Arta în general și teatrul în special, presupune contactul nemijlocit cu celălalt, experiența alterității, empatie și emoție. În ce măsură acestea își vor mai găsi locul într-un univers tot mai digitalizat, mai preocupat de inteligența artificială? Va putea arta să își facă un aliat din tehnologie? Se va schimba teatrul în urma pandemiei care a afectat începând cu luna martie a acestui an întreg mapamondul? Sunt întrebări ce preocupă lumea artistică și academică tot mai mult în ultima vreme, mai ales în contextul crizei sanitare, care a atras inevitabil și o criză culturală.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, desfășurat anul acesta online, a venit în întâmpinarea nevoii de dialog, ce se resimte la nivel global, găzduind în cadrul Platformei Internaționale de Cercetare Doctorală în Artele Spectacolului și Management Cultural două mese rotunde, în 13 și 14 iunie, având ca teme „De la real la virtual: condiția umană, între criza globală și experiența digitală”, respectiv „De la virtual la real: redobândirea întâlnirii cu celălalt”. Discuțiile au fost moderate de Octavian Saiu, critic de teatru cu o activitate prodigioasă, cadru didactic la universităţi din România, Noua Zeelandă, Hong Kong, China, Japonia şi Portugalia, consultant al mai multor festivaluri din lume, autor a numeroase articolele şi studii și a 13 volume de critică și teorie teatrală.


Ce experiențe, opinii, atitudini împărtășite de universitarii din lumea întreagă, ce au luat parte la discuțiile din cadrul Platformei Internaționale de Cercetare Doctorală în Artele Spectacolului și Management Cultural, te-au impresionat sau ți-au dat de gândit?
Octavian Saiu: Într-adevăr, conferința a fost una extraordinară. Profesori din zeci de țări, de pe toate meridianele s-au regăsit într-un timp al teatrului și al dialogului despre teatru. Intenția mea a fost tocmai ca evenimentul să ofere o panoramă a lumii culturale actuale, afec­tată într-un mod atât de grav de o criză fără precedent: fie­care prezentare a fost legată de un spațiu anume, în așa fel încât, împreună, toate aceste analize să se convertească într-o radiografie globală a momentului. E nevoie de o asemenea reflecție. E nevoie de spirit critic și luciditate pentru a înțelege și defini rolul teatrului, al actului de cultură în contextul unei asemenea situații – din Ame­rica până în Europa, din Africa până în Australia. Ce se întâmplă cu umanitatea? Ce se întâmplă cu raporturile între oameni? Care este sensul „întâlnirii” prin teatru? Răspunsurile nu au cum să fie definitive, dar… un adevăr a fost afirmat și confirmat: teatrul, ca și lumea pe care o oglindește, merge mai departe!

Care e rolul Platformei Internaționale de Cerce­­tare Doctorală în Artele Spectacolului și Management Cultural? Cum selectați invitații? Cine are acces? Cum te-ai implicat tu în acest proiect?
Octavian Saiu: Platforma este o formulă de a corela, într-un mod organic, viu, zona cercetării academice și fenomenul cultural. Astăzi, studiile teatrale riscă să fie izolate într-un turn de fildeș al universităților de peste tot. Grație festivalului, prin acest proiect unic, discursul academic despre teatru devine parte dintr-un univers care aduce împreună artiști, critici, studenți… Invitații sunt selectați după criterii de competență, recunoaștere internațională și printr-un soi de afinitate electivă, atât de necesară în orice demers. Rolul meu este de a defini termenii, de a concepe tematica întâlnirilor, de a selecta participanții, de a modera conferința și de a oferi o deschidere cât mai mare, în așa fel încât oricine – specialist sau nespecialist – să aibă acces la ceea ce se discută.

Care au fost artiștii cu care ai avut dialoguri în această ediție a festivalului? Ai putea să schițezi niște concluzii ale discuțiilor cu aceștia?
Octavian Saiu: Am avut dialoguri cu Sasha Waltz, Thomas Ostermeier, Declan Donnellan & Nick Ormerod, Akram Khan și Robert Wilson: artiști atât de diferiți, însă toți de anvergură internațională. Și toți legați printr-o perspectivă în care speranța rămâne mesajul cel mai de preț! Unii o împărtășesc mai cu reținere, alții o afirmă exploziv. Însă nici unul dintre ei nu o abandonează. Concluzia cea mai tulburătoare, totuși, mi s-a părut aceea formulată de Sasha Waltz: nu ne putem întoarce la fosta „normalitate”, trebuie să o redefinim. Într-adevăr, cel mai trist ar fi să nu învățăm nimic din această criză și să o luăm de la capăt ca și când nici nu ar fi fost – cu vechile metehne, cu aceleași ispite, cu eterna risipă a resurselor planetei…


Cum privești inițiativa a numeroase teatre de pe mapamond, și în special a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, de a oferi spectacole online, pe care altfel, mulți oameni poate nu ar fi avut ocazia să le vadă niciodată? Crezi că dincolo de neajunsurile teatrului filmat, poate aceasta să fie și o formă de educare a publicului, și dacă da, în ce fel?
Octavian Saiu: Într-unul dintre dialoguri, i-am adresat lui Thomas Ostermeier o întrebare similară. Răspunsul lui a fost uimitor de simplu, de onest, de firesc: e ca într-o relație de la distanță în care, dacă nu ne putem atinge, încercăm măcar să ne privim și să ne auzim pe ecranul unui computer. Nu e la fel, dar ne consolează. Nu ne mulțumește până la capăt, dar ne oferă o alternativă. A vedea un spectacol online nu înseamnă doar un gest de afecțiune, de rezistență, e și un act de imaginație: ne imaginăm cum ar fi dacă ne-am afla acolo, în penumbra unei săli, în fața unei scene luminate de spirit. Darul lui Constantin Chiriac a fost de a concepe mai mult decât o selecție de spectacole ca pretexte pentru imaginație, totuși. A fost de a crea un eveniment și o stare de spirit în care cu toții ne-am închipuit că suntem la Sibiu, pe străzi, în nenumărate spații de joc, într-un fel de vis trăit de departe.

Cum vezi viitorul artelor spectacolului, mai ales domeniul de cercetare, la nivel național, dar și internațional?
Octavian Saiu: David Mamet spunea că teatrul moare dintotdeauna. Pare un verdict trist, apocaliptic. Însă e doar o jumătate dintr-un adevăr în care merită să credem: totuși, teatrul supraviețuiește! Întotdeauna!

*articol publicat în Capital Cultural nr. 22, ediție specială FITSonline 2020