Omul visează. Ba mult, ba rar. Ba cum zboară, ba cum coboară trepte-n stânci verzulii. Ba cai, ba ape, ba perfectul simplu la ardeleni, ba vată pe băț în loc de perne. Vise sau visuri? Am luat 9,80 la examenul de admitere în liceu pentru răspunsul greșit la întrebarea asta. Nu făceam, așadar, diferența între vis ca imagine din timpul somnului și vis ca aspirație. Și viața a făcut să întâlnesc oameni care depășesc granițele viselor, transformându-le în visuri. Și împreună suntem Asociația Capital Cultural, o asociație curajoasă și tare norocoasă, asociație – magnet al oamenilor zănateci. Așa zicea Nichita Stănescu: Nu poți să vezi zâne dacă nu ești zănatic.
Zânele noastre sunt evenimentele pe care le organizăm. Zâne bune, cu baghete ce ating realitatea pentru a o transforma în basm. Marți, în 31 martie, basmul a fost universul lui Nichita Stănescu. Un basm al zilelor noastre, pe cât de real pe atât de fantastic: happeningul poetic. Prima dată când Cristina Ragos și Emoke Boldizsar ne-au vorbit despre organizarea unui eveniment în care teatrul-poezie invadează realitatea, nu am știu la ce să ne raportăm: la spectacolele de teatru din cafenele, la spectacolele de teatru în aer liber? Apoi ne-am oprit și am experimentat evenimentul, plecând de la o coală albă, pe care am scris de tipar, de mână, cu majuscule pe ici, pe colo, poeziile. Apoi am trecut momente din viața poetului și fraze din interviurile lui. Știați că Nichita Stănescu vorbește-n poezii? Și că-l asculta pe Johnny Răducanu?
Cu o seară înainte de marțiul lui Nichita, ne-am întâlnit cu Sergiu Bolotă, aievea parcă s-a întâmplat, un alt zănatic ce, senin-calm, s-a alăturat proiectului. Așa cum notele muzicale își aleg locul în simfonii, așa ne-am găsit locul în acest eveniment, noi, dar și cei găsiți sau veniți într-adins la Habitus. Happeningul este un eveniment ce are la bază realul, real pe care se construiește spontan, o lume ce plutește în spațiul fin al graniței dintre realitate și creație. Totul pe fondul unei teme. Happeningul este, deci, o întrerupere a cursului planificat al vieții, o întrerupere a pulsului domol de unul năvalnic și jucăuș. Și happeningul nu înseamnă numai teatru! Înseamnă un melanj îndrăzneț al disciplinelor, o libertate de mișcare a mâinii stângi în literatură, alături de inimă, a mâinii drepte pe clapele pianului, a piciorului în poezie, printre iarbă ce-nflorește și flori ce ierbesc, a ochiului în new media art și a plămânului în aerul locului banal. Se numește conexiune organică a artelor cu mediul în care se petrec, cu oamenii alături de care se întâmplă. Artă și viață. „Nimic din ce-i omenesc nu-i străin” happeningului ce are un singur păcat: ia „în serios iarba, leii, mișcările aproape perfecte ale cerului”, „călătorind cu o plută la nesfârșit pe oceanul oval al fanteziei”.
Evenimentele noastre sunt simț, sunt organisme vii ce tremură și-n tremurul lor cutremură spațiul de aproape …. de departe.
Foto: Gabriela Cuzepan
*Care este puterea supremă ce animă Universul și creează viața?
de Nichita Stănescu
Puterea de a fi, dar mai ales puterea
de a fi fost – fiind.
Puterea de a nu fi,
dar mai ales puterea
de a nu fi fost – fiind.
Puterea, ah, puterea
de a nu avea putere,
a-e-i-o-u, e-i-a-u-o,
u-a-i-e-o,
sunet cu miros
continuitate fără timp
inima migratoare
transplantându-și trupuri.
Când nu mai ești, e ca și cum
nici n-ai fi fost.
A fi, e ca și cum
nici n-ai fi fost,
a-e-i-o-u, u-o-i-e-a,
A și E
și I și O
și U…
