Bicicletă. Pistă prea îngustă de bicicletă. Nu e sigur să mergi pe bicicletă. Urban cycling. Cycle chic. De ce porți cască în oraș? Coș de bicicletă. Claxon de bicicletă. Poluare. Arteră verde. Cibin. Promenadă.
În contextul dezbaterilor privind planul de mobilitate urbană durabilă pentru orașul Sibiu, în contextul ecoului atâtor voci din rândul ONG-urilor sibiene care își doresc să transforme mersul pe bicicletă într-o metodă alternativă de transport, manifestul Crossover poate fi inspirația necesară pentru a persevera și a transforma Sibiul într-un oraș cu adevărat bike-friendly.
Povestea a început în Viena, într-o după amiază a lunii septembrie. „Cum a început totul? A durat trei minute să ne hotărâm. Am vrut să mergem undeva și să schimbăm ceva. Suntem planificatori urbani și știm că orașele sunt împânzite de mașini. Încercăm să protejăm mediul înconjurător, încercăm să economisim energie și încercăm să reducem emisiile auto. Scopul este să creăm un oraș pentru oraș – un oraș în care toată lumea poate să dețină o mașină, dar în care nu este obligatoriu să facă asta.” Astfel încep Roland și Ewa să povestească despre proiectul Crossover. Infrastructura special creată pentru biciclete influențează și calitatea vieții din acel oraș. Locurile acelea care se eliberează datorită transportului pe bicicletă, adică locurile de parcare, se pot folosi în alt scop, pentru cafenele, de exemplu, pentru zone verzi, pentru spații sociale. Aerul este poluat, nesănătos. Necesitatea care ne-a urnit din loc a fost aceea de a duce acest mesaj la primarul fiecărui oraș prin care trecem. Iar decizia se află apoi la primar“.
Bicicleta și-au construit-o singuri, în cadrul unui workshop ținut de Bambooride Viena. „Bambusul este cel mai potrivit material pentru a-ți construi singur o bicicletă, pentru că este foarte stabil, iar dacă îți construiești singur bicicleta poți înțelege cu adevărat mecanismul prin care funcționează aceasta”, mărturisește coordonatorul de atelier de la Bambooride, Alex Bergner, pentru publicația Wiener Zeitung.
Au pornit apoi la drum, din Viena până în Odessa, prin Ungaria, Oradea, Tîrgu-Mureș, Reghin, Sighișoara prin Ucraina, statele baltice, Danemarca, Germania și înapoi în Austria. Au poposit de-a lungul drumului și au organizat întâlniri cu bicicliștii din diferitele orașe, s-au sfătuit asupra necesităților orașului în sensul transformării mersului pe bicicletă într-o metodă alternativă de transport, iar mai apoi au transmis mesajul din partea cetățenilor primarului orașului respectiv.
Duminică seară au ajuns la Sibiu, oraș care le va fi casă timp de 5 zile. Luni după amiază am zărit în depărtare conturul tandemului. Aducea un iz deosebit întunecatei Piețe Mari. Era decorat pe ambele ghidoane cu câte o floricică roz, de plastic.
De ce ați ales un tandem din bambus?
Ewa și Roland: Un tandem de bambus este, în primul rând un eye-catcher foarte bun. Tandemul este, apoi, simbolul pentru participare și pentru lucru în echipă. Trebuie să cooperezi când mergi pe un tandem. Nu poți merge pe el, trăgând în direcția opusă față de partener, pur și simplu, nu funcționează. Se creează un dezechilibru. Scopul nostru este să auzim ce spun cetățenii fiecărui oraș și să ducem mesajul lor la primar. Nu putem convinge primarii să-și îndeplinească promisiunile, dar putem iniția o conversație transparentă pe acestă temă. De aici pornește și analogia fotografiei pe care o facem în fiecare oraș cu un cetățean care stă pe locul din spate al tandem-ului și cu primarul care stă pe locul din față și conduce vehiculul. Dacă primarul și cetățeanul merg amândoi pe un tandem, trebuie să existe comunicare între ei. Bambusul simbolizează grija pentru mediul înconjurător.
Ați ales să călătoriți prin Europa de Est dintr-un motiv anume?
Ewa și Roland: Ne-am hotărât să venim în partea de est a europei pentru că Ewa este originară din Polonia și pentru că am urmărit evoluția situației mașini versus biciclete în ultimii 10 ani.
Ewa: Nici eu nu mergeam cu bicicleta foarte des înainte să mă mut în Viena. Am asistat pur și simplu la scenariul în care mașinile au inundat orașele. Acum 10 ani de abia vedeai vreo mașină în Polonia, iar acum de abia mai găsești un loc fără vreo mașină. Este păcat că țările postcomuniste insistă să învețe totul pe pielea lor. Suntem cu toții în Uniunea Europeană și putem învăța unii de la alții. De aceea, am vrut să facem acest proiect și de aceea, am ales Europa de Est, pentru a crea o rețea și pentru a schimba idei unii cu alții, pentru a nu face aceleași greșeli.
Roland: În statele postcomuniste este greu, însă, să creezi această comunicare – înainte de toate trebuie să se schimbe mentalități, să se creeze procese transparente, să se stabilească încredere între oameni și între oameni și instituții.
Cine este responsabil pentru infrastructura de biciclete în Austria?
Ewa și Roland: Asta ține de fiecare oraș în parte. Foarte important de menționat este că în Austria nu există corupție. Turismul pe bicicletă este foarte bine stabilit în acea parte, în Austria și Germania. Un alt factor important este că există destul de mulți planificatori urbani. Aceștia vin cu diferite propuneri legate de oraș, fațadele clădirilor, infrastructură, iar primarul decide care dintre aceste sugestii se poate realiza și prin ce metodă.
Am auzit, de exemplu, de la oamenii din România că o infrastructură adecvată pentru biciclete ar costa prea puțin și de aceea autoritățile preferă să construiască străzi, ca să creeze o investiție mai mare și să poată să își însușească o parte mai mare a acestei investiții. La Cluj am auzit cum planificatori urbani și ONG-uri luptă cu autoritățile pentru fiecare milimetru de pistă de bicicletă construită în oraș și tot sunt prea înguste pentru a nu fi în pericol când circuli pe ele. La Sibiu se alcătuiește un plan de mobilitate urbană. Suntem curioși ce se va întâmpla după ce va fi pus în aplicare.
Cum se aplică, concret, un plan de infrastructură pentru biciclete?
Ewa și Roland: Sibiul este un exemplu foarte bun în Romania. Ar fi interesant de știut câți oameni *procentual* merg zilnic cu bicicleta și folosesc acest vehicul ca metodă zilnică de transport. Există undeva cifre pentru asta? Un fel de Modal Split? Ăsta ar fi un prim pas. În Viena procentul locuitorilor care folosesc bicicleta ca metodă alternativă de transport atinge 7%, iar în Copenhaga 50%.
Apoi, este obligatoriu ca politicienii să înțeleagă că singurul contraargument în privința mersului cu bicicleta este ploaia, care poate să te ude. Infrastructura de biciclete ajută pe de altă parte și economia locală – bicicliștii cheltuiesc mai mult, deoarece se opresc mai ușor prin oraș.
Cât de deschiși sunt bicicliștii din România?
Ewa și Roland: Oamenii au un temperament foarte emoțional în România. Când am intrat în țară ne strigau, râdeau, ne-au oferit ajutor, ne-au întrebat dacă vrem să bem ceva. Foarte similari cu italienii.
Vedem că sunt din ce în ce mai mulți bicicliști, dar sunt bicicliști de week-end; bicicliști urbani sunt mai puțini.
Am auzit că în România trebuie să mergi cu mașina neapărat, altfel ești considerat sărac. Bicicleta este considerată un vehicul pentru oameni săraci. Poate în Sibiu această mentalitate nu este atât de răspândită. Noi încercăm să convingem oamenii că nu este așa. Că mersul pe bicicletă ajută mediului înconjurător și că economisești timp, rutele devenind mai scurte și mai accesibile.
Un foarte bun exemplu de inițiativă civică este un arhitect care a creat niște repere din lemn pentru a delimita o pistă de bicicletă de șosea pe drumul dintre Reghin și Tîrgu-Mureș, dar acestea au dispărut după un an. Noi, planificatorii urbani, nu ne putem atinge scopul fără participare. Ideea acestui arhitect este foarte bună, dar nu poate fi aplicată decât atunci când oamenii sunt incluși de la început. Oamenii trebuiesc incluși în astfel de proiecte de la bun început.
Ce fel de feedback ați primit de la bicicliștii din România?
Ewa și Roland: Am primit numai feedback bun, iar majoritatea bicicliștilor în România sunt oameni tineri, cu inițiativă. De aceea am și ales România, pentru că îți creează sentimente pozitive. Pe de altă parte, am întâlnit un candidat la funcția de primar în Tîrgu-Mureș, care ne-a spus din start că infrastructura pentru biciclete nu este singura temă de discuție din țară. Ne-a spus că românii trebuie să înțeleagă înainte de toate libertatea, iar dacă fiecare își dorește o mașină este bine să și-o cumpere. Să înțeleagă că fiecare cetățean are această libertate și că poate să și-o permită. Problema este că o mașină te costă mult mai mult, pe termen lung. Presupune cheltuieli lunare. E însă normal să fie așa, deoarece au trecut mulți ani în comunism când nu au existat mașini. De aceea, trebuie oferite soluții mai atractive din partea autorităților, ca oamenii să înțeleagă ce este bine pentru oraș și pentru mediul înconjurător. Omul acesta spunea că libertatea este să îți permiți ceva. E complicat, trebuie oferită o educație în sensul ăsta, începând din școală.
În România am găsit cele mai înguste piste de biciclete. Așa ceva nu am mai văzut niciodată. Femeile ne-au povestit că ar merge mai des cu bicicleta, dar că nu se simt în siguranță, le este frică. Iar un oraș este atunci sigur când oferă siguranță și locuitorilor în vârstă de 8 ani, și celor în vârstă de 88 ani. Infrastructura este cu adevărat sigură, atunci când vezi o mamă că își transportă bebelușul pe bicicletă, iar asta nu am văzut încă în România.
Cum reacționează primarii la întrebarea “Cum reușiți să convingeți locuitorii orașului să meargă pe bicicletă”?
Ewa și Roland: Majoritatea înțeleg necesitatea.
Extrem a fost cazul primarului din Cluj, care a garantat printre altele că orașul Cluj o să arate ca și Copenhaga în 10 ani, stârnind mai apoi controverse în rândul jurnaliștilor locali. Dar este de înțeles, pe de-o parte: Este un orator foarte bun și a fost prim-ministru.
Câți primari, dintre cei pe care i-ați întâlnit în România, merg cu bicicleta?
Ewa și Roland: Niciunul. Numai viceprimarul din Reghin, la sfârșit de săptămână.
Cum arată viitorul acestui proiect?
Ewa și Roland: Vrem să descoperim proiectele care există în lume. Mergem apoi la Odessa. La Stockholm și Copenhaga vrem să învățăm, să punem întrebări și să participăm la discuții pe această temă. Ne dorim să sfătuim în continuare reprezentanții orașelor, să ne sfătuim cu planificatorii urbani de pretutindeni și să scriem o carte despre acest proiect. Vrem să aratăm că mersul cu bicicleta înseamnă libertate. Întrebăm oamenii pe care îi întâlnim de ce merg cu bicicleta și creăm scurte video-uri cu ei. Cultura ciclismului urban se răspândește încet încet și în Europa de Est. Cultura festivalurilor de bicicletă contribuie și ea la această evoluție. I bike Budapest, de exemplu, este un festival superb.
Ce idei o să-i propuneți primarului din Sibiu pentru acest oraș?
Ar fi interesantă o pistă de biciclete lângă râu. Este ceva planificat în zona aceea? Ar fi interesant ca centrul vechi să fie închipuit fără mașini.
Trebuie să adaug că, între timp, Ewa și Roland s-au întâlnit cu reprezentanții asociației Remediu din Sibiu și susțin inițiativa acestora de a propune realizarea unei artere verzi în jurul orașului Sibiu.
Cum se vede orașul de pe bicicletă? Dacă nu mergem cu bicicleta, nu vom ști niciodată. Dar un lucru este cert – bicicletele aduc viață orașului, veselie, culoare și fac parte implicit din peisajul urban. Așa se văd bicicletele din oraș.
Credit Foto: Crossover
