După ce intru în Sala Thalia, îmi golesc intenționat mintea, lăsând-o albă ca o filă. Cele câteva bucăți de jazz ascultate înainte de concert, îmi creează certitudinea că voi avea nevoie de toate simțurile eliberate pentru momentele ce urmează.
Oamenii care vin, cu mâinile înghețate și cu umerii ușor zgribuliți, par să se adăpostească înăuntru pentru a căuta un loc cu căldură. Unii, cu un aer hotărât și distins, știu că vin pentru căldura exotică a jazz-ului. Aceștia revin din pasiune și devotament față de acest select gen muzical. Alții sunt în trecere, dintr-o întâmplare sau aduși de curiozitate, dar fețele lor se arată bucuroase de ceea ce descoperă.
”Martin Reiter Trio” ne introduce ușor în lumea jazz-ului acustic. Prin ce ne cântă și ce ne spune între piese, pianistul și compozitorul vienez transmite un mesaj, pe care personal îl trăiește deplin: ”live more musically”. În fiecare compoziție, muzica lui Martin se așază inovativ, diferit, fiindcă își trage firul inspirației din momente veritabile din viața sa și a celor din jur.
Martin Reiter Trio
”Bester Quartet” îmi dă senzația unor oameni care devin niște extremități miraculoase ale propriilor instrumente. Un tânăr din public, între niște dezlănțuiri de aplauze, îmi mărturisește entuziasmul de a fi ascultat un stil de jazz neobișnuit, cu influențe mixte, dar mai ales că este la ”prima sa întâlnire live cu un instrument extraordinar, asemănător fluierului, numit duduk”.
Bester Quartet
Peter Sarosi este recunoscut de public și trupa îi este întâmpinată ca fiind ”de-a casei”. Jazz-ul autohton sună în forță, tobele par să scoată flăcări și, deși urechile ne sunt sunt asaltate cu sunete puternice, palmele neascultătoare lovesc ritmic genunchii, într-un gest spontan de mulțumire și îmbrățișare a muzicii.
Ce spun spectatorii
Când instrumentele artiștilor iau o clipă de răgaz, pe holurile Sălii Thalia începe o altfel de larmă. Publicul împărtășește impresii:
”Invitații sunt clasici. I-am văzut și afară, la New York, peste tot … dau ce au mai bun și mai frumos din ei. Foarte frumos!”
”Pentru mine asta contează mai mult decât tehnica sau cât de renumit este un cântăreț – atitudinea cu care vine în fața auditoriului. Mi s-au părut cu multă deschidere, respect pentru oamenii simpli.”
Nostalgia ușilor rupte la intrare
”Se muncește foarte mult pentru un astfel de festival. Ne pare rău…Avem nostalgia ușilor rupte la intrarea în sală. (…) Înainte era nebunie… Acum lumea e cuminte.”
”Festivalul e altfel decât acum 30 de ani. Și ca atmosferă, ca număr de spectatori… entuziasm. Tinerii erau foarte mulți. Foarte mulți!”
”Publicul nu se ridică la nivelul cântăreților, a soliștilor. Dăm vina pe bani, pe sponsori. Nu e adevărat! E vorba de cultură.”
Jazz-ul apropie
Totuși, unii recunosc că, deși nu mai este aceeași ambianță ca pe vremuri, festivalul de jazz aduce muzică pentru toate gusturile, fiind un prilej de apropiere între generația veche și tineri:
”Tinerii vin din rock. Bătrânii își amintesc de jazz-ul vechi. Acești artiști cântă modern, îi depășesc pe unii spectatori, dar îndeplinesc dorința unor tineri. (…) Noi ăștia mai bătrâni încercăm o legătură cu cei tineri… și ei încearcă”, spune un domn care vine în fiecare an la festival.
O tânără de la Cluj îmi spune că a venit la festival”cu așteptări foarte mari” și, deși e ”novice în domeniul jazz-ului”, i s-a părut interesant ce a audiat.
Jazz ca în familie
În seara de duminică cunosc alte două formații. Sunt impresionată de felul în care membrii grupului Alegre Corrêa Quintet caută privirile și implicarea publicului, colaborează într-un mod neobișnuit de familiar, poartă dialoguri prin intermediul instrumentelor muzicale. Soliștii nu-și pot stăpâni reacțiile corporale spontane de veselie prin muzica cântată. Alegre Corrêa iradiază un zâmbet larg, electric, cu toată fața, cu toată ființa.
Alegre Corrêa Quintet
Despre James Blood Ulmer & Pierre Dorge & New Jungle Orchestra un puști din loja alăturată șoptește: ”sunt ciudați”. Amuzată, privesc în sală și remarc cât de bine primită este această manieră de a fi diferit pe scenă. Un domn din rândul doi bate din picior, sărind parcă de pe scaun, iar o fată schițează cu mâna niște gesturi ușoare de valuri. ”Cunoscătorii” nu ezită să aplaude când le place și să strige un ”bravo” puternic. Urmăresc cu fascinație lejeritatea și spontaneitatea scenică a acestei mari familii afiliate prin jazz.
Toată lumea pare să trăiască diferit jazz-ul, dar simt o certitudine: jazz-ul ascultat nu poate fi prins în nicio înregistrare. Muzica pe care o aud acum nu ar suna la fel fără fiecare om de aici, căci jazz-ul se plăsmuiește în fața publicului, împreună cu el, prin el.
