcăim, să spunem că nu am fost ajutați, atunci trebuie să ne luăm jucăriile și să plecăm.

Pr. Constantin Necula: Tema de anul acesta este legată de pasiune în toate aspectele ei. Ar trebui să mă intrige, ca cetățean al acestei lumi, pasiunea, sau să mă motiveze?

Constantin Chiriac: Și una și alta. Probabil că trebuie adăugată o a treia dimensiune, care e construcția. Fără construcție, în zadar ne implicăm, o facem parțial. Dacă ne uităm la viața socială de astăzi, constatăm că sunt atât de mulți doctori docenți și cunoscători care își dau cu părerea fără să fi construit nimic. Avem mulți deștepți care își dau cu părerea fără a încerca să își asume inutilitatea gestului sisific de a căra acea piatră, de a construi și de a o lua de la capăt, ca și Manole sau alții care au făcut, de-a lungul timpului, ceva. Au devenit temelia unei civilizații, au reușit să construiască ceva în numele unei credințe. Revenind la tema de anul acesta, pasiunea este, de fapt, ceea ce semnifică acum, la 25 de ani, suma tuturor temelor pe care festivalul le-a avut de-a lungul timpului, de la dialog la provocări, la toleranță, la construirea încrederii, trecând prin iubire și având pasiune. Dacă luăm omul și-l judecăm astăzi, privind la ceea ce înseamnă raportul lui cu iubirea, eu nu știu dacă sunt mulți oameni pe Pământ care au dragoste eternă pentru Creator, pentru cel care ne-a dat viață, pentru cel care ne-a dat acest dar. Dacă am reuși să păstrăm flacăra iubirii care vine dintr-o iubire veșnică mult mai mare și care are forța și seninătatea luminii pe care cândva Nichita (n.r. Stănescu) a invocat-o, acea lumină care și-a pierdut sursa, nu știi de unde vine și trece prin tine, nelăsând umbră. Noi încă avem semnul iubirii care lasă umbră. Am venit după iubire sub toate aspectele, așa cum înțelegem că e construită lumea, cu pasiune, pentru că tot ce a lăsat omul pe pământ, fie trecător sau veșnic, a venit din iubire, dar sub motorul pasiunii. De aceea, la 25 de ani, am pus Pasiune ca temă.

A fost greu să realcătuiți pasiunea pentru festival? Să îi repuneți în poziția de pasionați pe cei care vă sunt de ajutor?

Constantin Chiriac: Este un sentiment pe care dacă tu, ca și lider, îl ai și uimești, îl transmiți și echipei. E un lucru pe care nu-l faci pentru că îl gândești conceptual, ci el vine dinlăuntrul tău. Un astfel de sentiment uimește. Cum ține 25-30-50-100 de ani – și cât ne lasă Dumnezeu – el ar ține mereu și ar avea aceeași flacără. Pasiunea vine și din înțelegere. Vine din capacitatea de a evalua, de a vedea și mai ales de a iubi altfel. Într-un fel, pasiunea este într-un raport axiologic cu iubirea și în clipa în care ajungi la această înțelegere și legi pasiunea și iubirea de tot ceea ce înseamnă pozitiv și de zona construcției, atunci construcția dăinuie. Așa cum apele sunt gâtuite de praf și sporul naște praf și praful spor, cum spune Shakespeare, toate aceste frânturi ale înțelepciunii și ale gândurilor noastre, sunt, de fapt, din forța gândirii și a iubirii lui Dumnezeu. Nimic nu e în noi, fără acel drag care vine din creația divină și e lăsat în fiecare dintre noi.

Câți invitați sunt în Sibiu anul acesta?

Constantin Chiriac: Sunt 3300 de artiști, veniți din 73 țări. De fiecare dată, la final de ediție, sunt întrebat dacă mai poate crește festivalul și de fiecare dată le spun că nu, dar următorul an vine cu provocări și cu alte întâmplări și întâlniri, se nasc lucruri noi. Așa cum spuneam, festivalul e în raport direct cu viața.

 De exemplu, la 100 de ani de națiune, 25 de ani de Festival, este foarte mult. S-au recuperat restul de ani absenți din Festival, sau a asumat absențele din anii trecuți…?

Constantin Chiriac: A asumat, recuperează și, în același timp, este înainte mergător. Dacă privim la ce înseamnă creația în lume, avem marile festivaluri care vin și din civilizații care s-au impus la 1000, 1100, 1200, când încă noi nu eram adunați să aruncăm cu bolovani la Posada. Acolo erau universități care creau în numele tuturor cunoștințelor care s-au adunat de-a lungul timpului. Aceste diferențe trebuie, vrând-nevrând, reduse. Reducerea acestor etape, arderea lor, nu se face încercând să construiești cu aceleași mijloace cu care ei au zidit, au făurit acolo. Trebuie să inventezi alte formule. Ele nu sunt alese decât privind la toate realizările și la toate nerealizările care au avut loc de-a lungul timpului. Găsim astfel alte mijloace, pentru că în clipa în care avem înlăuntrul nostru ochiul minții care e lăsat de Creator, privind în noi și încercând să adunăm cu mintea ce înseamnă ochiul minții din marile minți care au existat de-a lungul timpului și punând alături, în dialog – pentru că dialogul este cel mai important instrument de cunoaștere reciprocă, cea mai importantă modalitate de a construi ceva – sunt convins că Dumnezeu, în seninătatea Lui, ne învață cum să le găsim, cum să acordăm între ele noi modalități. Crizele, care sunt tratate ca mari catastrofe ale omenirii, sunt de fapt motor de regenerare. Din acest motiv, de-a lungul timpului, am reușit și iată în clipa asta o spunem cu orgoliu, nu cu vanitate deșartă, faptul că la Sibiu este cel mai mare festival de teatru din lume. Nu e un festival unic în lume, care să fie mai important și mai complex decât Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Trebuie să înțelegem că investiția în cultură este, probabil, cea mai importantă investiție. Alături de educație și de cercetare, acolo unde mintea scormonește, unde mintea se dezvoltă, grație provocării pe care mi-ați făcut-o, găsim o legătură frumoasă.

Pasiunea le unește pe toate.

Constantin Chiriac: Da, exact! Am reușit, iată, să contribuim, grație spectacolului „Faust”, la dezvoltarea celui mai mare centru de artele spectacolului din Edinburgh. Pentru că nu aveam unde să-l jucăm, l-am jucat într-o hală de vite. O hală uriașă, care a fost transformată în cel mai important centru de teatru, unde sunt acum trei săli de spectacole, grație succesului și aplauzelor care plutesc în continuare deasupra locului. Ei vin în fața noastră să avem acest dialog și recunosc faptul că sunt multe construcții care sunt acolo bine gândite din punct de vedere comercial, cum e fringe-ul, dar unde, din păcate, calitatea lipsește. Atunci, eu am învățat că e bine, din construcția care s-a făcut acolo, să iau Bursa de Spectacole să o pun în loc. În așa fel dau tuturor celor care vor să ajungă într-o astfel de întâlnire și se justifică prin acest fringe, prin această Bursă de Spectacole, nearătând subprodusul cultural lumii. Nu există, din păcate, la nivel european și mondial, lege care să-l pedepsească pe cel care aduce subprodus cultural spiritului, la lumina și la îndemâna oamenilor. Îi amendăm pe cei care ne dau produse stricate ca să le mâncăm, dar nu îi amendăm pe cei care ne dau produse stricate pentru suflet.

 De ce pentru ei, de exemplu, e o bucurie să aibă un festival? Este un orgoliu împlinit, iar pentru unii dintre noi, mai ales pentru oamenii politici, pare întotdeauna o greutate să străbată câteva zile cu festivalul? De unde vine greutatea asta?

Constantin Chiriac: Din educație. Din păcate, pe parcursul celor 28 de ani, educația a făcut un regres uriaș. Eu nu vin nici pe departe să spun că modelul din perioada comunistă era unul bun. Am descoperit lumea grație libertății pe care am căpătat-o după, dar eu tânjesc să pot să am educația pe care am avut-o în perioada respectivă, cu toate frustrările, cu toate bătăile pe care le-am luat. Eu nu militez pentru bătaie și pentru pedepse, ci pentru severitate, pentru metodă, reguli și exigență. Din fericire, personalitățile care mai există sunt grație acelui model, bun sau prost, cum a fost. Ceea ce se întâmplă rău în România, în clipa asta, e din lipsă de educație, din lipsă de model, din lipsa regulilor, a moralei, a scărilor de valori.

 Care este, până la urmă, laitmotivul, dincolo de pasiune, al festivalului? E o bucurie a jocului actorilor. Îi văd, sunt ca acasă. Cum se naște bucuria unei familii de festival?

Constantin Chiriac: A fost nevoie de întâlnire, de comunicare, de împărtășire și probabil că ritualul creștin are ceva din asta, pentru că există acel semn al sărbătorii. Să nu uităm că lucrurile importante, care au fost făcute de-a lungul timpului, au fost făcute pentru că a fost nevoie de întâlnire, de comunicare, de împărtășire. Dacă am lua, la modul conceptual, o comunitate, indiferent care ar fi ea – și am mai dat acest exemplu – dacă mi-ar da cineva pe mână Delta Dunării, cu toate legile, care să o protejeze ca ea să nu fie distrusă, eu aș pleca de la acest loc binecuvântat, lăsat de Dumnezeu, și aș spune cum putem noi să aducem la viață acest spațiu, să avem 4-5 milioane de turiști într-un an, cu toate legile care să protejeze curățenia și nedistrugerea ei – cum ar putea fi adusă la viață? Plecând de la sărbători și luând nu spațiul, ci oamenii în legătură cu spațiul respectiv, plecând de la credința sau credințele lor – pentru că în Deltă sunt și cei de ritual vechi sau alte minorități – luându-i pe toți și sărbătorile religioase, pe cele laice și ocupaționale, care reprezintă istoria lor de-a lungul timpului și întorcându-ne la natură cu bucuria fiecărui anotimp, dacă am face un parcurs prin aceste sărbători și am face un calendar de evenimente, așa cum sunt toate posturile și sărbătorile într-un calendar care este respectat, astfel se poate vorbi despre turism cultural durabil și fidelizarea publicului. De asta Sibiul este invidiat, pentru că are o agendă culturală pe care am impus-o prin competiție. Plecând de la această idee de sărbătoare într-un spirit, calitate, asta duce în fiecare an FITS. Noi gândim pentru oameni. Să aducem această bucurie a întâlnirii, a sărbătorii și să o ducem mai departe. Spectacolul lui Baryshnikov, de anul trecut, a avut la Brooklyn Academy of Music reprezentații ce au costat 1000 de dolari fiecare. Aici, biletele au costat 40 de lei. M-am gândit cum îi pun pe oamenii de aici împreună, indiferent de statutul lor. Când creăm acest spațiu de întâlnire întru spirit și posibilitatea nevoilor pe care ei le au și a capacităților lor de a acoperi și financiar, gândindu-ne la toate aceste lucruri în avans, reușim în această bucurie, care devine de multe ori nemărturisită, dar care dă spuma acestei frumoase întâlniri și naște și mândria locuitorului din oraș care spune „Ce bine că se întâmplă asta la noi!”

 Dacă la 100 de ani de România, ar fi să fixăm ca temă pasiunea și simțim că României îi lipsește pasiunea din foarte multe puncte de vedere, la 101 ani, care ar fi gândul, tema?

Constantin Chiriac: Dumnezeu ne va învrednici să găsim o temă bună pentru ce va însemna ediția 26. Atunci când am aniversat Capitala Culturală Europeană, care a fost construită cu motorul acestui festival, am pus tema festivalului în 2007, „Next”. Ce facem mâine? Pentru că asta am făcut deja, iar noi conștientizăm că avem capacitatea, forța și bucuria de a face un asemenea mare eveniment pe care nimeni nu l-a scontat de-a lungul timpului, iar noi am reușit exact în clipa în care eram primiți ca parteneri pe picior de egalitate cu celelalte nații în U.E.. Am arătat o simultaneitate a capacității de a organiza un astfel de mare eveniment. De asta, festivalul a fost și este înainte mergător și vizionar în ceea ce înseamnă viitorul acestei comunități și același lucru ar trebui să-l gândească fiecare comunitate, nu să copieze un eveniment care, din exterior pare spumos și dacă-l luăm în alte orașe, în mod cert reușim să facem și noi ceea ce Sibiul a făcut. Viața, înțelepciunea, Dumnezeu și toate relațiile pe care le avem cu oamenii, în comunitate și roată împrejurul lumii, ne va da ideea pe care o vom avea pentru anul viitor.

Trecuse o oră. Suspendate, telefoanele și gândurile de zi cu zi au luat-o iar razna. Ne-am încurajat în proiectele la care suntem părtași, ne-am reasumat colaborările – mai ales că Teatrul Național „Radu Stanca” este un partener important în pregătirea și desfășurarea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși din septembrie – și ne-am dat întâlnire în proiectele comune. O oră de povestit viață. Apoi înapoi în viață…

autor: Pr. Constantin Necula