Cred că una din marile bucurii ale oamenilor este să fie ascultați. Cu toții avem nevoie de asta. Mai ales acum, când societatea pare că a apăsat pedala de accelerație și când amintirile abia de-și mai găsesc loc printre toate gândurile noastre zilnice. Să ne dăm o șansă. Măcar acum, de sărbători, când auzim din ce în ce mai des mult-prea-cunoscutul slogan „De Crăciun, fii mai bun!”. Haideți să fim mai buni, în primul rând cu noi, fiindcă sigur nu facem asta în timpul anului. Propun o cură de detoxifiere prin amintiri și povești. Doar prin ele ne mai putem ține în viață spiritul.
Cred că am avut una dintre cele mai binecuvântate misiuni din câte există. Aceea de a merge în casele familiilor și de a le asculta poveștile despre Crăciun. Părinților și copiilor, deoportrivă. Când îi îndemnam să vorbească despre Crăciun, li se aprindea o luminiță în ochi… cum adică?… Pur și simplu, ce înseamnă Crăciunul, pentru fiecare dintre voi sau pentru familia voastră. Apoi urma o privire visătoare pe fereastră, această barieră subțire ce desparte ritmul orașului de atmosfera feerică din interior. Și începeau…
Andra, 17 ani: De Crăciun văd totul alb, și multe luminițe. Iubesc asta. Tot timpul îmi amintesc că atunci când eram mică știam multe colinde. Eram așa de bucuroasă că o colindam pe mama mai întâi, și apoi mergeam prin cartier. Și era atât de frig. Oamenii parcă te primeau mai bucuroși ca acum. În ziua de azi Crăciunul nu mai e chiar așa. Văd asta pe fratele meu, nu mai are emoția aia atunci când vine Moșu. Crescând, clar nu mai e aceeași bucurie. Dar tot nu aș putea renunța vreodată la mâncarea pe care o fac cu mama. Pentru că așa e la noi, avem tot timpul masa plină de sărbători. Îmi e dor de copilăria mea. Acum am altele pe cap și uit de lucrurile astea. Cât despre cadouri, nu-mi doresc lucruri în special de la cineva anume, ci să mi le pot lua eu singură, de-a lungul anului.
Luca, 6 ani: Pentru mine Crăciunul înseamnă să pui brazi în casă, să primești cadouri, să faci decorațiuni și să te joci afară în zăpadă. Cam atât e Crăciunul pentru mine.
Cristina & Flaviu, părinții lui Luca, 39 ani: (mama) Crăciunul înseamnă emoția din momentul în care găsim cadourile de sub brad de la Moș Crăciun. Îmi amintesc când mergeam cu mama, cu tata și cu fratele meu la colindat. Eram mică. De anul acesta îl vom lua și pe Luca cu noi la colindat, cam pe la vârsta lui eram și eu când am început. (tata) Eu de Crăciun mergeam cu familia la schi, pentru că aveau părinții zile libere. Sărbătorile mai însemnau, de asemenea, să nu mergem la școală. Acum Crăciun înseamnă să merg cu Luca să alegem brad, pe care să îl împodobească mami.
Denise, 24 ani: Luna decembrie este o întreagă sărbătoare pentru mine. De Ajunul Crăciunului sărbătoresc două lucruri. Nașterea Domnului, binențeles, dar și ziua mea. De aceea poate, pentru mine este cea mai frumoasă zi din an. De Ajun, casa noastră a fost mereu plină. Iubesc să vină oameni pe la noi, să sărbătorim împreună, să jucăm board games, să colindăm, să povestim. De obicei, dimineața facem un schimb de cadouri în familie, apoi pregătim totul pentru după-masă, când lumea începe să sosească. Mâncare, decorațiuni, ales melodii, creat o ambianță frumoasă. Apoi lumea începe să vină, iar petrecerea începe. Cu fiecare Crăciun mai primesc un an și cumva râd în sinea mea pentru că aproape toată copilăria mea am crezut că eu am fost adusă pe lume, nu de barză, ci de Moș Crăciun, care m-a așezat frumos sub brad.
Lucian, tatăl lui Denise, 65 ani: Crăciunul în vremea copilăriei mele a fost colindatul din poartă în poartă, cu acordeonul, darurile oamenilor care erau bucuroși de colinda noastră, mere, nuci sau pâine cu unsoare și zahăr. A însemnat improvizatul unei perechi de patine și căutarea celei mai bune gheți pentru patinat, urcatul și coborâtul dealului de zeci de ori pe zi cu sania, construitul cazematelor și bătăile cu zăpadă. Doar nasurile înghețate și mâinile reci ne mai urneau în casă, dar niciodată înainte de a apune soarele.
Mara, 9 ani: Moș Crăciun nu există. Așa mi-au zis colegii de la școală. Vorbeam despre texte narative și informative, și am avut un text chiar despre Moș Crăciun. Eu știam că este informativ, că Moș Crăciun există, dar apoi toți colegii au spus că este un text literar. Și profesoara le-a dat dreptate. Am zis și eu bine, ca să nu înceapă să râdă toți copii de mine. Și acum cred că nu există. Adică poate o să cred, când îl văd.
Oana, mama Marei, 38 ani: Am avut o familie de sași în curte. Era familia prietenei mele, unde stăteam aproape toată ziua. Fiind la școala germană, petreceam împreună Crăciunul în stil evanghelic. Am preluat multe dintre tradițiile lor. La ei acasă făceam împreună turtă dulce și pogăcele cu brânză. Ne plăcea foarte mult să gătim, să improvizăm. Ei erau destul de bogați și aveau mereu cămara plină. Eram tot timpul foarte mulți în casă și asta crea o atmosferă tare plăcută, mai ales când ne adunam toți în jurul mesei. La noi în schimb, în sufragerie, acolo unde împodobeam bradul, intrau numai musafirii. La nemți e diferit față de români. Ei caută să estetizeze sărbătoarea asta, să o facă cât mai fastuasă. Noi nu știm să exteriorizăm chiar așa. Noi sărbătorim mai mult pe interior.
Anișoara, mamă la sat, cu trei copii, 48 ani: Crăciunul era o bucurie sinceră. Când eram fată tânără, mergeam la colindă în fiecare casă și primeam câte un covrig, un colac, un măr, nuci.. Nu așteptam bani. Făceam cu mama plăcintuțe și ruladă și le puneam la cuptor. Băieții ieșeau afară, tăiau lemne și se îngrijeau de animale cât timp noi, femeile, lucram prin bucătărie. Seara mergeam toți, împreună, la biserică. Acum nu-mi mai doresc decât putere de muncă, să pot să-mi cresc copiii cât mai bine.
Luca, 17 ani: În casa bunicii, era locul unde se petrecea magia Crăciunului. Un apartament mic la marginea orașului Satu Mare, dar un loc tare special pentru mine. Încă împodobim bradul în același loc, cu aceleași globuri, de 17 ani, poate și de mai demult. Poate chiar dintotdeauna, cine știe? Încă nu știu cum ajungeau cadourile sub brad. Asta e magia Crăciunului, de fapt.
Adrian, tatăl lui Luca, 45 ani: Și Crăciunul nostru din copilărie îl petreceam la bunici. Esența Crăciunului era la bunici, la țară, unde veneau colindători toată seara. Acolo era iarnă adevărată, acolo erau tradiții. Nici nu știu dacă am petrecut două Crăciunuri acasă la noi. De colindat însă, nu prea colindam. Noi veneam de la oraș și aveam un „statut mai special”. Acolo era un întreg proiect cultural care se desfășura pe toată durata Postului. Toți copii și feciorii din sat se adunau și repetau colindele pe care urmau să le cânte, se legau prietenii, se făceau grupuri și grupulețe. Noi nu participam la astfel de repetiții. Nici nu aveam o dorință pătimașă să facem asta. Plus că ar fi trebuit să împărțim profitul cu ei. Ei nu acceptau intruși. Mergeam doar unde aveam mici obligații. Crăciunul de acum s-a transformat într-un dispozitiv de adus bucurie copiilor, firesc. Încet încet bucuriile tale se transformă în bucuriile copiilor tăi. Crăciunurile noastre de acum tot la bunici se petrec.
Într-adevăr. Sărbătorile unesc. Cumva, există o buclă în timp și spațiu, care face ca fiecare Crăciun în parte să fie magic. Acea buclă face ca noi, indiferent de distanțe, de religie, de obiceiuri, să ne apropiem și să ne aducem aminte că suntem oameni, și că avem nevoie unii de alții. Acea buclă face ca tradițiile să nu se piardă, ca bucuriile autentice să se transmită din generație în generație. Cu toate că lucrurile se schimbă în timp, spiritul Crăciunului rămâne în continuare în sufletul și în amintirea noastră ca fiind simbolul copilăriei, al familiei și al iubirii. Cuvinte mari, care își au însă locul sub bradul împodobit din fiecare casă.
Se zice în popor că „dar din dar se face Rai”. Iar Crăciunul este Raiul anului. Este încununarea pentru tot ceea ce am avut de îndurat pe parcursul a 365 de zile. Bucla aceea este, de fapt, funda care înfrumusețează acest cadou primit de la viață. Încă un an… și apoi încă unul… și apoi… și apoi…
de Teodora Minea
