Pe Marius Chivu l-am întâlnit la Sibiu anul trecut, după ce și-a lansat la Librăria Habitus cartea „Sfârșit de sezon”. Este  jurnalist, scriitor, cronicar și traducător. A debutat în 2012 cu volumul de poezie Vintureasa de plastic (Premiul pentru debut al USR și Premiul pentru debut al revistei Observator cultural). A mai publicat volumul de interviuri Ce-a vrut să spună autorul (2013) și jurnalul de călătorie Trei săptămâni în Himalaya (2012). Scrie la reviste de cultură, face fotografii, traduce cărți, este coautor a mai multor volume colective. Știe să se apropie de cititori și să le stârnească curiozitatea de a citi. 

Reporter: Ce nu știu cititorii despre scriitorul Marius Chivu?

Marius Chivu: Aș fi și eu foarte curios să aflu, probabil că știu destul de multe, în sensul în care am scris și poezie și cărți de călătorie, iar acum și proză scurtă. Am mai publicat și texte memorialistice pe diverse teme, dar cred că tot a mai rămas câte ceva de cunoscut. Cu această nouă carte, „Sfârșit de sezon”, probabil vor mai afla câteva lucruri, dar asta nu înseamnă că nu va mai rămâne nimic pentru următoarele cărți.

Rep.: Care este povestea titlului „Sfârșit de sezon”?

M.C.: Am vrut un titlu care să nu reia titlul uneia dintre povestiri, să fie titlul cărții și, în felul acesta să acopere la un anumit nivel de semnificatie fiecare proză din carte și, cred că modul figurat sau cât se poate de propriu al titlului acoperă cumva sau vorbește despre tot ceea ce se întâmplă în aceste povestiri. Titlul a venit după ce am avut povestirile, pentru că aveam un titlu în cap înainte dar nu eram fericit deloc cu el și, din fericire, cei cărora le-am spus acel titlul m-au convins să caut altul și a fost bine pentru că, în cele din urmă, „Sfârșit de sezon” așa cum spuneam mi se pare că acoperă foarte bine toate povestirile. E un titlu bun și nici nu se mai găsește la un alt autor. Dacă căutați pe Google veți afla cu surprindere și cu bucurie în cazul meu, că nu mai există cărți cu un astfel de titlu, ceea ce e destul de greu în zilele noastre.

Rep.: Cum își descrie Marius Chivu cititorii?

M.C.:  Îmi e foarte greu să îmi descriu publicul pentru că în aceste săptămâni de când am umblat cu cartea prin țară, lansând-o în diverse orașe, cred că Sibiul este al optulea, am cunoscut oameni foarte variați, de diverse vârste, de diverse pregătiri, cu variate preocupări. Din fericire, e un lucru minunat să nu ai un tip de public pe care să-l poți cuprinde într-o singură frază ceea ce mă ajută pe mine în speță să-mi scriu următoarele cărți cum le-am scris și pe cele de până acum, exclusiv gândindu-mă la mine și niciodată la cititorii pe care îi voi avea. Fiind atât de diferiți, pentru cine scrii de fapt? Cel mai bine e să scrii pentru tine.

Rep.: Și așa se întâmplă?

M.C.: Așa se întâmplă pentru că literatura are această calitate magică, scrii pentru tine și, de fapt te vor citi și te vor înțelege ceilalți care se regăsesc foarte mult în ceea ce tu îți imaginezi că este foarte personal. E un lucru cu care, la a patra carte încă nu m-am obișnuit, un lucru minunat.

Rep.: Vorbeai despre orizonturi, de așteptare și spuneai că nu te gândești…

M.C.: Nu te gândești că nu ai la ce anume să te gândești. Nu știi cine sunt oamenii care te vor citi, nu știi ce vor ei de la tine, mai ales în cazul acestei prime cărți a mele de proză. Cine ar putea să știe sau să fi știut ce ar fi vrut cititorii mei care citiseră până atunci poezie sau cartea de călătorie, „Trei săptămâni în Himalaya”. Cine ar fi putut spune ce își doresc acești cititori să citească de la prozatorul Marius Chivu?

10906171_956957850982907_6552638771893027729_n

Rep.: Unde intervine privirea criticului Marius Chivu? Sau când intervine?

M.C.: Intervine în chestiunea stilistică și de tehnică. Măcar atâta lucru am învățat și eu în cei 14 ani de când fac critică literară, că unele fraze sunt bune și știu ce le face pe cele bune să fie bune și asta se întâmplă de la caz la caz, adica depinde de mesaj și de stilul prozei respective, de temă și așa mai departe. În ucenicia pe care am făcut-o scriind despre cărțile celorlalți am învățat nu doar ce să nu scriu, dar am învățat din fericire și ce să scriu. Am învățat ce înseamnă literatura bună. Am învățat atât din greșelile celorlalți, cât și din reușitele lor așa că, în acest moment, pot spune că le sunt îndatorat tuturor autorilor pe care i-am citit până în acest punct.

Rep.: Ce ți se pare incomod în lumea scriitorilor?

M.C.: N-aș putea spune incomod. Îmi displace răutatea unor scriitori care vine din frustrare sau din invidie sau mai știu eu din ce. Cred despre mine că sunt o persoană prietenoasă și deschisă, prin urmare asta mi-ar plăcea să întâlnesc și în ceilalți scriitori. Nu se întâmplă întotdeauna așa. Din fericire, relația mea cu scriitorii e destul de distantă, nu sunt foarte apropiat de scriitori, nu am prieteni scriitori decât foarte, foarte puțini. Până acum am făcut-o pentru că, fiind critic literar lumile noastre păreau cel putin distincte, iar în acest moment nu o fac pentru că nu e ceva ce mă interesează în mod deosebit. Cărțile, de cele mai multe ori sunt mai bune decât noi și ne sunt de ajuns.

Rep.: Ce simți atunci când citești din cartea ta?

M.C.:  Uneori satisfacție, pentru că am scris ceea ce voiam să scriu și am exprimat ceea ce mi-aș fi dorit să pot exprima, iar uneori cu cât trece timpul mă și mir că am putut să scriu așa ceva.

Rep.: Spuneai la un moment dat că atunci când așterni pe hârtie povestea, ea deja are personalitate.

M.C.: Momentul în care mă apuc să scriu povestirea ea e deja conturată în totalitate în capul meu, adică tot acest proces al scrisului, scrisul în sine este ultima etapă. Ca mulți alți scriitori, scriu foarte mult la mine în cap și numai când povestirea e gata acolo o și aștern pe hârtie. Asta nu înseamnă că nu mai fac modificari sau că nu schimb pe ici, pe colo diverse lucruri, dar în principiu, trebuie să fie gata la mine în cap pentru a mă apuca să o și scriu. Nu sunt genul de scriitor care atunci când se pune în fața laptopului sau când se așază la scris în agendă scrie descoperind la tot pasul lucruri pe care nu le știa. Eu vreau să știu totul și să dețin controlul în momentul în care scriu.

Rep.: Te compari cu anumiți scriitori?

M.C.: Nu mă compar. Îmi plac anumiți autori și mă inspiră, îmi dau curaj, alteori mă copleșesc dacă sunt foarte buni deci, în felul acesta da, mă compar cu ei, în sensul că vreau să îmi găsesc un loc distinct al meu și vreau să nu fiu foarte apropiat de scriitura altora, vreau să-mi găsesc dacă se poate, deși este aproape imposibil, să îmi găsesc niște teme predilecte sau un anumit fel de a le trata în scris. În felul acesta, probabil fiecare scriitor „se compară” cu un alt scriitor, se măsoară cumva cu el.

Rep.: Ai răbdarea necesară atunci când vezi că un scriitor e sub nivelul tău de evaluare să citești până la capăt?

M.C.: Uneori am și răbdare, alteori am determinare pentru că, timpul fiind scurt nu îmi permit să mă apuc de cărți care, dacă nu sunt bune să nu le termin pentru că am un deadline la anumite recenzii și atunci aș pierde foarte mult timp căutând cărțile foarte bune și care merită cu adevărat citite, în care merită să investești timp. Uneori, de fapt de multe ori, critica literară presupune și sacrificiu și anume, de a investi timp în cărți care altfel nu te-ar interesa sau care chiar nu merită.

Rep.: Citești înainte cronica unei cărți sau întâi cartea și apoi cronica?

M.C.: Uneori se întâmplă să citesc o cronică pe care a făcut-o un coleg de-al meu și să mă intrige, să mă facă și pe mine să citesc cartea respectivă, dar de cele mai multe ori încerc să scriu printre primii dacă se poate despre o carte. Nu se întâmplă întotdeauna, uneori scriu foarte, foarte târziu despre o carte când s-au exprimat alți 10-15 critici literari, deci nu există o regulă.

Rep.: Când o carte este bună din punctul tău de vedere?

M.C.: În general, dau un verdict de carte bună unei cărți care nu este neaparat pe gustul meu, dar care în mod cert, are calități literare pentru că, un critic literar trebuie să-și înfrângă de multe ori gustul personal, chit că nu îi place un anumit stil sau o anumită temă. El poate să știe dacă cartea respectivă e bine scrisă, dacă aprofundează cum trebuie subiectul. Cum spuneam, chit că din punctul de vedere al gustului personal, cartea respectivă nu prezintă un interes foarte mare, criticul literar de multe ori citește pentru alții.

Rep.: În momentul acesta faci critică și scrii.

M.C.: Da, zic critică literară, dar când spun acest lucru mă refer la cronica literară, la recenzie de carte, nu la studii academice, la doctorate sau eseuri critice de zeci de pagini.

Rep.: Ce autor român și străin ai recomanda?

M.C.: Sunt foarte mulți, dar mi-ar plăcea să știu că tot mai multă lume citește autori precum Radu Cosașu sau Răzvan Petrescu care sunt printre autorii mei români favoriți din toate timpurile, iar dintre scriitorii străini sunt un mare fan al scriitorului american Philip Roth și al scriitorului britanic Julian Barnes, care sunt foarte cunoscuți. Aș mai da un nume mai puțin faimos și, acela ar fi Wells Tower, un autor nord-american.

Rep.: Dacă ar fi să scrii o povestire despre Sibiu, ce te-ar inspira de aici?

M.C.: Mă inspiră toată această arhitectură veche, probabil aș scrie o povestire care s-ar întâmpla noaptea târziu, într-o noapte importantă, să zicem de Paște. O să mă mai gândesc…Uneori îți trebuie ani de zile pentru a compune, a formula sau a găsi desfășurarea completă a unei povestiri. Ai doar o situație sau ai doar un schimb de replici, dar nu știi despre ce e vorba cu adevărat și în timp, aceste lucruri se decantează, își capătă o formă.

Rep.: Ai și acum povestiri care sunt în așteptare?

M.C.: Absolut. Nu sunt încă povestiri, dar sunt situații despre care pot spune că voi scrie cu siguranță într-o zi.

Poezie, carte de călătorie, iar acum proză scurtă, așa își conturează scriitorul Marius Chivu drumul în arta scrisului. 11 povestiri sunt adunate în volumul Sfârșit de sezon și îi poartă pe cititori prin diverse stări și abordează teme pe care încearcă să le trateze într-o manieră cât mai proprie. 

Credit Foto: Ioana Bîrdu