„Când păpușa e mânuită foarte bine, în mintea spectatorului cade o barieră și el crede, din nou, într-o lume fantastică”

Interviu cu Ana Crăciun-Lambru

Ana Crăciun-Lambru este regizor, actor și păpușar. Un artist independent. Când era mică voia să devină medic veterinar, însă tot în acea perioadă punea în scenă spectacole de păpuși împreună cu sora ei. În 2011, împreună cu colega sa, Ana Maria Cucută, a hotărât să pună pe picioare o trupă, din dorința de a oferi reprezentații teatrale de calitate pentru toate vârstele. Astfel, a apărut ,,Uninvented Theatre’, un grup de tineri artiști păpușari care, în 2013, au participat la Românii au Talent. Ana a studiat timp de trei ani la Universitatea din Connecticut în programul ,,Puppet Arts’’ și a terminat masterul cu diploma ,,Master of Fine Arts’’. În 2016, în Polonia, a primit Premiul Best Actress la World Puppet Carnival, la Lordz.

Este prima ta colaborare cu Teatrul Gong. Cum ați ajuns la povestea pe care o puneți în scenă și cum s-a desfășurat tot procesul de lucru?

Ana Crăciun-Lambru: Am povestit anul trecut, prin toamnă, cu Adrian Tibu, directorul Teatrului Gong. El a văzut ce fac, i-a plăcut foarte mult și m-a întrebat dacă aș vrea să colaborăm la Sibiu. Am venit la teatru, am stat mult de vorbă despre o eventuală colaborare, despre cum ne place să facem lucrurile – mă refer la calitatea spectacolelor, la mesajele pe care vrem să le spunem. Am hotărât, astfel, să facem un spectacol. El trebuia să aibă loc anul trecut(n.a. 2020), undeva în februarie. A venit pandemia, lucrurile s-au împins, s-au schimbat și am amânat totul. În octombrie am reînceput discuțiile pentru spectacol. Adrian mi-a cerut să lucrez la secția germană și să facem o poveste pentru copii, pentru vârsta 3+. Așa că eu am pornit într-o căutare de povești faine și am găsit această carte a lui Marcus Pfister. Este o poveste cât de cât cunoscută, pe care copiii o știu – ,,Peștele curcubeu’’. Am adaptat scenariul și așa a apărut spectacolul ,,Kunterbunt’’.

Ați realizat pentru acest spectacol o carte pop-up, pentru decor. Este o premieră în România. Care au fost etapele de lucru?

Ana Crăciun-Lambru: Eu am participat, în timpul stării de urgență, la un workshop cu o artistă foarte talentată din Israel, unde am văzut cum se realizează carticele pop-up. Ce am facut noi, nu am mai văzut în vreun spectacol în România. O carte atât de mare, de 1mx1m. Ea cuprinde opt scene. Cartea pop-up, pentru cei ce nu știu, e acea cărticică pe care o deschizi și totul se ridică. Sigur ați văzut una în copilărie. Căsuțe, pădure, personaje și toată povestea e spusă prin intermediul acestor mici decoruri în volum. Așa e și cartea noastră, însă decorul e subacvatic.

Am avut o lună de cercetare în care scenografele au căutat materiale și informații. Am căutat felul în care să o construim, deoarece nu am avut un precedent la noi în țară. Pe internet nu găsești foarte multă informație, mai ales că noi aveam de făcut o carte foarte mare, cu o anumită grosime. Și atunci am găsit o soluție. Fetele trebuie să învârtă o roată ca să balanseze cele două părți ale mesei. Deci, pe dedesubt există un alt mecanism, pe lângă faptul că se deschide. Îmi place foarte mult faptul că spectacolul este unul analog. Procesul de joc este, iarăși, unul complet analog. Nu avem chestii de tehnologie în spectacol.

Mi-ar plăcea să avem mai multe experiențe de cercetare în teatrul de păpuși din România. Eu am făcut un masterat în America, iar comunitatea păpușarilor de acolo tot timpul inovează, caută mijloace noi de expresie. Cartea noastră se poate înscrie într-un astfel de demers.

Ce alte elemente sunt incluse în cadrul spectacolului?

Ana Crăciun-Lambru: Pentru construcția set-ului ( cartea pop-up) am colaborat cu două scenografe minunate: Alexandra Budianu și Elena Iorga. Lor li s-a alăturat și Paul Budan pe partea de editare laser.  Împreună au construit cartea la București, în atelierul meu Free Puppet Theatre de la NOD Makerspace. Personajele din spectacol sunt păpuși. La realizarea lor am lucrat în colaborare cu Maria Mandea, de la Micul HAOS. Avem peste 30 de păpuși în spectacol – mai mici, mai mari, toate super haioase. Cele două actrițe au dat viață tuturor elementelor. Interpretarea lor este extraordinară și mă bucur mult că am avut oportunitatea să lucrez cu ele.

Care consideri a fi partea cea mai grea din întreg procesul? Dar cea mai creativă?

Ana Crăciun-Lambru: Îmi place foarte mult să creez mișcarea păpușilor și momentele lor de creație. Momente în care simt lucruri, în care se bucură, momentele de comedie pe care le fac. Cred că asta îmi place cel mai mult. Să ofer mișcare, gând și emoție obiectelor, pentru că știu că acela este și un moment de magie pentru spectator. Când reușesc ca ele să transmită emoția completă și reală, mă simt și eu împlinită.

În ce moment se creează relația cu păpușa pe care o mânuiești? Cum îți dai seama că spectatorul a fost prins?

Ana Crăciun-Lambru: Când simți că spectatorul trăiește totul alături de tine, are loc un schimb de energie, parcă timpul se dilată. În acel moment are loc “the suspension of disbelief” – suspendarea neîncrederii. Când suntem copii credem în obiecte care prind viață, dar pe măsură ce creștem, societatea ne spune că magia nu există, că o bucată de cârpă nu poate să vorbească, e timpul să devenim oameni maturi și serioși. Și uite așa uităm de noi și ne împietrim pe interior. Când păpușa e mânuită foarte bine, în mintea spectatorului cade o barieră și el crede, din nou, într-o lume fantastică, în care orice lucru din jur poate avea o poveste. Oamenii lasă atunci măștile și zidurile deoparte, sunt mai vulnerabili și sufletul lor e mai liber.

Cum te simți tu în fața copiilor?

Ana Crăciun-Lambru: În ultima vreme m-am ocupat mai mult de regie si recunosc că mi-e puțin dor să joc și eu pe scenă. Când fac un rol, mă joc și eu foarte mult și cred că asta le place copiilor și adulților la spectacolele mele. Ne jucăm împreună. Adulții, dar mai ales copiii, își dau seama când jocul nu e asumat.  Când sunt pe scenă, descopăr fiecare păpușă sau gest ca și când ar fi prima oară, iar spectatorii sunt vrăjiți de lucrul acesta.

Care parte îți place cel mai mult: să regizezi, să joci, să construiești?

Ana Crăciun-Lambru: Au o pondere egală. Faptul că le fac pe toate nu îmi dă voie să mă plictisesc. Îmi place să construiesc pentru că îmi place când materialele vin bine împreună și îmi place să le las să vorbească. De multe ori păpușa nu te lasă să o construiești cum vrei tu. Mi s-a întâmplat să vreau să îi fac ceva și să se strice sau să nu meargă. A trebuit să refac, pentru că ea voia să fie altfel. Același lucru se întâmplă și în partea de regie unde trebuie să lași spectacolul să ia cursul lui. Dacă te încăpățânezi într-o direcție, nu o să meargă și poate apărea frustrarea în rândul actorilor. Trebuie să fii deschis la lucruri noi, la întâmplări care au loc în repetiții și să le lașă să intre în spectacol. Când joc eu se întâmplă același lucru. Îmi îmbunătățesc mereu prestația cu ce descopăr de fiecare dată.

Adaptabilitatea e în firea ta sau a venit de-a lungul timpului, în lucrul cu oamenii?

Ana Crăciun-Lambru: S-a creat cu timpul. Absolut. La început, când am ieșit din facultate, aveam niște idei puțin rigide. Nu știam să lucrez foarte mult cu oamenii. Și dacă e ceva ce apreciez la mine, e faptul că, de la un moment dat, mi-am dat seama că nu fac lucrurile bine și am început să mă cunosc pe mine, să mă descopăr, să învăț cum să lucrez cu oamenii și cum să lucrez cu mine. Iar de atunci lucrurile au o altă însemnătate pentru cei care le văd. Cred că asta s-a întâmplat și o dată cu călătoria în America și cu perioada în care am stat acolo, când m-am descoperit pe mine. Iar acum, cumva, tot ceea ce fac este împreună cu oamenii. Mi-am dat seama că nu pot să lucrez singură și să fac lucruri frumoase, dacă nu primesc din toate părțile. Bineînțeles, le trec printr-un filtru, ca proiectul să aibă la final o anumită coerență. Dar mai multe capete fac lucruri mai bune.

Ai actori păpușari din România de la care simți că ai ce să înveți?

Ana Crăciun-Lambru: Da. Sunt o parte din profesorii mei. Cu Ioan Brancu am avut niște discuții tare interesante. Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu Ciprian Chiricheș. Este unul dintre actorii cu care am creat spectacolul ,,Dincolo de Salcâmi’’, cel cu teatru de umbre și filmare live. Are și el o minte de regizor și o spontaneitate extraordinară. Are foarte mult umor și tot timpul răstoarnă situația. Îmi e foarte drag să lucrez cu el. Îmi sunt dragi și artiștii cu care am lucrat la ,,Opera Comică’’ – actori, cântăreți sau artiști păpușari – alături de care am creat trei  musical-uri cu păpuși. Lucrez cu mulți oameni talentați. Îmi place să găsesc oameni cu care să am o relație de lucru armonioasă, să creștem împreună, să ne provocăm, să scoatem ce e mai bun din fiecare și să creăm ceva valoros împreună.

Ți-ai dori să schimbi ceva în breasla actorilor păpușari sau cum e privită ea de comunitate?

Ana Crăciun-Lambru: Da, categoric da. În continuare, în România, teatrul de păpuși e văzut doar ca teatru pentru copii și mi-ar plăcea să se schimbe această percepție. Într-un fel e bine, pentru că da, spectacolele pentru copii trebuie să fie foarte bine realizate, foarte bine documentate. Să fie puternice, să vorbească despre lucruri care nu se spun foarte mult. În momentul acesta, de exemplu, sunt puse în scenă poveștile clasice, care poate că au mesaje care nu mai sunt relevante pentru copiii de acum. Ele pot fi puse în scenă, bineînțeles, dar puțin transformate, puțin adaptate. Să explice de ce s-au întâmplat anumite lucruri cu personajele de acolo.

Aș vrea să schimb percepția oamenilor cu privire la teatrul pentru păpuși și rolul lui în lume. Am făcut, cumva, din asta o misiune și pe alocuri am reușit, dar cred că mai am de lucru.  Stiu că și alți păpușari din țară au aceeași misiune și sunt sigură că putem face lumea puțin mai bună cu ajutorul teatrului de păpuși.

editor: Alexandra Bene, autor: Oana Ciucă