Vara lui 2020 ne-am petrecut-o cu gândul nu la destinații de vacanță, ci la cum ne-am acomodat cu pandemia, de ce ne e mai frică și ce înseamnă solitaritatea. Am încercat să vorbim cu cât mai mulți oameni care au continuat să-și facă meseria cu riscul de a se infecta sau de a-i infecta pe cei dragi. Am aflat gîndurile și fricile unui medic anestezist (aici găsiți materialul cu dr. Alina Jeler), am povestit cu un medic din Germania (aici găsiți materialul cu dr. Alexandra Albu), dar și cu profesori, șoferi sau oameni care lucrează în farmacii (aici puteți citi materialul.)

Am povestit și cu prima persoană infectată cu Covid 19, declarată oficial în Sibiu, asistentul Sergiu Danciu.

Sergiu Danciu este asistent medical la Spitalul Județean Sibiu. Lucrează la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă de aproape 11 ani. Știe ce înseamnă virusul SARS-CoV-2 pentru că, pe lângă faptul că lucrează zilnic cu pacienți infectați, a trecut și el prin boală la finalul lunii martie.

Sergiu Danciu/arhivă Facebook

Ce a însemnat toată această perioadă de când a izbucnit pandemia și ce s-a schimbat în munca dvs?

Sergiu Danciu: La începutul începutului era nebunia aceea că nu știai ce va fi, cum va fi, dacă e ceva diferit față de ce s-a făcut până acum. Acum, toată lumea cunoaște protocolul. Nu mai e chiar așa de mare panica ca la început. La terapie intensivă vin cazurile cele mai grave. Pentru mine nu mai e așa un șoc. Noi ne-am adaptat la situație. La început, nu știam modul de transmitere al bolii, cât de infecțioasă era. Momentul acela când îți vine un pacient și știi că are boala x și suferă de anumite afecțiuni, știi ce ai de făcut. Când vine, în schimb, o persoană și nu cunoști modul în care se manifestă boala, nici ce simptome provoacă, se crează incertitudine care te face în mod constant să te întrebi: ,,Ce fac?’’. Acum știm ce avem de făcut. Se cunoaște protocolul. Doar că acum interacționez cu pacientul dincolo de constumul de plastic, doar la nivelul ochilor. De multe ori se uită pacientul la tine și ar vrea să îi arăți o față, dar tot ce vede e doar plastic. Interacțiunea umană este extrem de importantă în cazul oricărei boli. Cred că cel mai mult suferă un pacient când nu vede fața unui om. Un zâmbet ajută mai mult decât orice terapie.

Cum vedeți solidaritatea în această perioadă?

Sergiu Danciu: Oamenii sunt împărțiți. Sunt mereu aceeași care ascultă și fac ceea ce trebuie. Sunt alții care sunt sceptici, spunând că ei nu cred, iar când ajung să fie puși în fața faptului împlinit, îți dau dreptate. Nu îi poți mulțumi pe toți. Cei care au fost pacienți înțeleg ce presupune munca cu un pacient cu COVID-19, iar aici mă refer la orele petrecute în acel costum din plastic din cap până în picioare, în care transpiri, dar numai cu ajutorul ace­luia poți să îți faci meseria. Te uiți uneori la un pacient și ai vrea să faci mai mult, dar nu poți, iar acela e momentul în care decide Dumnezeu. Solidaritatea există între pacienții care suferă de aceeași boală, între cadrele medicale, între prie­teni, cunoștințe ale pacienților. Un tot unitar însă nu există. Asta se poate vedea în comentarii, în idei, oriunde, oricând. 

Credeți că, o dată cu pandemia, oamenii au înțeles care e de fapt rolul medicilor anes­te­ziști și a personalului de la ATI?

Sergiu Danciu: Da. Îmi aduc aminte că m-a zis cineva o dată: Păi, anestezistul e medic? El e doar omul care te adoarme. Acum știu mult mai mulți oameni cât de important e medicul anestezist.  El e cel care are grijă ca tu să te faci bine la terapie intensivă.

Ce v-ați dori din partea celor in jur?

Sergiu Danciu: Mi-aș dori ca oamenii să înceapă să creadă, să nu se mai ia după unul și altul care spun baliverne. Să se uite și să vadă că aceasta este boala, să vadă cum arată un pacient suferind, să vadă familiile îndurerate ale acestora. Opiniile sunt împărțite. E dreptul fiecăruia să creadă ce vrea. Nu vreau să schimb pe nimeni. Dar mi-ar plăcea să deschidă ochii puțin mai larg și să vadă situația în care ne aflăm.

Îmi spuneați că se împlinesc 11 ani de când lucrați ca asistent. Cum de nu ați plecat din țară?

Sergiu Danciu: Deoarece asta am ales să fac și îmi place ceea ce fac. Nu dau înapoi că am găsit un obstacol, că mi se pare mai greu față de acum 10 ani. Consider că, față de când am început să lucrez, acum am învățat mai multe și pot să fac mai mult, ajutând într-o mai mare măsură. Tot timpul invățăm. Mentorii pe care am avut când m-am angajat mi-au spus: ,,Du-te dincolo!’’. Dar nu m-am dus. Am rămas. Am crezut în români. Încă mai cred că românii au cap și gândesc.

cover foto: Luis Melendez /Unsplash

*articolul face parte din ediția tipărită Capital Cultural nr. 24.