Să urmăreşti un festival pe ecranul unui computer nu se compară cu trăirile pe care le ai într-o sală de teatru. Iniţiativa festivalului sibian FITS, de a realiza o ediţie online, a fost, însă, mai mult decât salutară.

2020 urma să fie un an bun. Un an plin de evenimente culturale de vârf. Mi le notasem cu sfinţenie în agenda pe 2020, deja de la sfârşitul anului trecut. Ca nu cumva, uitând datele precise, să se suprapună un festival cu altul sau premiera unui spectacol cu alta. Apoi a intervenit neprevăzutul. Incertitudinea, care mai domnea încă prin martie-aprilie, a devenit certitudine. Ca piesele de domino au început să cadă, respectiv să-şi anuleze ediţia, un festival după altul. Şi nu doar festivaluri regionale, mai mici, ci evenimente majore care ţin capetele de afiş ale vieţii culturale germane. Bunăoară, Festivalul Beethoven din Bonn, care avea să se desfăşoare, în mod excepţional, pe tot cuprinsul anului în care se împlinesc două secole şi jumătate de la naşterea titanului. Ar fi fost şi ultima ediţie realizată de descendenta altor mari compozitori – Richard Wagner şi Franz Liszt – Nike Wagner. Ca să nu mai vorbim despre pelerinajul către Colina Verde, către templul wagnerian din Bayreuth. Şi acolo abia aşteptam să ajung – alt moment fix în agenda mea culturală.

Anul acesta mă bucuram enorm că voi putea alege mai multe spectacole din programul Festivalului Shakespeare din Neuss, care în mod normal se suprapune, în parte, cu FITS – Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Ei bine, acum evenimentul cu o atmosferă pe care rar am mai întâlnit-o la un festival, găzduit de o replica arhitectonică  a londonezului Globe începea, din varii motive, mai devreme, deja din în mai. Încă o amânare pe anul viitor şi exemplele ar putea continua.

Cât priveşte FITS, nu am ratat nicio ediţie în ultimii ani, destul de mulţi, datele de desfăşurare fiind notate cu roşu în deja amintita agendă. În martie începusem să mă îndoiesc că va mai putea fi organizat, dată fiind evoluţia pandemiei, dar încă mai aveam speranţe. Nu degeaba se spune că speranţa moare ultima. În cele din urmă a survenit anunţul: ediţia cu numărul 27 nu va fi anulată, ci va fi trecută în registru digital. Neobositul Constantin Chiriac, sufletul festivalului – devenit de mult un reper pe harta culturală nu doar a României – a găsit o soluţie. Şi îmi imaginez că n-a fost deloc uşor.

Am aşteptat cu nerăbdare afişarea programului şi, în tot acest răstimp, eram parcă tot mai mult cuprinsă de nostalgia ediţiilor trecute, de tristeţea de a nu putea fi în aceste zile la Sibiu, oraş pe care am început cu ani în urmă să-l iubesc şi datorită festivalului. Am regretul  de a nu mai „goni” prin programul exhaustiv al FITS – de la o conferinţă sau dezbatere la un spectacol de teatru, de la un show de muzică sau dans la un spectacol-lectură, de la o expoziţie la un spectacol impresionant de stradă. Îmi vor lipsi şi focurile de artificii de la deschidere şi de la finele ediţiei, ca şi festivitatea decernării stelelor pe Aleea Celebrităţilor. Şi, nu în cele din urmă, îmi vor lipsi întâlnirile – cu artişti, dar şi cu jurnalişti, critici de teatru, fotografi, care de-a lungul anilor mi-au devenit prieteni – pe una din terasele însorite ale fermecătorului oraş transilvan sau, în orele serii, la Clubul Festivalului.

Mi-am amintit de spectocolele care m-au impresionat anul trecut sau în alţi ani. De oamenii pe care i-am întâlnit sau reîntâlnit la Sibiu. Şi, ca şi cum n-ar fi fost destul, Facebook a avut grijă să-mi alimenteze zi de zi memoria cu fotografii sau filme postate în urmă cu un an, cu doi, cu trei sau şi mai mulţi, din zilele de festival.

Acum, când aştern aceste rânduri, festivalul, în varianta sa online, tocmai s-a încheiat. E luni şi, uitându-mă la ceas, am tresărit. Nu trebuia să înceapă acum o nouă întâlnire cu unul din marii artişti care au acceptat invitaţia de a participa la această ediţie specială, între care Thomas Ostermeier, Peter Stein, Robert Wilson sau Sasha Waltz, intrând în „dialog” cu  George Banu, Octavian Saiu sau Cătălin Ştefănescu? Sau poate sunt pe cale să ratez un nou episod din mini-serialul de teatru-film, produs de naţionalul sibian, „Autobahn”? Sau nu cumva era programat un spectacol la ora asta? E limpede că mă obişnuisem deja să îmi arunc, din când în când, privirea spre ceas şi apoi pe programul #FITSonline ca să nu-mi scape ceva ce mi-aş fi dorit să văd. Să compar, de pildă, spectacolul „Domnişoara Iulia”, pus în scenă de Thomas Ostermeier la Theatre of Nations din Moscova, cu producţia sa de la Schaubühne din Berlin, pe care am avut plăcerea să o văd anul trecut la FNT. Să văd o altă montare a remarcabilului regizor german – „Profesorul Bernhardi” după Arthur Schnitzler – sau capodopera cehoviană „Trei surori” în viziunea (de prin anii ´80) a unui alt mare nume al artei regizorale din Germania: Peter Stein. Şi cu unul, şi cu celălalt am avut bucuria de a sta de vorbă cu ani în urmă la Sibiu. (Iar mă întorc la amintiri!) Sau să văd cum a desluşit Silviu Purcărete textul shakespearian „Richard al III-lea” pentru Tokyo Metropolitan Theatre. Sau, sau, sau…

Să stai în faţa unui iPad nu e, însă, acelaşi lucru ca a te afla într-o sală de teatru. Îi e, cred, oricui cât se poate de limpede că niciodată internetul nu va putea înlocui arta live, trăirile spectatorului aflat în public, interacţiunea cu scena, dar şi cu cei din jur, cu sala. E, însă, o soluţie de compromis binevenită în aceste timpuri marcate de pandemie, o iniţiativă mai mult decât salutară a festivalului sibian, o cale de a hrăni nevoia oamenilor de artă şi cultură, de a păstra vie legătura comunităţii cu teatrul ei. O dovedesc de altfel şi cifrele înregistrate în cele zece zile de festival: mai mult de 800.000 de vizualizări din peste o sută de ţări. Sper din tot sufletul că ne vom putea relua, cât de curând, viaţa culturală cu care eram obişnuiţi. În interesul nostru, dar şi al creatorilor de bine şi de frumos, al artiştilor, loviţi cumplit de această criză fără precedent.

Medana Weident

Medana Weident este redactor la postul german Deutsche Welle din Bonn din 1991 (până în 2003 cu sediul la Köln). Pasiunea pentru teatru şi muzica clasică se reflectă şi în materialele DW publicate în tot acest răstimp. E prezentă, an de an, la multe festivaluri, între care şi cel internaţional de la Sibiu, de care se simte foarte legată. Colaboreazã şi cu alte publicaţii de cultură din Germania şi România.

*articol publicat în Capital Cultural nr. 22, ediție specială FITSonline 2020