De câte ori n-am simțit cu toții nevoia de a prelungi starea de bine? De a face să dureze mai mult gustul unei bucățele de ciocolata. De a amâna sfârșitul unei cărți. De a repeta de sute de ori o melodie. De a păstra momentul desfătător. De a-l lungi. De a-l lua cu noi. De a-l imortaliza. Probabil că în această nevoie, în această dorință mai degrabă, își are rădăcinile gestul de a fotografia neîncetat. Telefoane mobile sau aparate de fotografiat din ce în ce mai performante, toate ne sunt la îndemână și încurajează surprinderea din abundență a secundelor. Secvențe în mii de poze. Apăsăm pe buton și avem secunda pentru totdeauna. Dar oare nu uitam tocmai momentul să-l trăim?
Răspunsul la această întrebare a fost căutat, surprinzător, acum mai bine de 100 de ani de către criticul de artă, John Ruskin, încă de la începuturile fotografiei. Fiind un călător pasionat, britanicul a remarcat că majoritatea turiștilor uneori nu reușesc să observe frumusețile din jurul lor sau efectiv nu rețin decât o imagine de ansamblu. Încercând să înteleagă procesul în amănunt, Ruskin începe să fie foarte atent la comportamentul celor care călătoresc și a observat că oamenii au o tendință înnăscută de a se raporta la frumusețe prin posesie care, de cele mai multe ori se reflectă în cumpărarea suvenirurilor sau realizarea de cât mai multe poze. Ceea ce ne îndepărtează de trăirea momentului în sine. Cu această idee în minte, Ruskin ajunge la concluzia că tot ce ar trebui să facem este să desenăm, indiferent că avem sau nu talent.
Studiul primăverii, John Ruskin
www.wikipedia.com
Omul desena mai mult înainte de inventarea fotografiei. Convingerea aceasta împreună cu conștientizarea efectelor pe care desenatul le are asupra experiențelor noastre zilnice, l-au determinat pe Ruskin să petreacă patru ani încercând să convingă iarăși oamenii să deseneze. A scris cărți, a ținut discursuri și chiar a înființat școli de artă. Toate acestea nu pentru a-i determina pe ceilalți să se perfecționeze în arta desenului, ci pentru că el considera că „omul se naște artist așa cum un hipopotam se naște hipopotam și nu poate deveni ceea ce nu este așa cum nu poate deveni o girafă”.
Care sunt efectele pozitive ale desenului chiar și asupra celor fără talent? Desenând, vedem. Ochiii descoperă detalii încântătoare pe care privind prin obiectiv le-am rata. În acest parcurs al contururilor ce se află în fața ta cu creionul pe hârtie, realitatea din jur prinde contur și însuflețire ce răsună în mintea și inima celui ce desenează. Ruskin deplângea orbirea și graba turiștilor moderni și îndeosebi a celor ce-și propuneau să acopere, de exemplu, întreaga Europă într-o săptămână.
Fribourg, Elveția (John Ruskin)
www.wikipedia.com
„Nu mutarea dintr-un loc în altul cu 100 de kilometri pe oră ne va face mai puternici, mai fericiți sau mai înțelepți. Lumea a fost mereu mai mult decât omul a putut să cuprindă, oricât de încet ar fi mers. Darămite să treacă în viteză. Tot ce e prețios stă în gând și privire ca înțelegere, nu în ritmul alert. Nu-i servește la nimic unui glonț să fie rapid, iar unui om, dacă este om cu adevărat, nu-i face niciun rău să pășească domol, întrucât gloria lui constă nu în a trece, ci în a fi.”
Ce ne recomandă deci Ruskin? Să nu mai apăsăm cu atâta înverșunare accelerația. Să încetinim și să contemplăm ce-i impresionant chiar lângă noi, lucrurile simple ce ne înconjoară.
Pentru a citi lucrările scrise de John Ruskin, puteți vizita: http://www.gutenberg.org/ebooks/30325?msg=welcome_stranger
