Misterele din Cetatea Soarelui

de Alina Pănăzan

ilustrații: Roxana Gînfălean

Partea I

Fetița din această povestea este un copil ca oricare altul din lume-când e pusă pe glume, când e morocănoasă,când plictisită, când plină de idei năstrușnice. Un lucru e clar, ca mai toți copiii din lumea aceasta, iubește supereroii, superputerile și desenele animate. Doar că, atunci când face câte-o trăznaie, nu are voie să se uite la desene animate. “ Adulții -niște ființe atât de plictisitoare!”, obișnuiește să spună destul de des fetița.

Astăzi este una din acele zile în care mama ei nu i-a dat voie să se uite la desene animate și nici să manânce acadele. Supărată, fetița s-a trântit în fotoliul pufos din fața geamului și privea înaltul turn înclinat și piticul care stătea pe el.

Deodată, deasupra orașului, apăru un nor negru care semăna cu o mare învolburată ce își agita valurile uriașe în bătaia vântului. Când s-a scuturat o dată norul cel negru, o ploaie zgomotoasă a și înghițit zumzetul orașului.

Fetița privea de la fereastră acoperișul turnului înalt. Stropii curgeau în șiroaie pe țigla lucioasă, lovindu-i acoperișul. Arăta ca o vietate de pe fundul mării, cu solzii mari și strălucitori, de culorile curcubeului. ,,Pesemne că piticul de pe turn e ud leorcă și se plictisește și el la fel ca mine “, gândea în sinea ei fetița.

Clopotele turnului numărau douăsprezece bătăi puternice iar o dată cu ele, fetița se cufundă într-un somn adânc.

-Bună ziua!Tu cum ai ajuns aici? se auzi o voce străină.

-Bună ziua! Nu stiu, spune fetița uitându-se mirată în jurul ei. Eram în camera mea, ploua și acum m-am trezit aici, pe un curcubeu.

-Ploua în camera ta? întrebă aceeași voce.

-Nu! Eu eram în camera mea și afară ploua foarte tare, răspunde fetița.

-Înțeleg! Și te-ai trezit pe un curcubeu într-o zi cu soare! Magnific! Pe o astfel de vreme, orice se poate întâmpla! Pe mine mă cheamă Piticul-Vede-Tot. Cu cine am onoarea?

-Eu sunt…

-Nu-mi spune, lasă-mă să ghicesc. Ești o fetiță și stai pe un curcubeu. Ești Fetița-Curcubeu, nu-i așa? zice plin de încântare Piticul -Vede-Tot.

-Da, sunt Fetița-Curcubeu, îmi place numele acesta.

Și, ce ai în mână, Fetiță-Curcubeu?  întrebă curios Piticul-Vede-Tot.

–O acadea! Vrei și tu? Haide aici lângă mine pe curcubeu, să mâncăm acadele, spune ea.

-Îmi pare rău, dar nu pot, răspunde piticul

-De ce? Nu-ți plac acadelele? îl întreabă mirată fetița.

-Nu de-asta. De fapt, nici nu stiu ce sunt acelea acadele. Trebuie să stau aici sus pe turn și să păzesc orașul de primejdii, de oameni răi și de vrăjitoare, răspunde piticul.

-De vrăjitoare? exclamă mirată Fetița-Curcubeu. Nu există vrăjitoare decât în povești!

-Și tu unde crezi că ești acum? Ai mai văzut vreodată o fetiță pe un curcubeu,  să mănânce acadele după pofta inimii și în același timp să povestească cu un pitic care stă pe un turn înalt?

-Ce caraghios ești! spune râzând fetița. Și, în ce poveste sunt?

-În povestea ta, răspunde Piticul-Vede-Tot. Va fi pe măsura imaginației tale. Haide, coboară de pe curcubeu și vino langă mine să povestim! Mă cam doare gâtul să mă tot uit în sus la tine și, în plus, mă distragi de la datoria mea. Dacă se întâmplă ceva rău și nu trâmbițez vestea în tot orașul, s-a zis cu mine! O să fiu aruncat de pe turn, spune cu voce serioasă piticul.

-Bine, vin. Stai să mă gândesc cum să fac, să ajung la tine.

Fetița-Curcubeu își lipește câteva acadele pe talpa pantofiorilor, se ridică în picioare și printr-un salt uriaș ajunge pe turn. Cu picioarele bine lipite de marginea turnului, se legănă în adierea vântului și când dădu impresia că se dezechilibrează, piticul îi întinse mâna și o trase lângă el.

-Piticul-Vede-Tot, încântat să te cunosc,spune el.

-Fetița-Curcubeu, încântată să te văd de-aproape,spune fetița. Poftim, o acadea, sunt foarte gustoase! Ce frumos se vede orașul de aici de la tine, piticule! exclamă cu încântare Fetița-Curcubeu.

Era o zi cu adevarat nemaipomenită.

Cetatea Soarelui, căci așa se numea așezarea, dealurile și pădurile sale bogate erau scăldate în razele strălucitoare și ocrotitoare ale soarelui.

-N-ai vrea să coborâm de pe turn ? spune Fetița-Curcubeu.

-Sigur că aș vrea, dar nu cred că pot și nici nu am voie. Dacă plec, rămâne orașul fără  apărător.

-Nu se întâmplă nimic rău, nu-ți face griji! În plus, e o zi grozavă pentru o plimbare prin castel, zice Fetița-Curcubeu .

Piticul nu era el foarte curajos din fire, ba avea chiar și frică de înălțime, dar se simțea atât de bine în compania Fetiței-Curcubeu și trecuse o veșnicie de când nu își mai făcuse un prieten, că acceptă propunerea.

-Bine, spune el, dar nu știu cum ajungem jos. -Nu-Știu-Cum nu e personaj în povestea mea. A fost înlocuit de Totul-E-Posibil. Stai să-mi lipesc acadele pe pantofiori și o luăm din loc imediat. Acadelele îmi dau o superputere! Iuhuuu! spune ea plină de încredere.

Fetița-Curcubeu îl prinse de mână pe Piticul-Vede-Tot și coborau cu grijă turnul care acum părea că se înalță și se înclină tot mai tare sub pașii lor. Și ridica Fetița-Curcubeu un picior și toată acadeaua multicoloră se întindea sub picioarele lor, îi sucea, îi învârtea și îi ținea bine lipiți de zidurile turnului. Apoi pășea cu următorul pantofior, la fel, se întindea acadeaua și într-un final, ajunseră cu picioarele pe pământ. Și toată frica piticului de a coborî din turn se transformă într-o imensă bucurie. De sus de pe turn, pietrele aveau toate aceeași culoare și mărime. Dar de-aproape, ele erau de mărimi și culori diferite , gri, albastre, roșiatice și erau calde ca razele soarelui.

-Iu-hu, uită-te la mine, pot păși! exclamă cu veselie Piticul-Vede-Tot. Încercă un mers milităresc, apoi fugi, făcu tumbe și Fetița-Curcubeu râdea de el ținându-se cu mâinile de burtă.

-Chiar că ești un pitic caraghios! îi tot repeta și întreaga cetate răsuna de râsetele lor.

Nu departe de ei se afla Turnul cu Zimți.

Pe  vremuri, fusese un turn frumos. Oameni din toate colțurile lumii veneau să-l admire. Acum, zăcea în beznă și nimeni nu-i trecea pragul, ceea ce-l făcuse ursuz ca un căpcăun. 

Vedeți voi, între Turnul cu Zimți și vrăjitoare exista demult, de foarte demult o înțelegere.

Vrăjitoarea  avea să-i redea turnului frumusețea și măreția iar el trebuia să o anunțe când piticul va coborî de pe turn.Și iată, că  ziua cea mult așteptată, a sosit!

Va urma