Tu ce carte ai primit cadou de la Moș Crăciun? Sau poate n-ai primit, dar sigur în vizitele pe care le-ai făcut în perioada asta, ți-ai aruncat o privire printre cărțile prietenilor tăi și ai plecat cu vreuna acasă, de-mprumut. Ca să citești între sărbătorile de iarnă. Că, nu-i așa? Parcă timpul trece altfel în această perioadă, iar oamenii mai au timp să povestească în tihnă.
Am rugat fetele de la clubul de lectură Wednesday Book Club să ne recomande cinci cărți numai bune de citit, în această minivacanță de sărbători:
1. Eleganța ariciului
de Muriel Barbery
”[…]Oamenii cred că aspiră la aștri și sfârșesc ca niște peștișori aurii într-un bol. Mă întreb dacă n-ar fi mai simplu să li se explice de la început copiilor că viața-i absurdă. Asta ar răpi câteva momente bune copilăriei, dar i-ar aduce un câștig considerabil de timp adultului – fără a mai pune la socoteală că l-ar cruța de cel puțin un traumatism, cel al boului.”
2. O zi de decembrie
de Josie Silver
„Crăciunul mă zgârie pe retină oriunde îmi îndrept privirea; sunt la cumpărături de câteva ore și am ajuns în punctul în care vreau să-l ciomăgesc pe Rudolph, să-i fac felul lui Mariah Carey și să o strâng de beregată pe următoarea persoană care mă atinge cu o simplă ghirlandă.”
3. U de la Uliu
de Helen Macdonald
„Penele de pe pieptul ei sunt de culoarea ziarului decolorat de soare, a hârtiei pătate de ceai, și fiecare are un model închis la culoare spre capăt, în forma unui vârf de lance, ca o frunză. Așadar, de la gât până la picioare pare acoperită de un șuvoi de picături de ploaie. Aripile au culoarea stejarului vechi pătat, penele de dedesubt au conturul de culoarea tecului palid, cele de deasupra sunt încrucișate și strânse frumos pe spate. Și are o aură gri ciudată, pe care mai degrabă o simți decât o vezi, un soi de lumină argintie, cum e cea a cerului ploios reflectat în suprafața unui râu. Arată ca nouă. Arată de parcă lumea nu o poate atinge. De parcă tot ce există și se vede s-ar rostogoli ca picăturile de apă de pe penajul ei lucios și des. Și, cu cât petrec mai mult timp cu ea, cu atât mă minunez mai mult cât de reptiliană este. Luciul ochilor ei palizi și rotunzi. Pielea galbenă, cerată, din jurul ciocului ei negru ca bachelita. Felul în care își șerpuiește capul mic dintr-o parte în alta, ca să se concentreze asupra obiectelor îndepărtate. Jumătate din timp pare bizară ca un șarpe, un obiect meșterit din metal, solzi și sticlă. Dar apoi îi surprind inefabilele caracteristici aviare, trăsături familiare care o transformă în ceva apropiat și demn de iubire. Își scarpină bărbia pufoasă cu un picior ciudat, cu gheare; strănută când resturi de puf rătăcite îi intră în nări. Iar când mă uit din nou, nu mai pare nici pasăre, nici reptilă, ci o creatură rezultată din milioane de ani de evoluție, gata de o viață pe care încă nu a trăit-o.“
4. Crăciunul lui Poirot
de Agatha Christie
Spre consternarea întregii familii, bogatul proprietar Simeon Lee le cere tuturor fiilor săi și soțiilor acestora să vină acasă, pentru a petrece Crăciunul împreună. Dar reuniunea de familie nu se va dovedi prea fericită atunci când apar și câțiva oaspeți neașteptați, vechi răni și păcate ies la iveală, bătrânul Lee amenință cu schimbarea testamentului, iar în cele din urmă are loc o crimă chiar în ajunul Crăciunului.
Toată lumea pare să fi avut un motiv pentru a ucide, iar Hercule Poirot trebuie să afle cum a putut ieși criminalul din camera închisă unde victima a fost găsită într-o baltă de sânge.
5. Trilogia fiordurilor: Între cer și pământ, Tristețea îngerilor, Inima Omului
de Jon Kalman Stefansson
„Vorbele au, unele, darul să schimbe lumea și puterea să ne mângâie și să ne șteargă lacrimile. Unele vorbe sunt gloanțe, altele sunt sunete de vioară. Unele ajung să topească ghețurile care ne înconjoară inima, pe altele le trimitem să ne salveze, grăbite, ca pe cohorte de călăreți, când zilele sunt potrivnice și nu mai știm dacă mai trăim sau am murit deja.”
”Vine o vreme în viața omului când doar două-trei rânduri dintr-o poezie îți arată pe unde s-o iei: într-un fel foarte nelămurit, unele versuri închid în adâncul lor și miezul lucrurilor, și adevărurile împărtășite de toți, și calea de urmat, și resemnarea în fața lumii, chiar dacă poetul care le-a scris și-a petrecut viața lui nefericită pierdut în căușul palmei vreunui uriaș.”
„Un vechi tratat arab de medicină spune că inima omului e împărţită în două, prima parte se numeşte fericire, a doua, disperare. În care să ne încredem?”