Un interviu pe tema drepturilor femeilor și a egalității de gen, cu Georgiana Epure, românca din board-ul director al Women Deliver

Deseori tratăm subiecte referitoare la drepturile omului, în general, sau la drepturile femeilor și egalitatea de gen, în particular, într-un mod superficial, care trădează o acută lipsă de educație și informare. Paradoxal, nu?!, atâta vreme cât avem acces facil și instantaneu la (re)surse experte și la cercetări valoroase. Absolventă de Cambridge, cu un master la Universitatea din Leeds, Georgiana Epure, specialistă și activistă în domeniul egalității de gen s-a lăsat provocată de întrebările noastre pe această temă.  

foto: Rareș Helici

Minodora Sălcudean: Dincolo de obiective propuse pe o agendă globală și discursuri șablonarde, cum am putea să le explicăm celor foarte tineri de ce e important să înțeleagă ce reprezintă și cum ne afectează inegalitatea de gen?

Georgiana Epure: Inegalitatea de gen e ca o forță, deopotrivă invizibilă și vizibilă, care ne pune piedici în a ne atinge potențialul – și potențialul nostru individual și ca societate. E o forță care face ca nevoile bărbaților să pară universal valabile, aproape „automate”, pentru toți oamenii, pe când nevoile femeilor să fie văzute ca fiind „extra”, ceva care complică lucrurile, un lux. De la centuri de mașini care protejează mai bine bărbații decât femeile, fiindcă au un design conceput pentru corpuri bărbătești, la o economie și o politică care valorifică mai mult activitatea și nevoile bărbaților, lumea noastră e construită mai mult după chipul și asemănarea bărbaților. Inegalitatea de gen e doar una din dimensiunile mașinării inechității sociale, care se hrănește din dinamicile inegale de putere, nu doar pe bază de gen, ci pe baza etniei, religiei sau a statutului economic. De aceea, nu putem vorbi de inegalitate de gen fără a vorbi despre alte aspecte care ne influențează puterea și statutul social, modul în care avem acces la diverse resurse și gradul de respectare a drepturilor noastre. Forța asta a inegalității nu e o forță „naturală”, nu e ca o lege a fizicii, ci e construită de noi, prin acțiunile și atitudinile noastre – și mai ales prin lipsa de acțiune și tăcere, perpetuând stereotipuri și inegalități.

Ești președinta Asociației pentru Libertate și Egalitate de Gen, organizație recunoscută la nivel local și național ca fiind foarte activă. Concret, reușiți să schimbați ceva în sensul celor exprimate mai sus?

Georgiana Epure: Încet, dar răspunsul este cu siguranță da. Sunt multe exemple pe care le-aș putea da, mai ales că noi lucrăm mult și în școli, dar aș vrea să vorbesc despre o campanie recentă, dragă mie. În 2020, când am avut alegeri locale, problematica inegalității de gen nu apărea nicăieri în programele candidaților din Sibiu. Așa că împreună cu A.L.E.G. am lansat apelul Sibiu pentru drepturi egale”, acoperind lacuna aceasta și cerând prioritizarea a cinci tematici pentru egalitate de gen: eliminarea violenței împotriva femeilor, dreptate locativă, sănătate sexuală și reproductivă, integrarea perspectivei egalității de șanse și de tratament în toate proiectele și politicile publice, precum și adoptarea unui stil de leadership responsabil fără toleranță la hărțuire. Aș vrea să dau un exemplu concret. La un an distanță după lansarea apelului, am reușit să schimbăm criteriile de prioritizare a solicitărilor pentru locuințe sociale din municipiul Sibiu. Acum acestea abordează vulnerabilitatea locativă, nu mai sunt discriminatorii și includ victimele violenței domestice printre beneficiarii cu prioritate. Schimbările de politici publice sunt dificile și durează mult, însă nu ne ferim de această muncă.

Un raport recent arată că, din perspectivă economică, “inegalitatea de gen din România este printre cele mai mari din Uniunea Europeană, neexistând niciun progres semnificativ de-a lungul ultimului deceniu.” Ai putea oferi cititorilor interesați câteva exemple concrete în acest sens?

Georgiana Epure: Unul din motivele principale pentru participarea mai redusă a femeilor pe piața muncii, fie că vorbim de lipsa unui job sau de ponderea mai mare a femeilor cu job-uri part-time, este timpul pe care sunt nevoite să îl dedice responsabilităților familiale, mai ales pentru îngrijirea copiilor și a vârstnicilor. Vina e împărțită. Pe deoparte, distribuția acestor sarcini familiale între femei și bărbați este extraordinar de inegală. La nivel global, femeile petrec de trei ori mai mult timp decât bărbații făcând muncă „domestică”. Pe de altă parte, nu se pune deloc accent pe investiții în infractura socială care ar prelua din munca aceasta: creșe, grădinițe, cămine pentru persoane vârstince, și le-ar permite femeilor să contribuie mai mult în economia formală. Ca să accesezi astfel de servicii de îngrijire trebuie, de cele mai multe ori, să plătești. Când o femeie face munca aceasta de îngrijire, treaba ei nu e percepută ca muncă și nu e plătită – timpul ei e văzut ca o resursă inepuizabilă și gratuită. Activitatea mai redusă pe piața muncii nu înseamnă că femeile muncesc mai puțin. Mulți numesc munca aceasta „invizibilă”, însă mâncarea pusă pe masă e cât se poate de vizibilă. Copiii îngrijiți și sănătoși sunt vizibili. Este mai degrabă o muncă invizibilizată (iată un studiu care explică și conceptul, și fenomenul, n.n. M.S.), dar care ține lumea, economia, în mișcare; ar trebui să o prețuim mai mult. Doar fiindcă o familie nu își permită să plătească pentru servicii de îngrijire, nu înseamnă că nevoia aceasta dispare, ci doar că este internalizată în familie, de femei. Apoi există multe industrii puternic feminizate, care tind să fie mai slab plătite. Un exemplu este industria de confecții unde majoritatea lucrătoarelor sunt plătite cu salariul minim și chiar sub nivelul salariului minim. Tocmai de aceea, anul acesta, împreună cu alte tinere activiste am fondat Asociația Haine Curate, care vine în sprijinul acestor lucrătoare care doresc să contesteze în instanță abuzurile economice, hărțuirea și condițiile de lucru inadecvate din fabricile de confecții.

Cum se vede din afară situația României în privința protecției sociale și economice a femeilor în general și a celor aflate în situații vulnerabile, în special?

Georgiana Epure: Din afară se vede mai dramatic decât din țară, fiindcă prioritățile politice europene și internaționale, precum reducerea inegalității de gen, asigurarea dreptului la condiții adecvate de locuire și tranziția justă către o economie care să nu mai polueze atât de mult, nu se regăsesc în politicile naționale sau sunt doar mimate. Iar lucrul acesta e mult mai vizibil din exterior. În alte țări politicile publice sunt făcute pe baza unor date factuale bine documentate, pe când în România acest lucru nu se prea întâmplă. Tot din afară, se vede că România o ia pe urma țărilor vecine iliberale, precum Ungaria sau Polonia. Anul trecut parlamentul a adoptat o lege care interzicea educația de gen în școli, inclusiv în activități extra-curriculare – un atac nu doar asupra studiilor de gen, ci asupra libertății de expresie și altor drepturi fundamentale. A fost nevoie de o decizie a Curții Constituționale ca această lege să nu intre în vigoare. Tot pe urma Poloniei suntem și în ceea ce privește accesul la servicii de sănătate reproductivă care permit femeilor să ia cele mai importante decizii cu privire la corpul și viața lor: când, dacă și câți copii să aibă. Legal, în România avem acest drept, în practică însă, în foarte multe județe, este aproape imposibil să accesezi servicii de întrerupere a sarcinii în spitalele publice. Jurnaliștii Dela0.ro, în cadrul excelentului proiect Jurnalul Decretului, au publicat, anul acesta, rezultatele unei  investigații  pe această temă. E foarte grav ce se întâmplă. Nu m-ar mira să vedem că vor fi inițiate procese la CEDO pe tema în cauză.

Dar din interior? Vedem cum stăm la capitolul numărul și imaginea femeilor în politică, șansele de a ocupa funcții de conducere sau de a-și dezvolta propriile afaceri. Putem vorbi și de piedici care țin de o autopercepție și o autovalorizare limitative?

Georgiana Epure: Da, dar nu numai. Cultura patriarhală, în care munca și caracteristicile „masculine” sunt apreciate mai mult decât cele „feminine”, sunt internalizate într-o anumită măsură și de către fete și femei, ceea ce conduce la o percepție limitată asupra propriilor competențe și chiar la o limitare a ambițiilor personale. Ca fată sau femeie, îți trebuie putere de imaginație să te vizualizezi în poziții de conducere, mai ales atunci când exemplele sunt mai toate bărbătești. De multe ori, când femeile îndrăznesc să aibă astfel de ambiții sunt văzute ca „femei de carieră” care își ignoră responsabilitățile familiale; sunt taxate ca fiind prea ambițioase, că le interesează prea mult salariul și funcția. E un dublu standard. Bărbații nu sunt taxați pentru îndrăzneala de a vrea să avanseze cât mai mult în carieră. De aceea, educația în spiritul egalității de gen este importantă. Însă o problemă mare rămâne sexismul și nepromovarea femeilor în funcții de conducere. Vedem asta cel mai bine în componența guvernului. Într-un singur an, politicienii români au reușit performanța de a forma două guverne diferite, de fiecare dată cu o singură femeie la conducerea vreunui minister, în contextul în care în toată lumea, mai ales în UE, se vorbește de creșterea reprezentării femeilor în forurile decizionale și chiar s-au introdus cote de gen pentru a asigura o reprezentare mai echitabilă a femeilor și bărbaților în forurile de conducere ale autorităților sau companiilor.

2019, Sibiu. Lansarea proiectului Angajatori pentru respect

Studii și rapoarte recente arată că, în ciuda unor măsuri guvernamentale, pandemia  generat o creștere a cazurilor de violență domestică, iar femeile și copiii sunt categoriile cele mai afectate.  Există speranțe că vom reuși să vedem luminița de la capătul tunelului în această problemă?

Georgiana Epure: Violența domestică și inegalitățile de gen au fost o problemă înainte de pandemie și vor continua și după pandemie. COVID-19 doar le-a accentuat. Vulnerabilitățile victimelor violenței domestice, care au fost izolate în casă cu agresorii, au fost ignorate. De mai multe ori în timpul pandemiei a existat riscul ca femeile care își părăseau căminele nesigure să fie amendate, fiindcă situația lor nu se încadra în cutiuțele de pe declarația necesară pentru a ieși din casă, de care am avut cu toții nevoie pe timpul stării de urgență sau în anumite perioade pe timpul stării de alertă. Accesul la servicii esențiale pentru sănătate reproductivă, precum cele de întrerupere a sarcinii, a fost sistat în nenumărate spitale fiindcă astfel de situații nu au fost considerate a fi urgente. A fost nevoie ca organizațiile pentru drepturile femeilor să iasă de mai multe ori public, pe aceeși tema, pentru a cere soluționarea acestor probleme. Există însă și inițiative pozitive. Recent a fost depusă o propunere legislativă în parlament pentru prioritizarea acordării locuințelor de necesitate și sociale pentru victimele violenței domestice, tocmai din cauza experienței din timpul pandemiei. Însă pentru a avea impactul dorit, astfel de legi trebuie acompaniate de investiții serioase în construirea de locuințe publice, care sunt cu mult sub cerere.

Statul are capacitatea de a sprijini victimele violenței domestice să iasă din relații abuzive fără a-și pierde job-ul sau a-și dimina veniturile. În alte țări, victimele violenței domestice beneficiază prin lege de concediu plătit suplimentar sau de posibilitatea de a-și fexibiliza programul de lucru. În România, deocamdată, impactul violenței domestice asupra lumii muncii nu este recunoscut, deși aceasta afectează mult productivitatea lucrătoarelor și chiar siguranța la locul de muncă. Abordarea acestei probleme este una din prioritățile A.L.E.G. în campania pentru ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii pentru eliminarea hărțuirii și violenței în lumea muncii.

Societatea românească este încă dominată de o mentalitate patriarhală pe care fetele și femeile, din mediile tradiționale mai ales, o dobândesc și o transmit mai departe, prin enculturație. Între nou și vechi, modern și traditional, global și autohton, cum putem găsi linia de echilibru pentru a avea generații tinere sănătoase, socialmente vorbind?

Georgiana Epure: Ne întoarcem iar și iar la nevoia unei educații care să dezvolte o gândire critică. Asta chiar ar fi o schimbare radicală în sistemul de învățământ – să încurajăm elevii și studenții să pună întrebări mari, inconfortabile, să destrame cutume care întrețin relațiile inegale de putere. În ansamblul său, sistemul educațional din România este complice în formarea unor oameni obedienți. Avem așa mare nevoie de profesori și școli care să le insufle încredere copiilor și care să le seteze un cadru în care cei care învață au acces la resurse care să îi expună la diverse perspective. Științele sociale au un rol foarte important, însă acestea au devenit cumva colonizate de disciplinele care dezvoltă „competențe pentru piața muncii”.

Festivalul Egalitatii de Gen, 2019

Nu doar bărbați, ci și multe femei resping ab initio feminismul, înainte de a face eforturi minimale de a înțelege conceptul, de a privi curentul în evoluție, de a cunoaște chestiuni elementare privind drepturile femeilor și achizițiile politice, sociale și culturale grație mișcărilor feministe. Unde greșeste activismul din această zonă?

Georgiana Epure: Greșeala cea mai mare este a instituțiilor care rămân oarbe la nevoile societății și surde la cererile activiștilor. Școala și mass-media au, de asemenea, o mare responsabilitate. Nu aș spune că este o greșeală a activismului, ci o limitare a sa, faptul că nu reușim să aducem mai mulți feminiști și feministe în forurile unde se iau decizii importante, să integrăm perspectiva de gen, care este în fond o perspectivă a drepturilor omului, în toate deciziile care contează, să comunicăm că inegalitatea de gen nu afectează doar femeile, ci întreaga noastră societate, să lărgim spectrul aliaților. Dar nu aș da vina pe activiști și activiste. Avem resurse foarte limitate și reușim lucruri mărețe chiar și așa. Întrebare este cât de sustenabilă este munca făcută în ritmul acesta.

interviu publicat în Capital Cultural nr. 30, ediția tipărită