Universul, dacă-ar fi să-l definim, ar fi lumea în totalitatea ei, nemărginită în timp și spațiu, infinit de variată în ce privește formele pe care le ia materia în procesul dezvoltării ei. Pornind de aici, voi aduce acum în prim plan, printr-un zoom ipotetic, universul unui artist. Găsim, iarăși ideea de nemărginire în timp și spațiu, varietate infinită în formele pe care le ia arta în procesul dezvoltării ei. Creație, așadar, iarăși creația înseamnă nelimitat.

Există totuși un contur fin care reunește, ca-ntr-un uter, toate nașterile unui artist, un fir ce le leagă, când vag, când fosforescent, unele de altele, un fir-amprentă, fie că este vorba de dâra curbă, vibrantă din operele lui Van Gogh, fie că este lirismul tumultuos în muzica lui Rahmaninov, fie alb-negrul fotojurnalismului lui Cartier Bresson. Dar eu am privit de data asta la un artist vizual care lasă o amprentă bine conturată în toate lucrările sale. Este vorba despre Katerina Belkina, care, îndemânatic, reușește un melanj între tehnicile cele mai noi de editare a fotografiei cu cele vechi din pictură sau desen. Născută în sudul Rusiei, într-un oraș numit Samara, Belkina a reușit să se impună în lumea artei vizuale la nivel internațional, câștigând numeroase premii, locuind, momentan, în Berlin.

Katerina Belkina așează în centrul universului ei creativ un personaj feminin pe cât de realist pe atât de fantastic. Atmosfera lăptoasă atenuează contrastul dintre fundalul metalic al urbanului și căldura elementului viu, feminin. Liantul dintre cele două lumi (oraș-om) se simte aievea, albastrul sticlos al mediului răsărind parcă-n priviri, în strălucirile pielii sau…în culorile țesăturilor…

Arhitectura sticloasă este fundalul unui cosmos locuit de ființe translucide ce te privesc insistent, aproape dramatic, punctul de întâlnire fiind, preponderent, un spațiul al dinamici, fie un autoturism, fie băncile unui metrou, fie străzi.

„Mereu am crezut în miracole și m-am văzut ca fiind o zână înconjurată de muzee și cărți de artă”.

katerinabelkina

The road

 

Belkina

The House on Maxim Gorky Street

 

poezd__escape__by_katerinabelkina-d3051mn

Poezd. The flight. — in Moscow Oblast

 

belkina

 GRES. The Power Station. 2014

 

1555339_185961638279296_562887272_n

 Bluebeard. Jealousy

Belkina

Fly!

 

-katerina-belkina-theredlist

Weighing Up

 

Belkina

Mermaid. Sacrifice

Belkina

Odette. Slavery

Toate pozele sunt distribuite cu acordul artistei.