Anul acesta s-au împlinit 11 ani de când există Ziarul Orizontal realizat de artistul Dan Perjovschi, pe zidul de la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu. Alb, negru sau auriu, alb pe negru sau negru pe alb, în fiecare an, o dată cu începerea unei noi ediții FITS, se schimbă ceva și la zid.

Ziarul Orizontal din acest an este o ediție de pandemie, spune Dan Perjovschi: „ E o situație neobișnuită într-un fel. Sunt singurul spectacol, în carne și oase din cadrul FITSonline 2020. Aduc ziarul la zi cu dinamica subiectelor de astăzi, iar dinamica se schimbă. Desenele pe care le găsiți pe zid sunt despre pandemie, despre umanitatea din vremea asta, despre ce se întâmplă cu noi. Limitarea unor libertăți personale pentru binele comun. Sunt niște temeri. Dacă puterea, oricare ar fi ea, are legalitatea să te țină în casă sau să te controleze, până unde putem accepta? Apoi, e o poveste de solidaritate și de bun simț – masca nu o pui pentru tine, o pui pentru celălalt.

© Gabriela Cuzepan

Îl protejezi pe celălalt. E o poveste de empatie. De ce pun accentul pe pandemie? Pentru că în toată lumea a declanșat foarte multe lucruri. China ocupă Hong Kong. America își dă jos statuile proprietarilor de sclavi. Europa dă jos statuia unui autor de genocid și în timpul ăsta, noi, în Sibiu, avem bulevardul Milea – unul din generalii care au condus represiunea la Timișoara. Nu sunt pentru dărâmarea monumentelor. Consider, în schimb, că unele lucruri trebuie scoase din spațiul public și puse în muzeu. Recontextualizate astfel încât să înțelegem de unde venim și unde mergem. Societatea evoluează. Când îmi caut subiectele, eu mă uit la mai multe aspecte. Mă uit la situația actuală, la rolul cetățeanului de rând. Totuși, mi-am dat seama că oricât de expuse în spațiul public ar fi desenele mele și oricât ar părea că se adresează tuturor, nu e așa. Nu toată lumea știe engleză, nu toată lumea cunoaște aceste subiecte și nu toată lumea are bilete de spectacol la teatru. Asta e realitatea în care trăim și trebuie să o negociem cumva.”

Dan Perjovschi spune că zidul e în fiecare an un experiment, e o școală de text și imagine. De altfel, e partea din festival care pune în lumină arta contemporană și rolul ei în comunitate. Pandemia nu a schimbat lucruri esențiale în viața artistului. Ce-i drept, îi lipsesc voluntarii japonezi care veneau în fiecare an la FITS, dar și turiștii străini. „Pentru noi, eu și Lia, soția mea, nu e o mare schimbare, numai o mică adaptare. Chiar vorbeam cu ea despre cum noi, de 30 de ani, suntem în momente de criză și răspundem la schimbări de ecosistem cultural. A trebuit să facem față situației în lipsa unei piețe de artă, fără resurse, fără instituții. La mine, o dată cu pandemia, schimbarea a fost abordarea timp de trei luni a aceluiași subiect și faptul că timp de trei luni nu am mai mers nicăieri. Ceea ce nu mi s-a mai întâmplat din anii ’90. Nici eu, nici Lia, nu am încercat să rupem sau să dăm peste cap nimic. Avem o reflecție asupra situației. Gândim, împreună sau separat, implicațiile acestui subiect.

© Gabriela Cuzepan

Eu am luat câteva decizii pentru mine. Nu o să mai particip la toate expozițiile la care sunt invitat, cum făceam până acum. Lucram în spațiul liber oricum. Am făcut efortul de a ieși din cadrul muzeal înainte de pandemie. Sunt activ pe internet de multă vreme. Ce fac acum este doar să reconceptualizez aceste lucruri, să văd care dintre ele poate deveni o platformă sustenabilă, online sau fizic. O să îți spun cinstit că mă uitam, cu ani în urmă, cu superioritate la cei care făceau, cum puteau și unde puteau, câte o expoziție. Acum, nu mă mai uit așa superior. Sunt tot felul de spații precum gangurile din Sibiu sau intrarea înspre Galeriile Pacea care sunt suprafețe foarte interesante de lucru. Vitrinele, iarăși. Mă refer acum la spațiile intermediare, dintre instituția de cultură și restul zonelor.

© Dani Gheorghiu


Iar dacă vorbim de FITSonline 2020, îmi lipsesc voluntarii japonezi. Era tare interesant să vezi prin tot Sibiul tineri cu tricourile acelea pe care scria ,,voluntari’’. Îmi lipsesc turiștii străini, cei români la rândul lor. Zidul acesta e pentru ei. Jumătate în engleză, cealaltă parte în română. Un pic de italiană, un pic de germană. Acum am rămas cu publicul standard. Dar să știi că e bună scuturătura asta. Cred că o luaserăm cu toții puțin razna. Poate voiam prea mult, prea mare, prea complicat. E în regulă cum făceam, dar trebuie să găsim alte căi.”

foto cover: Dani Gheorghiu

*articol publicat în Capital Cultural nr. 22, ediție specială FITSonline 2020