Cînd vine vorba despre yoga, cei mai mulți dintre noi ne proiectăm în minte o asană complicată, cu mîini și picioare întortocheate. Sau, din contră, ne imaginăm că practicanții se așează pe jos și nu fac nimic, doar închid ochii și meditează în tăcere. Pentru că, de obicei, în spatele clișeelor se ascund lucruri mai complexe și fiindcă eram curioasă cum poți dobîndi calmul și seninătatea asociate de obicei cu yoga, am stat de vorbă cu Daniela Mihalciac, care este instructor și practică yoga de 12 ani. Generoasă și mereu cu zîmbetul pe buze, îmi spune că pentru ea clasele pe care le predă sînt o oportunitate de a dărui.
Îmi poveștește că prima dată a fost în ashram în 2010 și a stat o lună. La vremea aceea, încă nu practica partea de asane, exercițiile fizice din yoga, era familiarizată doar cu meditația. Lumea diferită pe care a întîlnit-o acolo a fost o experiență transformatoare care a modificat-o la nivel de personalitate: în ashram a învățat lecțiile acceptării, ale dorinței de a-i servi și ajuta dezinteresat pe cei din jur și a înțeles cît de importantă este disciplina, deoarece programul era foarte strict. A perceput interior vibrația Indiei și i-a plăcut bucuria de a fi a oamenilor, vizibilă mai ales în ochii copiilor. În vremurile neobișnuite și complicate pe care le trăim, cînd fiecare dintre noi încearcă să învețe cum să își gestioneze stările de incertitudine, de teamă sau de anxietate, m-am întrebat dacă oricine are acces în acest „club exclusivist” al oamenilor care privesc lumea cu acceptare, bunăvoință și optimism.
Văzusem recent un documentar în care oameni trecuți bine de 65-70 de ani mergeau cu regularitate la ședințe de yoga, în ciuda faptului că nu mai aveau mobilitatea din tinerețe și nu păreau deosebit de sprințari. Așa că am întrebat-o pentru început pe Daniela cine poate practica yoga. „Scopul yoga este să deschidă sufletele, mințile și corpurile noastre”, mi-a spus ea, și te poți bucura de beneficiile pe care le aduce indiferent de vîrstă; se adresează tuturor: copii, părinți sau bunici.
Cînd îți duci copilul la un sport, înot, baschet sau atletism bunăoară, antrenorul vede dacă ești talentat și ai o înclinație spre sportul respectiv. Un instructor de yoga se poate confrunta cu situația în care cineva să vină la sală cu dorința de a participa la cursuri, dar să nu fie potrivit pentru acest gen de practică?
Daniela Mihalciac: Nu cred că aș putea să spun cuiva că nu i se potrivește yoga. Mai degrabă observi sau simți un om dacă își dă voie să se deschidă, în sensul că pentru unii yoga poate să lucreze un anumit nivel: fizic, mental, sau emoțional. Dar sînt și oameni care pur și simplu nu rezonează, nu se deschid și rămîn pe un anumit nivel. Yoga este mult mai mult decît asane și posturi. La bază, vine din sanscrită, unde cuvîntul „yuk” se traduce prin uniune. Uniunea dintre conștiința individuală și cea superioară, dintre extremele noastre, dintre corp, minte și suflet. Există mai multe etape, dar și definiții ale yoga. Potrivit sutrelor lui Patañjali, yoga este potolirea sau domolirea fluctuațiilor minții, iar asta presupune un stadiu mult mai subtil decît corpul și posturile fizice.
Dacă oprești corpul, oprești oare și mintea?
Daniela Mihalciac: Asta ar fi una dintre etape, ca atunci cînd corpul stă confortabil și liniștit într-o asană mintea să poată sta și ea în pace. La asta se poate ajunge cu ajutorul unei respirații calme în posturi și a unei minți liniștite. Dar există mai multe stadii ce compun filosofia yoga: în primul rînd sînt regulile de conduită personală și de relaționare cu ceilalți (yama și niyama), pe locul al treilea este postura (asana), apoi respirația (pranayama), urmate de retragerea simțurilor (pratyahara), de concentrare, care este focusarea minții pe un punct (dharana), apoi de meditație (dhyana) și în final bucuria sau starea de bine (samadhi).
Înțeleg că yoga este mai complexă decît alte forme de activitate fizică. În mod sigur, ca orice mișcare, are multe beneficii, dar ar trebui să îți aducă și ceva în plus.
Daniela Mihalciac: Da, este un întreg univers. Pe lîngă faptul că te ajută să te simți mai bine la nivel fizic – și acest lucru se asociază cu sănătatea sau însănătoșirea, yoga îți aduce o stare de calm și liniște pentru că te ajută să te observi, să te cunoști și să te interiorizezi. Odată ce începi să faci pașii spre tine însuți, călătoria este nesfîrșită.
Ce calități trebuie să aibă un instructor de yoga? Cum te-ai apropiat tu de această activitate?
Daniela Mihalciac: Primele mele contacte cu yoga au fost acum aproximativ 12 ani. Îmi plăcea feelingul pe care îl aveam după ce participam la ore, era o stare de plutire, de zbor, de energizare. Parcă puteam să fac orice. Starea asta m-a făcut să revin, să practic tot mai mult, nu doar o oră pe săptămînă, ci și două, apoi trei. Începeam să mă întreb cum să ajung să fac asta zilnic și să devină un stil de viață. Am urmat un curs de yoga pentru copii care mi s-a potrivit foarte bine pentru că la bază sînt profesoară și am adus partea de pedagogie și de didactică spre yoga. Înainte de asta, mai trebuie spus că eu m-am apropiat de yoga prin meditație, abia apoi m-am îndreptat spre asane. Cred că e nevoie de o chemare, de o aspirație pentru a deveni instructor de yoga. În primul rînd trebuie să îți placă ceea ce faci.
Cum este acum percepută yoga în România și care sînt cele mai frecvente prejudecăți pe care le-ai întîlnit?
Daniela Mihalciac: Începe să capete tot mai mult contur și să fie înțeleasă cu adevărat. Asta pentru că se experimentează și lumea nu se mai ia după ce „se spune” din auzite. Există tot mai mulți instructori care au urmat școli de yoga – și trebuie ținut cont că nu oricine poate face cursuri de instructor, e necesar să ai deja ceva cunoștințe și niște practică în spate. În România, yoga are în prezent un potențial imens, e ca o poartă largă pe care intră tot mai mulți oameni. Prejudecăți? Multe: Nu merg la yoga pentru că cine știe ce se întîmplă acolo (ceva misterios, obscur, nu neapărat ceva bun). Nu merg la yoga pentru că mai bine fac sport sau, din contră, nu merg la yoga pentru că e doar un sport și vreau să caut mai mult partea spirituală.
Ai spus că yoga trebuie dusă dincolo de sala și salteaua de practică în societate, în viața de zi cu zi și în patternul mental. Care au fost cele mai mari schimbări pe care le-a adus yoga în viața ta, cum te-a modificat?
Daniela Mihalciac: M-a schimbat mai ales la nivel de încredere în mine și la gestionarea emoțiilor. Sunt o fire mai emotivă, înainte eram o persoană foarte timidă. Apoi, mă simt mult mai bine la nivel de sănătate și imunitate, nu prea mai știu de cînd nu am luat medicamente. Mă ajută să mă focusez mai mult și mi s-a modificat și corpul fizic. Mă simt mult mai în formă. La nivel de relații, acestea au devenit mult mai armonioase, pentru că sînt mai bine nu doar cu mine însămi, ci și cu lumea din jur.
Traversăm niște vremuri complicate. Cum a fost pentru tine, ca instructor de yoga și pentru cursanții tăi, această perioadă, din martie încoace?
Daniela Mihalciac: Nu-mi imaginam să întrerup relația dintre mine și practicanții care veneau regulat la clase și-atunci mi-am zis că trebuie să recurg la alt fel de interacțiune cu ei. Așa că atunci cînd s-au închis toate și nu puteam ieși afară, am început să țin clase online, lucru pe care înainte nu îl făcusem deloc. Am luat-o practic de la zero și cînd am văzut că se poate, că sîntem din nou împreună și nu există nici o piedică, a fost o bucurie enormă.
Și totuși, în componenta fizică a yoga e nevoie nu doar de ochiul, ci și de mîna instructorului care eventual să vină să corecteze postura, să te ghideze concret, poate chiar să te susțină. Nu este ecranul, din acest punct de vedere, o barieră?
Daniela Mihalciac: Ai dreptate, acesta a fost singurul impediment, că nu pot face acele ajustări cu mîna. Era nevoie să fiu mult mai atentă la ecranul prin care vedeam și încercam să îmi ajustez mai mult limbajul, nu demonstrarea fizică, și să lucrez la comunicare. M-am străduit să ofer mai multe ajustări verbale decît prin atingeri. Sper că am reușit. În orice caz, serile în care aveam clasă mi-au dat sens și erau oaza mea de oxigen. Le mulțumesc tuturor practicanților mei că nu au întrerupt cursurile, ei mi-au dat energie să merg mai departe într-o perioadă delicată pentru noi toți. Țineam la rîndul meu legătura cu alți instructori din străinătate, cu profesorul meu Mukesh Kothari de la Budapesta, cu care făceam și ore de yoga în weekend și simțeam nevoia să împărtășesc cu studenții mei. Mai ales în perioada aceea grea, era important să fim o comunitate, să ne susținem unul pe celălalt și să ne ridicăm împreună.
În ce măsură este yoga o formă de solidaritate?
Daniela Mihalciac: În primul rînd îți oferă posibilitatea de a te apropia de tine. Yoga e o mînă de ajutor cu care ieși la suprafață și îți pune la dispoziție instrumentele cu care să fii bine tu cu tine însuți. Astfel, poți la rîndul tău să întinzi o mînă de ajutor și altora, să te oglindești în ceilalți și să empatizezi cu ei. Devii tolerant cu cei din jur, îi accepți și nu încerci să îi schimbi, ci mai degrabă lucrezi să te schimbi pe tine, ajutînd la schimbarea lumii.
Presupun că există foarte multe definiții ale yoga. În care te regăsești cel mai bine?
Daniela Mihalciac: Cred că este o călătorie spre o stare de bine. Transformarea interioară spre bucurie. Pentru că asta mi se pare că e starea noastră adevărată, de a fi liberi să ne exprimăm așa cum sîntem, autentici, și să ne bucurăm de această viață și de această clipă atît de intens, încît să uităm că a mai existat una în trecut sau că va mai urma alta în viitor. Această ancoră a prezentului m-a ajutat foarte mult în perioada asta. Mulți dintre noi ne întrebam mereu cum va fi, ne îngrijora viitorul incert și ne raportam mereu la cum era înainte. Toate aceste semne de întrebare sînt doar fluctuații ale minții noastre jucăușe și năbădăioase, sînt gînduri care ne storc de energie. De fapt, trebuie să fim conștienți de momentul pe care îl trăim acum, pentru că doar clipa aceasta prezentă o avem cu adevărat.
Cum ai atrage pe cineva către yoga?
Daniela Mihalciac: L-aș întreba care e nevoia lui, l-aș ruga să mi-o spună și i-aș oferi să experimenteze, să constate cum se simte după cîteva ședințe și abia apoi, după ce a încercat, să vadă dacă poate introduce yoga în stilul lui de viață.
articol publicat în Capital Cultural nr. 25
