de Ioana Pop Manta
Vreau să vă spun din start că noi suntem o familie creștină cu trei copii, care locuiește la țară. Credem în încălzirea globală, în puterea terapeutică a plimbărilor prin natură, avem un contract nescris cu groapa de gunoi pe care o ferim de resturile inutile cum ar fi compostul și pungile din pastic pe care le îndesăm în marea pungă de plastic. Folosim detergent de vase bio și nuci pentru spălatul rufelor. Cumpărăm haine de la magazinele second și nu numai. Procurăm mâncare de la producători locali și nu numai. Cumpărăm jucării din lemn de esență tare, cu logo vintage, la preț preferențial, cu gândul la pădurea tropicală și la copiii din Africa. Mâncăm aproape fără gluten și fără zahăr. De fapt, am ajuns să detestăm tot ce e alb în alimentație: făină de grâu, lapte, ouă, zahăr. Verdele e noua culoarea a bucătăriei noastre. Facem terapie individuală, de cuplu, de familie și încrucișată (doi câte doi, de două ori pe săptămână, a zis terapeuta că numerologia asta sprijină constelația familială). Practicăm mindfulness, timp pe care ni-l achiziționăm din surplusul care rămâne după orele de muncă, între cină și spălatul pe dinți al copiilor (mindfulness cu periuța de dinți este o tehnică patentată de o mamă cu prea mulți copii în era contemporană).
Avem convingeri puternice pentru care am fi în stare să ne legăm cu lanțurile de copaci sau, cum ne atestă istoria națională, precum familia Brâncovenilor, rezistenți în fața rangerilor de altă credință.
Acum că ați cunoscut mai bine autoarea acestor rânduri și îi cam intuiți ritualurile zilnice, să vă povestesc cum decurg sărbătorile într-o familie care a îmbrățișat noile tradiții.
Eu, în calitate de soție și mamă, când mă aflu în preajma sărbătorilor de iarnă, ies din zona de confort (ca să folosesc o expresie forjată de oamenii ca mine) și mă mut în zona de angoasă existențială și disconfort maxim. În primul rând, ședințele de familie sunt epuizante, serie care începe cu câteva luni înainte, pentru o mai bună organizare. Dezbaterile se lungesc mult în noapte, cu copiii adormiți cu capetele pe masă, argumentele rezistă, dezbaterile intră în prelungiri, se mai sparge o farfurie, se trântește o ușă de la curent, dialogul se reia și dimineața, a doua zi, a patra zi, a doua săptămână, mânat de aceleași intenții democratice, se mai trântește o ușă, până într-un final când ajungem la niște decizii conforme cu credința noastră. Gata, luăm porcul din vecini pentru Crăciun. E cât de poate de local și ecologic.
Ca să nu cădem în păcatul consumerismului, am decis să facem o singură achiziție de sărbători. Porcul lui nea Piști e cea mai potrivită alegere. El e chintesența și românismului, sărbătorismului, părințismului și bunicismului, mai puțin vegetarianismului, dar, hei, de săbători avem curajul de a fi vulnerabili (sic!). Cu porcul i-am mulțumi și pe bătrânii familiei și pe noi înșine, vom mânca destul spre foarte sănătos și vom lansa în casă o ediție limitată a showlui Șefi la cuțite (pentru că, am uitat să vă spun în prezentare, ne place să gătim, firește).
Odată votată hotărârea, am intrat de urgență într-o nouă ședință ca să stabilim ce facem din porc. Întânirea a fost suspendată de un coșmar – cu o noapte înainte, am visat că eu tăiam porcul lui nea Piști. M-am trezit îndurerată, cu lacrimi în ochi, la gândul că eu aș sacrifica fără milă un animal. Aici au intervenit binefacerile comunicării în cuplu – odată verbalizate frica și vulnerabilitatea, soțul meu m-a salvat cu o soluție. Vom plăti pe cineva să ne taie și să ne tranșeze animalul, iar noi vom interveni pe partea de fine dinning. Lucrăm curat, ne purtăm cu mănuși ca-n filmele de la Holywood.
Probabil cunoașteți sentimentul ăla de plinătate atunci când acționezi în acord cu propriile valori clare, ca atunci când părăsești multinaționala pentru o fermă de capre de munte, pentru că refuzi jugul capitalist, preferi laptele de capră și iubești competițiile caritabile de alergat pe munte. Ei bine, așa ne-am simțit când ne-am dus la vecinul Piști să îi spunem ce am hotărât noi după dezbateri aprinse și un vot epuizant. Ca să susținem producătorii locali cum bine scrie în vechile și noile postări de pe facebook, i-am zis lui nea Piști să ne ceară un preț, cât vrea el, suntem dispuși să plătim oricât, apreciem munca lui de peste an, mâncarea sănătoasă pe care i-a dat-o porcului, și, nu în ultimul rând, având în vedere că e singurul nostru shopping, putem investi în el.
-Cum așa? Și la copii ce puneți sub brad, măi copii?
-Dar nu avem brad, nea Piști, anul ăsta am desfăcut picioarele de la scara de lemn și am împodobit-o cu steluțe pictate din suluri de hâtie igienică. E felul nostru de a salva planeta.
-Haideți, măi copii, să vă dau niște crenguțe de brad să aveți ce pune sub scară.
-Lasă, vecine, nu-i nevoie, mai bine ziceți cât să vă dăm pe porc.
-Da cine a zis că porcul ăsta e de vânzare? Și eu ce mai mănânc de sărbători? Reconfigurarea traseului spre carmangeria din centrul satului. Specia porcină va supraviețui apocalipsei anuale și va duce planeta mai departe pe calea evoluției, deraind fin de la Calea Lactee.
ilustrații de Ioana Pop Manta
