Poarta pe care intrase Fetița-Curcubeu dădea într-o grădină mare. Cât vedeai cu ochii era iarbă deasă și moale iar unde se termina iarba curgea un râu cu apă limpede și rece.
Fluturi de toate culorile zburau în jurul Fetiței-Curcubeu. Din iarbă răsăreau o mulțime de flori colorate împrăștiind în aer un miros îmbietor. Pomii aveau roade bogate și parfumate iar copacii bătrâni își întindeau rădăcinile lungi și puternice prin pământul răcoros. Fetița-Curcubeu zări chiar lângă apă un copac uriaș iar pe creanga lui atârna un leagăn din liane și flori.
“Ce loc perfect de mâncat acadele!”, gândi Fetița-Curcubeu. Își scoase pantofiorii și alergă prin iarba înaltă și moale până la copac. Ajunse la leagăn și dintr-o mișcare sări în el.
Prindea așa elan încât ar fi putut jura că atinge cerul cu vârfurile degetelor de la picioare. Își scoase o acadea din buzunar și începu să o mănânce.
În câteva clipe, simți cum fața i se întidea în toate direcțiile și văzu un roi de albine îndreptându-se spre ea. Speriată, Fetița -Curcubeu se aruncă în iarba înaltă și albinele îi pierduseră urma.
“Ce noroc!”se gândi ea.
Și cum stătea cu fața în iarbă, simți cum i se lipeau de față: fire de iarbă, petale de flori și frunze. Nu înțelegea ce se petrecea cu ea.
Atunci, o armată de ființe mici, verzi și cu aripioare strălucitoare au ieșit de după firele de iarbă. Și rând pe rând, ființe mici, în fel de fel de culori, ieșeau de după flori și copaci, din apă și din nuferi.
-Bună ziua! Noi suntem spiridușii din Gradina Fermecată. Nu te teme! Nu o să-ți facem niciun rău. Tu, cine ești?
Fetiței-Curcubeu nu-i venea să creadă ce vedea în jurul ei. Stătea și se uita uluită la spiriduși. Erau atât de gingași, de colorați și de strălucitori. Nu mai văzuse niciodată ceva atât de frumos.
-Eu sunt Fetița-Curcubeu. Ce se întâmplă cu mine?întrebă ea. De ce sunt așa lipicioasă?
-Ești în Gradina Fermecată. Aici trăim doar noi, spiridușii. La noi nu vin oameni pentru că nu știu că existăm. Dar, dacă se întâmplă să se rătăcească vreun om pe-aici, cât timp va sta în Gradină Fermecată, se va transforma în ceea ce va bea sau va mânca.
Fetița fugi repede la râu și se uită la chipul ei. Arăta ca o acadea mare, rotundă și lipicioasă.
-Ce mă fac? Nu pot să rămân așa, spune îngrijorată fetița.
-Noi te putem ajuta dacă ne promiți ceva, se auzi vocea caldă a unui spiriduș care semăna cu o floare de iris.
Fetița află de la spiriduși că o vrăjitoare i-a luat pe spiridușii de castan și i-a dus departe, într-un loc întunecos și îi folosește ca să pună stăpânire pe Cetatea Soarelui pe care o va transforma în Cetatea Întunericului.
-Fără lumină noi nu putem trăi, ne pierdem strălucirea. Și o dată cu noi dispar toate florile și toți copacii, fluturii și albinele, spuse spiridușul cu petale de flori de iris.
-Te rugăm să ne ajuți, noi nu putem părăsi Grădina Fermecată, spuseră spiridușii într-un glas.
Fetița Curcubeu asculta cu băgare de seamă.
-Sigur că o să vă ajut! Dar, Piticul-Vede-Tot e singurul care ar fi putut vedea unde s-a ascuns vrăjitoarea și eu l-am convins să coboare de pe turn. Cum o vom găsi?
-Vrăjitoarea cea rea i-a dus pe spiriduși în pivnița unui turn, spunea trist spiridușul Floare de Cireș. Ne ajuți să ne găsim frații?
-Da, sigur că vă ajut. Dar, îmi puteți reda înapoi chipul?
-Spală-te pe față cu apa din râu, spune spiridușul Floare de Nufăr.
-Ce apă limpede! Mi s-a făcut sete, pot să beau?întrebă ea.
-Nu, doar dacă nu vrei să te transformi în râu, spuse spiridușul Flori de Cireș.
-Nici gând! râse Fetița-Curcubeu, apoi își clăti fața cu apă până nu se mai simți lipicioasă. Acum cred ca sunt bine și se verifică în apa râului. Mulțumesc, am tras o sperietură îngrozitoare!
Sunt gata de drum! Pe curând, spiridușilo! Să ne revedem cu bine!
-Ai grijă, Fetiță-Curcubeu, galeriile de sub turn sunt lungi, întunecoase și pline de primejdii. Mult succes, îi urară spiridușii, în timp ce băteau din aripioarele strălucitoare.
Pe partea cealaltă a porții, o așteptau Piticul-Vede-Tot și Ursitoarea.
Ursitoarea torcea fără grabă și întrerupere, în timp ce piticul făcea ture de colo-colo, când, în fața porții apăru Fetița-Curcubeu.
-Fetiță-Curcubeu, cât mă bucur că ești teafără , chicoti piticul.
-Nici n-am lipsit mult că ți-ai și făcut o nouă prietenă, spune Fetița-Curcubeu.
-Eu sunt Ursitoarea! Locuiesc dincolo de zidurile castelului.
-Eu sunt Fetița-Curcubeu, sunt încântată să cunosc o Ursitoare.
Fetița le povestește de minunatul loc în care a ajuns dar și de promisiunea făcută spiridușilor.
-Vrem și noi să vedem Grădina Fermecată, spuseră într-un glas Piticul-Vede-Tot și Ursitoarea, în timp ce amandoi erau ridicați pe vârfurile picioarelor să vadă dincolo de zid.
La auzul acestor cuvinte, zidul se înălță și se închise ca o floare la venirea serii.
-Prima dată trebuie să salvăm spiridușii și Cetatea Soarelui, altfel, în scurt timp, vrăjitoarea va aduce Întunericul peste întreg ținutul,spuse Fetița-Curcubeu.
-E doar vina mea, se auzi vocea tristă a Piticului-Vede-Tot. Trebuia să fiu pe turn, la datorie!
-Nu e vina ta, îl liniștește Ursitoarea.
-E vina unui trădător, intervine Fetița-Curcubeu. Spiridușul Floare-de-Iris mi-a spus că atunci când vrăjitoarea i-a luat pe spiridușii de Castan, a auzit-o spunând că-i va duce într-un turn.
-Cum??? se încruntă Piticul-Vede-Tot. Crezi că turnul, care e casa mea, e un trădător? Turnul care stă înclinat și dă binețe tuturor oamenilor, de atâtea veacuri? E ridicol, pufăi Piticul-Vede-Tot.
-Îmi pare rău, prietene, zise fetița. Dar imaginează-ți niște bieți spiriduși în pivnița întunecată a turnului, spuse Fetita-Curcubeu.
-În pivnița turnului, ai zis? întrebă piticul.
-Da, acolo i-a dus și noi trebuie să-i salvăm pe ei și Cetatea Soarelui, zise Fetița-Curcubeu.
-Turnul meu nu are pivniță, însă știu pe cineva care are. Trebuie doar să-l convingem să ne deschidă poarta. Urmați-mă, îi îndemnă, plin de curaj piticul.
-Bună ziua, Turnule! zise țanțoș Piticul-Vede-Tot, dar nu primi niciun răspuns.
-Nu așa, șușotește Fetița-Curcubeu. Fii mai politicos! Bună ziua, domnule Turn! spune cu voce caldă Fetița-Curcubeu.
Însă, nici de data aceasta nu se auzi nimic.
-Lăsați-mă pe mine, intervine Ursitoarea, în timp ce-și drege vocea :
-Bună ziua, domnule Turn cu Zimți!, spune ea cu glas mieros.
După câteva clipe, Turnul cu Zimți se aplecă spre ei și le răspunde cu o voce răgușită :
-Cine sunteți și ce vreți de la mine?
Țanțoș, Piticul răspunse primul:
-Eu sunt Piti…
-Știu cine ești tu! Se încruntă Turnul cu Zimți spre pitic, apoi își întoarce privirea spre Ursitoare:
-Cu dumneavoastră nu am avut plăcerea, domniță, și făcu o plecăciune către Ursitoare.
-Eu sunt Ursitoarea, încântată să vă cunosc, Mărețe Turn cu Zimți, spuse ea zâmbind.
În acest timp, Piticul-Vede-Tot și Fetița- Curcubeu se uitau unul la celălalt nedumeriți.
-Așa am văzut că-și vorbesc oamenii mari când se plac, ii șoptește fetița, piticului. Adulții-niște ființe atât de plictisitoare!, adăugă ea.
-Haideți, că nu avem timp de lucruri de-astea! Turnule, trebuie să ne ajuți să ajungem la vrăjitoare, îi spune cu glas hotărât piticul.
-Și, de ce, mă rog, aș face asta?răspunde Turnul cu Zimți.
-Pentru că orașul este în pericol, intervine Ursitoarea.
-Vrăjitoarea vrea să aducă întunericul peste noi, iar fără soare și lumină nu putem trăi, spune Fetița-Curcubeu.
-Eu oricum îmi trăiesc viața în beznă, spune cu glas trist Turnul cu Zimți. Nimeni nu mă prețuiește la adevărata mea valoarea. Când vrăjitoarea va fi stăpâna cetății, mi-a promis că voi fi din nou puternic.
-Domnule Turn cu Zimți, nu te încrede în promisiunile vrăjitoarei. Ea nu o să-ți redea niciodată strălucirea, îl povățui Ursitoarea.
-Și, de unde știi tu asta?spune Turnul cu Zimți, aplecându-se spre Ursitoare.
-Adevărata strălucire e în noi, în faptele bune pe care le facem. Trebuie să ai încredere în tine, adevărata frumusețe e înăuntrul tău, zice Ursitoarea.
-Ce știi tu ce e înăuntrul meu? E doar întuneric și pânză de păianjen, spune trist Turnul cu Zimți.
-Dacă ți-ai deschide poarta, oameni din toate colțurile lumii ar veni să te admire. Ai împărți cu ei frumusețea ta. Haide, lasă-ne să intrăm, spune convingătoare Ursitoarea.
Turnul cu Zimți se gândi cum era mai bine să facă, se suci la stânga, la dreapta apoi hotărî că vrăjitoarea nu era de încredere și își deschise poarta pentru cei trei prieteni.
-Haideti, intrați repede, sper că nu mă faceți să-mi pară rău, zise el. Cum intrati, în podea e o ușă de lemn, o deschideți și pe-acolo veți ajunge la vrăjitoare. Aveți grijă, drumul este lung, întortocheat, plin de praf și beznă! îi avertiză el pe cei trei prieteni.
Fetița-Curcubeu, Ursitoarea și Piticul-Vede-Tot au intrat în Turnul cu Zimți. Era cu adevărat frumos înăntru, chiar dacă avea nevoie de câteva îngrijiri și puțină curățenie.
-Eu am pregătit câte o manta magică pentru fiecare, spuse Ursitoarea. Cu ajutorul ei o să fim invizibili și vom zbura cu viteză foarte mare. Trebuie să avem grijă, dacă o dăm jos nu o mai putem lua înapoi și nu vom mai ști să ieșim din bezna în care intrăm.
Fiecare își luă mantaua și porniră în căutarea vrăjitoarei și a spiridușilor.
Și tot goneau ei prin galeriile de sub pământ, dar nici urmă de vrăjitoare sau spiriduși. Când erau gata, gata să renunțe au zărit o luminiță și s-au apropiat de ea. Era un spiriduș speriat și murdar de pământ, încât abia îi pâlpâia lumina aripilor în întuneric.
-Bună ziua, spiridușule de Castan! Te rog să nu te temi de noi, se auzi glasul Fetiței-Curcubeu. Frații tăi din Grădina Fermecată ne-au trimis după voi. Eu sunt împreună cu Piticul-Vede-Tot și Ursitoarea. Am venit să vă salvăm.
-Unde sunteți? De ce nu vă pot vedea și de unde știi de Grădina Fermecată?, zise speriat spiridușul.
-Eu sunt Fetița-Curcubeu și am ajuns întâmplător în Grădina Fermecată. Nu ne poți vedea pentru că Ursitoarea ne-a dat câte o manta din fir magic care ne face invizibili, dacă o dăm jos, o să rămânem aici pe vecie. Ai încredere în noi! Poți să ne duci la vrăjitoare?
-Am încredere, spiridușii nu ar cere ajutorul oricui. Haideți după mine! Dar aveti mare grijă, e foarte periculoasă vrăjitoarea.
Și au pornit toți după spiridușul de Castan. Au zburat atât de mult și de repede, că de la atâtea curbe și viteză mare, piticului îi era rău.
-Am nevoie de o pauză! E prea lung drumul pentru mine și e foarte întuneric, spunea piticul.
-Mai este foarte puțin, aproape că am ajuns! îl încuraja spiridușul.
Ajunși în fața unei uși, spiridușul de Castan se opri.
-Aici e, am ajuns! zise el.
-Intri tu, spiridușule, noi intrăm după tine și îi luăm pe frații tăi. Tot ce trebuie să faceți e să aveți încredere în noi.
Spiridușul bătu la ușă și vrăjitoarea îi deschise nervoasă.
-Ai văzut ceva? Ne-a descoperit cineva? îl repezi vrăjitoarea pe spiriduș.
-Nu, nu am zărit pe nimeni! spune spiridușul.
-Bine, intră! Mai repede! urlă vrăjitoarea.
Și, țuști, pe lângă spiriduș se strecurară și Fetița-Curcubeu, Ursitoarea și Piticul-Vede-Tot. Cum au trecut cu viteză mare pe lângă vrăjitoare au dărâmat-o de pe picioare.
-Creatură mică și nerecunoscătoare, uite la ea că mă aruncă pe jos, spune furioasă vrăjitoarea.
Trântește ușa și merge spre șanțul la care săpau spiridușii de Castan.
Cei trei prieteni zburau cu așa viteză în jurul vrăjitoarei și făceau un vânt atât de puternic, încât o aruncau dintr-o parte în alta a încăperii.
Vrăjitoarea era plină de nervi și de pământ din cap până-n picioare, arăta ca un uriaș mușuroi de furnici.
Fetița-Curcubeu, Piticul-Vede-Tot și Ursitoarea s-au unit într-un zbor puternic și au împins-o pe vrăjitoare cu nasul direct în șanțul la care săpau spiridușii.
Cu nasul înfipt în pământ, vrăjitoarea își agita în zadar picioarele în aer și îi ruga pe spiriduși să o ajute, că nimeni nu-i sărea în ajutor.
Altădată să nu-ți mai bagi nasul în treburile altora, spuse unul dintre spiridușii de Castan.
O putere invizibilă îi ridica pe spiridușii de castan și îi punea sub mantie. Speriați, aceștia își agitau aripioarele ce abia mai străluceau.
-Stați liniștiți, frățiori, prietenii noștri o să ne ajute să ieșim de-aici! Aveți încredere, le spuse spiridușul și aceștia s-au liniștit numaidecât.
Galeriile subterane răsunau de vocile fericite ale spiridușilor care mulțumeau pentru ajutor, cântau, fluierau și timpul trecuse atât de repede că îndată ajunseră la gura pivniței.
-Ați reușit, haideti, ieșiți mai repede de acolo! spuse cu voce blândă Turnul cu Zimți. De când i-a ajutat pe noii lui prieteni, se simțea mult mai bine și era în sfârșit fericit. Până și pereții aveau mai multă culoare și lumină și mai puțină pânză de păianjen.
Au ieșit toți din pivniță, s-au dezbrăcat de mantalele magice și îi priveau pe spiridușii de Castan:
-Trebuie să vă ducem în siguranță în Grădina Fermecată, spuse Fetița-Curcubeu.
Vrăjitoarea reușise să se salveze și îi pândea de la gura pivniței.
-Deci voi erați, bombănea ea furioasă. Vă vin eu de hac, obraznicăturilor și când vru să iasă din pivniță, Turnul cu Zimți își trânti ușa pivniței în capul vrăjitoarei și îi făcu un cucui mare.
-Nerecunoscătorule! spuse ea către Turnul cu Zimți! Puteam să te fac cel mai înalt și mai frumos turn din lume, zise ea.
-Mă simt bine așa cum sunt acum. Nimic nu aduce mai multă bucurie decât să faci fapte bune și să îți ajuți prietenii, zise cu voce blândă Turnul cu Zimți .
Vrăjitoarea profită de lipsa de atenție a Turnului cu Zimți, trânti ușa pivniței cu putere și fugi afară din turn.
Ajunși în fața porții magice, Fetița-Curcubeu atinse poarta iar aceasta prindea viață sub ochii lor. Razele soarelui se roteau în sensul acelor de ceasornic, florile înfloreau și răspândeau un parfum ademenitor.
-E uimitor! exclamă Ursitoarea.
-Ți-am spus eu, zise Piticul-Vede-Tot.
-Mergem acasa, strigau fericiți spiridușii.
Și într-o clipă, toți se aflau în Grădina Fermecată.
Piticul era în culmea fericirii. Alerga și se tăvălea prin iarba moale și deasă, iar Ursitoarea se minuna de frumusețea tărâmului fermecat.
-Spiridușilor, ne-am întors! Spiridușilor, unde sunteți? striga fericită Fetița-Curcubeu.
Și chiar atunci, apăru în Grădina Fermecată, vrăjitoarea.
-Nu vă așteptați să mă mai vedeți, nu-i așa? Ați crezut că ați scăpat de mine, obrăznicăturilor, zise ea.
Și când puse picioarele pe iarbă, firele de iarbă îi gâdilau tălpile picioarelor și vrăjitoarea se prăbuși pe burtă.
Râdeau spiridușii din Fir de Iarbă, de răsuna toată grădina.
-Vă vin eu de hac numaidecât, amenința vrăjitoarea.
Piticul-Vede-Tot își întinse piciorul și vrăjitoarea se împiedică și căzu cu fundul într-un cactus, ce tocmai își terminase de lustruit acele.
-Aoleu, mă doare! Aoleu! și urla vrăjitoarea cât o țineau puterile.
Și când era cât pe ce să fugă din Grădina Fermecată, Fetița-Curcubeu aruncă după ea cu acadelele și-i lipi vrăjitoarei picioarele unul de celălalt iar aceasta căzu sub castanul cel bătrân.
Spiridușii de Castan au scuturat cu putere copacul și toate castanele au căzut peste vrăjitoare, lăsându-i descoperit doar capul.
-Dacă vrei să pleci de-aici, trebuie să promiți că niciodată nu mai calci în Gradina Fermecată! îi spuse Fetița-Curcubeu.
-Promit! acum lasă-mă să plec de-aici, răspunde nervoasă vrăjitoarea.
-Și niciodată nu mai vii în Cetatea Soarelui, spune Piticul.
-Bine, nu o să mai vin! răspunde Vrăjitoarea.
-Și niciodată nu te mai apropii de noi, spun spiridușii în cor.
-Promit! Oricum nu sunteți pe gustul meu, bolborosea vrăjitoarea.
-Acum poți pleca! spuse Fetița-Curcubeu.
Vrăjitoarea fluieră după coada de mătură, se urcă pe ea și se înalță pe cer. La scurt timp, pe cerul albastru apăru un nor în formă de vrăjitoare pe o coadă de mătură.
-Adio, vrăjitoare! strigau toți râzând.
Apoi, au petrecut cu toții o după-amiază în Grădina Fermecată. S-au scăldat în apele limpezi ale râului, au zburat pe fluturașii multicolori, au alergat după pofta inimii și chiar s-au odihnit puțin într-o căsuță din copac.
Veni timpul să-și ia rămas bun și să meargă acasă, în Cetatea Soarelui.
-Rămâneți cu bine, dragi prieteni! spuseră Fetița-Curcubeu, Piticul-Vede-Tot și Ursitoarea.
-Mulțumim pentru ajutor și cine știe, poate într-o zi ne-om revedea, au zis în cor spiridușii.
-Am petrecut o după-amiază minunată! exclamă Fetița-Curcubeu și când deschise ochii, se afla la ea în cameră, în fotoliul pufos, din fața ferestrei. Se uită repede pe turn și văzu că Piticul-Vede-Tot era la locul lui, pe turnul înclinat.“A fost un vis, dar ce vis pe cinste! “, exclamă ea plină de energie și sări în picioare.
-Haide la masă, am pus în farfurii supa de pui cu tăiței, se auzi vocea mamei.
-Grozav! Supa de tăiței are gustul fericirii! exclamă veselă fetița.
Am o idee, mamă, ce-ar fi, după ce mâncăm să ieșim afară la o plimbare?
-Cred că e într-adevăr o idee foarte bună! răspunse mama.
Iar eu am încălecat pe-o șa și v-am spus aventura așa.
Ochi să ai să vezi și urechi să auzi, pentru ca magia este peste tot în jurul vostru, dragi copii.
