Zilele aceastea internetul va fi plin de informații referitoare la perioada, minunată de altfel, care va urma. Inițial acest articol ar fi trebuit să fie despre obiceiurile și tradițiile poporului român în perioada Crăciunului. Dar la o simplă căutare pe Google veți găsi foarte multe date din diferite zone ale țării. Le-am consultat și eu. Multe dintre ele îmi erau cunoscute, iar altele am remarcat că deja s-au pierdut.
Tradițiile multiseculare ale românilor, și nu numai probabil, se diluează treptat, din păcate. Pământul se învârte, viața se schimbă… Clișeic, și lumea satului, acolo unde aceste tradiții s-au păstrat și apărut, de fapt, este tot mai goală, mai tristă. Viața la sat e grea și reacția oricărei ființe este de a-și simplifica, îmbunătății existența. Pe lângă asta, putem observa și un fenomen perfid: cel al exploatării tradițiilor în scop comercial. Astfel, fără a fi un gest natural, revenirea la tradiție devine o afacere care ar fi bine-venită în absența inserării grotescului kitch care înlătură valorile autentice, vechi, păstrate de bunicii și străbunicii noștri.
Să luăm exemplul proprietarilor de pensiuni care își îmbie oaspeții cu diverse produse și activități, spun ei, tradiționale. Se poate observa acest fenomen în nenumărate zone ale țării, inclusiv în apropierea Sibiului. Alții sărbătoresc senin, sincer fără a aștepta beneficii. Fără a-l aștepta pe Moș Crăciun. Fără a-și dori brad de peste 2 metri înălțime. Fără a dori să-și umple 2-3-4-5 cărucioare în supermarket cu produse pe care în proporție de 50% le vor arunca în perioada următoare. Ei își doresc să aibă familia aproape, să fie sănătoși și voioși. Și să celebreze o Sărbătoare care de fapt înseamnă nașterea Domnului Iisus Hristos!
Într-o discuție avută zilele trecute cu studenții străini veniți cu burse Erasmus în Sibiu i-am încurajat să cunoască România de la țară. I-am întrebat ce vor face de Crăciun. Mulți au spus că vor merge în târgul din Piața Mare a Sibiului. Le place târgul. Și mie îmi place. Dar nu e nimic autentic în el. Astfel de târguri putem vedea în nenumărate orașe europene. Prețul României ca stat european: senzația de copy-paste. Ori „la țară” e altfel. Le-am spus să colinde pe jos satele din apropierea Sibiului și să intre în vorbă cu oamenii. Românii încă sunt primitori. Îi vor invita în curte la tăiatul porcului. Îi vor omeni, cu o bucată de șoric și un pahar de rachiu. Nu toți, e adevărat. Vor vedea colindători, îmbrăcați în port popular. Lucruri autentice care sunt încă păstrate!
Toată lumea îndeamnă la bunătate în pragul Sărbătorilor. Eu vă îndemn să fiți buni tot anul, nu doar în anumite perioade. Și dacă faceți un bine, să îl faceți pentru sufletul dumneavoastră și nu pentru a pune poze pe Facebook.
Cu sau fără zăpadă să avem cu toții Sărbători fericite, liniștite și…autentice!