Victor Perdevară, tânăr, plin de energie și entuziast, a venit la Sibiu să prezinte experiența lui de călătorie. A făcut ocolul Europei cu bicicleta și doar 270 de lei în buzunar, iar după doi ani revine ca să le transmită oamenilor povestea lui. Mai mult, Victor va publica în curând o carte cu poveștile din călătorie.

Reporter: Ce înseamnă călătoritul pentru tine?

Victor Perdevară: Călătoritul este cea mai bună formă de a avea timp. Dacă se întâmplă să rămân doua săptămâni aici, rămân două săptămâni aici. Pentru mine asta înseamnă “calătorit”. Să am timp să stau într-un loc, să cunosc oameni, să fiu parte din cultura locală, să particip la evenimente, nu să bifez țări, nu să bifez orașe și monumente. Nu asta mă interesează. Rareori intru în muzee. Dacă se întâmplă ca una din gazde să recomande asta, atunci o fac cu tot dragul. Dar îmi place mai mult să stau cu oamenii la povești.

Reporter: Primești și dăruiești la rândul tău povești?

V.P: Da, pentru mine e foarte important să ofer la schimb. În unele situații ajut la curățatul casei sau spălatul vaselor, în altele spun povești.

Reporter: Dăruiește-mi o poveste din călătoria ta.

V.P: O să povestesc ceva din Grecia: eram într-un bar din sudul Greciei, Kalamata unde se face cel mai bun ulei de măsline. Mă duc să cer apă. “Un pic de apă vă rog”, le spun celor doi bătrâni simpatici de la o masă alăturată și ei îmi răspund “Hai aproape de noi.”. Mă invită la masă, mă servesc cu apa din carafa lor și zic “Fiul nostru avocat n-a mai venit la masă astăzi. Am comandat mâncare pentru el. Ce-ar fi tu să stai cu noi la masă?” Și-am stat cu bătrânii, iar ei mi-au mai luat o porție de mâncare foarte bucuroși să audă că eu călătoresc… În final, ca să-mi ofere un cadou au luat sticla de ulei de măsline de pe masă și l-au șocat pe Vasili,- servitorul-, dăruindu-mi-o.

Reporter: În Italia, la Roma ai dormit pe peluza dintre un crematoriu și o ginecologie. Pus într-o metaforă, ar fi putut însemna acela un moment al renașterii. A fost așadar un moment de schimbare semnificativă la Roma?

V.P: Cred că da. Aș putea să spun că m-am simțit între acel cramatoriu și ginecologie ca între moarte și viață. În acel moment cartea mea a început să se scrie. Pe de altă parte, după acea noapte am descoperit casele ocupate abuziv. Și începeam să fiu intrigat de cineva care violează o proprietate privată. Deși sună anarhist, nu e deloc anarhist. La Roma s-a întâmplat să dorm și într-un spital dezafectat. Am sărit gardul, am sărit un geam, am trecut printr-o secție revoluționară. Nu-ți este dat în fiecare zi să treci prin asta. Cred că este cel mai fascinant într-o călătorie: că nu știi unde dormi noaptea.

Reporter: Urmează să publici o carte pe baza experiențelor din călătorie. Cum o descrii?

V.P: Poate fi considerată jurnal de memorii. Este mai degrabă o colecție cu părți din poveștile din trecut. Sunt foarte multe flash-back-uri. La un moment dat eram într-o tavernă italiană. Cineva de pe stradă mi-a zis “Mergem să vedem o casă de pelegrini unde să dormi?”, dar brusc și-a schimbat părerea și mi-a spus “Nu, nu dormi la ei. Vii la mine.” După aceea aflasem că tipul respectiv călătorise și el înainte, spre Istanbul, cu bicicleta. Și în momentul acela, mi-am adus aminte – îl precizez în carte – de o întâmplare de care am avut parte la Istanbul. Acolo întâlnisem alți călători care ofereau un spectacol de muzica pe stradă. În grupul acela numeros de oameni gură-cască am întâlnit un italian, care mă-ntrebă “Nu știi unde pot să beau o bere?”. Și până la urmă am terminat într-un bar și am băut o bere. Astfel se leagă poveștile. Povești legate de Istanbul, de Italia sau de orice alt loc.

Reporter: A scrie o carte a însemnat  motivația de a călători?

V.P: Da, se poate spune. Îmi plăcea să scriu povești dinainte de a pleca. Dar mai târziu am început să scriu la un alt nivel. Mă fascinează poveștile. Niciodată nu știi ce se poate întâmpla mai departe.

Reporter: Unde o să dormi noaptea peste două luni?

V.P: Nu știu. Știu unde dorm în noaptea asta în Sibiu.

Reporter: Cu ce alt oraș, pe care l-ai vizitat, seamănă Sibiul?

V.P: Strasbourg poate. Sibiu are o atmosferă aparte. E departe de capitală, dar în același timp reunește o parte din populație, care nu se îndreaptă spre capitală, necesară pentru dezvoltarea acesteia. Un fel de oraș-satelit.

Reporter: Care este drumul pe care l-ai plănuit pentru următoarea călătorie?

V.P: Anul acesta o să fie multe călătorii cu feribotul. O să merg spre Marea Britanie. După aceea o să iau vaporul din Marea Britanie către Irlanda și apoi revin în toamnă în sud, Portsmouth și o să iau vapor spre Santander.

Reporter: Îți trece prin gând să ai stilul acesta de viață până la finalul ei?

V.P: De ce nu? Eu sunt spontan. Știu că deja mi-am făcut un stil de viață din călătorit.

Reporter: Ce sugestie ai face persoanelor care își doresc și ele să plece?

V.P: Fă-o. Vrei s-o faci, du-te. Simplu. Vezi ce se întâmplă…

foto: Cristian Bîscă

autor: Ana Apetrei