Cristian Nicolae, pe numele lui de scenă Tristianul, debutează cu albumul ,,Nu te-am auzit”, o destăinuire a iubirilor neîmpărtășite, un proces prin care face pace cu sine, o invitație în micul univers personal, dar și o reinterpretare a macrouniversului poveștilor locale. Ascultându-i piesele, ajungi, inevital, să te întrebi precum cei de la Robin and the Backstabbers, în GOLEM, ,,De ce nu e întreg nimic vreodată?”.
Îmbină note de rock, jazz, folk și protomanele cu poezii personale. Inginer la bază, absolvent al facultății din Sibiu, Cristian s-a împrietenit cu muzica pe la cinci ani, când a început să cânte la blockflote și a fost trimis la muzică datorită învățătoarei sale de limba engleză, de la grădiniță, care le-a recomandat părinților că poate cel mai bine ar fi ca el să se apuce de un instrument.
E mulțumit de rezultat. Au fost ani buni de muncă în spate, prieteni, susținere… Pe alocuri, e despre procesul lui cu sine, prin care dă mâna cu tot ce n-a fost să fie. Dar e și o explorarea a potențialului lui artistic, și o dorință de a se face auzit. În acest interviu, i-am oferit spațiul necesar.
Alexandra Bene : Cum a luat naștere albumul și cum s-a conturat el de-a lungul procesului de creație?
Cristian Nicolae: A luat naștere în momentul în care mi-am scris eu trăirile existențiale pe hârtie, ce erau pe atunci în fapt, tristețile mele, răscolirile și decepțiile mele în dragoste. Am vrut să scriu poezii la început. Nici nu mă gândeam că o să cânt. Poeziile s-au tot adunat așa că am decis să fac o adaptare folk a lor, oferindu-le un acompaniament la chitară. Când am început să adun mai multe ,,tristeți” de felul ăsta, să le tot strâng, așa, în pușculiță, am zis să încerc să conturez un album. Pe moment, doar în format acustic, și îl țineam mai mult pentru mine. Asta se întâmpla undeva prin 2019. Apoi, în 2024, cu o oportunitate de muncă, m-am mutat în Cluj, pentru câteva luni unde aveam să locuiesc cu Filip Roșian, prietenul meu și producer-ul albumului. Cu el am început, timid, să lucrăm la piesele mele. El este un erudit al muzicii, și datorită lui am reușit să punem niște carne pe creațiile mele muzicale firave.
Vorbeai despre răscoliri, decepții și tristeți. A fost un demers catharctic pentru tine?
Cristian Nicolae: Este vulnerabilizare. Este și un proces terapeutic. Mă simt ușurat. Piesele și poeziile le-am scris de ceva vreme. Le-am trecut de mult prin ciurul gândirii și au avut timpul lor să se sedimenteze. Multe din decepții deja s-au ameliorat, și nu le mai simt la fel de triste și apăsătoare cum le-am simțit când le-am cântat prima dată.
E o bucurie că pot să împărtășesc aceste trăiri cu oamenii din jur și sper că cei ce îl ascultă vor putea să empatizeze și cu părțile mai triste ale albumului. Albumul are tristețile și bucuriile lui. Sunt versuri de unde răzbate melancolia, dar muzical există și piese mai joviale. Deși numele de artist e Tristianul, încerc să nu îl întrupez întru totul *zâmbește amuzat*.
Ce se ascunde în spatele numelui de scenă?
Cristian Nicolae: O formă de melancolie. În general, în construcția albumului, și a pieselor, încerc să mă duc în direcția de bitter-sweet, de acolo și ,,Tristianul”. Numele duce implicit cu gândul la sentimentul de tristețe, dar are și o tentă ludică, totodată. Numind acest alter ego al meu ,,Tristianul”, îl fac puțin mai jucăuș.
Ce a dat titlul albumului?
Cristian Nicolae: Mi se pare dureros să vrei să exprimi dragostea față de un om și să simți că nu e împărtășită cu tine. E ca și cum ai striga în abis. De acolo gândul de ,,Nu te-am auzit”. Am vrut să evidențiez mesajul acesta de neputință și de zid care se ridică între cel care iubește și cel care nu se lasă iubit. Consider că acest lucru poate fi trist, indiferent de care parte a baricadei te situezi.
Care sunt piesele emblematice ale albumului tău? Ce ai recomanda cuiva care îl întâlnește pentru prima oară?
Cristian Nicolae: Aș recomanda în primul rând duo-ul de piese ,,Nu te-am auzit” și ,,Flori efemere”. Deși au stiluri diferite prima fiind folk iar cea din urmă fiind o protomanea, ele se completează liric, deoarece prezintă o idilă din perspectiva a doi îndrăgostiți incompatibili. Aș recomanda ,,Am”, care este mai dinamică și are mai mult nerv îndeosebi pe finalul piesei. Rămânând în aceași notă, iubitorilor de rock le-aș propune să asculte și piesa ,,Te văd”.
Apoi mai avem în acest variat bufet și piesa ,,S-a închis gogoșeria”. Este un hidden gem, cu o conotație locală, în care acțiunea se desfășoară chiar într-o zonă cunoscută a Sibiului, la gogoșeria de la Piața Cibin.
Care sunt costurile emoționale, de timp, raportat la resurse, pe care le implică un album de debut? Ai avut oameni în spate, care te-au sprijinit în tot acest proces?
Cristian Nicolae: : Timpul e relativ râde. Am început din 2019, de când am scris versurile pentru prima dată, deci șapte ani a durat să se lanseze albumul în formatul acesta. Ca muncă propriu-zisă, pe piese, punctual, producție, mixmaster, înregistrări și implicare asiduă, vorbim deja de un început care își are originile mai degrabă în 2024, când eu și Filip am început să lucrăm part-time la acest album. Noi nu suntem artiști ,,cu normă întreagă”. Nu trăim din asta. Și, atunci, implicit, timpul acordat procesului a fost limitat.
Am avut o echipă în spate. Pe lângă Filip, responsabilul de producția muzicală, a mai fost și Obi – Robert Oprea-Ștef. El a fost creatorul copertei albumului și a avut o implicare mare în stabilirea identității vizuale prin desene, animații și merchandise. Nu în ultimul rând, din echipă face parte și Maria Blaga o persoană foarte talentată pe partea de foto-video, cu care am colaborat pentru realizarea mai multor videoclipuri, pe care urmează să le lansăm în următoarele luni. Cam asta este echipa. Patru oameni înhămați la aceeași căruță.
Sfatul meu pentru artiștii la început de drum este să conștientizeze aspectele unde au nevoie de ajutor și să-l ceară. Eu de asta am avut nevoie. Nu suntem buni la toate. Suntem, poate, în realitate, mai degrabă buni la puține lucruri.
Unde te putem asculta?
Cristian Nicolae: Pe orice platformă, de la Spotify, Apple Music, YouTube, până la platforme nișate.
Urmează și alte piese, alte albume? Mai ai ceva în lucru acum?
Cristian Nicoale: Da. Mai sunt piese în lucru, și mai sunt piese pe care am decis împreună cu Filip să nu le lansăm acum. Ele sunt într-un stadiu avansat, și tot revenim la ele. Ne pregătim să materializăm și un al doilea album. Dar nu ne grăbim.
Vorbește-mi, te rog, despre semnificația din spatele pieselor tale.
Cristian Nicolae: Primele două piese, spre exemplu, ,,Nu te-am auzit” și ,,Flori efemere” au fost gândite sub forma unui dialog de la distanță. ,,Nu te-am auzit” aruncă o întrebare în eter și setează perspectiva personajului care încearcă să se facă observat, dar care cade până la final îngenunchiat în urma eșecului de a se face auzit și înțeles de cel sau cea cu care vrea să își împărtășească dragostea.
Iar ,,Flori efemere” vine în întâmpinare ca răspuns dintr-un alt unghi. Perspectiva persoanei indisponibile emoțional, poate chiar prinse într-o altă relație, care nu își poate arăta sentimentele cu sinceritate. Totuși când găsește puterea sau oportunitatea să o facă, se dovedește a fi prea târziu.
,,Pot aștepta să mor cu întârziere”, are o construcție muzicală ușor atipică deoarece piesa combină ritmuri orientale cu Jazz și Bossa Nova. În melodie se descrie portretul unei femei din creștetul capului până la ,,degetul mare de la piciorul stâng”. E o idealizare a feminității. Versurile acestei piese sunt scrise, de verișoara mea, Sara. Ea a mai contribuit și cu versurile pentru piesa ,,Te văd”.
Aș mai reaminti melodia ,,S-a închis gogoșeria”. Pentru piesa aceasta m-am inspirat dintrun peisaj autohton, din Piața Cibin. Cântecul începe de altfel cu versul ,,La piața de lângă râu este o zarvă mare”, prin care se oferă indicii clare asupra locului unde se desfășoară acțiunea. Eu, de când eram mic, treceam prin zona pieței, și cred că e cunoscută pentru sibieni gogoșeria de pe colț, fix de lângă florării. În perioada cu pandemia gogoșeria se închisese. Când am trecut pe acolo și am văzut-o cu lacătul pus pe ea, peisajul acela dezolant m-a dus cu gândul la ceva ușor macabru. Mi-am imaginat o poveste de dragoste dintre gogoșier și o florăreasă, care se termina tragic prin moartea gogoșierului.
La baza albumului stau atât planuri sau motive generale, de dragoste, dar și universuri mici, ale vieții de zi cu zi, povestioare simple de urmărit. Am vrut să evidențiez că există tragedii personale, mai mult decât strict lucrurile generale, pe care toți le simțim. Spre exemplu, cum am caricaturizat în piesa ,,Vrem, nu vrem…” relația unui cuplu hârșit și erodat de timp în care ciondănelile casnice sunt la ordinea zilei. Cu toții putem suferi din dragoste și ne putem construi cu mare îndemânare decepții care mai de care, acestea sunt profund subiective, și nu se încadrează în tipare generice. Vorba aia ,,La toți ni-i greu, dar nu la fel”.
Cum vezi piața muzicală din perspectiva unui tânăr debutant? La ce te aștepți pe partea de audiență și de oameni la care va ajunge albumul?
Cristian Nicolae: Eu mă aștept să fie bine primit. Am fost plăcut surprins, în principal, de creșterea organică pe care am avut-o și numai prin prieteni. Mi s-a părut senzațională implicarea. Acum, piața muzicală pentru tinerii artiști este destul de tricky, dacă o pot numi așa. N-aș ști nici eu la ce să mă aștept, nu mi-am făcut încă botezul. Un sfat ar fi, totuși, să nu se aștepte să poată trăi din asta. Eu nu cred că, la început de drum fiind, e rezonabil să vezi lucrurile așa. Mai degrabă, trebuie să fii pregătit să investești în arta ta fără a aștepta prea curând rezultate remarcabile.
I-l dedici cuiva?
Cristian Nicolae: Mi-l dedic mie. Și desigur tuturor cărora vor să îl asculte, dar în principal e terapia mea aici. Albumul se adresează tuturor oamenilor care au trait sentimentul iubirii, deși emoțiile exprimate în album și stilul meu neconformist par că se adresează, în principal, oamenilor care sunt încă în căutarea aceea adolescentină, a persoanei iubite, a locului în societate, a vocației ideale…
Există vreo rețetă universal valabilă pentru inimi frânte, decepții în dragoste și iubiri neîmpărtășite? Ai reușit, acum, la final, să o descoperi?
Cristian Nicoale: Decepțiile în dragoste sunt complicate. Poți să treci peste ele și să le învingi sau poți să nu treci niciodată cu adevărat… Singurul sfat e răbdarea. Ca multor alte sentimente din arealul acesta trist, cred că e important să îi dai timpul care i se cuvine. Introspecția ajută. Singura șansă e să te iei de șireturi și să te scoți din nămol.
E, apoi, nevoie de iubire de sine. Iar unde sunt nepotriviri ireconciliabile, incongruențe conștientizate, te resemnezi finalmente. Nu degeaba e și vorba din bătrâni, ,,Dragoste cu sila nu se face”.
© Maria Blaga
