Interviu cu dr. Oana Taban, CEO & Founder DENT ESTET

La final de an și începutul unuia nou, fiecare dintre noi ne uităm la ce-am reușit să realizăm și să învățăm din toate experiențele pe care le-am avut sau de la oamenii pe care i-am întâlnit. Totodată, suntem atenți la proiectele care sunt relevante pentru comunitatea noastră, dar și la cei care le spijină prin sponsorizări, voluntariat sau alte moduri de a ajuta. DENT ESTET este una dintre companiile care a ales de mulți ani să fie alături de comunitate și se se implice în numeroase proiecte precum Salvați Copiii România, Magic Help, Asociația Baby Care Sibiu, Festivalul de Teatru de la Sibiu. Am stat de vorbă cu Oana Taban, CEO & Founder DENT ESTET tocmai despre inițiativele pe care aleg să le sprijine și care este impactul nu doar asupra comunității, ci și asupra echipei DENT ESTET.

Care sunt proiectele comunitare în care DENT ESTET s-a implicat în ultimii ani?

Dr. Oana Taban: Implicarea socială este una dintre principalele noastre preocupări. Cea mai mare bucurie pentru mine este faptul că pot să ajut. Prin intermediul DENT ESTET, putem contribui activ la dezvoltarea sănătoasă a noilor generații prin implicarea în proiecte comunitare și susținerea celor care au nevoie de sprijin, fie prin asigurarea de servicii stomatologice, fie prin sponsorizări sau desfășurarea de proiecte de informare privind importanța sănătății orale.

De aproape 15 ani, ne-am alăturat misiunii prie­tenilor noștri de la Salvați Copiii România și ne-am implicat în ample proiecte de informare, conștientizare și suport medical pentru copiii vulnerabili susținuți de organizația condusă de directorul executiv Gabriela Alexandrescu. Astfel, de-a lungul timpului, peste 400 de copii cu o situație financiară deficitară au beneficiat de tratamente de profilaxie, tratamente dentare și consiliere psihologică în cadrul clinicilor DENT ESTET. Mai mult decât atât, peste 1000 de copii au primit kituri de îngrijire orală și consiliere privind asigurarea măsurilor necesare pentru o bună sănătate orală, iar alți 540 de copii au fost incluși în programe de suport și informare.

Este important de menționat că, în cadrul clinicilor noastre, fiecare pacient este abordat individual, în funcție de vârstă, de gradul de anxietate și de tipul de tratament stomatologic de care are nevoie. Astfel, copiii sunt familiarizați cu instrumentele și cu ceea ce presupune o vizită la medicul stomatolog prin joc și comunicare. În momentul intervenției stomatologice, sunt utilizate diferite tehnici de control și management al durerii, tehnici de terapie conversațională, care să ii ajute să se transpună în locuri sau experiențe plăcute, care să le ofere siguranță și confort.

Suntem încântați, de asemenea, că, începând din acest an, facem parte din comunitatea Magic. Ne-am propus să lucrăm împreună cu Asociația Magic pentru a avea un impact semnificativ în viețile copiilor bolnavi de cancer și ale familiilor lor.

Cum a pornit colaborarea cu MagicCamp și ce presupune ea?

Dr. Oana Taban:  În cadrul parteneriatului, medicii DENT ESTET 4 KIDS, pregătiți special pentru a lucra cu copiii care au nevoie de mai mult timp pentru a se acomoda cu dentistul, oferă consultații stomatologice complexe și tratamente dentare de specialitate. Astfel, accesând aplicația MagicHELP, beneficiarii programului pot opta pentru tratamente de profilaxie, endodontice, parodontale și ortodontice. Toate aceste serviciile sunt disponibile pentru beneficiarii aplicației MagicHELP în clinicile DENT ESTET 4 KIDS din București, Sibiu și Ploiești.

Anul acesta, echipele DENT ESTET Sibiu și București s-au implicat și în susținerea unei cauze frumoase, prin participarea la Maratonul din Sibiu.

Dr. Oana Taban: Ca medici, știm cât de mult contează să ai la dispoziție aparatură performantă și tehnologie de ultimă generație, pentru ca pacientul să aibă cele mai mari șanse de a se recupera complet.De aceea, 24 de membri ai echipei DENT ESTET, medici, asistente și psihologul nostru, Bianca Radu, s-au alăturat cauzei “Dăm startul la viață”, susținută de Asociația Baby Care Sibiu, Asociația Mâini Unite Sibiu, Organizația E.M.M.A. (Eternul Miracol Materna Alinare) și Asociația Unii pentru Alții și care avea ca obiectiv achiziționarea unui Ventilator neonatal NAVA cu care să fie dotată Maternitatea SCJU Sibiu.

În acest an, ați participat la Festivalul Brazilor de Crăciun, organizat de Salvați Copiii România? Ce a însemnat pentru DENT ESTET această experiență?

Dr. Oana Taban: După cum spuneam, colaborarea noastră cu Salvați Copiii durează de foarte mulți ani și suntem onorați de invitația pe care am primit-o de a ne implica în unul dintre cele mai frumoase proiecte de solidaritate din România. Festivalul Brazilor de Crăciun este un proiect extraordinar care, an de an, își dovedește valoarea prin oamenii pe care reușește să îi mobilizeze și prin rezultatele incontestabile pe care le atinge. Investiția în educație a fost dintotdeauna una dintre prioritățile noastre, astfel că ne-am bucurat foarte mult că am putut contribui și noi, cu bradul “CRESC“, la strângerea de fonduri pentru crearea de programe educaționale care să garanteze accesul egal la educație pentru copiii din grupuri vulnerabile. 

Bradul “CRESC“ reprezintă o reeditare a colaborării extraordinare pe care arhitecta Ada Tache și prietenul DENT ESTET, designerul Karim Rashid, au avut-o în realizarea laboratorului DENT ESTET din cadrul Facultății de Medicină Dentară din Târgu Mureș, inaugurat în septembrie. Bradul CRESC a fost licitat de BCR și suntem încântați că împreună am putut contribui la bunăstarea copiilor defavorizați care au nevoie de soluții concrete pentru acces nediscriminatoriu la educație și la servicii medicale de calitate.

Venim după al doilea an de pandemie, cu multe schimbări pentru fiecare dintre noi.  Ce s-a schimbat pentru DENT ESTET? Care au fost provocările pe care a trebuit să le gestionați?

Dr. Oana Taban: Așa cum se întâmplă de 22 de ani, siguranța pacienților a reprezentat prioritatea noastră numărul unu. Pentru noi, protocolul de siguranță și igienă este un etalon al calității serviciilor oferite, iar pacienții au înțeles că nu există niciun motiv să-și amâne respectarea planurilor de tratament sau să-și rezolve problemele dentare cu care se confruntă, chiar și în acest context epidemiologic. Dimpotrivă, mulți dintre ei au conștientizat că este mai bine să previi decât să tratezi și au rămas la fel de preocupați de asigurarea unei bune sănătăți orale, și implicit a unei bune sănătăți a organismului.

Anul acesta, am continuat să asigurăm pacienților noștri tot ceea ce este considerat vârf de lance în stomatologia mondială, astfel încât să beneficieze de avantajele oferite de cele mai noi tehnologii digitale, și să investim în echipa medicală, prin cursuri de perfecționare și cultura de sharing și mentorat.

Alte provocări au fost deschiderea unei noi clinici, la Ploiești, precum și semnarea celor două parteneriate ale excelenței, cu clinica Stomestet, din Cluj-Napoca, și clinica Oradent by Dr. Costea, din Oradea.

La Ploiești, oferim același nivel de excelență și aceleași condiții de confort și siguranță pentru pacienți existente în toate clinicile DENT ESTET din țară. Cu sprijinul MedLife, vom continua să ne extindem și să ajungem în cât mai multe orașe din România. În prezent, DENT ESTET are în portofoliu 14 clinici, în București, Timișoara, Sibiu, Brașov, Ploiești, Cluj-Napoca și Oradea.

Pe partea de educație și cultură, care sunt proiectele ce se apropie cel mai mult de valorile DENT ESTET și ați ales să le sprijiniți?

Unul dintre proiectele noastre de suflet, an de an, este Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. La invitația președintelui Constantin Chiriac, am ales să susținem ca partener pentru sănătate cel mai mare festival de teatru din Europa Centrală și de Est, deoarece ne leagă valori comune: același principiu al excelenței în tot ceea ce facem, spriritul de echipă și tenacitatea în atingerea obiectivelor. Prin acest parteneriat, de trei ani contribuim activ în a le reda actorilor de la Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu bucuria de a zâmbi sănătos și estetic. Pentru noi, este un privilegiu și o bucurie să fim aproape de comunitatea sibiană, care ne-a primit cu brațele deschise atunci când am deschis cele două clinici DENT ESTET, una pentru adulți și una dedicată exclusiv copiilor.

Ținând cont de faptul că unul dintre obiectivele majore ale echipei noastre a fost dintotdeauna investiția în educația și pregătirea tinerilor specialiști în medicina dentară, am ales să ne implicăm într-un alt proiect unic: realizarea unui laborator medical în cadrul Facultății de Medicină Dentară din Târgu Mureș. Astfel, cu sprijinul domnului rector prof. univ. dr. Leonard Azamfirei și al doamnei decan prof. univ. dr. Cristina Ioana Bica, am inaugurat anul acesta laboratorul DENT ESTET, un spațiu didactic avangardist conceput de tânăra arhitectă Ada Tache, cu implicarea directă a designerului american Karim Rashid.

Designul personalizat al laboratorului a avut drept inspirație conceptele de tehnologie, digitalizare și medicină dentară a viitorului, fiind perfect adaptat nevoilor studenților. Sperăm ca acesta să constituie o sursă de inspirație pentru viitorii specialiști în medicina dentară.