Interviu cu Camelia Proca

de Anda Ionaș

În decursul istoriei, femeile au avut de parcurs un drum lung și sinuos până să se bucure de drepturile și libertățile care astăzi ni se par firești. Un rol fundamental în emanciparea acestora a revenit mișcării feministe, care a militat pentru dobândirea independenţei femeii din punct de vedere economic, social, juridic, cultural etc. Printre victoriile secolului XX se numără dreptul la vot al femeilor, dreptul de a iniția procedura de divorț, de a decide în privința unei sarcini, dreptul la proprietate sau la educație. Deceniile ce au urmat Revoluției din decembrie 1989 au adus și în România tendința de schimbare a mentalității tradiționale. Femeile au devenit mai conștiente de drepturile lor și mai motivate să adopte noi statuturi în societate, astfel încât în ultimii ani ele și-au asumat tot mai mult roluri decizionale în politică, administrație publică sau antreprenoriat. În ciuda acestui fapt, violenţa domestică, veche de când lumea, este încă o problemă pe întreg mapamondul. De 14 ani, Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen – A.L.E.G. – din Sibiu, duce o activitate susținută pentru combaterea acesteia, având un impact tot mai extins la nivel național. Printre cele mai noi ințiative se numără programul „Și eu reușesc” și „Rețeaua învingătoarelor”, ce oferă suport de la egal la egal și servicii specializate de informare și consiliere pentru persoanele abuzate. Despre imaginea femeii, societatea în schimbare și problema violenței de gen am discutat cu Camelia Proca, fondatoarea A.L.E.G.

De 14 ani încoace Asociația A.L.E.G. are o activitate prolifică la nivel național. Ai putea să faci o retrospectivă a felului în care, din câte ai remarcat, a evoluat în toți acești ani imaginea femeii și statutul ei, în ce fel femeile au devenit un pic mai conștiente de  propriile drepturi, de necesitatea asumării unui rol mai activ în societate, în ce fel societatea civilă și instituțiile statului se arată mai atente la nevoile lor?

Camelia Proca: Aș putea să spun că veștile sunt îmbucurătoare. Noi în decurs de 16 ani de activitate am văzut o evoluție semnificativă. Când am pornit la drum cu Asociația A.L.E.G., în 2004, femeile erau foarte active în societatea civilă, în domeniul social în special, dar erau mai puțin reprezentate în luarea deciziilor în sfera politică, de exemplu. Astăzi cred că reprezentarea politică este mai pregnantă, Sibiul fiind chiar un exemplu pentru alte zone ale țării, pentru că avem femei atât la conducerea primăriei cât și a consiliului județean. Femeile își asumă roluri importante în spațiul public dar și în cel privat. Citisem de curând niște statistici legate de locul femeilor în domeniul bancar. Dacă acum 20 de ani cele mai multe femei se aflau la baza sectorului, acum le întâlnim și printre directorii de bancă, există de asemenea mult mai multe femei antreprenor, deci cred că lucrurile au evoluat în bine. Cred că ele sunt și mai conștiente de drepturile pe care le au, cel puțin pe subiectul de care noi ne ocupăm, care privește prevenirea și combaterea violenței de gen. Mult mai multe femei știu de existența unor legi care le protejează, apelează la servicii și se implică în încurajarea altor femei. Acesta este un lucru remarcabil pentru „Rețeaua învingătoarelorˮ, abordarea noastră mai inovatoare în domeniul combaterii violenței domestice.

Rețeaua presupune mai multe grupuri de sprijin la Sibiu, Brașov, București, Cluj și Satu-Mare. Ce ne poți spune despre ele?

Camelia Proca: Prin intermediul acestor grupuri creăm comunități ale femeilor care au trecut prin violență. Ele au un spațiu virtual, există grupuri de facebook închise dar și întâlniri sau evenimente față în față, în măsura în care permit condițiile. Grupurile de sprijin au rol terapeutic sau psiho-educațional. Femeile care au depășit o situație de abuz devin persoane-resurse, la care psihologul coordonator al grupului apelează tocmai pentru a ajuta și alte membre să își clarifice situația în care se află și să găsească soluții. Deci femeile se sprijină și se încurajează una pe alta, de la egal la egal. Acum 20 de ani, spre exemplu, tot activismul acesta pentru combaterea violenței domestice era asumat aproape exclusiv de ONG-uri și mai puține femei aveau curajul de a ieși cu propria poveste. Este o transformare destul de recentă și ne bucurăm că atât de multe femei au răspuns provocării. Noi am lansat „Rețeaua învingătoarelorˮ și programul „Și eu reușescˮ în 2018. La început au fost 50 de femei din toată țara care au venit la Forumul Învingătoarelor, un eveniment pe care l-am organizat la București. Astăzi sunt 250 în această rețea, plus că fiecare din cele cinci comunități care s-au conturat (la Sibiu, Brașov, București, Cluj și Satu-Mare) este în dezvoltare și își creează propriile instrumente de lucru. Spre exemplu, în București noi am pilotat ateliere de dezvoltare personală pentru femeile care vor să își asume un rol în ajutarea altor femei, chiar dacă ele nu devin neapărat specialiste în asistență socială, psihologie sau drept…

Dar pot să prezinte poate mai multă încredere…

Camelia Proca: Exact! Mesajul este mult mai puternic când vine de la o femeie care a trecut prin violență, dar, sigur că apoi informațiile aduse de specialiști sunt foarte valoroase și necesare pe mai departe. Lucrăm în toate aceaste comunități cu avocați, psihologi, terapeuți dar implicarea învingătoarelor face o diferență uriașă și este parte din această evoluție despre împuternicirea femeilor în România. Cred că e un semnal că femeile sunt mai curajoase și mai asumate.

A fost dificil să le convingeți să vină să vorbească despre experiența lor?

Camelia Proca: Întotdeauna există niște temeri și întâi trebuie să clădim o relație de încredere. Foarte multe femei care s-au confruntat cu violența s-au confruntat și cu blamarea societății— asta e, încă o problemă destul de stringentă, însă cred că și aici se produc niște schimbări și tocmai asta voiam să spun, că în aceste comunități ale învingătoarelor noi atragem și susținători, aceștia fiind în primul rând specialiștii de care vorbeam (mulți dintre ei își oferă serviciile pro bono) dar sunt și alte persoane: uneori sponsori, alteori angajatori care pot să ajute cu un loc de muncă o femeie care are nevoie de asta, de asemenea antreprenori care fac cursuri de autoapărare, de yoga, chiar femei care sunt designeri și care vor ca o parte din veniturile afacerii lor să meargă către sustinerea acestor comunități.

 …Și mass -media poate ajuta mult, pentru că am văzut că aveți și o campanie în acest sens….

Camelia Proca: Da, campania „Jurnaliști care fac diferențaˮ. Într- adevăr, jurnaliștii sunt foarte importanți fiind vocea cea mai clar auzită în public și felul în care se mediatizează violența domestică poate să ducă lucrurile mult înspre bine. Noi prin această campanie ne dorim în primul rând să ajutăm jurnaliștii să aibă o înțelegere mai bună a acestui fenomen, care este destul de complex și necesită o serie de cunoștințe teoretice despre cauzele, consecințele violenței, contextul legislativ, obligațiile asumate de România prin convențiile internaționale, inclusiv pe drepturile omului. În același timp, aveam experiența învingătoarelor care au vorbit public, au dat interviuri și ele ne pot spune ce ajută sau nu ajută din perspectiva relației cu presa. Am creat un ghid pentru jurnaliști, cu ce este de evitat într-un interviu, astfel încât să nu se adâncească niște traume și de asemenea propunem ca un standard pentru articolele din presă să includă la final și informații utile pentru femeile care trec prin violență, pentru a ști unde pot găsi ajutor. Pe lângă o serie de servicii publice și private, este important să fie cunoscute liniile telefonice de urgență. Există o linie națională, care ar trebui să se regăsească la finalul oricărei știri despre violența domestică. Credeam că dacă jurnaliștii vorbesc despre acest subiect este important să arate și unde se poate găsi sprijin.

În ce fel situația creată de epidemia de coronavirus a influențat statistic vorbind numărul cazurilor de violența domestică?

Camelia Proca: Din statisticile europene se estimează o creștere de aproximativ 30%. În această perioadă lumea a fost încurajată să petreacă mai mult timp acasa, iar asta a însemnat mai multă tensiune pentru familiile în care exista un potențial de abuz, femeile fiind izolate împreună cu agresorii lor. Multe dintre acestea ne-au sunat ca să se clarifice dacă sunt într-o situație abuzivă. Faptul că existau deja comunități online și evenimente pe subiectul acesta le-a dat acces la informație. Numărul apelurilor pe care noi le-am primit a fost mai mare cu aproximativ 50%, iar în ceea ce privește accesările site-urilor noastre, numărul de vizitatori unici s-a dublat în cazul site-ului A.L.E.G., sau chiar s-a tripalt pentru site-ul „Și eu reușescˮ.

Există un spațiu în Sibiu unde femeile care se află într-o situație dificilă pot găsi găzduire?

Camelia Proca: În Sibiu există trei adăposturi sau centre de primire în regim de urgență. Există atât serviciul public gestionat de Directia pentru Asistență Socială și Protecția Copilului cât și servicii private: un adăpost oferit de Asociația Femeilor din Sibiu și un adăpost gestionat de Casa de Femei Creştină Germană Estera, la Mediaș. Toate aceste adăposturi au fost active pe perioada pandemiei dar cu unele restricții, desigur.

Din ce ai observat în decursul timpului, care sunt cauzele pentru care femeile rămân în relații abuzive și în ce măsură se poate lucra asupra acestor cauze? Adică ele țin de educație, de mediul din care provin persoanele, de un profil psihologic anume, de lipsa resurselor materiale?

Camelia Proca: Este un complex. Situațiile variază de la o femeie la alta pentru că nu suntem la fel, avem experiențe de viață diferite… Condițiile materiale, desigur, diferă foarte mult, dar ceea ce vreau să subliniez este faptul că în violența domestică, spre deosebire de alte forme de violență,  prejudiciul vine din partea cuiva cu care ai un istoric emoțional, copii împreună, proprietăți, planuri de viitor… Lucrurile sunt foarte complicate și nu este atât de simplu să te desprinzi din aceste relații abuzive, în primul rând pentru că multă vreme s-a transmis mesajul că asta este, în toate familiile sunt probleme și a existat o acceptare a abuzului ca fiind cumva inerent: asta este crucea unei femei. Așa că în primul rând aici este de lucru…

Este deci o chestiune de mentalitate?

Camelia Proca: Mai mult decât mentalitate. Încă din copilărie femeile cresc cu această idee că rolul lor ca femei se împlinește doar atunci când devin mame și soții. Femeile nu sunt încurajate să devină independente, să-și croiască o viață pe cont propriu. În toate poveștile copilăriei noi suntem încurajate pentru rolul de partenera cuiva, dar nu același lucru se întâmplă cu bărbații. Băieții sunt considerați eroi și sunt încurajați să se dezvolte în primul rând pe ei înșiși. Fetele sunt foarte mult împinse înspre rolul de personaj de suport al familiei, fie că este familia de proveniență sau familia pe care și-o întemeiază ele însele. Eșecul într-o relatie, în cazul unei femei, este profund legat de propria identitate, așa că îl va evita cu orice preț. Dacă identitatea ei de femeie este condiționată de succes ca mamă și ca soție, atunci până să accepte că este victima unui abuz în cuplu și că trebuie să își refacă viața este o cale foarte lungă, care uneori trece prin lipsuri materiale, alteori prin alte condiționări mai ales, aș spune eu, de ordin emoțional.

Cât de important este exemplul familiei de proveniență? Dacă o femeie a avut parte de părinții abuzivi, atunci poate va avea tendința să urmeze inconștient același model…

Camelia Proca: Sigur. Crește foarte mult riscul ca ele să vadă situația aceasta ca fiind ceva cu care trăiești, la urma urmei…

Dar în cazul altor tipuri de violență, precum un viol, de exemplu, am auzit de curând opinia că  spre deosebire de alte țări europene, nu există în România obiceiul ca agresorul să fie pus față în față cu victima, cu scopul de a de-i trezi o anumită empatie față de aceasta. De cele mai multe ori agresorii sunt și ei oameni cu afecțiuni sau boli psihice și ar fi utilă consilierea de specialitate… Știi cumva dacă există preocuparea aceasta, ca odată ce agresorul este închis și nu mai reprezintă un pericol, să aibă acces la consiliere psihologică?

Camelia Proca: Important de reținut este faptul că în România agresorii nu sunt de regulă închiși. La noi există o problemă de impunitate—cei mai mulți dintre agresori nu ajung să răspundă vreodată în fața unei autorități. Victima este de cele mai multe ori lăsată realmente la cheremul agresorului, să se descurce cum poate. Există ordine de protecție care se emit în ultima vreme mai des, dar atunci când acestea sunt încălcate nu se întâmplă din păcate mai nimic.

 Legislația este de vină sau indolența autorităților?

Camelia Proca: Legislația spune că încălcarea unui ordin de protecție se  pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani. Arestarea preventivă este o practică pentru infracțiunile care se pedepsesc cu mai mult de cinci ani de închisoare și atunci rămâne la latitudinea oamenilor legii să aprecieze dacă există sau nu un pericol iminent. Ca instrumente de evaluare a riscului pot fi aplicate chestionare privind istoricul violenței, prin care să se vadă dacă există incidente repetate, dacă au escaladat în timp, presiuni exercitate de agresor sau alte informații legate de contextul social, economic, copii, gradul de agresivitate al persoanei respective în alte contexte. Este o știință și evaluarea aceasta, însă, din păcate la noi nu prea se ia în serios. Dar în completarea a ceea ce ai spus mai devreme, într-adevăr, există o preocupare de a oferi servicii agresorilor: să învețe să își gestioneze furia, să înțeleagă mai bine repecusiunile faptelor lor, și, în primul rând, este important să fie monitorizați. Asta este ceea ce lipsește acum. Nu există o practică de monitorizare a agresorilor în ceea ce privește violența domestică,  inclusiv a celor care primesc ordin de protecție, nu există o comunicare între specialistul care lucrează cu victima și cel care lucrează cu agresorul, să se știe dacă a mai contactat victima sau a mai amenințat-o, să poată fi folosit acest feed-back pentru a adapta măsurile de protecție și felul în care agresorul este responsabilizat. Responsabilizarea agresorului lipsește în foarte mare măsură în țara noastră.

 Cum se face monitorizarea? Prin brățări pe care victimele le poartă?

Camelia Proca: Brățara este un instrument care duce semnalul de la locul în care se produce o încălcare la poliție, dar nu asta lipsește cel mai acut. Femeile suna ele însele la poliție și reclamă: „s-a apropiat de mine, m-a amenințat,  m-a îmbrâncit.ˮ Cu toate astea nu se întâmplă nimic. Deci chiar și când informația ajunge la poliție, reacția este problema.

Poate ar trebui abordate astfel de subiecte în școală. Există o educație foarte precară în rândul copiilor și a tinerilor în ceea ce privește prevenția abuzului. Ar trebui să fie învățați să îl identifice și să îl gestioneze, în special fetele, dar și băieții…

Camelia Proca: Așa este, pentru că acceptarea există mai ales între bărbați. Înțelegerea a ceea ce înseamnă să fii bărbat, a masculinității, include de multe ori și această mască a agresivității, care se lipește foarte bine de mulți bărbați iar ei între ei încurajează de foarte multe ori agresivitatea. Simplul fapt că există cuvinte denigratoare pentru bărbații care nu știu să dea cu pumnul în masă ne arată că trăim într-o cultură masculină a agresivității. Copiii învață asta de mici, de la tații lor. Băieții care iau bătaie sunt luați în derâdere, sau uneori chiar loviți de către proprii tați, pentru că nu sunt suficient de bărbați.

Am văzut un mic reportaj din Franța, unde se țineau în școli ședințe de meditație pentru  facilitarea concentrării și controlul emoțiilor, iar în Danemarca se predau ore de empatie…Astfel de practici ar fi utile și la noi…

Camelia Proca: Da…Comunicarea asertivă, inteligența emoțională sunt foarte importante. În general bărbații sunt încurajați să fie deconectați de emoțiile lor, să le ascundă, să le nege față de ei înșiși și asta duce la răbufniri. Și atunci, să îi sprijini și pe băieți de mici să își recunoască emoțiile și să le gestioneze este un demers de prevenire a violenței.

Este  tot timpul o luptă acerbă cu autoritățile, cu mentalitățile…Ce motivație găsești tu și echipa cu care lucrezi ca să mergeți mai departe?

Camelia Proca: Cele mai multe dintre noi am avut o experiență de abuz, proprie sau a cuiva apropiat, care ne-a marcat. În cazul meu a fost o experiență de hărțuire sexuală. Eu, cel puțin, îmi doresc pentru fiica mea să crească într-o lume care nu mai tolerează violența. Mă motivează foarte mult partea de prevenire, pentru că mi-aș dori ca nici fetele și nici băieții să nu ajungă în astfel de posturi: de victimă sau de agresor. Ce ne face să nu renunțăm în ciuda dificultăților este progresul pe care îl vedem, chiar dacă este cu pași mărunți. Ne încarcă pozitiv reacția adolescentelor după o sesiune educativă în care ne spun: „Uau! Am realizat care este mecanismul abuzului de putere și acum îmi reexaminez relația.ˮ Faptul că reușești să aduci o îmbunătățire cât de mică în modul cuiva de a-și gestiona relațiile și viața este îmbucurător și îți aduce mulțumire.

Dar cu siguranță ați primit și foarte multe gesturi de recunoștință din partea femeilor care au fost abuzate și care au reușit să se salveze

Camelia Proca: Absolut. Sunt foarte emoționante scrisorile lor, apoi există acelea ateliere de dezvoltare personală  în care învață cum să se raporteze la un eveniment traumatic, fiindcă atitudinea față de acesta poate să determine consecințe pe termen mai lung sau mai scurt. După ce trec prin acest atelier de dezvoltare personală multe femei sunt într-adevăr pline de recunoștință, fiindcă reușesc să se vadă pe ele mai puternice, să vadă puncte forte acolo unde vedeau numai slăbiciuni. Este, într-adevăr, lucrul care te face să te duci cu drag și a doua zi la locul de muncă.

Contacte utile:
Linia telefonica națională pentru victimele violenței domestice: 0800500333
Linia telefonica pentru victimele violenței domestice din Municipiul Sibiu: 0800811822
Telefonul Copilului si al Familiei (Jud. Sibiu): 0269 -983
Centrul de consiliere A.L.E.G.: 0753 893 531; www.sieureusesc.ro

*articol apărut inițial în Capital Cultural nr. 26