Când am hotărât să constituim Romanian United Fund ne-am întrebat: Ce putem face cu economiile pe care le avem: le donăm și îmbunătățim viața câtorva oameni sau le investim și schimbăm, împreună, viața unei comunități? (Mihai Lehene, președinte și fondator RUF)
„Dați-le oamenilor un dușman comun și le veți da o identitate comună”, este un truism articulat în forme diverse, dar in esenta purtând același mesaj: solidaritatea socială se intensifică în momente de criză. Nu e nevoie să subliniez anvergura anxietății publice cauzată de pandemia virusului COVID 19 și nici nu cred că e necesar să explic cum resursele unei societăți individualiste se concentrează, la ananghie, în primul rînd pe salvarea propriei colectivități. De asemenea, nu e o noutate ca nivelul de congenialitate a diasporei românești suferă de discontinuități și uneori de lipsă de consistență. Este evident însă faptul că pericolul abătut asupra tuturor le-a trezit și românilor nevoia identitară și le-a hrănit acestora speranța că pot îmbunătăți viața comunității din care provin, alăturându-se, astfel, unei inițiative de solidaritate care depășește așteptările multora dintre noi. Diaspora românească a reușit printr-o platformă comună, inițiată de un investitor roman din Chicago, să orienteze spre țară în jur de 780.000 de dolari, prin donațiile a peste 20.ooo de persoane din 30 de țări. Este un fenomen fără precedent, așa cum, sigur, și situația prin care trecem este unică, dar uite că a fost un moment în care romanii din diaspora s-au coalizat într-un efort comun pentru aceeași cauza și au deschis un nou capitol în planul implicării civice și comunitare care ar putea să dureze.
Ce este Romanian United Fund și cine este cel care a transferat nevoia identitară a românilor din diaspora, din plan ideologic în plan practic?
Romanian United Fund – RUF – este o organizație non-profit, caritabilă, bazată pe voluntariat, lansată oficial în Statele Unite înainte de pandemie cu câteva luni iar inițiativa înființării acesteia aparține lui Mihai Lehene, un român originar din Zalău. RUF susține proiectele comunității românești din America, dar și inițiative cu impact social, economic, cultural civic sau educațional din România. Prima implicare substanțială a organizației în țară a fost în 2019 prin sustinerea proiectului – încă în derulare – VIA Transilvanica. Tășuleasa Social a rămas în continuare partener al inițiativei de la Chicago, alături de alte câteva organizații neguvernamentale validate printr-un proces exigent de selecție. Pâna la acest prim proiect de finanțare, vreme de 20 de ani, Mihai Lehene a avut diverse alte încercări de unire a românilor sub același “roof”, a organizat strângeri de fonduri, festivaluri și evenimente care i-au asigurat un capital de imagine și încredere în comunitatea românească din Chicago (una dintre cele mai numeroase din SUA), dar abia provocările anului 2020 i-au creat oportunitatea de a deveni liderul unei mișcări de solidaritate internațională. (It was his “blink” moment – momentul lui de revelație.)
“Buna Mihai, eu sunt Laura, m-au sunat colegi de la Târgu Mureș, au nevoie de ajutor, nu știu la cine să apelez, am văzut ca voi strângeți bani pentru România. Ce putem face sa ajungă și la ei niște materiale?” Așa l-am abordat pe Mihai Lehene și fără să-mi dau seama m-am trezit a doua zi implicată într-o campanie Anticovid pentru Spitalele din Județul Mures, ( unde îmi stau și mie rădăcinile) inițiată împreună cu alți voluntari români din America. În prima săptămână s-au strâns 9 mii de dolari. Ni s-au alăturat colegi din Germania, prieteni din Anglia, vecini de la București. S-au strâns rândurile de la Boston la Chicago, de la Chicago la Washington, de la Washington la San Francisco, de la San Francisco în Florida, și tot așa, s-au deschis in paralel sute de linii de finanțare prin platforma de donatii on-line creata de RUF, in beneficiul orașelor din centrul, sudul sau nordul României, pentru spitale mici, spitale mari, pic cu pic, mult cu mult, s-au făcut peste 700 de mii de dolari – sută la sută direcționați spre organizațiile partenere din țară, care au putut apoi distribui materiale către spitalele aflate în nevoie. Un maraton.
Mihai Lehene continuă să-și construiască imperiul de solidaritate, cu încredere și speranță, sprijinit de prieteni dragi și de familie
Mihai Lehene: Se spune că în spatele fiecărui bărbat puternic se află o femeie puternică. Claudia, soția mea, îmi dă încrederea că totul va fi bine. E un om foarte puternic. A făcut doisprezece ani sport de performanță și știe că trebuie să lupte pentru orice vrea să obțină in viață. In Romania, Claudia a absolvit Facultatea de statistica la Cluj, dar după 10 ani în Statele Unite a decis să își schimbe cariera și să lucreze in sistemul medical. Am știut foarte bine pe cine aleg când mi-am ales soția.
Mihai este un personaj comunicativ, plin de veselie sinceră, înzestrat cu un fel de a fi care îl face plăcut de oricine. Din partea celor care îl cunosc n-am auzit decât vorbe bune. Situația financiară i-a permis câteva extravaganțe – un tur în jurul lumii și donații de mii de dolari unor cauze umanitare. Cea mai recentă ispravă este constituirea RUF, de care își leagă multe speranțe! Crede că succesul de care se bucură se datoreaza unor întâmplări fericite. Recunoaște că nu s-a opus, ba dimpotrivă s-a folosit la modul deștept de oportunitățile pe care Dumnezeu sau Universul ( încă îl încearcă îndoielile) i le-a scos în cale. Se consideră un vizionar înconjurat de oameni de acțiune, dedicați și generoși.
Mihai Lehene: Stabilitatea mea financiară a venit dintr-o poziție de trading. Locul acesta de muncă este foarte bine plătit în America, dacă ești competitiv. După 6-7 ani în firmă, aveam bonusuri consistente și dividende semnificative. Cred că e nevoie de foarte multă muncă dar și de abilitatea de a prinde din zbor tot felul de oportunități. Sincer mi-ar plăcea foarte mult să spun că totul mi se datorează numai mie, dar cred că reușita mea se datorează unor conjuncturi extrem de favorabile. Am fost omul potrivit la locul potrivit. M-am nimerit, efectiv, în anumite situații și am știut cum să mă folosesc de ele. Am muncit, ca oricine altcineva în această situație.
Să știi cum să te folosești de norocul acesta despre care vorbești tu e o artă.
Când eram mai mic, mama îmi spunea că sunt un apucat
Succesul e o chestiune de percepție personală. Tu cum îl identifici?
Mihai Lehene: Succesul a însemnat întotdeauna pentru mine a duce lucrurile până la capăt. Fie că este vorba de a pune pe picioare o echipă, de a crea un website sau o comunitate. Când eram mai mic, mama îmi spunea că sunt un apucat. Mereu m-am aruncat cu capul înainte fără a-mi pune prea multe întrebări. Ea tot timpul îmi propunea să mă gândesc la o strategie, dar eu aveam întotdeauna convingerea că pot face orice numai prin simplul fapt că îmi doresc să fac asta. Dacă mă întrebi ce e succesul, este ceea ce ai realizat. Dacă mă întrebi care e, în schimb, cheia succesului, aș zice că e dorința interioară de-a face lucrurile să se întâmple și frica de mediocritate. Preferam să fiu cel mai prost din clasă, decât să fiu un mediocru. În anumite situații, prefer să nu mă clasez nicăieri în ierarhie. Am investit în foarte multe afaceri. În momentul, însă, în care am văzut că nu au nicio șansă sau că pot continua cu ajutorul altcuiva, mi-a dispărut interesul. Am o fire de antreprenor, dar m-aș defini serial investor.
Ai și pierdut.
Mihai Lehene: O, da. Prima mea afacere am făcut-o în clasa a 7-a. Am cumparat vreo 30 de medalioane din metal cu 3 lei și am vrut să le vând cu 7. Am vândut două. Totuși prima mea investiție serioasă a fost într-un un Internet café la Zalău, pe care l-am deschis cu banii câștigați în America în vacanțele de vară. Afacerea asta nu mi-a adus niciodată mai mult de 100-300 de dolari pe lună, bani pe care îi cheltuiam la facultate, la București. Oricum era mai mult decat salariul părinților mei, unul profesor, celalat arhitect. Ulterior am avut o firmă la București cu patru prieteni, din care am învățat că în viața mea nu o să mai fac niciun fel de înțelegere în care parteneriatul să fie egal. Am avut, de asemenea, o încercare cu un alt prieten care era aici în State. După acea afacere am ajuns la concluzia că în orice întreprindere ai nevoie de două componente: capital și expertiză. Am învățat câte ceva din toate. Prima afacere care a mers a fost Român la Chicago. Un fel de website de promovare a afacerilor pentru românii din Chicago, care îmi aducea undeva la 2.000 de dolari pe an, fără să fac eu nimic. Banii respectivi m-au ajutat în primii mei ani aici, în Statele Unite.
Mihai a terminat Facultatea de Relații Internaționale la Academia de Științe Economice din București, deși pe baza meritelor obținute la olimpiadele naționale ar fi intrat la Politehnica din Cluj, cu nota 12. Totuși, din nevoia de a fi altfel, știindu-se el cu stea în frunte, a ales să încerce altceva. Când a ajuns în America, la 23 de ani, s-a întors, însă, la vechea pasiune, informatica, și a urmat un Master în Computer Science. A realizat că economia învățată în România nu-l prea ajută. N-a fost ușor să obțină actele de ședere. Peripețiile prin care a trecut eroul nostru până să obțină viza sunt demne de o comedie dramatică. Aventura a continuat:
Mihai Lehene: Pe nașul meu tocmai îl dăduseră afară de la locul de muncă în acel an. Facultatea costa 20.000 de dolari pe an. Cu tot cu taxe, ajungea la 24.000. Prima factură fiscală îmi venea într-o lună. Era iarnă. Am curățat zăpada într-o curte până la 4 dimineața și am primit 300 de dolari. Apoi în următoarea săptămâna am reparat o baie, s-au mai strâns câteva sute. După aceea a venit nașul meu la mine și mi-a spus că are un job mare, de 2.000 de dolari. Mi-a promis că mi dă mie pe toți. Deja făceam calcule. Ne-am dus împreună la restaurantul Little Italy. Înăuntru mirosea groaznic. Voiau să își schimbe gresia. Lucram toate nopțile iar diminețile mergeam la școală. Într-o zi i-am spus nașului meu că nu mai rezist în ritmul ăsta. Nu mai puteam accepta joburi de noapte. Între timp am aplicat la mai multe facultăți pentru bursă, dar fără succes. Salvarea a venit din partea unei persoane străine pe care nașul meu a ajutat-o într-o zi la nevoie și careia m-a lăudat că sunt bun la informatică. Așa am obținut primul job cu care am reușit să mă mențin un an de zile în facultate. Acela a fost un moment de cotitură.
Coincidențe legate de ziua în care s-a născut, oamenii pe care i-a cunoscut, cărțile pe care le-a citit, experiențele prin care a trecut, i-au întărit lui Mihai convingerea ca e o persoană specială. Consideri că ai o misiune de împlinit?
Mihai Lehene: Romanian United Fund este o inițiativă sustenabilă din punct de vedere financiar și are un alt fundament față de alte încercări de acest fel. Cuvântul meu e de asemenea o formă foarte puternică de angajament. Dacă eu am spus că voi duce această inițiativă până la un anumit punct, o voi face. E o responsabilitate care nu e tocmai ușor de dus.
Și dacă va fi un eșec?
Mihai Lehene: Aleg să nu mă gândesc la lucrul ăsta. Dacă mâine decid să renunț, cum aș arăta?
Astepți un răspuns de la mine? (zâmbește)
Mihai Lehene: Există două lucruri care nu se schimbă: principiile și cuvântul. Noi am identificat o nișă. Sunt, la ora asta, foarte mulți români în afara granițelor, în jur de 5 milioane. Dacă 1/1000 din aceștia, adică 5 000 de oameni ar vrea să se implice și să facă bine, atunci o pot face pe platforma creată de noi. Până acum nu aveau un loc comun de solidarizare și acțiune. Cred că românii simt nevoia de o organizație care să le reprezinte interesele. Și asta am dori să fie Romanian United Fund, o instituție neguvernamentală care se bazează pe principiul filantropiei. Abordarea mea este una de business. La fel ca în situația unui start-up, dacă nu ai finanțare nu ai cum să-l duci la capăt. Banii publici donati proiectelor pe care alegem să le finanțăm ajung în procent de 100% la destinație iar costurile de funcționare le acoperim din abonamentele membrilor (care la randul lor beneficiază de anumite servicii ale organizației) și donații sau sponsorizări. RUF ar trebui să fie acea instituție ce reprezintă echivalentul unei bănci. O bancă dispusă să se angajeze sau să finanțeze inițiativele diasporei românești sau ale comunităților civice românești din țară. Sigur, noi ne situăm și în rolul celor care analizează și ulterior decid ce inițiativă merită sau nu merită să fie susținută financiar.
E o responsabilitate mare.
Mihai Lehene: Cine dă banii trebuie să facă și această analiză. Noi nu inventăm acum roata la căruță. Acest tip de platforme există deja la nivelul altor comunități etnice din diaspora. Dacă ai un proiect de impact pentru comunitatea românească, în țară sau în afara țării, nu vei fi nevoit să reinventezi un întreg mecanism de fundraising. Ai ideea, ai programul, mai ai nevoie de bani. Promisiunea noastră este să te susținem, să strângem banii pentru finanțarea proiectului tău sau cel puțin o parte a acestuia. Exemplul cel mai bun este Jewish Federations of North America, la care noi ne raportăm de mulți ani, deja. Pentru mine a fost așa un fel de ABC în domeniul fundraisingului. Ei reprezintă, practic, câteva sute de entități nonprofit.
Pornind de la premisa că o astfel de platformă nu este numai necesară, dar și utilă, se ridică următoarea întrebare: Cum o faci să funcționeze?
Mihai Lehene: Eu am ajuns la un nivel financiar care îmi permite să susțin organizația și am avantajul de a avea acces la o comunitate de oameni de afaceri sau care dispun de sume importante de bani. Avem un plan pe termen mediu. Sperăm ca în 5 ani de zile să avem venituri care să ne permită formarea unei echipe, angajarea unui director executiv și creșterea organizației. Contribuția de membru, astăzi, e de 10 dolari/lună sau de 25 de dolari/lună pentru toată familia. Eu donez anual contribuția a aproximativ 400 de membri. În momentul în care ai 5 oameni ca mine, vorbim deja de 2 000 de contribuții lunare sau anuale . E foarte greu să aduni acest număr de familii contributoare, dar nu ar fi imposibil să găsim mai puțini oameni, însă cu aceleași venituri ca mine. Am vorbit despre Jewish United Funds. Unul dintre directorii administrativi este membru la noi în consiliul consultativ. Discutam cu aceștia despre cum anul trecut ei aveau un buget de 460 de milioane de dolari. Ne-au arătat că peste 80 de procente din această sumă de bani vin de la familiile înstărite. Mai puțin de 10% constituie bani proveniți din membrie. Ei ajută, așadar, acele persoane aflate în categoria membrilor contributori să se dezvolte la rândul lor, pentru că la un moment dat dintre aceștia se vor ridica susținătorii puternici ai organizației. Ce mai trebuie noi să realizăm, însă, este că oamenii de afaceri vor susține organizația noastră dacă și noi cei cu resurse mai puține vom avea interesul și voința de a o susține fiecare cu cât și cum poate. Până la urmă și numărul de persoane care se asociază cu o organizație, dincolo de cifre și de ceea ce am realizat noi până în acest moment, este important pentru un decident financiar. Omul acela va gândi în felul următor: Dacă sunt atât de multe persoane care cred în cauza aceasta, sunt dispus să pun și eu umărul.
Ce le spui oamenilor? Cum îi convingi să ți se alăture?
Mihai Lehene: Alege să nu investești dacă nu crezi că e momentul potrivit. Dar, în același timp, fii conștient că dacă nu o faci acum, altă șansă ca aceasta nu știu când va mai veni. Dacă vrei să se întâmple ceva în comunitatea românească, asta e șansa ta. Dacă pe viitor vor exista și altele? Probabil că da, dar până acum nu a mai fost o ocazie similară. Le spun, apoi că au o oportunitate. Primii 100 de oameni care vor investi în instituția noastră se vor bucura de recunoaștere publică. Aceasta e o ofertă limitată. Nu te vei putea bucura de un astfel de privilegiu dacă nu ai pus umărul la muncă. Dacă vrei să fii poziționat acolo, alături de noi, trebuie să vii cu o contribuție.
Realist vorbind, ce șanse sunt ca proiectul sa fie unul câștigător?
Mihai Lehene: Nu sunt multe, nu sunt puține, dar sunt șanse pe care sunt dispus să mi le asum. Cu ani în urmă nu aveam niciun ban. Eram student, porneam cu altă ideologie și cu alte picioare. La ora actuală cred că sunt suficienți factori care lucrează în favoarea noastră.
Unde te vezi peste 30 de ani?
Mihai Lehene: Îmi doresc din tot sufletul să am înțelepciunea de a lăsa oportunitățile să treacă pe lângă mine și să ajung să fiu, totodată, în postura de a mă afla pe o insulă și de a mă bucura de ceea ce vreau să mă bucur. Până acum nu am fost niciodată capabil de așa ceva. Cred că ține și de vârstă. După ce copii mei vor fi la facultate și la casele lor sper să-mi fac plăcerea de a călători prin toată lumea. La un moment dat poate voi realiza că e nevoie să fac ceva pentru țara mea. Nu mă interesează politica din Statele Unite. Numai viziunea în sine, drumul, faptul că RUF va ajunge acolo unde știu că poate ajunge este suficient ca să mă ambiționeze să merg mai departe.
Ești iubit de viață, ești iubit de prieteni, ți-a iesit, cu norocul de care spui tu, cam tot ce ti-ai propus, pană acum. Ce te nemulțumește la tine? Ai ceva să îți reproșezi?
Mihai Lehene: Am foarte puțină răbdare, mai ales cu oamenii apropiați, prietenii de familie, soția, copiii. Eu sunt foarte diplomat în relațiile cu oamenii pe care nu-i cunosc, cu tine, cu voluntarii.
Aha…(zambesc) Îl întreb dacă lăsăm sau nu detaliul acesta. Îmi spune să fac cum cred. În fond ce e de ascuns? Să arunce piatra cel ce are toți boii acasă.
Mihai Lehene: Cu cât mă apropii mai tare de o persoană, cu atât sunt mai dezinvolt. De multe ori mă enervez, strig, am ieșiri după care îmi pare rău.
Asta ține mai degrabă de un soi de încredere și dezmierdare. Știi că cei dragi nu te judecă aspru când lași frâu liber emoțiilor de moment. Așa e?
Mihai Lehene: Se prea poate. Ceea ce vreau eu să spun însă e că sunt momente în care aș vrea să fiu mai calm, mai rezervat. Modelul meu de viață e bunicul meu. El a murit când eu eram în clasa a 6-a. Am ținut tare mult la el. Era un om foarte distins, chiar dacă atunci când ceva îl enerva, mai scăpa și câte o înjurătură.
Și tu ești mai slobod la gură, cum zice ardeleanul?
Mihai Lehene: Se prea poate și un defect poate fi faptul că nu văd acest lucru ca o problemă. Mă descarc, am terminat și am trecut mai departe. M-ai întrebat cum am realizat anumite lucruri în viață. Deciziile proaste pe care le-am luat nu m-au ținut pe loc, le-am depasit fără remușcări și am mers înainte.
Nu te-ai uitat niciodată înapoi cu mânie?
Mihai Lehene: Nu, nu regret nici deciziile proaste pe care le-am luat. Eu toată viața am fost obsedat de eficiență. Eram, spre exemplu, în facultate ( A.S.E. București) și colegii râdeau de mine pentru că știam atat de bine stațiile de metrou încât atunci când urcam, de pildă la Romană, mă poziționam la ușa care știam că la coborare va fi cel mai aproape de scările rulante de la Universitate, să zicem. Îmi calculam foarte bine timpul și efortul încă de atunci.
Întotdeauna m-a motivat felul în care m-au apreciat oamenii din jur
Ai fost surprins de reușitele tale?
Mihai Lehene: Știi cand am fost surprins prima data? Eram un copil bunicel, de fapt de nota 10. Îți pot trimite mesajele de la învățătoarea mea. Are un stil extraordinar de a-mi scrie. Îmi spune cum a prevăzut ea că o să reușesc să fac ceva cu viața mea și că o să fiu o persoană deosebită.
Mihai Lehene: Eu n-am realizat când eram copil ce potențial aveam; până în clasa a 6 -a când am ajuns la olimpiada județeană de matematică unde am luat locul doi. Eu cred că am avut un noroc fantastic. Puteam foarte bine să greșesc la o problemă, dar rezultatul acela m-a motivat teribil. Mi-a deschis prima dată ochii asupra faptului că pot ajunge în vârf dacă depun suficient efort. Ca urmare, în următorii ani am învățat ca nebunul. Pe unii îi motivează să facă bani, pe alții să se expună cu ceea ce au câștigat, pe alții îi motivează nevoia de siguranță, unii își țin secrete sumele de bani și nu-și arată câștigul. Pe mine întotdeauna m-a motivat felul în care m-au privit oamenii din jur și cum m-au apreciat ei.
Am fost influențat de bunicul meu
Ce îți amintești despre el?
Trebuie să îți spun că bunicul meu a fost cunoscut pe 16 sate. El, când se făcea măsurișul, adică se măsura laptele provenind de la oi, era singurul om în tot satul capabil să facă acele măsurători și calcule.
Unde e satul acesta?
Mihai Lehene: Satul se cheamă Ruginoasa, amplasat la granița dintre Sălaj și Cluj. Era la 7 km de orice drum asfaltat, amplasat între dealuri, între păduri. Nu îți imaginezi un loc mai feeric.
(Eu imi imaginez, dar nu-l întrerup pe Mihai, îl las să continue pentru că vorbește cu atâta pasiune și admirație despre bunicul lui și mi-e drag să-l ascult)
Mihai Lehene: Bunicul meu, era o persoană cunoscută, după cum îți spuneam. Avea o bibliotecă cum la țară rar cred să mai găsești. Nu avea facultate, doar liceul terminat. Avea specializare de subinginer, dar lucrase în mină și a dezvoltat, din păcate, boala minerilor. Dincolo de faptul că era un om foarte citit și foarte cult, atunci când era vreo problemă în satul lor, el era cel care mergea la primărie la Zalău, el le scria adresele oamenilor, le știa toate păsurile. Era iarăși bine știut faptul că el avea cel mai frumos car din tot satul. Tot ce se putea face din lemn, făcea cu mâna lui. Casa a construit-o cu mâna lui. Pentru mine era clar că oricine se uita la el, îl vedea ca pe un lider, un om pe care te poți baza. De la el am învățat că principiile nu se schimbă în societate și că reprezintă o constantă pe parcursul vieții. Aceste lucruri mi-au dat mie imboldul de a duce lucrurile mai departe.
Nostalgii
Mihai Lehene: Nimic din ce am spus până acum nu mă definește pe mine. Mersul cu bicicleta mă definește. Mă mai definește faptul că în clasa a 9-a m-am dus și am văzut săpăturile de la Porolissum. Am fost acolo și am muncit, făcându-mi astfel rost de bani să mă duc la mare. Mă definește faptul că în clasa a 10-a am adunat 86 de copii și am cumpărat 43 de locuri la BTT, să mergem 2 pe un loc la mare. Aproape le-am pierdut biletele. Încerc să spun că asta e ceea ce m-a definit pe mine mai mult și nu poziția de lider, banii pe care i-am făcut sau unde am lucrat. Am zeci de prieteni din liceu cu care păstrez legătura în mod constant și dacă ne-am vedea mâine ar fi ca și când am fi din nou în liceu. Nu trece nici măcar o săptămână fără să îmi scrie unul dintre ei. Chiar și acum, după mulți ani de zile, nu îți poți imagina cât de mult ținem unii la alții, ce mult a însemnat să creștem împreună. Pe oamenii aceștia i-am simțit întotdeauna aproape. Am sute de prieteni români. Sute. Fie că a fost vorba de afaceri sau de alt tip de comunicare nu ne-am certat niciodată. Nu ne certăm. Ne iubim în continuare. Lucrăm împreună de multe ori. Am o așa mare dragoste de oameni ce nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Îmi iubesc prietenii, îmi sunt dragi. Îmi place enorm să petrec timpul cu ei. Nu e un aspect cunoscut, dar eu în 2003 am făcut primele zile ale Zalăului la Chicago. Am închiriat un parc, am luat doi țăruși, am delimitat zona și am agățat un cearceaf pe care am printat : Zilele Zalăului la Chicago 2003. Nu aveam bani atunci, eram student. Cu toate acestea am plătit 100 de dolari pentru a închiria parcul. L-am făcut apoi în fiecare an, din 2003 până în 2007. Au venit la Chicago artiști din Zalău și primarul Zalăului. Am adunat oamenii aceștia împreună. După a 11-a ediție am donat evenimentul și website-ul. Pot pune că, da, trăim într-o mică Românie, aici la Chicago. Avem legături cu aproape 200-300 de familii. Eu vreau să recreez Zalăul pe meleaguri americane.
De câte ori am abordat, însă, subiectul reîntoarcerii mele în România, pot spune că am realizat cât de mult ezit când vine vorba de a face propriu-zis așa ceva. Pe de altă parte nu m-a interesat niciodată să îmi revendic cetățenia americană. Acum, după 10 ani de zile, îmi expiră green cardul. Eu sunt suficient ca român,dar nici nu aș vrea, pe de-o parte, să minimizez importanța cetățeniei americane. Nu aș vrea să las aceasta impresie. America mi-a oferit atât de multe! Nu vreau să par nerecunoscător. Nu vreau să zic că nu am preluat nimic din cultura americană. Sunt chiar multe elemente pe care le-am interiorizat. La nivelul de abordare a afacerilor m-am schimbat foarte mult. Fac acum trimitere la un anumit profesionalism. La un anumit respect reciproc întâlnit aici, pe care, de fapt, cred că l-am reînvățat. Respect reciproc exista și la noi la sat, la bunici, în comunitățile mici. Cel puțin în Ardeal, de unde sunt eu. Am senzația că noi de fapt am reînvățat acest lucru. În România, pe undeva, s-a pierdut. Am investiții și în România. Prietenii mei de acolo îmi explică de dimineața până seara că lucrurile nu sunt întocmai cum le văd eu. Că sunt foarte americanizat, că de fapt acolo nu există acele principii. Eu știu, în schimb, că aceste principii de care vorbim nu sunt învățate aici. S-au consolidat de la sine în momentul în care am venit aici și am realizat că poate exista o societate așezată pe încredere și respectul față de muncă.
Am putea continua până dimineața. Mihai e deschis la o nouă sesiune de dialog. Poate altădată. Pregătim o masă rotundă în lumea virtuală. Ne întâlnim la mijlocul pământului.
Laura Bandila Goldberger, SUA
