„Poți să-ți vezi uneori cuvintele pe fundul unei găleți de gunoi. Sau printr-un geam, ude, descriind orbite aproape circulare. Cuvintele tale pot căpăta o limpezime, o puritate de scriitură pe neant, în sfârșit eliberată de suportul material, pe care numai slănina sau brânza o poate da. Sunt gazetari care suferă fizic văzându-și articolele cum coboară cu ziarul de ieri treptele materiei. Mi s-a întâmplat și mie să văd bucăți de fraze în wc-ul redacției, tușate cu produsul celuilalt orificiu digestiv. N-am gemut, nu m-am cutremurat. Nu m-a cuprins melancolia efemerulului și deșertăciunii. Dimpotrivă, am simțit asta ca pe un soi de acreditare. Un om poate cumpăra o carte, poate cumpăra rânduri de cărți fără să le deschidă vreodată. Iar dacă citește 50 de pagini și nu înțelege mai nimic dintr-una pe care a auzit-o la televizor, la o emisiune culturală, că e bine să o ia, nici gând s-o arunce. O depune pe raft spunându-și c-o vor citi și înțelege copiii lui. Sau, chiar dacă citește, înțelege și îi place, o pune în bibliotecă cu gândul s-o redeschidă, s-o aibă la îndemână. De cele mai multe ori, asta nu se mai întâmplă niciodată. O carte e un fel de sarcofag al cuvintelor, îngropat în bibliotecă.”
Fragment din cartea „Viața și Opera” de Cristian Tudor Popescu, pag. 120
Editura: Polirom
Anul apariției: 2016
„Cristian Tudor Popescu a debutat cu un volum de proze S.F. în 1987, a continuat cu proză, în linii mari, realistă după 1989 şi s-a făcut remarcat în mod deosebit cu editorialele din Adevărul, veritabile pamflete politice, într-un stil tranşant şi savuros. „Viaţa şi Opera” e o culegere de proze scurte, în mare parte, care s-ar fi putut intitula, dacă nu era atît de potrivit titlul ironic pus de autorul însuşi pe copertă, Momente şi schiţe. Graţie unui spirit fundamental caragialian. Semnificativă este şi deosebirea dintre lumea lui Caragiale şi aceea a lui C.T.P. Locul micilor şi mijlociilor burghezi Mitică şi compania îl iau personaje din stratul de jos al societăţii, atît aceea dinainte de 1989, cît şi aceea de după. Oameni banali, cei mai mulţi, nişte amărîţi, cîţiva mahări făcuţi din mucavaua tranziţiei, vorbind fiecare pe limba lui, care îi caracterizează la fel de bine precum îi caracteriza limba lor pe Miticii lui Caragiale. Sînt în culegere şi amintiri, nu tocmai duioase, mizînd pe un înţeles simbolic, reportaje pline de haz, chiar dacă avînd subiecte deloc vesele, portrete în tuşe puternice, ba chiar şi recenzii literare, bunăoară, nimicitoarea analiză a poeziei cu efect sporitor de drojdie a unui fost prim-ministru sau aproape şocanta radiografie a scrisorilor adresate Veronicăi Micle de către Eminescu, în care C.T.P vede un personaj curat caragialian, la fel cu acelea din Momente, dar fără a-l lua în deriziune, ci privindu-l ca şi cum ar juca în mod conştient acest rol. De cît talent şi cît umor are C.T.P. în prozele scrise de peste două decenii încoace, unele inedite, cititorii îşi vor da singuri seama, citindu-l.” (Nicolae Manolescu)
Cristian Tudor Popescu (n. 1956, Bucureşti), absolvent al Facultăţii de Automatizări şi Calculatoare din Bucureşti, este scriitor şi gazetar, unul dintre cei mai prestigioşi din România de după 1989. Filmolog, doctor în cinematografie al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, membru al Uniunii Scriitorilor şi Uniunii Cineaştilor. Cărţi publicate: Planetarium (Albatros, 1987, Premiul Congresului European de S.F., Montpellier); Vremea mînzului sec (ediţia I, Cartea Românească, 1991; ediţia a II-a, Polirom, 1998); Imperiul oglinzilor strîmbe (Societatea „Adevărul”, 1993, antologie S.F.); Copiii fiarei (ediţia I, Du Style, 1997; ediţia a II-a, Polirom, 1998; ediţia a III-a, Polirom, 2013); Timp mort (Polirom, 1998); Omohom (Polirom, 2000); România-abţibild (Polirom, 2000); Un cadavru umplut cu ziare (Polirom, 2001); Nobelul românesc (Polirom, 2002); Sportul minţii (Humanitas, 2004); Libertatea urii (Polirom, 2004); Trigrama Shakespeare. Ficţiuni speculative (Corint, 2005); Luxul morţii (Polirom, 2007); Cuvinte rare (Polirom, 2009); Filmul surd în România mută. Politică şi propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) (Polirom, 2011); Filmar (Polirom, 2013).
