Uneori întâlnim oameni a căror prezență se simte altfel. Este o prezență la intersecția discretului cu evidentul, a trecutului cu noul. Oameni care te fac curios. Oameni decupați dintr-o lume încă neștiută. Așa se simte și Coralie de Gonzaga, artist vizual și D.J. care ajunge din Marseille în Sibiu, cu tot aerul ei boem, încadrat de maturitate și energie. Prietenoasă, face apropierea facilă, introducându-te într-o lume în care arta înseamnă muncă, responsabilitate, joacă și muzică.
Reporter: Tatăl vietnamez iar mama franțuzoaică. Cum se îmbină și cum se reflectă cele două în munca ta?
Coralie de Gonzaga: Mama mi-a povestit că, într-o zi când aveam patru ani, întorcându-mă de la școală, am întrebat-o de ce copii mă strigau „chinezoaica” și atunci am aflat că bunicii și tatăl meu vin dintr-o altă țară. Explicația aceasta nu m-a lămurit, totuși. Nu reușeam să înțeleg cum ceilalți găsesc în mine ceva, altceva, ce eu nu vedeam nicicum în tatăl meu. Am fost educată într-o manieră puternic franțuzească, jumătatea vietnameză existând ca într-un basm, undeva departe. De îndată ce-am înțeles că părinții mei erau un cuplu mixt, în ciuda unor prejudecăți, viziunea mea asupra lumii s-a lărgit, s-a deschis către orizonturi necunoscute: există o „în altă parte” pretudindeni în jurul nostru, o altă parte ce ne așteaptă vizita. Cât despre munca mea ca artist, aceasta nu a fost influențată de originile mele vietnameze în mod direct, ci, mai degrabă, acestea se regăsesc în dorința mea de a călători, în ușurința adaptării traiului într-o țară nouă, cum a fost Austria și acum România, și în a crea conexiuni cu oameni pe care-i cunosc în această călătorie continuă.
Rep: Așadar, Franța, Austria, iar acum România. Cum ai defini viața în fiecare dintre aceste țări și care este relația fiecărei societăți în parte cu arta?
Coralie de Gonzaga: Marseille este un oraș foarte energic grație melanjului de culturi. Un du-te-vino de oameni, inițiative, proiecte mai mari sau mai mici, asociații, spații noi. Viena, în schimb, este un oraș facil și convenabil, un fel de orășel mare, adecvat și poate paradoxal, însă mult prea prăfuit și gri pentru mine. Cât despre Sibiu personal, consider că nu există o viață artistică vie aici, deși se vorbește deseori despre acest oraș ca fiind un centru cultural important al României. Experiența îmi arată că activitățile de orice fel sunt cumva încadrate în niște limite trasate de specificul culturii pentru mase, pentru familii, acestea constituind majoritatea evenimentelor. Nimic sedimentat în timp, nimic care să dureze tot anul și să crească. Câte cinemateci sunt în Sibiu? De ce există o discotecă pe acoperișul Casei de Cultură? Câte librării adevărate sunt în Sibiu? Câte și ce expoziții de artă sunt disponibile elevilor Liceului de Artă? Câți oameni din Sibiu au auzit de Dan Perjovschi? Câți vorbesc despre galeriile Studio Bruck? Observ o efemeritate a evenimentelor culturale, acestea au loc doar în anotimpul cald, turistic, apoi urmează o tăcere, un fel de see you next year. Cunoști locuri care să fie dedicate, ca și spațialitate, artei mai mult de trei ani, exceptând muzeul Brukenthal? Și aici mă refer la spații bine organizate, nu la proiecte personale, auto-finanțate de cei implicați în acestea și nu de angajații municipalității. Puțini oameni sunt implicați în proiecte artistice. Nu mă refer la maturitatea evenimentelor în raport cu vârsta publicului, ci la dezvoltarea spațiului ca spațiu cultural, care crește în timp, prin constanță și consistență, prin rezistență, construindu-se și scriindu-și propria istorie grație oamenilor care-l îngrijesc. Oameni care-i dau o identitate. De exemplu, cunosc locuri dedicate culturii și artei în alte orașe care au luat naștere din aproape nimic, fără bani, locuri vide până atunci și care au fost recuperate de oameni, de grupuri de artiști care le-au renovat și care au organizat aici showuri, performance-uri, evenimente. Toate, la început, într-un registru destul de alternative, dar au reușit să supraviețuiască, iar acum, în aceste spații au loc tot felul de evenimente de o calitate înaltă, al nivel internațional, nu doar local. Mă refer, în special, la artele plastice. Festivalul de jazz, teatru și de film documentar, preferatele mele de altfel, alături de Huet Urban și Focus, sunt singurele evenimente bune ale orașului. Dar acestea nu sunt decât evenimente care încep și se sfârșesc, revenind anul următor, cu excepția Astra Film Fest care propune proiecții și în timpul anului. Sibiul are nevoie de spații precum Fabrica de Pensule și Casa TIFF. De asemenea, dimensiunea underground sau alternativă este practic inexistentă. Situația economică a unei țări influențează, ajutând sau privilegiind, promovarea artei și a artiștilor, dar educația are, cred eu, o importanță încă și mai mare în conturarea unui spațiu propice creației, evoluției culturii.
Rep: Unul dintre proiectele tale, The Radio Project, are ca subiect principal modul în care muzica ne influențează viața. Adevărul este că interacționăm, zilnic, cu o varietate de stiluri muzicale, din proprie voință sau nu… Care sunt concluziile acestui proiect?
Coralie de Gonzaga: Cu acest proiect am vrut să arăt oamenilor că putem crea din orice element declanșator. Am folosit muzica precum un leitmotiv, un concept, întrucât aceasta ocupă un loc important în viața mea. Ca și concluzie, aș spune că muzica are o putere, o forță care, precum un ghid, ne influențează traseul, ne schimbă starea, ne face mai triști sau mai bucuroși, mai curajoși…
Rep: Ca și artist contemporan, vizibilitatea este foarte importantă. Iar pentru aceasta este nevoie de spații de expunere, cum ai spus și tu. Cum vezi activitatea Galeriilor de Artă Contemporană din Sibiu și cât de facilă este expunerea într-un muzeu, de exemplu?
Coralie de Gonzaga: Într-adevăr, vizibilitatea este importantă. Și pentru aceasta avem nevoie de spații. Ca în orice sistem ierarhic, înaintea muzeului, avem sistemul galeriilor. Pentru galerii trebuie să ai nu doar talent, dar și un aer stilizat și contacte. Apoi poate veni și muzeul. A colabora cu muzeele înseamnă urcarea unor trepte, fiind o dovadă a aprecierii muncii tale, a talentului pe care îl ai. Te simți împlinit. Devii instituționalizat, adică considerat potrivit expunerii în fața publicului larg. Corespunzi unor criterii stabilite la un anumit nivel. Și astfel părinții tăi vor putea afirma, în sfârșit, cu mândrie că ai terminat Beaux Arts. Așadar, vizibilitatea și împărtășirea muncii tale cu un public sunt primordiale. De aceea spațiile de expunere sunt importante, oricât ar fi ele de instituționalizate. Sibiul este o catastrofă în termeni de spații de creație și difuzare a artei. Fără artiști tineri, fără spații, fără interes…și încă nu am aflat ce a lipsit, inițial, determinant. Artiștii? Spațiile de expunere? Interesul?
Rep: Mi-a atras atenția un alt proiect în care ai fost implicată. Este vorba despre artiști care, contra-cost, puteau fi împrumutați pentru două ore. Despre ce a fost vorba?
Coralie de Gonzaga: Acest performance a fost creat pentru o piață de artă din Viena. Era o modalitate de a denunța procesul creației și difuzarea artei. Cum influențează raportul dintre artiști și public valoarea financiară și morală a artei?
Rep: Arta este pretutindeni. Îți poți asuma, azi, această afirmație?
Coralie de Gonzaga: Nu, nu mai văd așa situația. Nu totul este artă. Îmi place când o lucrare are un concept. Apoi, totul devine o chestiune de gust. Dar există, de asemenea, specialiști care studiază arta pentru a putea defini ce este bun și ce nu este bun. Cred că, în anumite situații putem avea încredere în ei.
Rep: Și ce este, de fapt, arta?
Coralie de Gonzaga: Arta se găsește în punctul de întâlnire al insolitului cu pertinentul, al ilarului cu ceea ce te face să te întrebi..să reflectezi. Arta este ceea ce ne poate scoate din noi, din zona de confort.
Rep: Spectator în libertate este numele unui alt proiect. Această construcție a generat în mintea mea imaginea unei săli de spectacol ca o cușcă. Este vorba de o miză, și dacă da, care a fost aceasta?
Coralie de Gonzaga: Spectatorul în libertate a fost un proiect care îmi este simpatic și pentru care am folosit o stație radio mobilă alături de o mașină care se deplasa prin oraș. Toată lumea putea urmări programul în care fiecare artist propunea un performance diferit, vizual sau sonor, având ca temă omul și orașul, chiar în centrul Vienei. Miza a fost intervenție în cotidian. Rapid, efemer… Precum niște pirați.
Rep: Întâlnim, uneori, numele tău sau al grupului Camp Sauvage pe diferite afișe, ca și D.J. Ce înseamnă muzica pentru tine și câte compromisuri face un D.J. pentru a mulțumi publicul?
Coralie de Gonzaga: Nu am niciun talent muzical. Sunt incapabilă să scriu muzică, însă, în același timp, mă pasionează acest domeniu. Prin urmare, selectez, cercetez și colecționez piese muzicale create de alții, care îmi plac, care mă ating. Încerc să descopăr sau să redescopăr artiști cât mai des posibil. Apoi, este o chestiune de gust și de asamblaj pentru a crea ambianța, atmosfera pe care publicul o dorește. Cu toții putem crea o listă de redare pe internet și, probabil, unii fac asta chiar și acum. De ce nu? Însă, muzica pe care eu o propun nu se regăsește în listele atât de insistent repetate la radio. Este vorba de piese rare, pe care dorești să le reasculți și a căror descoperire înseamnă timp, mult timp, alături de un simț anume pentru sunet.
Rep: Ce înseamnă pentru tine să fii artist vizual în Sibiu?
Coralie de Gonzaga: Un artist este artist în Sibiu sau oriunde, dar are nevoie să găsească oameni care lasă ideile să circule, oameni cu care să împărtășească creativitatea, să schimbe, să creeze.
Rep: Proiecte viitoare?
Coralie de Gonzaga: Așa cum am amintit despre importanța spațiului de expunere în viața artistică a unui oraș, intenționez să dezvolt așa ceva prin recuperarea unui loc gol și crearea unui centru dedicat artei cu ateliere, studiouri, reședințe, expoziții, unde vor fi invitați artiști și intervenienți, din țară și din străinătate, asigurând astfel un schimb de experiență viu și atât de necesar unui oraș ce se dorește un centru cultural important. Apoi, datorită sensibilității pe care o am față de muzică, proiectez în viitor un radio liber, independent de difuzarea tuturor „supelor comerciale” cu care suntem intens, chiar agresiv, serviți, momentan.
Foto: Lefteye.ro
