Nu cred că este deloc exagerat să spun că Festivalul de Teatru de la Sibiu este cel mai important eveniment cultural din România post-decembristă, și unul din cele mai prestigioase festivaluri de teatru din lume. Tenacitatea, munca asiduă și flerul artistic ale lui Constantin Chiriac au demonstrat că puterea teatrului poate transforma un oraș, și că un eveniment cultural internațional, care a crescut exponențial de la an la an, poate servi România și prestigiul ei artistic mai mult decât politicile culturale ale tuturor guvernelor celor 30 de ani de democrație românească.
Am avut privilegiul ca de-a lungul anilor să am o colaborare foarte complexă cu Festivalul de Teatru de la Sibiu. Am participat cu două spectacole din SUA prezentate anterior la LaMaMa, unul la care am făcut decorul și care a fost premiat cu prestigiosul premiu OBIE la New York, și unul pe care l-am scris și regizat. Am condus câteva workshop-uri și parade stradale de costum, am organizat un simpozion și o expoziție internațională de costum sub auspiciile OISTAT (Organizația Internațională a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru) și am prezentat câteva cărți de teatru. Sunt mândru că am putut aduce în colaborările mele cu FITS artiști și studenți din toată lumea (SUA, Hong Kong, Japonia, Danemarca, Olanda, Suedia, Israel, Brazilia, Belgia, Turcia, Germania etc.) care au fost extrem de impresionați de calitatea teatrului prezentat în Festival, de România și de români.
Mă întrebam cum ar fi putut să lipsească o ediție a FITS, chiar și în condițiile de restricție impuse de pandemie. Evident, festivalul nu este doar o colecție internațională de spectacole, evenimente și personalități, Festivalul de la Sibiu este o stare de spirit, o declanșare de energie artistică care antrenează spectatorii și artiștii deopotrivă, chiar și în condițiile actuale.
Selecția spectacolelor prezentate online mi se pare excelentă, iar posibilitatea de a fi conectat cu acest festival, fie și online, este ca un pansament benefic pentru criza care a zguduit din temelii instituțiile teatrale din lumea întreagă.
Dincolo de posibilitatea de a vedea spectacolele din selecția festivalului, nu pot să nu mă gândesc la faptul că aceste producții au fost create să se adreseze direct publicului, nu prin intermediul unei tehnici interpuse între scenă și spectatorul devenit pasiv în fața unui ecran oricât ar fi el de mare. Spre exemplu, nu pot să-mi imaginez Povestea prințesei deocheate a lui Purcărete având același impact ca spectacolul live, pentru publicul care-l vede prima oară online. Oricum este un spectacol fascinant, iar posibilitatea de a fi văzut de un număr mare de spectatori, alături de celelalte spectacole online din festival, este o inițiativă extraordinară.
Cine și-ar fi imaginat la începutul promițătorului an 2020 că instituțiile teatrale, educația și profesiile legate de arta spectacolului vor intra într-un impas fără precedent, și că relația public-act teatral va fi curmată drastic pentru o perioadă nedeterminată. Paradoxal, există și o parte interesantă în tot haosul produs de pandemie: se încearcă crearea a noi forme de expresie teatrală și a noi modalități hibride de a suplini lipsa relației directe spectator-spectacol prin integrarea cât mai organică a tehnicilor de transmitere a actului artistic.
Am urmărit în perioada carantinei foarte multe spectacole de teatru, operă și dans puse generos la dispoziția publicului frustrat și captiv în propriile locuințe, de către instituții de cultură importante din întreaga lume. Vizionarea de spectacole online a fost și este încă o experiență interesantă și benefică. Însă, uneori, a scos în evidență faptul că marea majoritate a spectacolelor înregistrate video nu sunt montate cu arta și minuția imaginilor de film sau televiziune.
FITSonline este o încercare reușită de a ne readuce la o „normalitate” cultural-artistică, într-un context global care a pus și pune în pericol existența teatrului și a creatorilor de teatru.
Într-o societate care pare din ce în ce mai divizată în ansamblul ei, cred că teatrul și arta în general, reprezintă un liant unificator și o chemare la rațiune.
–
*Nic Ularu: Scenograf/regizor/autor dramatic, profesor de teatru la South Carolina University (SUA). Director artistic al companiei „Uniart Theatre Company”. A produs, scris și regizat spectacole în coproducție cu LaMaMa în New York, Cardiff UK, Serbia, Hong Kong etc. În 2007 a fost curatorul și designerul Expoziției Naționale a Statelor Unite la Quadrienala de la Praga.
articolul face parte din dosarul FITSonline- un festival fără frontiere, coordonat de Oana Cristea Grigorescu și realizat pentru ediția tipărită Capital Cultural nr. 22.
