Fundația KeepGiving împreună cu OvidiuRO propun, în perioada 22 Noiembrie – 7 Decembrie, o inițiativă educațională menită să încurajeze alfabetizarea în rândul copiilor din mediul rural și să stimuleze dorința acestora de a explora prin imaginație poveștile scrise în diferite cărți.
Din punct de vedere educațional, mediul rural vine cu numeroase dezavantaje față de cel urban. Mulți dintre copiii care învață la țară nu au nici măcar o carte acasă, și nici nu au parte de privilegiul de a le fi citită o poveste înainte de culcare. Cu ajutorul proiectului “Fiecare copil merită o Poveste”, copiii care învață la grădinițele din județul Sibiu vor primi gratuit câte două cărți. În total vor fi dăruite 10.000 de cărți.
Planul este ca fiecare grădiniță să fie vizitată de un grup de 2 voluntari. Aceștia vor citi povești din cărțile oferite, vor petrece timp cu copiii și vor înmâna câte 2 cărți fiecărui copil prezent. Vizita în grădinițe poate fi organizată oricând în perioada 22 Noiembrie – 7 Decembrie 2018. Acțiunea este sprijinită de Inspectoratul Școlar Județean și Consiliul Județean care vor acorda tot sprijinul logistic necesar.
„Pentru o experiență deosebită, va incurajăm să alegeți o localitate cât mai mică și cât mai departe de Sibiu. De preferință să nu fi știut că există în județul Sibiu. Așa, impactul implicării voastre va fi maxim!”, scriu organizatorii în anunțul inițiativei.
Pentru a putea duce la bun sfârșit această acțiune, cei de la KeepGiving și OvidiuRO au nevoie de ajutor. Dacă vreți să fiți voluntari pentru această campanie, dacă vă puteți aloca o jumătate de zi, înscrieți-vă în lista de voluntari până pe 9 noiembrie 2018, completând formularul de înscriere care poate fi accesat aici. Pentru a vă deplasa în satul ales va trebui să aveți o mașină la dispoziție. După înscriere veți fi contactat cu privire la detaliile programului precum ziua exactă a vizitei, ora și altele.
„KeepGiving crede cu tărie că putem schimba viitorul țării, împreună, prin educație. Iar impactul cel mai mare îl facem în comunitățile rurale unde nevoile sunt mult mai acute decât în mediul urban”, declară organizatorii și încurajează pe toată lumea să participe în număr cât mai mare și să aducă cu ei și prieteni care vor să se implice.